25-09-10

Reporterul blond

Să ne imaginăm cum ar vorbi radioascultătorilor reporterul...blond despre Lucian ...Bălan, el care a trăit incandescenţa Stelei din 1985 până în 1989: „Sunt bucureştean get-beget, născut la 25.06.1959, cu studii de specialitate(în sensul că că am absolvit liceul de fotbal nr.1 «Autobuzul»(mare lucru dacă nu de aici s-o fi inspirat cu «autobazele» sale Sorin Cârţu). Bucuria primelor jambiere şi ghete cu crampoane. În carieră m-am lăsat călăuzit de Nord: am ajuns în nordul ţării pe «Dealul Florilor», la Baia Mare, via Cavnic, şi nordul performanţei, cu echipa din Ghencea. Din acea Baie a «dacilor liberi», ochiul Sfynx-ului m-a ales, deşi echipa retrogradase. Cu gândul, probabil, să întăresc, sau – de ce să-mi fi făcut atunci iluzii? – să dublez, în caz de accident sau suspendare, pe titularii dintr-o linie de mijloc blindată cu super staruri: Tudorel Stoica, Bölöni, Balint, Majearu, Ştefan Petcu, «suplimentată» apoi cu Rotariu şi Ilie Stan. Ce ochi de vultur fotbalistic trebuia să ai, ca să decizi că un oarecare Bălan, iertată-mi fie autoflagelarea, un pitic, e compatibil cu nişte mijlocaşi de multe carate!

Unul care, la 7 mai, avea să joace 73 de minute în teribila încleştare de la Sevilla(înlocuit de antrenorul secund, viitorul general şi senator, Iordănescu). Şi care, Dumnezeule mare, înainte, la 16.04.1986, jucase meciul din semifinale cu Anderlecht Bruxelles, cel mai frumos meci din toate timpurile în orchestraţie românească! Integralist la Tokyo în finala Cupei Intercontinentale din 14.12.1986, când un arbitru bandit uruguayan a anulat lui Belodedici un gol valabil, avantajând pe River Plata(gazetăreşte-ntreb: care-o fi fost plata?). Plus Supercupa Europei de la Monaco, când Hagi, în primul său tricoul roşu-albastru, a marcat din lovitură liberă directă, în minutul 44, golul câştigător împotriva celei mai în formă echipe a momentului, „zbornaia” Dinamo Kiev. Cum să fi ajuns din Dealul Florilor în Everestul Triumfului? În raiul monegasc, Bălan, fostul junior al lui Manivelă de la Autobuzul, coleg de linie cu Tudorel, Bölöni şi Hagi(înlocuit în minutul 84 cu Majearu)! Prea gustasem din ambra zeilor, ca să nu fiu decepţionat de eliminarea din ediţia următoare, în turul al doilea, de către acelaşi Anderlecht(răzbunare simetrică: 0-3 la Bruxelles, 1-0 acasă). A fost una dintre puţinele gafe ale Sfynxului, dus şi el de valul grandorii, care a decis să sărim peste un meciul formal din primul tur, iar „aroganţa” i-a fost pedepsită de către sorţii cinici.

Şi câte fapte de fotbal nu s-au mai petrecut, la cote înalte, până la ultimele mele 4 minute din finala a doua(cu AC Milan 0-4), desfăşurată la Barcelona, la 5.04.1989! Sunt unii care mai strâmbă din nas pentru acel argint european, zău, dacă ăştia pricep ceva din fotbalul mare?! Din 1989, am jucat şi eu un tur la belgienii de la Beerschot şi un retur în B-ul spaniol la Murcia. M-am mai întors peste un an la Steaua, dar n-am mai avut forţa, la 32 de ani, pentru o altă reconstrucţie. Celor două echipe din Baia Mare nu le-am putut insufla pilda păsării Phönix, aşa că am pus mâna pe reportofon. Chiar dacă de multe ori am jucat rolul lui Radu II, «al doisprezecelea», am trăit toate momentele mari ale Stelei, privilegiu de care nu se vor bucura mulţi fotbalişti români într-un secol. Am evoluat doar un singur meci la naţională, dar comparatistul din mine afirmă că aşa-zisa «generaţie de aur» era mult sub Steaua Sevilliană, respectiv cea Barceloneză. Cât s-a chinuit naţionala(4 decenii) ca să bată Ungaria. Steaua i-a spulberat, pe vremea mea, în 3 ani, de două ori(4-1 cu Honved şi 4-0 cu MTK). Nu cumva se hazardează cei care spun că lipsa echipelor englezeşti, după Heisel, ar fi facilitat ascensiunea Stelei? Cine nu ajunge la struguri, bea apă chioară. Neînţelegând trecutul, rişti să-l repeţi. Unde nu s-ar întâmpla asta cu cei 5 ani fabuloşi ai Stelei, regina Europei!”


Constantin Ardeleanu