25-02-10

O jumatate de adevar, de la colosul cu picioare de lut

Nu sunt un fan al presei sportive (!?), ba chiar am publicat, aici pe site, in urmă cu ceva vreme, un articol in care tratam - zic eu, destul de critic - acest subiect. Se numea Presa de geambasi si caii de la bicicleta, cu o vadită trimitere catre autorul articolului Ultras de Romania, publicat pe site, si asupra caruia mi-am luat libertatea să realizez acest comentariu.

De cele mai multe ori Geambasu, caci despre el este vorba, mă irită la maxim, fie prin ipocrizie, fie prin aura sa de stie-tot, uitand că este parte din "colosul cu picioare de lut", (gasesc extrem de bine formulată această caracterizare), colosul pe care membrele inferioare il poartă timid catre o presă serioasa obosind insă repede si capituland sub greutatea unui trup umflat de “steroizii” unei prese stridente si supusă excesului. Lucruri care distorsionează realitatea si inseală perceptia publicului.

Dar asta nu mă impiedică acum să recunosc că are, pe jumatate, dreptate.

Şi să cred că am uitat să privim fotbalul, orbiti de lupte, de conflicte, de refulari. Şi să afirm că si noi avem contributia noastră la ascensiunea si “succesul” mediatic al patronilor din fotbalul romanesc. Da, noi, prin atentia pe care le-am acordat-o, i-am pus in lumina reflectoarelor, i-am devorat. Ca niste vajnici cetăţeni ai societăţii de consum. Iar ei, ziaristii, “sensibili” la nevoile noastre si la “conturile” lor, au inceput să-i produca S-au mai degrabă să-i “reproducă”, in forma brută pe micile ecrane.

Acum, iată-ne in conflict. Conflict din care creditorii au mai mult de câştigat decat de pierdut, in forma pe care el o imbracă acum. Pentru că ei au la indemană mijloacele de a-şi cosmetiza imaginea, in timp ce ultrasul ramane cu anatema pumnilor si a injuriilor, a scaunelor distruse si a obiectelor aruncate in teren. A devastarilor din deplasarile din strainatate si a scandalurilor stradale. Iar aceste insiruiri nu sunt un atac asupra celor care reprezintă cu adevarat acest fenomen! Cu atat mai putin asupra ultrasilor Stelei. Sunt pur si simplu aspecte pe care publicul larg le află si le percepe ca pe o imagine colectivă despre un fenomen care poate, si chiar se află sub incidenta altor valori.

Cert este insă că un singur pumn va cantari mai mult decat cea mai frumoasă coregrafie, decat sacrificiile financiare si noptile pierdute. Sunt multi cei care stiu să facă din excesele de moment si din deviatiile comportamentale ale unora care nu-şi au locul printre suporteri, un atu in mana celorlalti. Şi o vor face. Din pacate. Pentru ca intregul se judecă uneori după actiunile si imaginea unui individ sau a unei găşti.

Şi atunci, putem să percepem din articolul lui Geambasu, un mesaj simplu si adevarat: haideti să ne intoarcem la fotbal. La bucuria jocului si a fentei, la extazul golului si la agonia ratarilor monumentale. La durerea infrangerilor si la gustul sublim al victoriilor. Să privim speranta emanată de dreptunghiul verde.

La fel cum, după principiul bumerangului, intreaga presa cu moderatii si cu talibanii ei, ar trebui să urmeze acelasi sfat. Împreună cu dl. Geambasu. Care, ca sa fiu subiectiv pe final, pe langă multele sale defecte, are si cateva calităţi: ascultă muzica rock si cateodată scrie editoriale pigmentate cu jumatăţi de adevar.

Azazello