30-11-09

Jucatorii nostri

Daca imi pare rau de cineva, in primul rand, in acest razboi anti-Becali care parjoleste totul in cale, atunci imi pare rau de unii (destul de multi) dintre jucatorii Stelei.

Pe bune, nu avem un lot stralucit, au fost ani in care aratam mult mai bine. E drept, nici rezultatele nu sunt dintre cele mai alese. Dar mi-e absolut clar un lucru: nicio "promotie" de jucatori ai Stelei nu a jucat in conditii mai vitrege ca cele de acum.

Peste 3000 de suporteri interzisi. Sutele care mai rezista il injura pe Becali (cu neamurile aferente) din toate pozitiile. Steaua interzice peste tot: acasa, in deplasare, in Romania, in strainatate. N-ai voie cu seminte, cu senvisuri, cu mai mult de 5 chei, cu monede. N-ai voie cu nimic. In aer e o atmosfera dezolanta, e multa, multa ura, multa deznadejde, multa incrancenare.

Toate aceste toxine se revarsa, ca un paratrasnet, in capul jucatorilor. Becali e dintr-o alta liga: el s-a inchis in loja, isi cultiva prin bilete gratuite o "tribuna" de fideli care "sustin echipa" si-si traieste realitatea lui paralela, continuand sa faca treaba lui Dumnezeu, adica sa aleaga graul de neghina. La el blestemele ajung mai greu (desi ajung!), pentru ca schizofrenicii isi gasesc mereu lumi mai bune in care sa traiasca.

Ghionea, Szekely, Petre Marin, Zapata, Stancu, Golanski, Kapetanos - ei nu-si permit luxul unei loje inchise. Ei trebuie sa rabde in cazanul cu smoala din iadul care a devenit Ghencea. Acolo, sub norii de injuraturi, ei trebuie sa faca ceea ce stiu mai bine si ceea ce ii califica sau descalifica in ochii tuturor: sa joace fotbal.

Sa nu fim in pielea lor. Obligati sa castige, huiduiti daca pierd, besteliti de cioban, loviti din inertie de suporteri, care la ingramadeala le mai scapa si lor cate o lovitura, din toate cele pe care Becali le merita. Mai mult chiar decat linistea de mormant a unui stadion suspendat, jucatorii nostri isi fac "meseria de fotbalist" in vacarmul imbibat cu ura si resentimente. Ei sunt singurii care chiar trebuie sa lupte pentru niste culori pe care unii le batjocoresc prin simpla lor respiratie, in timp ce ceilalti incearca sa le purifice prin lovituri verbale.

In aceste conditii, mi se pare ca ei s-au descurcat chiar onorabil. In secundele de pauza ale acestui razboi necesar, propun, daca nu sa le multumim, macar sa ne gandim o clipa si la chinul lor.

Ovidiu