24-04-10

Butoiaşu' de osânză, fiert în zer şi uns cu brânză

Oare cum o fi să intri în gura lupului ? În gura de lup a unui cap de oaie ataşat la o jumătate – de – om – călare – pe – o – jumătate – de – iepure – şchiop ? Răspunsul ni-l poate da, fără îndoială, temerarul reprezentant al AISS, Horia Enache, care a acceptat invitaţia la emisiunea « Fabrica de Sport », găzduită pe aripile vântului de către postul Telesport, moderată şi mai ales regizată de către Claudiu Giurgea, un pupincurist becalist notoriu, care astă toamnă, în timpul tradiţionalului interviu de la sfârşitul meciului, pe care boieru’ binevoieşte să-l acorde pe scări, l-a întrebat pe acesta : « Domnu’ Becali, domnu’ becali, ce părere aveţi, că iarăşi v-au înjurat circarii ăia de la Peluza Sud, cum comentaţi ?! »

În afară de amfitrion şi de «victimă» în platou se mai afla şi Jean Pavel, acest Ion Cristoiu al peluzelor, cel care, în urmă cu un an de zile, îl căina pe mucenicul Gigi Sechestratorul, în direct, la OTV, sfătuindu-ne creştineşte că nu-i frumos să lovim într-un diavol căzut la pământ. Ca tacâmul să fie complet, a mai fost invitat ca să frece clapele raţionamentului şi un tip volatil cu păreri echivoce, numitul Gabi Safta, un nume asupra căruia proza în necunoştinţă de cauză şi fără imagini, poate arunca o incertitudine asupra genului de apartenenţă.

Cu o astfel de « distribuţie » emisiunea cu pricina a fost un veritabil devil’s playground în care reprezentantul AISS s-a descurcat şi el, cum a putut, în măsura în care era încolţit şi bruiat cu murmure de dezaprobare la aproape fiecare frază, cu care omul încerca să-şi închege şi să-şi expună raţionamentul. Colac peste pupăză, a urmat şi un talmeș-balmeș al telefoanelor în direct, preluate de peste tot, de la Cluj, Râmnicu Sărat şi de la Cuca Măcăii, în care « suporteri indignaţi » care nici ei nu sunt de acord cu metodele lui Gigi Becali (vă sună cunoscută placa asta ?) îl certau părinteşte pe « protestatar » şi făceau apeluri heirupiste la « încurajarea echipei » ba chiar şi la câştigarea titlului. Ca să-i liniştim pe unii cititori ai acestui articol, le vom transmite că, în măsura în care titlul de Campioană a României la Fotbal se va decide în urma mesajelor şi al apelurilor telefonice, Steaua şi-a adjudecat aseară mult râvnitul Titlu cu numărul « 24 ».

Acest articol ar putea fi considerat ca un pamflet, însă n-ar trebui tratat ca atare. Poate că ar putea fi catalogat ca o diatribă a dezamăgirii, un oftat de scârbă adresat acestui Jean Pavel, un om care odată (ca niciodată) merita să fie apreciat, anii nouăzeci fiind definitorii în ceea ce priveşte laturile pozitive ale acestui decăzut. Deplasările galeriei în Ghiuleşti şi-n« groapă », cu peripeţiile de rigoare, relatate pe larg în ziare şi la emisiunile informative din sport ale vremii, nu pot fi uitate, aşa cum nu pot fi uitate nici acele nopţi de pomină de la Teatrul Giuleşti, unde se ţinea « Procesul Etapei », unde Jean se lupta în polemici cu rapidiştii, dinamoviştii, ba chiar şi cu broscoiul de Ioaniţoaia.

Toate aceste amintiri frumoase, Jean Pavel le perverteşte acum şi le pune în slujba unei cauze total nocive Stelei. Carisma sa, cu care odată făcea furori în peluze şi la televizor, acum este dimuată nu neapărat de stratul de osânză care i s-a depus odată cu trecerea anilor, ci mai ales de de jocul la două capete, pervers, al cărui unic scop este acela de descuraja orice protest la adresa « boierului », de raţionamentele şmechereşti din care izvorăsc cuvinte pe care le auzim de la mai toţi argăselii şi stoichiţii contemporani.

Cum poţi să te pretinzi a fi şi tu « contestatar », dar în acelaşi timp să îţi doreşti ca echipa creditorului « să ia titlul » ? O logică elementară, de bun simţ, îţi poate spune chiar şi la mintea cocoşului că, odată ce maimuţa din fruntea clubului va pune greabănul pe alea cinşpe milioane, acest fapt echivalează cu încă cel puţin doi ani asiguraţi de sânge oxigenat, care să irige tumoarea din lojă.

Cum poţi tu, ca stelist, să refuzi să mai vii la stadion, tocmai acum, când disperarea şi lehamitea ating cote paroxistice ? Ba chiar mai mult decât atât, să îţi permiţi să-i sfătuieşti, ca mai bine să stea acasă, pe aceia care poftesc să-l conteste pe imbecil din incinta stadionului ? Cum poţi să vorbeşti de unitate întru boicot, într-o ţară în care pe oameni îi doare fix în cot ?

Cum poţi tu, ca om, să ne insulţi inteligenţa, umplând eterul cu nişte aberaţii şi planuri fantasmagorice de « salvare a Stelei », recte, acei iluzorii cincizeci de euro colectaţi de la nişte iluzorii trei sute de mii de oameni, cu care să cumperi nişte acţiuni la fel de iluzorii, toate astea într-o ţară năpădită de recesiune economică, dar şi de nepăsare cronică ?

E chiar aşa de dulce urda, precum vorbele cu care ai fost momit şi cu care încerci să momeşti şi tu, la rândul tău, pe alţii ? E chiar aşa de iute brânza de burduf, precum replicile tăioase pe care le dai celor care îţi fac observaţii logice ? Sau poate că-ţi place saramura din telemea, însă ce e sărat poate deveni foarte uşor şi amar, ca gustul trădării.

Iată nişte întrebări elementare, de bun simţ, la care îşi pot răspunde, în sinea lor, atât steliştii de bună credinţă, cât şi lichelele. Ne intrigăm şi facem scandal când alde Banciu ia la mişto Steaua şi noţiunea de a fi stelist, ne umple de rumoare şi ne repugnă tiradele paranoid – schizofrenice ale lui Florin Călinescu şi ne zgârie timpanele chicotelile de hienă ale efeminatului de Mironică. Totuşi, aceste gunoaie nu ne pot afecta, decât în măsura în care vrem noi să punem la suflet, conştient sau nu. Aceştia sunt doar nişte outsideri, nişte mărunţi chibiţi ai frustrării. Însă cazul lui Jean Pavel este cu totul altceva şi el trebuie privit cu alţi ochi. Papa de la Roma să fii şi eşti excomunicat în secunda doi, dacă eşti surprins cu pantalonii în vine, taman în sfântul altar...

LDS