11-06-10

Un fas de presa

Un fâs de presă

Sub semnătura lui Octavian Metoni, pe site-ul Prosport a aparut de curând un articol documentar, http://www.prosport.ro/fotbal-extern/international/analiza-rici-auer-cel-mai-titrat-fotbalist-roman-6348314 intitulat pompos: ANALIZĂ / Rici Auer, cel mai titrat fotbalist român.

De regulă, editorialele scremute şi scrâşnind de frustrare ale \"formatorilor de opinie\" din paginile sus-numitei publicaţii (dar şi a concurenţilor lor direcţi din presă de la GSP) nu merită onoarea vreunui comentariu din partea noastră. M-am decis totuşi să discut pe seama acestui articol din câteva motive specifice:
1. nu este vorba de un editorial ci de un articol documentar, cu pretenţii de informare corectă şi obiectivitate a faptelor prezentate;
2. în acest documentar dedicat unui fotbalist important din epoca interbelica este adus în discuţie Miodrag Belodedici şi se încearcă minimizarea performanţelor sale (şi implicit ale Stelei) pentru a îl face pe Auer să \"iasă mai în faţă\";
3. site-ul Prosport e atât de bine administrat încât nu mi-a permis să postez măcar un comentariu de corecţie.

Esenţa articolului ar fi trebuit să fie rememorarea unui jucator fără îndoială bun, aparţinând perioadei \"romantice\" a fotbalului de la noi. Articolul însă are o problemă majoră începând chiar de la titlul mincinos: Auer, [b]cel mai titrat[/b] fotbalist român. Ceea ce surprinde este că afirmaţia demonstrabil falsă nu rămâne doar la nivelul de petardă cu fâs în titlu, ci autorul încearcă acreditarea ei cu aşa-zise argumente în cuprinsul articolului.
Să plecăm de la observaţia că expresia [i]cel mai titrat[/i] se referă strict la persoana cu cele mai multe titluri/trofee, eventual ţinând cont de ierarhia prestigiului trofeelor obţinute, iar în acest sens subiectivitatea este limitată drastic de aritmetica rece şi impersonală a simplei operaţii de numărare. Expresia nu se referă la cine ar fi fost \"cel mai bun\" şi nici la \"cine ar fi putut obţine cele mai multe trofee dacă soarta pârdalnică nu i-ar fi stat împotrivă\".

Iată cum sună argumentul aritmetic al lui O.M. în favoarea tezei sale:
\"[i]Cel mai titrat fotbalist român este, teoretic, Miodrag Belodedici. Două CCE, 1 Super Cupă, 1 Cupă Intercontinentală, 1 sfert de finală USA 1994, campionate şi cupe cu Steaua şi Steaua Roşie. Totuşi, descoperim că Rici Auer a câştigat 1 CEC, 1 finală nedisputată, 1 Cupă a Naţiunilor, un sfert de finală în Italia 1934, golgeter în România, Ungaria şi în CEC.[/i]\"

Dacă judecăm pe trofee şi nu pe semireuşite (acestea pot fi considerate eventual ca realizări notabile, însă în nici un caz nu constituie titluri), atunci la nivel internaţional, cel mai titrat fotbalist român este [fără \"teoretic\"] Miodrag Belodedici în al cărui cont trecem 4 trofee internaţionale. Tot la nivel internaţional, Auer a câştigat efectiv o cupă Mitropa (cu Ujpest, în 1929) şi unica ediţie disputată din aşa-numita Cupă a Naţiunilor (tot cu Ujpest, în 1930).
În ceea ce priveţte ierarhia, Cupa Mitropa din 1929 este un titlu oficial, tehnic vorbind mai puţin prestigios decat CCE, însa e un titlu european în toată puterea cuvântului. În schimb, Coupe des Nations din 1930 a fost un turneu de vară neoficial organizat ad-hoc de clubul Servette Geneva şi la care au participat diverse cluburi europene, majoritatea campioane.
Despre mult amintita \"finala europeana\" a Rapidului din 1940, într-o competiţie \"de consolare\" neoficială pe timp de război, înca şi mai regionalizată decât adevărata CEC (de fapt o simplă competiţie locală cu echipe participante din trei state pentru care ajungerea în finală a însemnat fix trecerea a două tururi, între care al doilea s-a decis cu tras la sorţi) nu e cazul să mai discutăm: nici aceasta nu este un titlu.
Asadar, la nivel internaţional, Belodedici are 4 trofee majore între care 2 succese în CCE (competiţia cea mai de prestigiu a Europei), în vreme ce Auer are 1 trofeu major european (într-o competitie serioasă de prestigiu uşor inferior viitoarei CCE) + 1 trofeu neoficial unicat, într-adevăr cu niscai prestigiu, însa greu de pus în contrapondere cu alte trofee oficiale. După matematica uzuală, 4 > 2, deci Belodedici este mai titrat la nivel international.

La nivel naţional, Belodedici are 6 titluri de campion şi 3 cupe ale României cu Steaua, la care se adaugă 3 campionate şi o cupă a Iugoslaviei cu Steaua Roşie Belgrad: 9 campionate + 4 cupe = 13 trofee.
La nivel naţional, Auer are 4 cupe ale României cu Rapidul, la care se adaugă 4 titluri de campion în Ungaria cu Ujpest: 4 campionate + 4 cupe = 8 trofee. Din nou, matematica seacă spune că 13 > 8, deci Belodedici este mai titrat şi la nivel de competiţii naţionale decât Auer.

Singurul loc unde Auer \"puncteaza\" peste Belodedici este numărul de goluri înscrise (normal, era un atacant): în anul de graţie 1929, a devenit golgheter în cupa Mitropa cu 10 reuşite, însa acest fapt nu înseamnă un titlu oficial, iar în 1940 golgheter în Divizia A, cu 21 de goluri. Totuşi aceste reuşite indiscutabile nu au aceeaşi greutate precum un trofeu oficial şi nu îl pot propulsa pe Auer mai sus decât o spune precedenta statistică simplă.

Curios e că, deşi aritmetica este cât se poate de elocventă, dl. Metoni nu admite ceea ce ţine de evidenţă (şi îi contrazice net afirmaţia din titlu), lansându-se mai departe în comentarii sterile şi puerile despre valoarea comparată a competiţiilor considerate. Astfel, în Cupa Europei Centrale se juca \"[i]fotbalul superputernic [...] nu aveai \"şansa\" să dai peste Trakia Plovdiv sau Omonia Nicosia, ci numai peste echipe maghiare, cehoslovace, austriece, italiene etc, adică exact peste campioanele şi vicecampioanele ţărilor care şi-au disputat finalele mondiale interbelice. Să fim sinceri, fosta Cupă a Campionilor Europeni era, cel puţin în primele două faze ale competiţiei, mult diminuată[/i]\". Dus de retorică, \"informatul\" documentarist al Prosport uită că Austria nu a fost finalistă la CM şi trage concluzia (falsă) că o competiţie elitistă cu 3 tururi ar fi aprioric mai de prestigiu decât o competiţie în 5 tururi deschisă tu
turor campioanelor europene. Evident, în acest sens el ştie că se va bucura de asentimentul tuturor anti-steliştilor ce vor găsi o nouă confirmare cum că performanţa unică a Stelei din 1986 nu ar fi în fond cine ştie ce.

În afară de comparaţiile neserioase de valoare între competiţii despărţite de un hău temporal şi organizatoric, articolul conţine şi alte inexactităţi supărătoare, nedemne de o analiză de calitate. Între acestea, cea mai gogonata este exaltarea naţionalei noastre interbelice: \"[i]Fotbalul românesc interbelic a reuşit ca în decursul a doar 20 de ani să se ridice de la zero până la a reuşi trei participări consecutive la Campionatele Mondiale din perioada dintre cele două conflagraţii mondiale[/i]\" (draguţă fraza, cu verbul \"a reuşi\" utilizat de două ori în cuprinsul ei). Pentru cine nu ştie, în 1930 participarea a fost pe bază de invitaţie acceptată, fără turneu de calificare, iar în 1938 ne-am calificat fiindcă grupa noastră preliminară era de două echipe dintre care una (Egiptul) s-a retras din competiţie. Singura calificare obţinută pe teren în acea perioadă pentru un turneu final al CM a fost în 1934: am participat at
unci pentru că i-am batut pe iugoslavi care nu au putut să îi bata pe elveţieni, aşa ca am \"reuşit\" cumva să nu fim ultimii într-o grupă de trei - într-adevăr, o mare performanţă demnă de cartea de aur a fotbalului autohton.

O aberaţie de jurnalist diletant este exaltarea calităţilor morale presupuse ale lui Auer: \"[în 1940] Omul îşi agaţă ghetele în cui, pleacă în Ungaria, dar nu va mai juca niciodată fotbal. Nici pentru România, nici pentru Ungaria, nici pentru vreun club românesc şi nici pentru vreunul maghiar." În realitate, în anul 1940, Auer avea 35 de ani, o vârstă la care sportul de performanţă începe să devina o pălărie prea mare pentru cei mai mulţi: pusul ghetelor în cui nu a fost atât o decizie morală cât una dictată de fizicul jucătorului. Însă nici măcar această decizie nu a fost una atât de tranşantă pe cât lasă să se înţeleagă autorul articolului, Auer devenind ulterior antrenor-jucator în Ungaria, la Kaposvári Rákóczi FC, club pentru care a jucat efectiv câteva luni abia după încheierea războiului.

Tot de jurnalist diletant este o consideraţie faptică precum \"Cert este că, după ce evoluează şase sezoane consecutive la AMEFA Arad, pleacă în Ungaria, la Ujpest are şansa să prindă o generaţie de excepţie a fotbalului din ţara vecină. Evoluează acolo timp de 10 sezoane"
Cert este că între anii 1919-1926 (adică 7 sezoane, dintre care 5 jucate efectiv) Auer activează la AMEFA, sezonul 1926-27 îl prinde la Colţea Braşov, iar la Ujpest ajunge abia mai apoi, în 1927, jucând în Ungaria 9 sezoane până în 1936.

Aceste mici (să le zicem) detalii arată că dl. Metoni nu îşi practică meseria în mod profesionist (să mai amintim şi că partea din articol dedicată golgheterilor CEC este copiată cu Ctrl-C şi Ctrl-V dintr-o pagină de web fără a se menţiona provenienţa ei; trecem cu vederea alte inexactităţi mai puţin relevante). Cu atât mai stranie apare imaginea de articol de calitate pe care par să o susţină majoritatea comentariilor publicate efectiv de Prosport. Un astfel de articol este înca mai grav decât un material explicit anti-stelist întrucât acreditează idei false sprijinindu-se pe o presupusă documentare prealabilă şi pe o auto-arogată obiectivitate definită de caracterizarea drept \"ANALIZĂ\" din titlu. Scopul meu nu este ironizarea pretenţiilor de laudă cu iz de Grant cu performanţele internaţionale obţinute de Auer cu o altă echipă şi nici minimizarea acestui jucător respectabil aparţinând unei alte epoci: ceea ce contează este
restabilirea unor adevăruri obiective pe care dl. Metoni le falsifică cu bună ştiinţă în defavoarea unuia dintre fotbaliştii emblematici ai Stelei. Totodata, articolul este relevant în ceea ce priveşte tipologia analitică a jurnaliştilor precum şi abilităţile în acest sens ale cititorilor cărora li se adresează aceştia.

mdionis