Aseara, cand nimeni nu mai credea, Steaua a reusit in mod absolut surprinzator sa revina pe primul loc al clasamentului, dupa doua meciuri cu un desfasurator demn de un thriller. Chiar daca atmosfera din jurul echipei (ma refer la suporteri) a devenit dezolanta si fara precedent, ajutati de un complex de factori jucatorii ros-albastri au reusit sa isi asigure privilegiul de a fi doar la mana lor pentru castigarea titlului 26, cand mai este doar un meci (teribil de greu!) la Iasi.
In bezna stelismului de pretutindeni, mai incercat anul acesta ca in multi alti ani (comparabil, probabil, cu anul cand s-au inchis peluzele in Ghencea si am avut 6 antrenori intr-un sezon), au scanteiat aseara cateva lumini, care cel putin mie mi-au inviorat oarecum seara si starea de spirit. Sunt convins ca unele din ele (posibil toate) vor trezi multe dezaprobari.
- Sumudica. Ca sa va lovesc tare din prima… Ne place sau nu, dar daca vom lua titlul 26, il vom lua si multumita lui Sumudica, acest anti-stelist dintotdeauna. Sumudica si-a reafirmat anti-stelismul si aseara, intr-un interviu dupa meci cand a spus, plastic cum ii e obiceiul, ca “nu ne inghite nici cu 10 kile de lamai”. Nici noi pe el. Dar asta nu are a face cu faptul ca Sumudica si-a facut ireprosabil datoria aseara, ba chiar cu asupra de masura. Si tocmai faptul ca, anti-stelist fiind, si-a facut datoria si si-a motivat jucatorii sa traga pentru un meci cu un obiectiv cel putin discutabil pentru ei (locul 4…) – pentru asta trebuie sa zicem “Jos palaria!”. Voi fi poate si mai contestat cand voi afirma ca, daca ASA ar fi avut sansa unui Sumudica la Botosani aseara, nu se stie care mai era soarta campionatului. Pentru ca mie Botosaniul de dupa minutul 64 de aseara mi-a inspirat pur si simplu o echipa care nimerise in mijlocul unui meci pe care nu-si propusese niciun moment sa-l castige, dar in care circumstantele concrete o obligau dintr-o data sa incerce. Si a facut-o jalnic, cu suturi de la 25 m, cand aveau 2 jucatori in plus… Nu spun nimic de blat, spun doar ca Botosaniul nu a vrut sa castige aseara si ca Astra a vrut.
- Bourceanu. Si mai surprinzator, nu? Desigur, Bourceanu a comis-o grav aseara si el este principalul motiv pentru care meciul nostru putea sa aiba o soarta nefericita. Desi, poate ca istoria merita sa consemneze ca unul din cele 2 galbene de aseara a fost luat dintr-un elementar bun-simt, bunul-simt al celui care se duce si-i spune arbitrului ca el a gresit si el merita galbenul, nu altul. Al lui Bourceanu, adica. Acelasi bun-simt, dublat de inteligenta (sau mai degraba de o…minte vie!) l-am remarcat si in discursul de dupa meci. Bourceanu nu e deloc un fotbalist tipic. Vorbeste inchegat, gandeste ceea ce spune si nu se ascunde dupa clisee. Nu mesteca aceleasi 100 de cuvine pe care le mesteca majoritatea fotbalistilor. Cine nu a vazut discursul sau de aseara, de dupa meci si vrea sa vada un om, cu bune si cu rele, dar care gandeste si care transmite ceea ce gandeste, nu in alb si negru, ci cu nuantele care dau cu adevarat culoarea reala a mediului inconjurator, acela trebuie neaparat sa vada ce a spus Bourceanu aseara. Din punctul meu de vedere, Bourceanu e unul din putinii barbati, maturi si pe picioarele lor, de la echipa noastra de azi. E un mare pacat ca a avut un sezon asa cum a fost (si cum el insusi recunoaste ca a fost) si e un mare pacat ca a stricat imaginea capitanului de acum 2 ani… a celui care lupta pana la capat si marca cu Rapid in minutul 95.
- Nu as spune “Becali” de-a dreptul. Dar as spune ca, dupa ani de zile, am urmarit declaratiile lui Becali de-aseara, de dupa meci. Am putut sa le urmaresc. Pusesem pariuri cu prieteni in care i-am dat mai putin de-o luna pana cand va reincepe balacarelile. Intre timp, le-am pierdut. Becali nu a trecut inca la balacareli. Sigur ca in coordonatele sale fundamentale nu s-a schimbat. Sigur ca dicteaza totul la echipa, sigur ca il va arunca pe Galca la gunoi, ca pe-o masea stricata si sigur ca nu va face nimic sa recupereze emblema (pana cand CSA-ul va intelege in sfarsit ca marca Steaua inseamna si numele Steaua…dar sa nu anticipam). Dar aceste defecte sunt…de viata. Pe Becali multi l-au detestat nu pentru ce facea, ci pentru cum facea ceea ce facea! Acum, nu mai face cum facea inainte, chiar daca face tot ce facea. Dar a disparut componenta de scandal public, de injuraturi la usa cortului, de grobianism si proasta crestere. A ramas un om limitat, egoist si fara orizonturi – ceea ce reprezinta nici mai mult, nici mai putin decat personajul mediu (si oarecum reprezentativ) al societatii si timpului in care traim cu totii.
In rest, vremuri grele – chiar daca suntem in pragul a, posibil, cel mai glorios sezon din ultimii ani buni. Noaptea stelismului continua si va continua pana cand cel putin una din parti nu va decide sa explice cu subiect si predicat CE se intampla, ce poate fi facut si ce costuri presupun aceste actiuni. Dar despre asta, in curand, intr-un alt articol.
Ovidiu