21-02-10

Doamne ajută !

Într-un interviu pe care un reputat istoric (mai de Doamne – ajută) al acestui neam, l-a dat fostei Televiziuni Române, acesta exemplifica cum Doamne – Doamne ne-a ajutat să pierdem o bătălie cu otomanii, pe la anii 1700. Spunea dânsul şi eu tind să-l cred, că dacă, Doamne – fereşte, am fi câştigat-o, atunci întreaga Moldovă, până la Carpaţi, ar fi fost anexată cu japca de către Imperiul Ţarist, ceea ce ar fi făcut ca Steaua să nu mai întâlnească aseară o echipă de bogdaproste, ci poate una mai de Doamne – ajută...

O vorbă, din partea sănătoasă a înţelpciunii populare străvechi, ne spune că «berzei chioare îi face chiar Dumnezeu cuibul». Cam aşa stau lucrurile şi cu acest mult «discutat», «trâmbiţat» şi mult prea disecat protest al unei mult prea puţine minorităţi a tribunei steliste. În ciuda eforturilor titanice ale «conducerii», în pofida tuturor maşinaţiunilor, fitilelor şi pastilelor cu care sunt momiţi cei pentru care viitorul nu se rezumă decât la lungul nasului şi doar la ziua de mâine, iată că apare o caricatură de echipă, un satelit dinamovist, cu nişte rebuturi de jucători, condusă de către o panaramă de om şi care, din trei zvâcniri haotice strică totu’, toată urzeala ţesută de mache – avelicii Georgică, Valerică, Virgil & Company. Despre Stoichiţă nu vom spune absolut nimic, dânsu’ e doar cantitate neglijabilă în această ecuaţie a parodiei care, din păcate, o trăim pe pielea noastră, însă, Doamne iartă-mă, nu vreau să las a se înţelege că jucătorii noştri ar fi cu ceva mai breji decât cei ai eternei «lanterne roşii», iar, colac peste pupăză, comparându-l pe Pinalti cu Gigi Becali, acesta din urmă este, chiar dacă de necrezut, mai de Doamne – ajută...

Ce s-ar fi întâmplat dacă, Doamne – fereşte, Steaua ar fi câştigat meciul de aseară ? Din genunile «netului» şi din neantul diverselor gazete şi tolcşoaie ar fi ţâşnit în prim-plan pleiada de «agitatori», «manipulatori», de «manglitori», care ne-ar fi vorbit iarăşi despre «dragostea pentru culori», roş – albastre sau poate mai roş – albe, depinde de ce fulare mai poartă Nea Gigea. Cu argumente mai subţiri decât firele de păr smulse din barba unui călugăr de la Muntele Athos, s-ar fi pus pe tapet himera «Titlului 24», care, fie vorba-ntre noi, nu va fi câştigat nici în următorii douăzeci şi patru de ani, atâta timp cât urda şi telemeaua vor îmbâcsi lojele. Ar mai fi apărut şi cei care, pe bună dreptate, «sunt sătui de locul doi», însă aceştia trebuie să ţină seama că mai sunt disponibile alte şaisprezece variante, de locul trei în jos. Aşadar, să zică un bogdaproste, un Doamne – fereşte de mai rău şi eventual, să găsească şi nişte argumente mai de Doamne – ajută...

Vezi tu, bre, Nea Gigea, oamenii pot fi mulţumiţi cu foarte, foarte puţin. O ciosvârtă de meci mai de bogdaproste face cât o pomană cu prescură şi colivă din Sâmbăta Morţilor, iar asta se vede din strigătul învârtoşat al tribunelor, care la fiecare gol încă mai găsesc putere să-ţi încurajeze gloabele din teren. Însă, matale eşti mult prea redus mintal şi te-ai înconjurat de o cohortă dobitoace după chipul şi asemănarea oilor din saivanul din Pipera. L-ai făcut să plece pe Protasov şi l-ai alungat pe Mihai Stoica, singurul profesionist, mai de Doamne – ajută...

Doamne – fereşte de vreun Champions League, acum, cu Steaua, în Ghencea! Nu de alta, dar mai toţi steliştii sunt români şi prin urmare au o slabă memorie a răului. Strigătele de protest ale prea puţinilor temerari de la Peluza Sud şi ale celorlalte mici pâlcuri risipite prin stadion ar fi iarăşi acoperite de huiduitul şi hăhăitul gros al sămânţarilor înjobeniţi şi îmbuibaţi, veniţi să aplaude vreun Real Madrid care nu ne va aduce altceva decât o căruţă de goluri şi numai noi şi noi umilinţe, nimic mai de Doamne – ajută...

Aşadar, totul, absolut totul, merge din rău în mai rău, iar singura noastră speranţă e că tot răul merge înspre bine. Umilit, persiflat de alde Borcea, Copos, Iancu, Mititelu, Tata Jean, Pinalti sau Condescu, sau de cine ştie ce alt «gaz metan», în cele din urmă ciobanul îşi va strânge stâna cu toate catrafusele umane aferente şi se va căra, odată pentru totdeauna, din viaţa acestui club şi din memoria noastră, a tuturor steliştilor de bună credinţă. Este inevitabil, e în firea lucrurilor! De aceea protestele trebuiesc înteţite acum mai mult ca oricând, iar orice «strigăt» de încurajare e cu mult mai nociv decât orice ţâpuitură venită din «groapă» sau din containerele de gunoi ale Ghiuleştiului. Nimeni, oricât de gros ar avea şoricul obrazului, nu poate face faţă eşecurilor pe bandă rulantă şi contestărilor la foc continuu. Va vinde, va pleca, sau poate... cine ştie...

Doamne – ajută !

LDS