18-09-10
Nesu: "Sper sa fiu primit bine pe Ghencea!"Fundaşul stânga al lui Utrecht, Mihai Neşu, se declară dezamăgit de proporţiile înfrîngerii suferite de Steaua la Liverpool, spune că este nerăbdător să evolueze contra fostei sale echipe în grupele Europa League şi speră că va fi bine primit pe Ghencea, acolo unde a evoluat timp de 8 sezoane.Îmi pare rău că Steaua a pierdut la un scor atît de drastic în deplasarea de la Liverpool, dar aşa e cu echipele din Premier League. De abia aştept să evoluez iar contra foştilor mei colegi, chiar dacă mi-au plecat mulţi dintre prietenii pe care îi aveam acolo. Mi-a părut rău că a plecat domnul Piţurcă, începuse un proiect frumos acolo şi e păcat că nu l-a putut duce la capăt. Mă bucur că am ajuns cu Utrecht în Europa League, lumea te priveşte altfel cînd joci cu o echipă din Vest în cupele europene. Sper să fiu bine primit în Ghencea, am jucat 8 ani la Steaua şi sper să fiu aplaudat. Totul depinde de fani, cum vor considera ei, aşa se vor comporta", a spus Neşu la Sport.ro. Adevărul Meciul Steaua - FC Utrecht se va disputa pe data de 4 noiembrie. Până atunci, Steaua va mai juca acasă, cu Napoli, în următoarea etapă a Ligii Europa (30 septembrie) şi în deplasare la Utrecht, pe data de 21 octombrie. Ultimele partide ale Stelei în grupele Europa League sunt programate pe data de 2 decembrie (acasă, cu FC Liverpool) şi pe 15 decembrie, pe "San Paolo", din Napoli. Vă reamintim preţurile biletelor pentru meciurile de acasă din Europa League: Preturile biletelor pentru meciul cu Napoli, care se va juca pe 30 septembrie 2010 de la ora 20:00 sunt urmatoarele: Peluze - 40 lei Tribuna a II-a - 60 lei Tribuna I -75 lei Tribuna 0 - 125 lei Fotolii - 225 lei Preturile biletelor pentru meciul cu Utrecht, care se va juca pe 4 noiembrie 2010 de la ora 22:05 sunt urmatoarele: Peluze - 30 lei Tribuna a II-a - 50 lei Tribuna I -60 lei Tribuna 0 - 100 lei Fotolii - 200 lei Preturile biletelor pentru meciul cu Liverpool, care se va juca pe 2 decembre 2010 de la ora 20:00 sunt urmatoarele: Peluze - 50 lei Tribuna a II-a - 70 lei Tribuna I -85 lei Tribuna 0 - 160 lei Fotolii - 250 lei Pentru suporterii care doresc sa-si achizitioneze pachet cu bilete de acces la toate partidele desfasurate in Europa League pe stadionul Steaua vor avea o reducere de 10% din preturile adunate ale biletelor pentru locul ales. Exemplu: pentru un pachet la tribuna 1: 60+75+85=220 lei. Suporterul va plati 220-10%din 220=198 lei. Abonatii clubului nostru beneficiaza pe langa reducerea de 10% de o reducere de 25% DOAR in cazul in care isi achizitioneaza pachet cu bilete penru toate cele trei meciuri. FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
Personalizare
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
e simplu
',WIDTH,50);" onMouseOut="return nd();" href="https://www.fcsteaua.ro/index/section/galleries/mode/viewPicture/picture/17426/e simplu"> https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/
No one likes them, we care!No comment https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/1987.02.24_SUPER_STEAUA_Europei- toc71ccSteaua-Dinamo, rugby, atmosfera- OMbun | https://fcsteaua.ro:/
zoloz2005 18.09.2010@08:55
zloty 18.09.2010@09:14
tavyto 18.09.2010@11:33
I.N.Money 18.09.2010@11:34
AG 18.09.2010@12:03
Bormann 18.09.2010@12:27
fanii ca fanii, dar ce te faci cu Gigi?
ce face Gigi ?
owned 18.09.2010@12:44
florin_anya 18.09.2010@13:04
BlaUGranA 18.09.2010@18:25
LUPANU 18.09.2010@19:34
sile-jardel 18.09.2010@21:45
tavyto 18.09.2010@22:43
Niciodata nu o sa uit faza cu Nesu din Groapa, cand cazuse in cap si suferise o comotie si el se pregatea sa intre iarasi in joc, desi nu cred ca stia unde se afla.
Chiar! Poate ca cei care se ocupa de site ar putea sa puna clipul cu faza asta...daca exista un clip logic.
Astristul 18.09.2010@22:44
tavyto 18.09.2010@22:47
Tot respectul pentru Mihaita Nesu! Stai linistit pentru ca niciun stelist adevarat nu te va fluiera!
Ai zis bine niciun stelist adevarat, doar ca pe Ghencea vin cam foarte multi "stelisti" de ocazie. Daca va fi fluierat sper ca adevaratii suporteri stelisti sa-i strige numele.
Adrian 18.09.2010@22:58
Da' baga baiatu' la alunecari si intrari, nu ii era frica. Intai a jucat mijlocas stanga, apoi a trecut fundas si, din pacate, a facut cateva sezoane banca pe nedrept. Nesu merita sa fie titular atat in fata lui Petre Marin cat mai ales in fata lui Pompiliu Stoica, care era varza. Numai ca Piti si Zenga aveau preferintele lor.
Cum a venit Protasov, a recunoscut valoarea, i-a dat tricoul de titular si a fost cel mai bun sezon al lui si ultimul sezon bun al Stelei.
Cu Protasov, Mihaita a jucat bine pentru ca il lasa sa urce si in atac.
Am stiut ca pleaca la mai bine cand am aflat ca pleaca in Olanda, nu neaparat pentru ca a parasit echipa condusa de becalii. Ci pentru ca fotbalul Olandez e un fotbal serios. Cea mai buna dovada e faptul ca Utrecht joaca acum in Cupa UEFA.
Nesu joaca intr-o echipa foarte buna, cu tineri foarte, foarte buni. O sa fie meci greu pe Ghencea si tind sa cred ca ei sunt favoriti.
Atacantul lor, Ricky van Wolfswinkel, e, cred eu, cel mai mare pericol. E un pusti foarte talentat care tocmai a debutat in nationala Olandei.La 21 de ani, asta e o performanta.
Lari 19.09.2010@02:28
Piturca l-a bagat intr-un moment in care echipa noastra era bagata in corzi din ce in ce mai mult de Catalin Munteanu si Marius Sumudica. La vreo 2 minute dupa ce a intrat, Nesu al nost' a luat mingea si s-a aruncat in atac de parca ar fi vrut sa ajunga la Drumetu'. A fost faultat grosolan de norvegieni la vreo 18 metri de poarta. A facut vreo 3-4 astfel de faze, drept urmare, la meciurile urmatoare, printre multele motive pentru care era injurat Piturca atunci a fost si asta, ca-l baga prea rar pe Nesu.
Nu uitati ca Protasov a zis raspicat, atunci cand a fost acuzat in mod stupid dupa meciul de la Rosenborg, ca a pierdut calificarea ca l-a pus pe Nesu pe un post aiurea, ca acest jucator nu va sta prea mult in tara dupa ce va deveni titular de drept.
L-am vazut, cat am putut, la Napoli-Utrecht. Cred ca ar face un cuplu bun de tot la Nationala, pe stanga, cu Rat, chiar daca amandoi sunt fundasi de meserie. Atat unul, cat si celalalt, pot juca lejer mijlocasi stanga, la halu' in care ne prezentam in Preliminariile astea... Cu atat mai mult cu cat pe amandoi ii mananca talpile sa urce in atac.
AndyQ 19.09.2010@08:07
In afara de a arunca o sticla de pe gazon afara, Banel n-a facut nimic la Steaua. Nesu fugea mai mult decat el pe teren, era mult mai incisiv, facea ambele faze si ii ieseau, pe cand haoticul maratonist e in nota lui de 5 ani. Un jucator creste treptat, ca Nesu, dar Bulanel, nefiind fotbalist, ci doar jucator de fotbal, n-a avut cum sa creasca. E la acelasi nivel de cand a venit la Steaua.
Nesule, imi aduc aminte cum te-ai bagat si tu la bataie in perioada de pregatire, chiar daca aveai doar 25 de kilograme. ) Faza aia a fost monumentala.
Numai bine!
ssinpadureacualune 19.09.2010@09:46
red&blue_boy 19.09.2010@10:42
MariusBogdanSB 19.09.2010@11:09
RobYnho 19.09.2010@18:36
Nesule, imi aduc aminte cum te-ai bagat si tu la bataie in perioada de pregatire, chiar daca aveai doar 25 de kilograme. ) Faza aia a fost monumentala.
Numai bine!
Procedeul "dai si fugi". Imens era cioroiul ala de la Tavria. )
Robert Aeroth 19.09.2010@21:09
Nesule, imi aduc aminte cum te-ai bagat si tu la bataie in perioada de pregatire, chiar daca aveai doar 25 de kilograme. ) Faza aia a fost monumentala.
Numai bine!
Procedeul "dai si fugi". Imens era cioroiul ala de la Tavria. )
A fost si curajos si intelept atunci:)))))
Oricum the best fighter ramane Lacatus.
I.N.Money 19.09.2010@21:27
Joga Bonito 19.09.2010@22:26
hellas_verona 20.09.2010@12:09
Dar de ce nu s-a postat si articolul aparut despre Pavel Golanski, cum ca nu ar merge la Dinamo pentru ca e stelist?
V_P_M!
MementoMori 20.09.2010@16:26
Tot respectul pentru Nesu...A facut multe meciuri bune pentru Steaua..
Dar de ce nu s-a postat si articolul aparut despre Pavel Golanski, cum ca nu ar merge la Dinamo pentru ca e stelist?
V_P_M!
Are dreptate..Ati vazut articolul cu Pawel?..Cand a fost intrebat daca ar accepta oferta javrelor?...Scurt si la obiect : "Sunt stelist...Cum as putea sa accept oferta dinamovistilor? NICIODATA!"
Respect Pawel Golanski !!
Andreea 21.09.2010@09:05