18-04-10

Bataia de joc a rivalilor

Intr-un fel, e si asta un semn al decaderii vertiginoase a Stelei din ultimii ani: faptul ca am ajuns sa fim umiliti sistematic de rivalele traditionale, Dinamo, dar si Rapid. In meciurile care, dincolo de fotbal, presupun si altceva - care tine de suflet - nu mai contam deloc.

Sa ne aducem aminte: in ultimele 3 sezoane, Dinamo a cucerit titlul in Ghencea, punand capat invincibilitatii de 18 ani a Templului prin acel 4-2 de trista amintire. N-a fost de-ajuns si ne-a mai furat titlul si-n anul urmator, invingandu-ne intr-un meci in care ne era suficient un egal pentru a fi virtual campioni. Apoi au mai venit si ne-au mai batut o data in Ghencea, pentru ca acum o luna sa ne mai bata si-n Stefan cel Mare, in seara fara sut la poarta.

In cele din urma, pentru ca ei ramasesera cam singurii care nu ne umilisera, a venit si randul ghiulestenilor sa ne suie pe garduri. Scurt si fara comentarii, intr-un meci fara istoric: 5-1, 5 cutite infipte intr-o inima care abia mai bate.

In fond, cand culorile si blazonul Stelei au ajuns sa fie aparate de Toja, Tanase, Jelev si Emeghara, in vreme ce Radoi se consuma prin Arabia Saudita, Ghionea in Ucraina, iar Ogararu s-a intors in Olanda, toate aceste catastrofe in lant nu trebuie sa mai mire pe nimeni.

Orgoliul Stelei a fost inlocuit cu o chestiune care se transeaza intre "nasul" Becali si "finul Borcea", statistica, istoria si gloriile ros-albastre au fost ingropate pentru ca ciobanul sa-si poarte propriile razboaie personale cu ceilalti gangsteri care conduc fotbalul romanesc.

5-1 nu e un scor dur, este descrierea in cifre a dramei pe care Steaua o traieste zi de zi. Si noi, neputinciosi, alaturi de ea.

Ovidiu