home
02-10-10

Nu toti polonezii sunt carnati

Acum ceva vreme va prezentam un articol despre ultrasii lui Dinamo Zagreb si despre protestul lor impotriva patronului. Astazi, ne mutam mai sus de Croatia si mergem in Polonia, in capitala Varsovia, sa vedem ce masuri au luat suporterii echipei Legia Varsovia in ultimii ani impotriva conducerii:

“In mai 2002, Legia devenea campioana a Poloniei si lucrurile pareau ca merg bine. Insa, in sezonul urmator, din cauza politicii duse de catre presedintele clubului, Leszek Miklas, Legia a ajuns in scurt timp sa intre in faliment, avand o datorie de peste 20 milioane de zloti. Nu dupa mult timp, Miklas a plecat si a lasat clubul intr-o situatie extrem de grava.
In martie 2004, in pauza derby-ului Legia Varsovia – Polonia Varsovia, crainicul stadionului a anuntat ca cea mai mare companie media din Polonia, ITI, a cumparat clubul si probleme financiare vor fi rezolvate.
Perioada de liniste nu a durat mult. In iunie 2004, a avut loc finala Cupei Poloniei, Legia Varsovia – Lech Poznan 0-1. Din cauza faptului ca unii jucatori de la Lech au scandat injurii si au aratat semne obscene catre galeria Legiei, mai multi fani au batut cativa jucatori de la Lech si le-au luat medaliile. Din acel moment, cei de la ITI au inceput o politica dura asupra propriilor fani, introducand un sistem mai drastic de cumparare a biletelor, carduri pentru fani si monitorizare severa pe stadion. Imediat in startul urmatorului sezon, aceeasi conducere a avut proasta idee de a cumpara unul din jucatorii lui Lech care scandase injurii la finala Cupei. Acesta a fost fluierat si injurat la fiecare meci, s-au aruncat obiecte asupra lui si s-au facut numeroase bannere. Jucatorul nu a rezistat multa vreme si dupa cateva meciuri a plecat. In toamna lui 2004, s-a mai adaugat un motiv pentru care suporterii Legiei sa protesteze. Biletele s-au scumpit foarte mult pentru traiul care era la acea vreme, iar la meciul cu Zaglebie Lubin, suporterii au venit doar sa lase un banner pe gard si au parasit stadionul. Protestele au continuat si in 2005 deoarece politica clubului a ramas aceeasi. Au inceput sa scandeze injurii impotriva presedintelui clubului Piotr Zygo si impotriva sefului securitatii Stefan Dziewulski, fost comandant al trupelor ZOMO, cunoscute pentru brutalitatea lor pe vremea comunismului. S-a realizat si o coregrafie ce a avut ca mesaj “Trebuie sa simti pasiunea ca sa o intelegi” si s-au facut boicoturi la meciurile de pe propriul teren, existand partide in care clubul a vandut intre 10-200 bilete! Stadionul era gol, iar fanii protestau de afara. Pana la urma, spre sfarsitul anului, asociatia suporterilor Legiei, SKLW, a ajuns la un acord cu conducerea, au semnat o intelegere si protestele s-au oprit.
Insa, dupa un an jumate, probleme au reaparut si asta din cauza faptului ca in vara lui 2007, fostul presedinte care ii bagase in faliment, Leszek Miklas, a devenit din nou presedintele clubului. Au inceput sa apara zvonuri cum ca el ar fi avut legaturi cu ITI inca de la primul mandat, insa din cauza problemelor financiare pe care le avea, a pasat clubul companiei pe gratis, iar acum s-a reintors. De parca nu ar fi fost suficienta ura fanilor, patronul a decis sa schimbe stema clubului. In august 2007, la celebrul meci din Cupa Intertoto din Lituania, impotriva formatiei Vetra Vilnius, la scorul de 2-0 pentru gazde, suporterii Legiei au intrat pe teren, au devastat tot, s-au batut cu jandarmii, iar meciul nu a mai putut fi continuat, Legia fiind eliminata la masa verde. Dupa acest incident, Leszek Miklas a declarat ca nu va mai coopera niciodata cu fanii si ca porneste un razboi impotriva huliganilor. A interzis coregrafiile, steagurile, iar dupa fiecare meci existau suporteri interzisi, dar fara sa existe vreo dovada. In cateva saptamani, numarul interzisilor ajunsese la 100, iar dupa un an la peste 1000. In plus, clubul a interzis suporterii la meciurile din deplasare pentru urmatorii 3 ani si nu isi asuma raspunderea pentru ei. Asadar, la meciurile de acasa erau din ce in ce mai putini suporteri care protestau si nu isi incurajau echipa, iar la meciurile din deplasare doar datorita solidaritatii celorlalti fani, suporterii Legiei obtineau bilete in sectoare destinate fanilor gazda si strigau impreuna “ITI spierdalaj”(ITI fuck off).
In 2008, la finala Cupei, tinuta in Belchatow, asociatia SKLW a reusit sa faca rost de 4000 de bilete, desi conducerea clubului incercase sa-i impedice pe fani sa asiste la meci. Nefiind un meci pe teren propriu, fanii au realizat o coregrafie impotriva conducerii cu mesajul “Puterea dragostei distruge puterea banului”.
Tot in 2008, dar in urmatorul sezon la derby-ul cu Polonia Varsovia, in timp ce mergeau catre stadion, cei 1000 de suporteri au fost opriti de catre jandarmi deoarece nu aveau bilete de la propriul club, ci urmau sa le procure de la stadion fiind oferite de catre suporterii gazda. Au avut loc incidente serioase cu politia, iar suporterii nu au mai ajuns la meci. Au fost arestati in total peste 700 de persoane, printre acestea numarandu-se chiar si simpli oameni ce au avut ghinionul sa se afle in acel moment pe acea strada. Cu totii au fost retinuti pentru 24 de ore sau chiar mai mult si li s-au acordat interdictii. Toata aceasta actiune se presupune ca a fost pusa la cale de catre acelasi Leszek Miklas datorita legaturilor pe care le are cu ministerul si jandarmeria. Suporterii au deschis un proces care nu s-a finalizat nici pana in ziua de azi.
Si in 2009 lucrurile au ramas neschimbate si pe langa actiunile obisnuite, ar fi de mentionat numeroase proteste in afara stadionului, faptul ca un suporter al Legiei a dat buzna la o intalnire a presedintilor de club si a aruncat cu o bucata de tort in Miklas strigand “Jihad Legia” si “Acum vei vedea ce inseamna razboi” si nu in ultimul rand faptul ca dupa moartea unui patron ITI, suporterii au scandat in meciul urmator “Inca unul, inca unul” facand referire la Leszek Miklas. Dupa acel meci, importanti lideri ai galeriei Legiei au fost arestati.
Calvarul s-a terminat in aprilie 2010 cand Miklas a vandut clubul lui Pawel Kosmala. Acesta isi dorea ca fanii sa revina la stadion si sa incurajeze echipa. Trecand prin atatea in ultimii ani, fanii nu s-au intors decat dupa ce au ajuns la intelegere si au semnat un acord prin care:
-toate interdictiile erau ridicate
-Legia revenea la stema sa veche
-biletele se ieftineau iar cei care nu erau din Varsovia nu trebuiau sa aiba carduri speciale
-SKLW se ocupa de organizarea deplasarilor
-cei mai fanatici suporteri au propriul sector din peluza numit Zyleta cu propriile reguli
De mentionat ca la aceste discutii ce au tinut 3 luni, au participat primarul Varsoviei, autoritati, si politicieni importanti.”

articol tradus de Alecs

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
 
10 ani de la 18-08-2002

Prima aparitie Nucleo

Meciul din prima etapa a campionatului Romaniei editia 2002-2003 a coincis cu prima aparitie a grupului Nucleo.
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

Veriga lipsa dintre TITLU si NOIMA

Ce BUCURIE ca i-am belit pe cateeei!Am împlinit, pe 18 mai, şase (6) ani consecutivi fără titlu câştigat. Pentru acele persoane care prezintă “ce-a fost înainte” (Istorica Steaua) ca o Vârstă de Aur a clubului, fără

Un junior stelist are tumoare pe creier

Denis PenciuDenis Penciu (18 ani) era, pînă acum o lună, un puşti care iubea fotbalul mai mult ca orice pe lume şi îşi trăia visul: juca pentru echipa sa favorită, Steaua. Clubul a decis, în urmă cu un