11-04-10

Pledoarie pentru fotbal

Cineva folosea cu pacat sintagma El Clasico al Romaniei pentru Steaua-Dinamo. Aseara cu mic cu mare, toti cei care iubim fotbalul, am trecut cativa ani in viitor conectati la un meci adevarat. Acesta este nivelul maxim la care acest sport poate ajunge in acest moment. Fiecare faza pornita era destinata finalizarii, portarul a fost prezent in joc ca la miuta de cartier pentru ca presingul era perfect si trebuia sa paseze. E imposibil sa faci o cronica la modul in care Pellegrini a incercat sa-l inchida pe Messi intr-un dreptungi de fundasi si el tot a reusit sa preia si sa scoata mingea dintre ei. Este imposibil sa fii pe Bernabeu la masa presei sa-ti faci o notita ca Ronaldo a preluat o minge in terenul Realului si cand ridici fata din foi el deja sa fie la poarta lui Valdes.

Acolo sunt banii, stralucirea, pasiunea si gloria. Unde suntem noi?

In 1986 eram egala Barcelonei care, fie ca vrem sau nu, astazi sunt extraterestrii. In 1989 Ac Milan a batut Real Madrid pe San Siro cu 5-0 in semifinala. Noi am scapat in finala doar cu 4-0. Cred ca se poate pune un semn de aglaitate ca valoare intre noi si spanioli. Peste doar doua decenii s-a creat o prapastie insurmontabila intre cele doua culturi fotbalistice. Real a venit la Bucuresti pentru poze si scor de forfait, iar Steaua s-a dus pe Bernabeu sa se bata singura. Senzatia in ambele meciuri a fost ca spaniolii n-au accelerat la maxim, au avut un bun simt si o autoconservare caracteristica tuturor echipelor mari. Practic noi am ramas in istorie doar prin invadarea lui Bernabeu asa cum pe vremuri turcii din Germania au invadat Westfalen la un Borussia – Galatasaray.

Multi dintre noi disconsidera meciul de aseara. Il caracterizeaza ca fiind un manifest al fotbalului modern – industrie spectacol. Si cu toate astea ei au fost dintotdeauna asa. Real a fost mereu perla coroanei pentru ca la ei mereu a stralucit cineva pe firmament indiferent de ev. Asa au fost construiti si in epoca romantica. Ii aveau pe Di Stefano, Puskas, Gento si Raymond Kopa. Care este la ei diferenta dintre trecut si prezent? Barcelona a fost mereu reprezentanta Cataluniei. Mandria locala a fost mereu in prim plan, ei sunt prin definitie „mai mult decat un club”. Spunem nu fotbalului modern, dar se pare ca ne revoltam impotriva evolutiei firesti a lucrurilor. O evolutie care la noi este de fapt o involutie.

Si-acum sa revenim la „oile” noastre. De unde prapastia asta stelara dupa 20 de ani? Rezida doar in mentalitatea paguboasa, in managementul dezastrous al resurselor. Ruinarea noastra este logica si falimentul asteptat. Este doar o chestiune de „cand si cum”. Daca UNICEF primeste cateva milioane de euro de la FCB ca sa le poarte logoul pe tricouri, la noi propunerea mai mult decat onoranta de a fi ambasadori ai organizatiei a fost intampinata cu „Mie ce-mi iese la asta ? aaa noi sa dam bani sa-mi s...a p...a ma, nu ma intereseaza!” Aici e diferenta. Blazonul si onoarea legendara a acestui club, valorile au murit treptat si s-au modelat dupa chipul si asemanarea conducerii. Clubul care l-a produs le Ilie Dumitrescu, care i-a slefuit pe un Hagi, Panduru, Adrian Ilie si i-a trimis sa ne reprezinte cu cinste astazi nu mai reprezinta decat o miniantrepriza estica de rulat capital dubios. Asta in timp ce altii sunt „mai mult decat un club”.

Aseara am avut parte de o pledoarie pentru fotbal, pentru noi urmeaza un nou meci cu incarcatura istorica, cu Rapid, in care vom avea parte din nou de o expresie a limitelor unui club fara conducator, antrenor si cu doar o mana de fotbalisti utilizati falimentar.

Pentru un timp am mai reprezentat ceva doar la nivel de suporteri, acum din cauza managementului cancerigen am incetat sa mai fim numarul unu si la acest capitol. Suntem o insula despartita de doua prapastii: cea care ne desparte de lumea civilizata a sportului pentru care tanjim week-end de week-end si de cea in care ne adancim pur romaneste, fiind legati de picioare de o ghiulea de branza de Pipera.

Alex (keluboss)