27-03-10
Steaua cazatoareDin Steaua a rămas numai trena. Se vorbeşte despre ea ca despre o bombă sexy, cu un soi de admiraţie nătângă amestecată cu invidie, dar când apare în public, sesizezi că e o bondoacă lipsită de sare şi piper. Din punctul de vedere al dotării, are tot ce-i trebuie şi cam atât. Te uiţi după ea doar pentru a te minuna că într-o ţară doldora de femei frumoase este un sex-simbol. Ca mod de exprimare, echipa deja îi seamănă patronului cel veşnic televizat. O oră şi jumătate de hăhăieli şi vorbe goale fără nicio idee, fără niciun rezultat. Aceasta e mediocritatea cîştigătoare, funcţională doar aici, care se extinde rapid, ca un balon umflat, dar când trece graniţa se sparge rapid. “N-am putut dezvolta jocul pe benzi”, “N-am avut consistenţă în faza de atac”, “Am făcut foarte multe greşeli tehnice”. La conferinţele de presă, Stoichiţă are aerul mecanicului auto care îţi spune cam ce probleme are maşina, iar în acest “cam” stă tot secretul meseriei sale. Niciodată nu ştie până la capăt, pentru că mereu apare ceva care împiedică diagnosticul total şi reparaţia definitivă. Cum nu sunt bani pentru piese, va lega cu o sârmă cablul de acceleraţie şi va freca puţin capetele de bujii cu o perie. Maşina va mai merge câţiva metri, apoi se va opri, iar meşterul va reapărea cu creionul după ureche spre a înălţa din umeri competent. Amintirile vorbesc de o echipă strălucitoare, croită pentru atac, care se năpustea spre poarta adversă. Acum, toţi dosesc piese prin buzunare şi îşi asigură alibiuri. E o decădere ireversibilă, înceată şi tristă, ca un drum spre cimitir. Adrian Georgescu www.adriangeorgescu.ro FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
51 ani de la 01-04-1959 Ziua de nastere a lui DuckadamA fost portarul care a aparat patru lovituri de la 11 metri in finala CCE '86. Palmaresul lui la Steaua include: 2 titluri si o cupa a Romaniei. In '86, a fost votat fotbalistul anului. A marcat si un gol, din penalty, in 1986 (Cupa Romaniei).https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3 https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
|
florin_anya 28.03.2010@00:11
saptemai 28.03.2010@00:17
NICIODATA! cu tarie sustin ca ne vom salva clubul din ghearele fecaliotului albanez, pentru ca asa cum suntem noi ca indivizi, mai viciati, mai slabi de inger, mai buni, mai rai, VOINTA NOASTRA SI DRAGOSTEA PENTRU CLUB E SINCERA SI PURA!
iar cand iti doresti ceva indeajuns de tare, tot universul va conspira ca sa-ti indeplineasca vrerea. CURAJ, Steaua SUNTEM NOI!
Hulkster 28.03.2010@06:17
Le dam o palma celor care inca mai cred ca Becali investeste la Steaua.
Daca exista acei posibili investitori ar fi timpul sa puna presiune pe Becali ,sa vina cu oferta sa faca ceva.
RaDoooI 28.03.2010@12:41
Si chiar daca iubesc Steaua atat de mult, eu imi doresc cel mai mult sa piarda. Sa piarda toate meciurile pana la sfarsitul campionatului. Nu voi putea sa ma bucur pentru titlul "24". Vreau sa ma pot bucura..
Pleaca ciobane, pleaca ciobane du-te si lasa-ne!
manole44 29.03.2010@22:36
Andreea 01.04.2010@00:38