home
08-09-10

Romania, echipa oamenilor din vitrina

Aşadar echipa naţională a României a reuşit două puncte cu Albania şi Belarus, iar un personaj infam, certat cu bunul simţ şi moralitatea ne propune să legalizăm transformarea fiinţelor umane în carne de vită expusă în vitrine.

În ceea ce priveşte echipa naţională, cele două jocuri nu au fost chiar groaznice, dar ne-a lipsit acel “ceva” care te face să treci linia de sosire deşi organismul spune “stop”. Cu alte cuvinte, ne-a lipsit “spiritul” sau cum le place politiceşte corect unora să spună “şansa”, “norocul”. Când adversarul îţi dă un gol din fază fixă la fel cum a reuşit Albania după ce 80 de minute a fost inexistentă, undeva, cineva, acolo sus te pedepseşte. Mai nou, cei de la Ursus au iniţiat o campanie de promovare a echipei naţionale, “22 de milioane de inimi, o singură echipă” sau ceva asemănător. Evident, ideea e că toţi românii să fie un suflet de-acum încolo pentru echipa naţională de fotbal.

Dar, despre ce suflet putem vorbi atunci când simbolurile echipei naţionale sunt vândute şi tranzacţionate ca vitele în târg? Cum mai au tupeul să se plângă de lipsa ajutorului Divin când au vândut galbenul lui Hagi şi Răducioiu pentru un pumn de euro de la sponsori?!! Şi mai au tupeul să spună că nu-i aşa, să ne mintă în faţă, vorba lui Gandalf: “ne pun să mâncăm rahat şi apoi să spunem zâmbind, mulţumesc”!

Despre ce milioane de inimi vorbim atunci? Să ne înţelegem: culorile tricoului sunt la fel de importante ca şi imnul sau stema. Fac parte din identitatea vizuală a unei naţionale. Niciodată n-o să renunţe Italia la al său azzurro sau Noua Zeelandă la Negru. O echipă/om/entitate nu este şi nu va fi niciodată mare dacă se dă după ce zic alţii, ci dacă merge pe drumul ei, neabătut, orice-ar fi. Mai vreţi exemple? Spania a fost un nimeni timp de 30 de ani în roşul ei tradiţional şi până la urmă ne-a făcut să-i spunem “Furia Roja”. Ce-ar fi fost dacă în lipsă de rezultate şi-ar fi vândut culorile pentru un “galben” mai strălucitor? Dar niciodată nu se va întâmpla aşa ceva...

Vreau să ne înţelegem: nu mă deranjează schimbarea culorii tricoului echipei naţionale. Nu faptul în sine, ci MODUL PERVERS, ORDINAR, JEGOS în care s-a făcut. Dacă se făcea un referendum naţional şi lumea era de acord, nicio problemă. Dar nu au făcut-o. Au preferat să se vândă, pe ascuns, pentru ca apoi să coafeze totul sub imperativul “schimbării”.

Din acest motiv nu merge treaba domnilor! La o generaţie slabă valoric aţi pus un antrenor nepregătit şi aţi rămas şi fără suflet, pe care l-aţi vândut!

Că veni vorba de vândut, aflăm astăzi cum un om promiscuu, o ruşine a societăţii româneşti, un gunoi, vrea să legalizeze prostituţia. Şi culmea, în numele binelui! Ca să vindece fetele şi clienţii, ca copiii să aibă un loc amenajat unde să se destrăbăleze.

Celor care spun că bugetului i-ar trebui banii negri din această activitate le spun doar atât: dacă fata voastră ar fi răpită şi folosită, obligată să semneze un contract cu o astfel de “instituţie”, v-aţi bucura de banii veniţi din activitatea ei?

Ce o să le spuneţi copiiilor când o să vă întrebe dacă e ceva rău în prostituţie? Că doar e legal nu? De ce le spunem copiiilor să nu treacă strada pe roşu? Ca să nu-i calce maşina şi să încalce legea nu?

Vinderea şi traficul fiinţelor umane va fi trecut lângă meseria de doctor, inginer, constructor, avocat, spotiv sau învăţător! Ştiu, ştiu, voi aveţi posibilitatea să alegeţi, doar săracii se dedau la aşa ceva! Dar ei nu sunt oameni? Ei nu sunt fiinţe umane? Cine ne-a dat dreptul să-i condamnăm la o viaţă de sclavagism?

După ce se pregătesc să ne marcheze ca pe nişte infractori, tratându-ne ca atare, acum se pregătesc să oficializeze vânzarea fiinţei umane, a celei mai scabroase ocupaţii posibile.

Ne-am vândut echipa naţională, acum ne pregătim să ne vindem copiii.

“Actuala realizatoare de la Alpha TV, Adriana Bahmuteanu si Silviu Prigoana, fostul patron al postului Realitatea TV, au finalizat de curand cel de-al doilea divort in decursul unui an calendaristic.

Imediat dupa oficierea noii casatorii a urmat o scurta luna de miere la Amsterdam(cu un joint?n.mea), care s-a soldat, dupa cum relata ulterior Adriana, cu cateva lovituri(asa vrea sa ne educe?n.mea) pe care proaspatul sot i le-a aplicat noii sale consoarte.

La intoarcerea in tara Adriana a luat imediat calea Judecatoriei cu plangerea in mana, pentru a desface casatoria cu peripetii.
- hotnews

Mihai

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
CSA Steaua - Dinamo Brasov, 27:27 - OmBun

CSA Steaua - Dinamo Brasov, atmosfera - OmBun

Meciul Urmator Clasament Lotul Steleihttps://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
Felicitari Tricouri Cantecehttps://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:

https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/

Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/

No one likes them, we care!

.No comment https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/

https://fcsteaua.ro:/