18-10-10

Partea plina a paharului

Tot răul e înspre bine. De ce ? Pentru că e rău cu răul, dar mai rău e fără rău. Cum adică ? Pentru că « mai binele » este duşmanul binelui, fără de care nu ar exista răul, iar dacă nu ar exista răul, atunci ne-ar fi mult mai rău fără rău, iar, în final, tot răul va fi înspre bine.

Tot răul e înspre bine. De ce ? Pentru că ne-a bătut Dinamo. Pentru că « mai binele » victoriei noastre ar fi dat apă la moară lui Tiki – Taka, Kaka – Maka din lojă, făuritorul de vise deşarte pentru turma pe care o păstoreşte, asemeni unui Moise modern, care a renunţat la austeritatea deşertului în favoarea confortului oferit de verdeaţa pajiştelor.

E rău cu răul, dar mai rău e fără rău. De ce ? Pentru că aşa crede lumea, recte, marea masă majoritară, masa critică, care nu acceptă critici şi care este hotărâtoare în orice decizie şi cea care trasează linia de exprimare a opiniilor, dezaprobând cu vehemenţă orice tendinţe divergente, cum ar fi aceea conform căreia acest « mare derby » n-ar fi chiar aşa de « mare », în măsura în care una dintre cele două oponente foloseşte acest prilej numai pentru a-şi justifica existenţa, pe seama celeilalte, care acceptă benevol acest statut, asta deşi istoria şi tradiţia i-ar recomanda o soartă mai bună. O soartă mai bună, care ar fi, conform teoriei, duşmanul actualului « bine », transpus în realitate prin actuala stare de fapt, la care tot mai puţini dintre noi mai îndrăznim să ne raportăm, din motive ce ţin mai ales de ruşine.

Aşadar, ne place să ne amăgim că fără « bine » nu ar exista nici răul, deşi eu aş înclina să cred ca fiind valabilă doar reciproca, în sensul în care omul, a se citi în cazul de faţă stelistul, are nevoie de rău, şi-l doreşte, inconştient, dar, în aceeaşi măsură, acest rău, chiar aşa, inconştient asimilat, ajunge să pună stăpânire pe mentalul nostru colectiv şi să ne ghideze conştiinţa fiecăruia dintre noi.

O fi mai rău fără rău ? Uşor de spus, în aceeaşi măsură în care este şi greu de crezut. Ar fi fost mai rău Stelei fără Dinamo ? Nu fac referire la actuala Stea, cu Becali în frunte, ci fac o trimitere către trecutul nostru, a cărui glorie a fost adusă numai şi numai de succesele repurtate pe plan european şi nu în cotonogelile autohtone disputate cu fabricanţii de « ghete de aur ». Putem « scăpa » foarte uşor de Dinamo, ignorându-i, aşa cum suntem nevoiţi să ne ignorăm şi prezentul acoperit de ruşinea numită Becali. Însă chiar şi în aceste condiţii, Blazonul Stelei trebuie privit cu acelaşi respect care i se acordă oricărui blazon regal, ce înfioară privitorii chiar şi atunci când păşeşte spre eşafod.

În final, tot răul va fi înspre bine, către sfârşit, ne întoarcem de unde am plecat. Dinamo ne este acum răul necesar, care ne umileşte, dar care îl batjocoreşte, în aceeaşi măsură, şi pe Răul nostru principal, CANCERUL BECALI ! Nouă, celor care mai avem un cap pe umeri populat cu neuronii corespunzători, nu ne mai rămâne decât să ne alegem partea plină a paharului. Putem să dăm pe gât amarul sănătos al unei înfrângeri sau să privim la partea goală. Pentru cei care se dedulcesc din siropul otrăvitor al « victoriei » nu mai există speranţă !


LDS