04-09-10

Teo

Între impunătorul Loţi Sătmăreanu şi formidabilul Ştefan Iovan, cei 10 ani de titular la Steaua ai lui Teodor Anghelini par susceptibili pentru un premiu de anduranţă, nu de frumuseţe. Fundaş, în sensul cel mai clasic al cuvântului. Cu mari calităţi fizice, el şi-a onorat fişa postului cu o deosebită abnegaţie. Un colţ de sobrietate într-un ocean de tehnicitate, unul care ştia ce-i aceea o degajare, faţă de ceilalţi, ce-şi permiteau să joace degajat. Deceniul stelist a fost încadrat de 2 ani ca debutant la Steagul Roşu Braşov, respectiv ultimii 2 la ASA Mizil. Un şantier complex, cum se dovedeşte a fi o echipă de fotbal, are nevoie de arhitecţi şi ingineri riguroşi, dar şi de muncitori sârguincioşi, ca Teo. Cronicarii s-au grăbit să-l încadreze la „ţapinari”, fiindcă venea dintr-o zonă forestieră, dar şi datorită faptului că nimeni nu-l întrecea în a „corhăni” extremele adverse, de mingea mai trecea, dar „năvălitorul” ba.

Purtătorul tricoului cu numărul 4 la lot(2 în Ghencea) s-a născut în 1954, s-a transferat la Steaua în 1974, a plecat la Mizil în 1984, a jucat 334 meciuri în A şi a câştigat 4 trofee(2 titluri şi 2 Cupe). O carieră, ca o patrulă de 4! A jucat 25 meciuri sub tricolor şi 12 în cupele europene. Dacă jucătorii din jur mai jonglau cu mingea(ba chiar şi cu nişte meciuri vândute întru rotunjirea veniturilor, vezi acel 0-4 de la Târgovişte), Anghelini a preferat o demarare spre Mizil, chiar dacă nu i-a convenit renunţarea la el. Disciplina şi onestitatea lui nu i-au fost puse vreodată la îndoială.

Dar neavând strălucire, de ce să nu-l vorbim de rău? Campionul contestărilor braşoveanului este Fănuş Neagu, care idolatrizându-i pe Dumitrache, Dobrin, Dinu, Dumitriu(Niki!) şi Diabolicul Tamango – un fel de pentagonală a giumbuşlucurilor de pe teren – n-avea cum, esteticeşte, să-l suporte: „Nu-mi place, oricât de obraznic încearcă să fie Anghelini. Când îl văd, fac cearcăne şi riduri”. N-are de ce să le pună la suflet bătăiosul fundaş, fiindcă nu-i singurul deocheat de Fănuş: „Pe lângă talente de primă mână, cum ar fi Cristache şi Kun, au dat năvală alde Mircea Sandu, Troi şi Anghelini, sub pasul cărora firul ierbii se simte colindat de gândul sinuciderii”(asta după un meci amical cu Franţa). Şi lista e lungă, cronicarul cârcotaş mai incluzându-i pe Dudu Georgescu(ghetele de aur măsluite), Dumitriu III(crescut în Grant, transferat la Steaua), Angelo Niculescu(vrând a-l scoate în afara timpului, din cauza temporizării), Valentin Silvestru(pe final de mandat). După ce iniţial l-a ridicat în slăvi, alături de Eugen Barbu şi Adrian Păunescu, Fănuş s-a pus cu lopeţile şi pe Titi Teaşcă: „dă foc la toate viile(aici nu mă va avea prieten în vecii vecilor!) iar pe jucători i-ar pune să aţâţe flacăra cu tricourile ude de transpiraţie”. Întâmplător, Piticul l-a apreciat mult pe juniorul Anghelini. A fi „încondeiat” de un scriitor ca Fănuş e de dorit în locul ignorării. Aşa că, dragă Teo, închipuieşte-ţi că te-au atacat „Haplea în chiloţi” şi „Dulap” (Cămătaru, respectiv Coraş, în ochii neprietenilor). În plus, Fănuş are stil: „Totuşi, ce caută în prima formaţie a ţării un rupător de picioare ca Anghelini!? Băiatul ăsta din Braşov, care intră în adversar ca un briceag sicilian, nu merită să fie cărat nici până la Dârste, şi iată că antrenorii vor să-l plimbe în Algeria, şi dacă se poate în Spania. Fiţi cu ochii pe el, fiindcă după cât îl cunosc eu – şi-l cunosc mai din văzute – este în stare să pună catedrala din Madrid în unghiul de inclinaţie al Turnului din Pisa şi să înghită un taur cu matador cu tot şi s-o lase pe Lucia Bose cu copiii pe drumuri”. Preferabil bricegarul din Braşov, în locul unui fundaş dreapta Bălan, „tehnicul lui Peşte dezosat”, care a stat la originea golului din Engliterra, ce a eliminat-o pe Steaua lui Oli din semifinala Cupei UEFA. De-ar fi fost Teo acolo, centrarea aia afurisită n-ar fi ajuns niciodată să sperie pe clovnul portar Carlos.

Constantin Ardeleanu