home
27-04-10

"Dacă miști, îți rupem oasele"

Duminică, în Ghencea, după Steaua - FC Timişoara, 3-3, s-a dezlănţuit iadul. Pentru un presupus scaun aruncat din tribune, firma de securitate Shelter “a gazat” 1.000 de oameni şi a secerat tot ce a prins cu bastoanele. În luptele de stradă, dintre fani şi jandarmi, a fost prins şi un reporter al Libertăţii.
Golul de 3-2 al timişorenilor a declanşat haosul în Ghencea. Sub pretextul că un fan a aruncat cu un scaun, agenţii de pază ai firmei Shelter Security au pus spray-urile cu gaze lacrimogene pe toţi din zonă. Am coborât în fugă de la “Masa presei” şi am mers în spatele tribunei 2. În timp ce ocoleam arena, am observat că dispozitive de mascaţi şi de scutieri erau deja detaşate la fiecare poartă. Din loc în loc, pe jos, erau întinşi copii, fete şi băieţi. Le curgeau ochii şi nu puteau respira bine. La ieşirea fanilor din stadion se făceau arestări la întâmplare.
Când spiritele păreau să se fi calmat, cei care au reuşit să ajungă la ieşirea principală din Complexul Ghencea s-au organizat într-un mic grup care a încercat să răzbune abuzul forţelor de oridine. Înarmaţi cu bolovani şi cu bâte, au încercat să răpună avangarda mascaţilor. Fără izbândă. Câţiva spectatori au fost puşi la pământ. Pe burtă, cu o talpă pe gât, cu “pulanul” apăsând pe cap şi cu mâinile la spate, în timp ce erau încătuşati, ultraşii erau atenţionaţi: “Dacă faceţi vreo mişcare, vă rupem oasele!”. Am încercat să filmez, de aproape, cu telefonul şi am fost luat în colimator.

Jandarmii călcau oamenii cu talpa pe gât

“Dă-i, bă, drumul de aici! Sau vrei şi tu?!”. Le-am explicat că sunt ziarist şi că vreau să văd cum acţionează. Apoi, i-am atenţionat că unul din cei reţinuţi nu mai poate respira şi i-am rugat să îi ia talpa de pe gât. În acel moment am fost îndemnat să îi urmez. Patru jandarmi mergeau cu spatele şi nu mă scăpau din priviri. Am băgat mâna în buzunar să le arăt legitimaţia, dar toţi patru au urlat: “Mâinile sus!”. Am încremenit! I-am urmat până la dubă, în timp ce încercam să mă feresc de pietrele aruncate din spate, de suporteri.

M-au băgat între dube, într-un loc ferit. Alţii erau puşi în genunchi, cu capul în pământ. Dacă mişcau, erau altoiţi. După ce mi-au verificat actele şi au văzut că sunt jurnalist, doi oameni ai legii au început să îşi reproşeze unul altuia că am fost “săltat”. Apoi, m-au îndemnat: “Dă-i drumul acasă! Nu ai ce să cauţi aici şi să nu te prindem că scoţi telefonul să filmezi ceva!”. Am vrut să mă întorc la stadion, să asist la conferinţa de presă, dar nu mi s-a mai permis şi am fost, din nou, somat să părăsesc incinta Complexului Ghencea.

Click aici pentru a citi intreaga stire


FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

https://fcsteaua.ro:/
Meciul Urmatorhttps://fcsteaua.ro:/ Clasament Lotul Stelei
https://fcsteaua.ro:/

Apulum Alba Iulia

STEAUA

Sambata, 01 mai
17:00https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
Digisport
TV LIVE
Felicitarihttps://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/ Tricouri Cantece
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:

https://fcsteaua.ro:/

Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
Stelist Pana La Moarte si dincolo de ea
',WIDTH,50);" onMouseOut="return nd();" href="https://www.fcsteaua.ro/index/section/galleries/mode/viewPicture/picture/15913/Stelist Pana La Moarte si dincolo de ea"> Stelist Pana La Moarte si dincolo de ea https://fcsteaua.ro:/ foto 18 https://fcsteaua.ro:/ foto 17 https://fcsteaua.ro:/ foto 16 https://fcsteaua.ro:/ foto 15 https://fcsteaua.ro:/ foto 14 https://fcsteaua.ro:/ foto 13 https://fcsteaua.ro:/ foto 12 https://fcsteaua.ro:/ foto 11 https://fcsteaua.ro:/ foto 10 https://fcsteaua.ro:/ foto 9 https://fcsteaua.ro:/ foto 8 https://fcsteaua.ro:/ foto 7 https://fcsteaua.ro:/ foto 6 https://fcsteaua.ro:/ foto 5 https://fcsteaua.ro:/ foto 4 https://fcsteaua.ro:/ foto 3 https://fcsteaua.ro:/ foto 2 https://fcsteaua.ro:/ foto 1 https://fcsteaua.ro:/ foto 18 https://fcsteaua.ro:/ foto 17 https://fcsteaua.ro:/ foto 16 https://fcsteaua.ro:/ foto 15 https://fcsteaua.ro:/ foto 14 https://fcsteaua.ro:/ foto 13 https://fcsteaua.ro:/ foto 12 https://fcsteaua.ro:/ foto 11 foto 10 foto 9 foto 8

KOVACS II, PISTI I

stefan kovacsPe ce piste o fi ajuns antrenor la Ajax Pişti Kovasc va rămâne un mister, fiindcă chiar Mister n-a fost dispus să ni-l dezvăluie. Ţinuta-i superelegantă, comportamentul de occidental parcă n�

HALAGIAN

halagian Se dorea un HALA GIANT(Hala Giganticul), dar, oricât s-a străduit, n-a reuşit a fi decât un antrenor mai mare decât fotbalistul cu acelaşi nume. Extrem de sever, folosind doar câteva principii

https://fcsteaua.ro:/