28-11-09

Autogoluri

Din 2003, an în care Unirea promova în liga secundă, iar în Ghencea se instala un nou patron, unsprezece antrenori au trecut prin mâna Unicului Tehnician.

Din 2006, an în care Steaua ajungea în semifinalele Cupei UEFA, iar Unirea promova în prima divizie, la Urziceni a fost un singur antrenor.

Avem, aşadar, o echipă venită de nicăieri, rezultat parcă al unui experiment atomic în pustiu, şi o fostă câştigătoare a Cupei Campionilor, care se descompune în fiecare zi. Echipa din Ghencea avea tradiţie, palmares, lot puternic, un public numeros, cel mai mare stadion din România, bani, metri pătraţi de ştiri şi interviuri alocaţi în paginile de ziar. Echipa din Bărăgan nu avea nimic. Când, rareori, există o ştire cu patronul Unirii, ziarele au o mare problemă în a o ilustra, pentru că nu prea există fotografii cu Bucşaru. În acelaşi timp, omologul lui de la Steaua, cu excepţia scurtelor hibernări din campaniile electorale, locuieşte în televizor, de unde oferă cu orele sfaturi despre politică, sex, fotbal.

În 2009, Unirea e dovada că totul e posibil, iar Steaua ilustrează faptul că “aşa nu se mai poate”. Pe acelaşi stadion, la unele meciuri spectatorii sunt căutaţi la CNP-uri, la altele sunt rugaţi să vină în tribune. Iată un sens al adevăratei performanţe: să se strige “România!, România!” la partidele unei echipe de club, în timp ce vorbele Patriotului din Pipera cad ca frunzele uscate.

Dacă aş fi patronul Stelei, privind înapoi la toate acestea, m-aş zvârcoli de ruşine şi regrete, apoi mi-aş pune singur CNP-ul pe lista interzisă. Acesta e unul din marile eşecuri ale fotbalului românesc: să ai o astfel de echipă şi să-i înscrii în mod repetat autogoluri.

sursa: www.adriangeorgescu.ro