home
15-02-10

A Învins cancerul! "Grande Romeno" pe Calea Victoriei

ProSport vă istorisea în urmă cu jumătate de an istoria unui rugbyst român, Remus Necula (22 de ani), care a aflat din întâmplare că are o formă rară de cancer, cel limfatic. O poveste cu un final fericit, în care Remus a luptat şi a învins boala. Acum, totul este istorie, iar prezentul se scrie într-un colţ de Bucureşti, pe terenul echipei Steaua, locul unde visul i-a purtat paşii copilăriei.

În după-amiaza rece de februarie în care ploaia cerne mărunt, un munte de om păşeşte liniştit pe Calea Victoriei. Un loc cu nume simbolic ce îi defineşte parcă viaţa de până acum. Un eseu marcat exact pe firava linie dintre prezent şi momentul în care totul începe cu "a fost". Cei câţiva trecători aruncă printre paşii grăbiţi şi jocul tremurat al umbrelelor priviri curioase spre silueta subţire ce înfruntă cu stoicism picăturile de apă. Zâmbeşte liniştit, cu promisiunea unui nou început, însă ochii mai poartă urmele unei lupte din care a ieşit învingător.

"Toţi îmi ziceau să renunţ la sport"
Povestea lui de viaţă se derulează parcă pe repede înainte. La 17 ani s-a apucat de rugby, după două luni era convocat la echipa naţională, iar după alţi doi ani, în 2007, semna un contract cu campioana Italiei, Parma. Două Cupe ale Italiei şi o Supercupă acontate repede, după care totul a devenit trecut. Diagnosticat cu cancer lim­­­­fatic, Remus a suportat cu stoi­­­­­cism chimioterapia şi a placat boala. Totul, cu un singur gând: să se întoarcă încă o dată pe gazonul dintre buturi. "Pentru mine, rugby-ul este totul. Când eram bolnav, toţi îmi ziceau să nu mă mai întorc la sport, să mă protejez, să nu apară alte probleme, dar în mintea mea era un singur lucru: să revin acolo, în linia a doua a grămezii", mărturiseşte uriașul de 2,03 m și 110 kg.

Limfonul Non-Hodgkin
Povesteşte calm, reliefând întâmplări ce au devenit deja amintiri. Meciurile la Mondialul de juniori din Irlanda, transferul în primul an de seniorat în Italia, dueluri, bucuria victoriilor, legările grămezii, dar mai ales boala. Momentul în care joaca cu viaţa a devenit serioasă. Cancer limfatic sau limfomul Non-Hodgkin: "Nu ştiam nimic despre asta, ce e, ce înseamnă. Niciodată nu mă simţisem rău, ştiam cum arată oamenii bolnavi de cancer, eu nu arătam aşa. A fost greu, pentru că nu înţelegeam nimic din ce mi se dădea să iau", spune el. Au urmat şase luni cumplite, în care a luptat cu boala şi a învins-o. O încleştare tulburătoare, în care a fost susţinut şi de foştii colegi de la Parma, care treceau zilnic să-l încurajeze pe "Grande Romeno", cum îl alintau: "Fără ei ar fi fost şi mai greu. Era impresionant cum îşi făceau timp să mă vadă, să îmi spună ce se mai întâmplă. Au fost ca a doua mea familie acolo".

"M-au întrebat de ce am atâtea tăieturi"
La jumătatea anului trecut s-a întors acasă, în comuna băcăuană Zemeş, dar gândul lui era la Steaua, echipa care îl dorea încă de când plecase în Italia. Ambiţios, pentru a-şi recăpăta condiţia fizică, Remus s-a antrenat singur câteva luni cu echipa de fotbal din localitate" "Nu puteam să mă duc la Steaua şi să o iau de la zero, aşa că trebuia să mă mişc cât mai mult". De o săptămână a semnat cu echipa roş-albastră, începând deja pregătirea. În vestiar însă nu se vorbeşte de trecut. "Nu ştiu câţi au aflat de boala mea, pentru că nimeni nu a deschis discuţia. Au fost câteva apropouri, m-au întrebat de ce am atâtea tăieturi (n.r. - urme de la biopsie), dar nu au insistat. Poate le este jenă sau le e teamă să nu mă facă să mă simt prost. Este o experienţă de viaţă care m-a întărit şi din care fiecare poate învăţa", zâmbeşte "Grande Romeno".

Rugbyul e un sport care te schimba in asa fel incat in fata vietii iti lasa o singura solutie: sa lupti!. - Remus Necula, rugbyst Steaua

Intotdeauna mi-a placut sa pun suflet in ceea ce fac. Am avut dorinta sa lupt si sa fiu cel mai bun. - Remus Necula, Steaua.


Prosport

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/

STEAUA

Ceahlaul
Sambata, 20 Februarie 2010,
ora 17:00
Antena 1
Live text fcsteaua.rohttps://fcsteaua.ro:/
TV LIVE
    https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
    https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
    Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:

    https://fcsteaua.ro:/
    https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
    Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

    https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
    https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ * https://fcsteaua.ro:/ *
    https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/