24-05-10
Posibila scrisoare de ADIO a lui Stoichita"Ieri dimineaţă m-am trezit, prima oară după 8 luni, ştiind că nu mai sînt antrenorul Stelei. Şi m-au cuprins gînduri amestecate pentru tot ce a fost în această perioadă. Mi-am adus aminte de noaptea în care am venit şi cred că pot să spun acum că a fost total neprofesionist să mă duc în genunchi la ora 02:00 dimineaţa la Palat, iar la 02:05 să fiu deja antrenorul Stelei. Dar am făcut-o pentru că simt ceva pentru această echipă. Şi pentru că nu aveam serviciu atunci. Şi pentru că era criză."Bravam, ce să fac?!" Îmi vine acum în minte şi primul insucces, eliminarea din Cupă, la Bistriţa. Atunci am zis că e o competiţie care nu ne interesează. Bravam, cum să te numeşti Steaua şi să nu vrei trofee?! Încercam doar să le dau încredere unor jucători afectaţi de ieşirea din Cupă. Am ieşit apoi şi din Europa League şi am zis la fel. Că e o competiţie care nu ne interesează. Şi aici am găsit ceva pozitiv să scot în faţă, că sîntem egala liderului din campionatul olandez, cînd noi, de fapt, nu reuşiserăm nimic într-o grupă din care plecam ca favoriţi, alături de Fenerbahce. Şi a venit pauza de iarnă, atunci cînd cred eu că s-a pierdut cu adevărat titlul. De ce? Păi, pentru că Gigi Becali a dat din colţ în colţ atunci cînd a trebuit să scoată banii pentru transferuri. S-a tîrguit pentru Ouon pînă cînd l-am pierdut definitiv. Pentru că n-a vrut să-i facă un contract pe 3 ani lui Iovov şi l-am pierdut şi pe el. Pentru că într-o dimineaţă cînd m-am trezit în cantonamentul din Antalya am aflat că Ghionea s-a transferat la Rostov. Pentru că, înainte cu alte cu două săptămîni, aflasem din presă că Rada a fost vîndut şi el, deşi noi nu mai aveam nici un fundaş central. Ziariştii m-au întrebat atunci dacă e o greşeală, dar nu puteam lovi în patron. Am dres-o, am zis că Rada era greu de ţinut, că e la final de contract, deşi mai avea 6 luni şi în situaţia lui erau şi alţii, exemple fiind Golanski şi Petre Marin. Concluzia a fost dură, am încasat 22 de goluri în retur, enorm de mult pentru a putea lua titlul. Am mai pierdut titlul în iarnă şi pentru că l-am adus pe Tall, despre care eu credeam că îl văzusem jucînd în Cipru, dar, de fapt, el venise acolo după ce am plecat eu din Insula Afroditei. S-a dus Pandi să-l urmărească şi apoi l-am adus, dar jucător mai slab n-am avut pînă acum. Dar poate că cea mai mare greşeală a fost că am refuzat transferul lui Gladstone. Da, cel de la Vaslui. Ne-a fost propus atunci. Pentru 100.000 de euro, dar eu am zis că mai bine îl luăm pe Tall, că îl ştim ca jucător. Acum îmi vin grămadă în minte toate, inclusiv declaraţia din februarie că dacă nu voi lua titlul voi pleca sigur. Chiar am vrut s-o fac după înfrîngrea cu Ceahălul, din prima etapă a returului. M-a întors Panduru atunci, deşi poate mai bine nu o făcea. Scăpam de tot ce a fost în acest retur. Scăpam de toate înjurăturile şi mizeriile unor aşa-zişi suporteri la meciurile din Ghencea. E adevărat că şi eu le-am fost ostili şi am făcut front comun cu Gigi, dar asta e concepţia mea, să fiu de partea celui care mă plăteşte. Aş mai fi scăpat şi de ruşinea păţită la Alba Iulia, dar şi de victoriile obţinute cu ajutorul arbitrilor cu Oţelul, Gaz Metan şi, mai ales, cu Astra. Aş fi scăpat inclusiv de coşmarurile meciurilor cu Rapid şi cu Dinamo, cînd m-am simţit umilit pentru prima dată în carieră. Scăpam şi de propriile greşeli. Unele hilare de-a dreptul. La Tiraspol am încurcat jucătorii lui Sheriff pe tabla de joc. După meciul cu Craiova, n-am ştiut că Prepeliţă nu jucase în bandă şi nici că Mihai Costea nu fusese omul lui Parpas. Am încercat o dată cu apropierea finalului de campionat să-mi las o portiţă deschisă la Steaua, deşi spusesem clar că plec dacă nu iau titlul. Presa m-a atacat, dar eu am continuat să fiu de partea lui Becali, mereu am fost orientat în viaţă, de-asta i-am şi zis unui prieten o dată că "dacă am făcut avere din fotbal, nu e pentru că sînt eu mare antrenor, ci pentru că sînt abil". La ultimul meci mi-a fost cel mai greu. N-am crezut că n-o să pot intra în vestiar şi că n-o să-i pot privi pe băieţi altfel decît fără să plîng. N-am putut, pentru că m-am ataşat prea mult de acest grup. Ceea ce însă aş fi jurat că nu se va întîmpla e faptul că nu mi-am putut stăpîni lacrimile în faţa jurnaliştilor vorbind despre plecarea de la Steaua. Şi n-am putut. Totuşi, ceea ce multă lume credea că nu o să reuşesc am făcut tot la acea conferinţă de sîmbătă. Am rămas demn, am spus că după ce termini pe 4 nu ai cum continua la Steaua pentru că eu nu sînt un antrenor mediocru. Mi-a fost greu să o spun, dar cred că mai bine eşti demn într-o lume nedreaptă decît să stai în genunchi şi să aştepţi milă. Tocmai de-asta am zis şi că eu şi echipa am stat în picioare, cu capul sus, în tot acest retur împotriva a tot ce a fost. N-am vrut să dezvălui la ce fac trimitere, dar bănuiesc că v-aţi dat seama că Steaua n-a cîştigat cu mine pe bancă nici un meci aşa cum a făcut-o CFR cu Alba Iulia şi Curtea de Argeş. "N-o să plîng şi-n faţa lui Gigi" Nu-mi plac despărţirile. Niciodată nu mi-au plăcut, mai ales atunci cînd sînt faţă de lucruri dragi. Totuşi, voi merge la Gigi să-mi iau "La revedere!". Promit că n-o să plîng în faţa lui. Măcar în faţa lui să nu fac asta, deşi vă mai fac o destăinuire. Dacă îmi va propune să rămîn, nu voi şti exact ce răspuns să-i dau. De ce? Nu ştiu, sincer. Poate pentru că nu-mi iese din minte acea întrebare despre care am vorbit printre lacrimi la finalul meciului cu Curtea de Argeş: "Cum ar fi fost oare dacă totul ar fi fost perfect în aceste 8 luni?". Rîndurile n-au fost scrise de Stoichiţă, e un exerciţiu de imaginaţie realizat de GSP. Altfel însă, faptele şi întîmplările relatate aici sînt reale, dezvăluite la vremea respectivă chiar de antrenor sau de alte persoane din club, dar vorbele şi rîndurile de mai sus sînt ale ziariştilor. Gazeta Sporturilor Între timp, Gigi Becali i-a mai păcălit o dată pe jucători cu primele şi, în timp ce-l caută pe Cristi Pustai la telefon, vorbeşte de investiţii de 8 milioane de euro, de finala Ligii Campionilor, de titluri pe bandă rulantă... FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
25 ani de la 24-05-1985 Ziua de nastere a lui Juan Carlos TojaJuan Carlos Toja a venit la Steaua in vara anului 2008 de la FC Dallas.21 ani de la 24-05-1989 A doua finala CCESteaua joaca la Barcelona a doua finala a CCE, insa pierde fara drept de apel, 0-4 in fata unui AC Milan monstruos de puternic.
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
LotiAr fi fost omul unei singure echipe, ASA Tg.Mureş(acolo unde el centra şi tot el dădea cu capul), dacă Steaua-1984 n-ar fi insistat, cu cerul şi pământul, să-l transfere în linia ei de mijlocPrecizariInterviul cu fostul ministru al Apararii nu poate fi pozitionat decat in doua variante . Ori e o facatura ordinara (si am sa spun de ce cred asta mai incolo), ori tataie asta asta e la o varsta la car |
fredysteaua astazi@02:33
aquilla astazi@03:21
Tupac Amaru astazi@07:08
armanovici astazi@08:24
ca nu avea don patron bani ca daca avea, he he!
Plus ca ii e frica de DNA!!
Ce gunoaie de ziarosti,astia sunt deaia care il faceau mare antrenor pe sclavul asta!
ariven21 astazi@08:27
pentru ce acest post?
pentru ce acest citat din ziarul de kko?
chiar nu trebuia preluat.
mariobebe astazi@08:32
armanovici astazi@09:05
limbbi.
Nu va bucurati prea repede, poate il vedem si sezonul viitor pe banca!
Omul asta e un limbric nevertebrat!!!
Adrian astazi@09:28
Interesul poarta fesul.
Lasa ca vine Gigi cu banii si baga tolomac sau boratul ala de udrea un articol in care pupa fundul stoichitian de te doare capul.
Robert Aeroth astazi@10:13
SSsuporterSTEAUA astazi@10:23
Pipi plange ca nu mai are din ce trai,nu pt ca a iubit Steaua.Baron cacareaza, nu uita, deschide geamu`, sa auzi cum iti iau in pppp neamu`.
MoWeed astazi@10:27
Korado astazi@10:32
MariusBogdanSB astazi@10:41
KayzerUSA astazi@10:49
Andreea 24.05.2010@10:57