06-05-10

Republica ayatollahului Becali

La meciul Steaua – Poli Timişoara, în minutul 87, s-a întîmplat un lucru fără precedent. Trupele de pază ale lui Gigi Becali au dat asaltul ilegal asupra tribunelor. După ce Cosmin Contra a marcat, ca la un semn, preţ de cîteva secunde spectatorii au fost gazaţi. Asta se întîmpla în timp ce latifundiarul din Pipera pleca tiptil, cu bodyguarzii săi din loja principală, aşezămînt pufos de magnat al balonului rotund, pentru a nu da socoteală rebelilor care-l contestă. Trupele sale de pază au ripostat ilegal. Din legea sportului se ştie că doar jandarmeria poate face uz de echipamentele de intervenţie, nu şi o simplă firmă numită simandicos Shelter Security, ce tautologie.

Radu Cosaşu, un împătimit al metaforelor şi un consumator al adrenalinei din Ghencea, vrea titlul pentru Steaua, dar fără Becali (aşa a spus în interviul din Gazeta sporturilor, de marţi, 27 aprilie). Zeci de mii de locuitori ai cartierului bucureştean, plus cîteva sute de mii din ţară, doresc performanţe, dar fără ca magnatul terenurilor din nimic nu poate să-şi aroge merite. De ce s-a ajuns la aşa o situaţie războinică între el şi suporterii clubului?
Înainte de toate trebuie discutată situaţia de forfait la lege, executată la ore de vîrf şi de maximă audienţă. O societate particulară, oricît de acreditată ar fi de oficiali, să-şi aroge drepturi pe care nu le are. Un contract nu substituie prevederile normei juridice. Doar Jandarmeria, instituţie a Statului român, abilitată să asigure ordinea în comunitate, poate face uz de soluţii extreme, în situaţii-limită şi asta doar cu mandat de la procuror.
De la Gustave Le Bon ştim că mulţimea poate fi agresivă în slujba unui ideal sau impasibilă la vreun stimul nesemnificativ. Psihologul de renume ne-a demonstrat, după ani lungi de cercetări, că identitatea individului se pierde în mulţime, iar acesta îşi construieşte spontan o altă identitate. Ce s-a întîmplat duminică în Ghencea a fost pe de-o parte dorinţa de răzbunare a unui patron contestat, care a recurs la metode ilegale, iar pe de altă parte spriritul de conservare al unor suporteri care-şi apără prestigiul, demnitatea şi nevoile de performanţă.

În aceste condiţii nu putem vorbi de o deteriorare a climatului sportiv, ci de o provocare a autorităţilor, care ar trebui să dea socoteală în faţa instanţelor de judecată. Garda pretoriană a lui Becali, care s-a substituit autorităţii, poate fi condamnată individual (nu există vinovăţie de grup) pentru fapte pedepsite de Codul Penal, în vigoare şi pentru înstăpîniţii veroşi.

Fotbalul românesc nu are tribune războinice, aşa cum şi-ar dori autorităţile să demonstreze. Suporterii reacţionează defensiv la agresiuni parcă dirijate din loja principală.
Cum a putut Jandarmeria să dea un comunicat şi să vorbească despre răniţi şi agresiuni cu bolovani asupra angajaţilor instituţiei, fără să judece contextul? Unde a fost procurorul de meci? Era influenţat de decizia Curţii în cazul „Valiza“? Crede el că e deasupra legii? Victimele nu au apărători de elită, nu au bani să conteste hotărîrile administrative, se bucură că au scăpat de nervi şi de presiunea unei autorităţi dolosive şi ilegale. Cine îi învaţă pe suporteri că au şi ei drepturi? Oare statul de drept nu are şi obligaţii?

Sigur că atacatorii şi-au făcut demult un alibi. Ei susţin mereu că sînt atacaţi. De cine? De muşte? De gînduri? De pala de vînt? Oamenii necăjiţi, care dau bani pe billete, încearcă să-şi astîmpere amarul printr-o victorie mult dorită a echipei de suflet, nu sînt pletora sportului, ci finanţatorii unui sistem bolnav. Şi spectatorii sînt oameni cu drepturi, nu numai cu obligaţii. Numai că pe ei nu-i apără nimeni, doar sînt supuşi arbitrariului unor forţe paramilitare.

Dacă trăim într-un stat de drept, aceste trupe ale lui Becali, poreclite Shelteri, ar fi fost demult pedepsite şi scoase în afara legilor, fără licenţe şi legitimaţii de caftangii.
Întîmplarea a făcut să stau lîngă un astfel de agent al groazei, un pachet de muşchi şi fără urme de personalitate, care vocifera că pentru 16 lei pe oră el îşi riscă viaţa. Povestea cum colegi de-ai săi au fost spitalizaţi. Că pentru 100 de lei pe zi nu merită efortul. Şi care e greutatea? Nimeni nu-i doreşte pe aceşti „apărători militari“, dar ei intoxică viaţa şi copleşesc sumbrul gri al stadioanelor.

Suporterii de la Poli Timişoara, ca să fie protejaţi, au parcurs jumătate de Bucureşti într-o „balenă“. Să nu vă închipuiţi că e vorba despre o traversare cu Zeppelinul. Nu. Cu duba, care, vorba unui poliţist, e veche ca bunica. Cică e de pe vremea invaziilor sovietice. Praf, mizerie, jandarmi îmbăţoşaţi, figuri de gangster, atotputernici ai luminii. Cine ne apără pe noi, suporterii, purtătorii de steaguri şi de iluzii, de desantul forţelor militare? Dar cînd intervin cele paramilitare nu e un act criminal, pedepsit de lege? Suporterii, aceşti oameni simpli, nu au avocaţi care să-i apere, ei trăiesc sub flama înflăcărărilor de moment şi cred, în simplitatea lor, că sînt sub pavăză cerească.

Autor: Marius Ghilezan
Sursa: Observatorul Cultural