07-02-10

Simbol al Stelei, simbol national

Citeam demult o carte scrisa de Ioan Chirila in care facea trimitere la un articol de-al sau intitulat „Pele – soarele nostru duminical”. Titlul m-a miscat profund deoarece mereu m-a dus cu gandul la Hagi. Pur si simplu, in cazul romanilor am considerat ca mult mai bine s-ar fi potrivit expresia „Hagi, soarele nostru duminical”, poate in amintirea vremurilor anterevolutionare cand ispravile decarului prospat stelist rasunau in radiourile milioanelor de oameni, in parcuri, balcoane, talciocuri si mijloace de transport in comun.

Diriginta noastra din ciclul gimnazial ne citea mereu la orele de dirigentie dintr-o carte de educatie civica despre cum ar trebui sa ne purtam in societate, despre cum sa ne organizam timpul liber imediat ce plecam de la scoala. La un moment dat era un text, scris chipurile de un elev silitor, un soi de prototip al tineretii reusite construite artificial in era comunista. Acesta isi prezenta modelul de succes drept ceva de genul „cand ajung acasa ma apuc si imi scriu temele fara a mai deschide televizorul sa ma uit la meci ca doar nu mi-o face Hagi temele si abia dupa asta deschid radioul pentru a afla care au fost rezultatele etapei”. Culmea, desi in acea perioada sportul romanesc a produs cele mai multe si mai mari modele de succes, mereu era trecut pe locul doi in raport cu alte aspecte ale vietii sociale. Paradoxal este faptul ca astazi sportul ocupa un loc fruntas, dar rezultatele sunt opuse, daca nu dezastruoase.

Apoi a venit schimbarea sistemului politic din Romania si spre norocul sau dar si al nostru, Hagi a avut prilejul sa arate tuturor cum poate fi exprimata definitia unui fotbalist de numar 10, transpusa in ghete, aparatori, tricou, un sut de urias si un dans al bucuriei simple de copil care s-a nascut pentru a arata cum se joaca fotbal de calitate chiar si atunci cand se considera ca ai jucat slab. Real Madrid, Barcelona, putea sa fie lejer si Milan sau oricare mare echipa a lumii. Apoi a venit perioada fantastica numita Galatasaray, cea mai frumoasa poveste de succes a fost balului turc la nivel de club, cu Hagi in prim plan.

Peste tot si toate, Nationala de fotbal a Romaniei, adica echipa pentru care Regele a dat totul, locul unde venea cu drag, nu pentru a fi interesat de aventuri amoroase, asa cum a declarat rautacios George Becali mai tarziu si nici pentru escapadele rusinoase marca Mutu. Era ora 3 dimineata in vara anului 1994, iar Romania nu dormea. Astepta batalia contra Columbiei, stiind CEVA, in ciuda demonilor care ne aratau cu palmele deschise numarul golurilor pe care Stelica le-ar fi incasat in meciul ce venea. Era si teama si speranta in acelasi timp.

Campania de calificare inceputa bine cu 5-1 impotriva Tarii Galilor, aflata la un pas de dezastru din cauza unei tactici falimentare adoptate de Cornel Dinu la Kosice si incheiata cu teribila batalie de la Kardiff, cu Hagi cel mai bun de pe teren, ne dadea sperante. Era si multa teama mai ales din cauza acelui 5-0 zdrobitor pe care adversarii l-au obtinut impotriva Argentinei tocmai Buenos Airos!!! Dar romanul traia cu speranta, stiind ca in spatele lui Raducioiu si Dumitrescu se afla decarul fotbalului romanesc, simbolul Stelei livrat Nationalei pentru a-si imprima chipul pe un tricolor ce tanjea dupa o stema.

Ne temeam pentru ai nostri pentru ca am crescut impreuna cu ei, ne-au fost oaspeti bineveniti in case in era programului tv de doua ore si aliati de nadejde intr-o tranzitie postdecembrista de la nimic catre prea putin. Le stiam valoarea si nu voiam sa plangem la final de meci. Iar Hagi a fost fantastic, a fost mondial si nu doar in acel meci. Daca nu ar fi fost nascut in Romania probabil era declarat cel mai bun jucator din lume in acel an, dupa acel mondial, pentru ca el stralucea intr-o echipa in care nu-i avea in spate pe Dunga, Taffarel, Romario, Baresi sau Maldini. El tragea dupa dansul o intreaga generatie de fotbalisti romani de exceptie, anticipand in acelasi timp falimentul, coruptia si neputinta postdecembrista a organizarii sportului romanesc.

Dincolo de performante, care a fost marele merit al lui Hagi? Intra mereu pe gazon intampinand ostilitatea miticilor lumilor occidentale doar pentru ca el romanul, reprezenta cu adevarat amenintarea, frumusetea salbatica a barbarului „nedem” de nasul subtire al occidentalului. Resimtea cel mai puternic povara insucceselor tocmai pentru ca el ADEVARATUL CAPITAN al Nationalei Romaniei intelegea sa-si asume durerea infrangerilor fiind mereu cel mai expus.

Poate ca Hagi nu mi-a facut niciodata temele dar el nu mi-a promis niciodata acest lucru. Nu mi-a promis ca voi trai mai bine, nici mariri de salariu, sosele si autostrazi, hegemonii nesfarsite ale Stelei sau 45.000 de locuri pe stadionul din cartierul Ghencea. El doar a jucat fotbal infrumusetandu-mi viata nu doar duminica ci si miercuri, vineri, sambata sau joi. Sa ne traiesti Gica si-ti multumesc ca nu ai plecat capul atunci cand finantatorul Stelei a incercat sa murdareasca ceea ce reprezinti tu pentru romani dupa ce a reusit sa faca asta cu "echipa natiune".