home
20-09-10

Victime ale conjuncturilor care se repeta

Inca o fosta glorie iese pe usa din spate intr-un decor trist si umilitor pentru intreaga suflare stelista. Este incredibil cum acest ANTI STELIST numit George Becali reuseste sa distruga tot ce a ramas din spiritul Stelei si sa ramana drept in picioare si cu o cohorta de imbecili care sa-i aclame geniul. Cum naiba de suntem atat de neajutorati si nu putem sa-i intoarcem tratamentul acestui om care declara cu emfaza ca nici macar suporter al acestei echipe nu este?

Daca Ilie Dumitrescu ar fi analizat cu mare atentie inainte de a-i spune DA teparului creditor, cu siguranta nu ar fi ajuns la acest final trist. Cu riscul de a-mi pune pe cap suporterii Stelei care-l contesta, in aceste clipe atat de multi, indraznesc sa-l trec pe acest fost mare fotbalist al acestei tari in galeria tehnicienilor vinovati fara vina care au muscat tarana in clipa in care au lucrat pentru Steaua camatarului Becali.

Dumitrescu nu a invatat nimic din greselile predecesorilor, din naivitatea lui Dorinel Munteanu, a lui Hagi si din iubirea lui Lacatus pentru culorile ros albastre, neacordand atentie unui element esential: motivul pentru care a fost adus antrenor al echipei Steaua. Era de ajuns sa-si adreseze o intrebare simpla si sa ajunga la o concluzie pe masura: ”care ar fi motivele pentru care, unui antrenor care nu a realizat nicio performanta si nu a terminat niciun sezon din cariera sa pe banca tehnica a unei echipe, i s-ar propune sa antreneze cea mai galonata grupare de fotbal din Romania?”. Poate ca din raspunsurile rezultate ar fi inteles faptul ca o anumita conjunctura l-a determinat pe un anume creditor sa inainteze aceasta propunere si doar din anumite motive si poate ca Iliuta ar fi avut intelepciunea lui Dan Petrescu dar si demnitatea invocata de catre Mihai Stoica, ar fi refuzat.

”Vreau sa fie stadionul plin cu un alt antrenor”. Aceasta a fost declaratia lui Dumitrescu dupa incheierea meciului din aceasta seara. Cu aceasta ocazie doresc sa-i reamintesc lui Iliuta faptul ca stadionul Steaua a fost plin, cu un public patimas care si-a sustinut atat antrenorul cat si echipa, in urma cu numai cateva etape.

Daca i-as fi apropiat lui Ilie Dumitrescu l-as sfatui sa-si pastreze decizia. Nu in calitate de suporter stelist sau de prieten ci in calitate de UNIC PRIETEN l-as incuraja sa nu revina asupra hotararii adoptate. Ma doare sa-l vad pe Iliuta atat de expus, atat de vulnerabil pe acest copil al Stelei. Pur si simplu, Dumitrescu nu a inteles un aspect esential: orice colaborare cu George Becali se termina in mod distructiv pentru colaboratorii sai, iar faptul ca nu ar fi iubit in Ghencea este fals. Aici se inseala Ilie Dumitrescu, suporterii stelisti iubesc legenda, iubesc simbolul, dar nu aceepta omul care alege sa faca compromisuri cu cei care au distrus aceasta mare echipa de fotbal a Romaniei.

In aceasta seara Mihai Stoichita a continuat seria declaratiilor de om natang, unul care nu a inteles nici pana in clipa de fata care sunt cauzele atmosferei apasate din jurul echipei de fotbal Steaua Bucuresti. Poate daca ar citi declaratii date in mass media de-a lungul timpului de Tudorel Stoica, Loti Boloni, Miodrag Belodedici sau Mihai Stoica, s-ar mai lumina putin. Poate daca ar face o comparatie intre numarul de spectatori prezenti la inceputul sezonului pe stadion si ce se intampla astazi sau ce se intampla in urma cu un an, s-ar trezi din ”amorteala”. Mai mult, marele Stoichita a pus pe seama lipsei de omogenitate jocul slab si rezultatele proaste ale Stelei. Cu smerenie as indrazni sa-l intreb: ”cine naiba l-a pus pe Dumitrescu sa introduca titulari de-a valma in timp ce Piturca deja rodase un lot de jucatori care au jucat bine inclusiv dupa plecarea sa, in deplasarea de la Vaslui?”

In finalul textului meu, prezint doua intrebari care nu-mi dau pace: cati dintre huliganii din SUD sau AISS au fost prezenti in aceasta seara la meci si au strigat ”demisia, demisia”? Bravi stelisti, ACUM NU MAI INCURAJATI ECHIPA?

”Ilie facea tot ce-i cerea Gigi Becali si de asta a si plecat”. Mitica Dragomir, in direct la DigiSport, orele 23.14




"Noi scriem doar despre Steaua. Daca am face-o despre intreg sportul romanesc, probabil am fi cel mai bun site din Romania"



FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/

https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
Personalizeaza si trimite felicitahttps://fcsteaua.ro://>

https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/ :D:De simplu
',WIDTH,50);" onMouseOut="return nd();" href="https://www.fcsteaua.ro/index/section/galleries/mode/viewPicture/picture/17426/e simplu"> e simplu
https://fcsteaua.ro:/ gigi cine https://fcsteaua.ro:/ Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 https://fcsteaua.ro:/ Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 https://fcsteaua.ro:/ Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 https://fcsteaua.ro:/ Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 https://fcsteaua.ro:/ Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 https://fcsteaua.ro:/ Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 https://fcsteaua.ro:/ Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 https://fcsteaua.ro:/ Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 https://fcsteaua.ro:/ Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 https://fcsteaua.ro:/ Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23https://fcsteaua.ro:/ Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 Steaua-Astra Ploiesti 1-1 | Ste@ua23 foto 22
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/

No one likes them, we care!

.No comment https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/