01-05-10

Interviu Ion Voinescu: Top in absolut

Dacă piramidele din Egipt ar putea povesti, dacă Acropolele ar putea să-şi scrie memoriile, ori dacă dealul Golgotei ar putea să vorbească, istoria lumii s-ar schimba aproape instantaneu. Din fericire pentru noi, steliştii, Ion "Ţop" Voinescu este nerăbdător să nareze ore în şir poveşti mai vechi sau mai noi despre CCA ori Steaua. Şi roş-albastrul se schimbă, ca prin farmec.

"Sufletul îi este tânăr, cu restul e mai greu", ne spune minunata sa soţie. Totul prinde însă greutate în prezenţa Gigantului Roş-Albastru: istoria noastră, mentalitatea pe care ar trebui să o aibă orice sportiv, performanţele, calităţile fantasticilor jucători care au clădit clubul, prezentul şocant de obscen, în comparaţie cu... Dumnealui.

Aproape că ţi se pare nefiresc să auzi din gura Domnului Voinescu nume precum Gigi Becali, Cristi Borcea ori Dumitru Dragomir, fiindcă naturaleţea cu care vorbeşte Dumnealui despre "demnitate", "civilizaţie", "muncă", "atitudine", "profesionalism", "fair-play" este cu totul alta în comparaţie cu a... ălorlalţi. Ăia doar vorbesc, Domnul Voinescu risipeşte prin toţi porii toate motivele posibile pentru care (unii din noi) iubim Steaua.

O discuţie a suporterilor stelişti cu Ion Voinescu poate - sau ar trebui să fie - o epifanie.

Astfel, legendarul portar nu ezită să afirme că, în opinia sa, Ion Alecsandrescu nu a fost un model de preşedinte de club, pentru că a ştiut să construiască şi să-şi consolideze relaţii cu puternicii zilei. Iar acest aspect, afirmă venerabilul Stelist, a fost determinant, chestiune care i-a displăcut profund Domnului Voinescu. Totuşi, meritele Sfinxului sunt recunoscute apăsat, la fel cum sunt descrise şi calităţile remarcabile de marcator ale fostului vârf al CCA. Gigantul roş-albastru pare că nu-şi găseşte cuvintele să descrie legendarul cuplu de atac Gheorghe Constantin - Ion Alecsandrescu.

"Profesorul" - fie-i amintirea binecuvântată! - şi "extraordinara extremă stânga, Ghiţă Cacoveanu" au redus la tăcere tribunele din Dortmund încă din primul minut, îşi aminteşte Domnul Voinescu: din două pase rapide, balonul a ajuns la mijlocaşul nostru stânga, care a zguduit bara cu un şut puternic, de la distanţă. Ni se descrie, apoi, impresionanta linişte de pe arena pe care se găseau zeci de mii de spectatori. "Nu mai văzuseră ăia aşa ceva!"

Îl întrebăm despre calităţile de jucător ale lui Emerich Jenei. Fostul portar zâmbeşte din ce în ce mai larg şi afirmă că, iniţial, "Imi era cam leneş. El credea că va fi titular, doar pentru că Onisie era mai bătrân. Da' cand l-a văzut pe ăla cât alerga, a recunoscut că nu putea să facă atâta efort, deşi ăla avea 34-35 de ani...". Emerich Jenei, leneş şi fără chef de muncă... Ei, da, p-asta chiar n-o auzi prea des!

Rămâi mut de uimire să afli că necunoscuţii, acum, Bone şi Onisie aveau nişte calităţi fizice şi tehnice excelente. Iar, când vine vorba de legendarul Alexandru Apolzan, Domnul Voinescu afirmă grav că el "nu a mai văzut fundaş cu calităţile lui": viteză, detentă, tehnicitate foarte bună, plasament extraordinar, şut puternic şi precis. Ce păcat că a decedat în 1982, la doar 55 de ani...

Domnul Voinescu i-a păstrat o amintire deosebit de caldă şi lui Ioan Kunst Ghermănescu, pe care l-a admirat pentru vasta cunoaştere a domeniului sportiv. Astfel, fostul handbalist a publicat nu numai cărţi despre "fotbalul cu mâna" (şi nu puţine!), ci şi despre alte sporturi, inclusiv fotbal, sau despre modul în care ar trebui să se pregătească un sportiv. Nu ar trebui să ne mire, deci, viziunea Domnului Voinescu asupra lumii de azi. Sau asupra jucătorilor mai puţin... harnici la antrenamente, să spunem.

Cum au fost, ne spune, Duckadam şi Lăcătuş. Ne povesteşte pe larg cum l-a antrenat pe "eroul de la Sevilla" încă din '83, "că el, când venise de la Arad, nu prea era obişnuit să tragă la pregătiri". Iar despre Lăcătuş se fereşte să spună cuvinte prea tari. I-a admirat calităţile de atlet şi de fotbalist, însă obsesia sa pentru muncă şi disciplină nu prea se potriveşte cu ceea ce ştie despre partea mai puţin cunoscută, poate, a lui Lăcătuş-jucătorul.

"Dacă nu exersezi mult la antrenamente, nu ai cum să faci în timpul meciului. Nu ai cum!", exclamă cel care a fost fotografiat când atingea cu piciorul, dintr-o săritură, bara transversală.

Minunata Doamnă Voinescu ne pune în faţa ochilor câteva albume de fotografii; unul din ele este roşu, cu emblema CCA în mijloc. Le luăm în mîini şi le deschidem uluiţi. Pozele, începând din anii '50, dezvăluie începuturile de legendă roş-albastră. De parcă nu ar fi fost de ajuns, ni se arată şi câteva cărţi: una îl are ca erou chiar pe Domnul Voinescu, alta are ca subiect turneul din Anglia al CCA, din 1956, iar cealaltă are ca subiect clubul Steaua. Toate au fost publicate înainte de deceniul al şaselea al secolului trecut. Nici nu ştii ce să faci mai întâi: să citeşti pe loc toate acele pagini de istorie glorioasă, să-ţi întipăreşti cât mai bine în memorie fotografii cu personaje legendare ale istoriei Stelei, sau să asculţi ce spune un Monument roş-albastru.

Parc-ai prefera, totuşi, fotografiile şi cărţile momentului în care Domnul Voinescu începe să vorbească despre prezent. Despre Gigi Becali şi Argăseală vorbeşte cu asprimea şi calmul cu care chirurgii îţi descriu boala de care trebuie să scapi. Nu vede, însă, nicio soluţie. Asta pentru că Domnul Voinescu crede în demnitate: când lumea nu te mai vrea, pleci. Hm...

Ne îndreptăm spre ieşire, nu înainte de a-l invita să devină membru de onoare al AISS. N-am îndrăznit să-i acordăm acest premiu - avem o senzaţie ciudată, să vrem să premiem un Titan... - fără să-i cerem permisiunea.

S-a bucurat enorm, alături de soţia sa, că suporterii nu l-au uitat. Dumnealui ne mulţumeşte nouă că nu l-am uitat, noi îi mulţumim Domniei sale pentru ospitalitate şi pentru tot ce a făcut pentru Steaua. Scena se tot repetă până când, cu greu, dăm să ieşim pe uşă. Vedem, la vizor, o veche emblemă a Stelei. Ne întoarcem să zâmbim către soţii Voinescu. Brusc, însă, îngheţăm. În stânga noastră se găseşte o vitrină cu numeroase medalii, cupe şi alte distincţii primite de fostul mare sportiv. "Cea mai dragă este diploma de cetăţean de onoare al oraşului Valea Dragului (judeţul Giurgiu), locul unde s-a născut", afirmă cu un surâs cald Doamna Voinescu, cea care ne conduce până afară, pe trotuar.

Câteva clipe, ne uităm unii la alţii fără să spunem nimic. Cum să reacţionezi după ce ai văzut Absolutul Roş-Albastru?

Dacă piramidele din Egipt ar putea povesti, dacă Acropolele ar putea să-şi scrie memoriile, ori dacă dealul Golgotei ar putea să vorbească, istoria lumii s-ar schimba aproape instantaneu. Din fericire pentru noi, steliştii, Ion "Ţop" Voinescu este nerăbdător să nareze ore în şir poveşti mai vechi sau mai noi despre CCA ori Steaua. Din păcate, Templul Fotbalului Românesc va rămâne neschimbat în viitorul apropiat.

Fie ca eliberarea Stelei să fie aproape!

VIZIONARE PLĂCUTĂ!



Click aici pentru a descarca interviul cu Ion Voinescu la o calitate mai buna




Asociatia Independenta a Suporterilor Stelisti