09-03-10

"Profesorul" Gheorghe Constantin a incetat din viata

Întreg fotbalul românesc e în doliu: s-a prăpădit Gheorghe Constantin, jucător și antrenor pentru istorie

A dispărut ieri dintre noi, la 77 de ani, unul dintre cei mai apreciaţi jucători şi tehnicieni din istoria fotbalului românesc, Gheorghe Constantin. Bucureştean, a debutat la juniorii Unirii Tricolor şi a continuat, după desfiinţarea acesteia, la Venus, Avântul Reghin şi Locomotiva Iaşi. Legitimat în 1955 la CCA, şi-a manifestat acolo harul ieşit din comun, dovadă că a cîştigat cu precursoarea Stelei de 4 ori campionatul şi de tot atîtea ori Cupa. Coordonator de superclasă, maestru al paselor de gol şi posesor al unei lovituri de cap letale, a cucerit 3 sezoane consecutiv, 1960, 1961, 1962, titlul de golgeter al Diviziei A. În paralel, a îmbrăcat în 39 de meciuri tricoul “naţionalei”. Deşi selecţiile par puţine şi chiar sînt, trebuie reţinut amănuntul că “tricolorii” susţineau pe-atunci o partidă miercurea, iar următoarea era programată abia peste 5-6 luni!

Ca tehnician, le-a promovat pe SC Bacău şi pe Poli Iaşi în primul eşalon, a luat Cupa cu Steaua în 1979, le-a mai pregătit, printre altele, pe Gloria Buzău, Farul Constanţa, Progresul şi Rapid. Ba şi, în toamna lui 1990, echipa reprezentativă. Eşecul de-acasă cu Bulgaria, 0-3 în preliminariile CE 1992, l-a determinat să demisioneze la capătul a numai 4 întîlniri, gestul lui fiind interpretat şi ca protest împotriva amestecului șefilor FRF în treburile antrenorului. Personalitate puternică, Gheorghe Constantin n-a admis niciodată să-i sufle cineva în ciorbă, să-i impună ceva.

Poreclit iniţial Crăcănel, i s-a zis apoi Profesorul, în semn de respect pentru o carieră cu adevărat strălucită. Dar presărată şi cu momente de cumpănă, în genul celor trăite după 1964, ulterioare ratării unui penalty în meciul cu Ungaria, 0-2 în cadrul “sferturilor” turneului olimpic din Japonia. Într-o perioadă în care, dacă nu marcai de la 11 metri contra ungurilor, riscai să fii socotit trădător de ţară, ratarea de pe stadionul din Yokohama l-a însoţit ca o anatemă ani în şir. L-a împovărat pînă tîrziu. Tinerii care n-au prins acele vremuri de tristă amintire vor înţelege greu sau nu vor înţelege deloc. Din fericire, ziarul Sportul încetase să-i mai numească pe pingpongiştii iugoslavi “titoiştii care, refuzînd lupta bărbătească, au trimis mingi viclene spre colţurile mesei”, nu mai scria nici despre Coca-Cola că e “băutura crimei”, colecţia există!, însă ceva tot mai rămăsese în subconştientul politrucilor epocii. Victimă a obtuzităţii acestora, Profesorul a avut serios de pătimit. Evident, pe nedrept.

Ieri, fiica marelui dispărut, Cerasela, m-a sunat să-mi comunice cumplita veste: “Pe cînd lucra la Rapid, a suferit un infarct în plin antrenament şi s-a prăbuşit pe gazon. Din ziua aceea, inima i-a creat numeroase probleme, iar acum a cedat”. Auzind-o, m-am gîndit că Gheorghe Constantin a început să moară pe terenul de fotbal, acolo unde şi-a petrecut cea mai importantă şi mai frumoasă parte a vieţii. Ales destin, Dumnezeu să-l odihnească!

Ovidiu Ioanitoaia