20-03-10

Somn romanesc

Te afli in trafic, privesti autoturismele care se perinda prin fata si nu mai vezi micile fanioane cu Steaua. S-au topit de langa oglinzile retrovizoare, iar fularele si esarfele au devenit o amintire. Mergi pe la terase sau intri in cluburi, iar tricoul ros albastru, cumparat din bazar sau din magazinul oficial al clubului, nu mai sare in ochi asa cum se petrecea in urma cu cativa ani.

Se pare ca stelismul pana la moarte isi are limitele lui si totul se leaga fix de rezultate. Spunea cineva odata ca noi romanii avem darul de a folosi o dubla masura in tot ceea ce facem, un dublu standard: „una zicem si alta facem”.

Am asistat zilele trecute la o discutie in cadrul unui seminar legat de balcanism si implicit s-a ajuns si la mentalitatea romaneasca, la stilul nostru de viata care ne-a permis sa supravietuim de-a lungul secolelor, facandu-ne frati cu dracul si vanzandu-ne in dese randuri libertatea si pe adevaratii eroi ai neamului. Suntem singura natie pentru care Satana devine un soi de rau necesar, o chestie urata ce merita uneori alintata. Uite asa, in locul luptei si a apei sfintite acceptam faptul ca diavolul devenit intre timp „Aghiuta” sau „Michiduta” isi mai baga coada din cand in cand. Iar noi il alintam pentru ca avem nevoie de el ca sa trecem puntea.

Ce, nu are legatura cu fotbalul? S-o credem noi, si inca cum.

Desteapta-te romane! Suna ca un blestem. Nu ne-am desteptat inca? O sa-l cantam si peste o suta de ani?!!! Cand dracu’ o sa ne desteptam si noi odata? Valorile noastre fac apel neincetat la aceasta nevoie de desteptare si la pasivitatea unui ciobanel care, in loc sa spuna Mioritei ca va lupta ca Bruce Lee impotriva a doi branzari care vor sa-i fure oile (Doamne, o sa ajung sa urasc aceasta creatura), el se resemneaza in numele spiritualitatii.

Realitatea e cruda in privinta suporterilor romani. Stelismul multora este egal cu dinamovismul sau cu rapidismul altora si se masoara in rezultate si nevoia de a se bucura dupa succes. Mai degraba motivul de a petrece devine sopul in sine si nu descatusarea dupa ani de investitii emotionale, suferinte si speranta. Esecul se pedepseste imediat deoarece suferinta „suporterului” tradus „fan”, nu reprezinta o optiune si nici macar ceva anticipat sau acceptat, pentru ca natia noastra a evitat in multe momente sa sufere ca urmare a asumarii durerilor cauzate de confruntarea directa cu asupritorii. In paranteza fie spus, suferinta a fost tripla deoarece un cap plecat nu a fost taiat dar a fost injosit si pus sa munceasca in propria tara pentru altii.

Intr-o astfel de lume apar si se impun cei ca Becali, ei ne vand gogosi ca vor scoate natia din mizerie, in timp ce-o scufunda si mai rau. Armele folosite? Bineinteles, Dumnezeu, banii si intimidarea. In aceasta lume biletele destinate suporterilor stelisti sunt vandute in sistemul bisnitei stradale facute sub ochii Politiei, in aceasta lume este posibila distrugerea unei echipe care a facut cinste Romaniei si Armatei Romane. Imaginati-va stadionul Steaua plin ochi cu suporteri satui de gogosi si preocupati exclusiv de viitorul acestei echipe doar prin raportarea la valorile europene si adevarata masura a performantei. Puneti in locul romanilor pe gali, pe celti, pe wikingi. Imaginati-va muntenii scotieni din Braveheart ce au ales sa moara pana s-au eliberat. Cate zile credeti ca ar mai rezista George Becali intr-un astfel de infern? De cati mizerabili mincinosi vom scapa natia romana?