27-02-10

Emotia

Frisoanele începeau pe la prânz, dar semne străbăteau birourile, holurile şi corpurile cam după binefăcătoarea cafea de dimineaţă. Cu ochii mijiţi din cauza neoanelor, cu dungi încrustate pe feţe de la somnul niciodată suficient, atunci când se întâlneau accidental, colegii schimbau priviri scurte, electrice şi stinse imediat, precum un fir dezizolat care face scurt. Nu era încă timpul surescitării, nu era timpul dezlănţuirii, dar tensiunea se simţea în aer.

După prânz, norii încărcaţi de electricitate dădeau buzna din birouri afară pe străzi, pe trotuarele pustii, în maşinile care circulau cu muzica dată o gradaţie mai tare, cu privirile şoferilor un grad mai aprinse, cu zâmbetul complice masculin lăţit o jumătate de centimetru. Ca atunci când mai mulţi bărbaţi vedem o blondă bună, inabordabilă şi inaccesibilă, cu nasul cârn pe sus, rupându-şi tocul în spaţiul dintre uşile dinspre hol ale liftului şi podeaua acestuia.

Urma perioada înroşirii telefoanelor, când le depăşeam pe consoarte la butonat, şoptit şi trântit receptorul cu satisfacţie în furcă. Pe vremea aceea mobilele abia apăruseră. Convorbirile erau de două feluri: cordiale, încărcate de bucurie şi tensiunea aşteptării. Celelalte erau distante, interesate, tranşante şi reci. Primele erau cu prietenii, ultimele, cu iubitele. Fiindcă era un moment exclusiv masculin, sentimentul pe care-l aveau oamenii în Epoca de Piatră când plecau la vânătoare, iar femeile rămâneau în grote.

Numai că băieţii ieşeau acum ca băieţii la meci, pe stadion, umpleau străzile, formau grupuri, ridicau beri, spărgeau seminţe, înjurau cu satisfacţie, îşi smulgeau cravata tâmpită şi îşi aşezau mândri la gât fularul în culorile preferate. Deşi veneau şi fete la stadion, era o sărbătoare între băieţi. Jucam un meci internaţional, simţeai în aer mirosul viitoarelor petarde pocnite de bucurie, îţi ungeai gâtul cu bere ca să contracarezi viitoarea răguşeală, de la urlat cântecele şi înjurăturile victoriei. Îţi fluturai victorios biletele în faţa prietenilor care te băteau pe umeri, se dădeau bilete pe sub mână, bişniţarii roiau, pe unii îi vezi acum la televizor mari procuratori cretinoizi. Era vremea spectacolului, a caselor închise la bilete, a scoaterii dracilor rutinei din trup.

Aste sentimente ne-a dezgropat în noi, ieri, Unirea, indiferent de rezultat! Aste trăiri ne-aţi furat voi, patroni fâsâiţi cu urme de telemea pe manşetele Versace. Aste bucurii ne-aţi înăbuşit la nivel de club sau naţională, naşilor şi miticilor! Ne-aţi lăsat doar ura.

Mihai Gainusa, Membru onorific AISS - Prosport