12-12-09

De douazeci de ori decembrie

Nu-i asa ca e enervanta luna decembrie? Si parca e mai enervanta in Romania decat in oricare loc de pe planeta asta. E luna semnificatiilor, a intentiilor bune, a daruirii, a puritatii, dar si a exemplului , a sacrificiului, a eliberarii. Parca sunt prea multe semnificatii pentru o simpla luna, una care nu se deosebeste cu nimic de celelalte 11.

Iar cand ai o luna cu atat de multe implicatii, cu atat de multe griji chiar, este foarte probabil sa pierzi din atentie ceea ce este cu adevarat important si care ar trebui sa ramana mereu, 12 luni pe an, in atentia tuturor.

De douazeci de ori a venit un decembrie liber, incepand cu tristul 1989. De douazeci de ori, de fapt de nouasprezece daca ma gandesc ca valul abia urmeaza acum, am fost bombardati cu imagini mult prea explicite (pe care ar trebui poate sa stea un romb cu IQ+120), cu declaratii sforaitoare ale unor pretinsi luptatori pentru libertate, cu texte despre eroi si eroism ce cad in sfera penibilului atunci cand ne uitam la oamenii care le rostesc, cu actiuni care mai de care rusinoase de cinstire a memoriei unor oameni care nu mai sunt. Si de ce nu mai sunt...

Nu as vrea sa ma folosesc de ceea ce a devenit oarecum "cliseul decembrie '89", nu vreau asta pentru ca nu e corect fata de cei care ar avea tot dreptul sa se foloseasca de el si, din pacate, nu pot. Acest drept le-a fost luat in cel mai brutal mod cu putinta. Nu as vrea, dar iata ca totusi o fac...

Acum douazeci de ani, o mana de oameni iesea in strada, Dumnezeu stie cum de si-au facut curaj, si se opunea unui regim totalmente absurd. Mana de oameni a dat curaj si altora, au devenit sute, apoi mii, apoi zeci si sute de mii de oameni care si-au dat curaj si putere unii altora. N-am sa ma hazardez sa spun motivul pentru care toti acesti indivizi, atat de diferiti si totusi atat de asemanatori, s-au decis ca atunci a fost momentul pentru a spune NU terorii. Poate ca unii doreau sa aiba dreptul de a spune exact ce gandesc, poate ca altii voiau pasapoarte, sau poate voiau caldura, mancare, blugi, Dumnezeu stie ce voia (spera?) fiecare.

Cert este ca toti oamenii astia, spontan, necomandat, au strigat intr-un glas: LIBERTATE!

Frumos cuvant nu? Cuprinde parca toate dorintele individuale si le innobileaza cu primul si cel mai important drept universal al omului.

La douazeci de ani de la acele evenimente, cineva indrazneste sa ingradeasca aceasta libertate. Cineva a decis ca nu poti intra intr-un spatiu public decat dupa ce treci de 10 filtre de politie, asta daca nu ai "norocul" de a fi jignit in vazul intregii natiuni si apoi trecut pe lista atat de odios numita "de interzisi". Si culmea este ca noi, urmasii celor de atunci, celor pe care pompos ii numim eroi, acceptam tacut, uneori cu priviri de bovina indobitocita abuzurile, incalcarile libertatii pe care ei au strigat-o si au aplaudat-o si au asteptat-o in 1989.

Daca decembrie '89 ne-a invatat ceva, atunci acest ceva este puterea exemplului. Abuzul poate fi oprit, raul poate fi indepartat, totul e sa ai dorinta si curaj. Si sa n-ai numai pentru tine, sa ai si pentru colegul din fata, sau din stanga ta, asa cum cel din spate sau din dreapta are pentru tine si te sustine atunci cand ai momente de teama sau indoieli. Impreuna suntem un tot puternic, capabil de lucruri marete, separat suntem individualitati ce pot fi lesne culcate la pamant.

Oportunitatile sunt infinit mai mari fata de acum 20 de ani si totusi nimeni nu se grabeste sa se impotriveasca abuzului. Fiecare lasa de inteles ca are ceva mai bun de facut... Sila? Dezamagire? Lupta?, cum bine se intreba Lari.

Ei, poate ca fiecare trebuie sa se gandeasca serios si sa raspunda: Sila, dezamagire sau lupta?

Marius