FCSTEAUA.RO

Liga 3 profesionistă FRF, Seria 2: Sportul Chișcani – FC Steaua II 0-2

În Liga 3, Seria 2 – etapa 6,  FC Steaua II s-a impus în deplasare cu 2-0, împotriva celor de la Sportul Chișcani.

 

Scurtă prezentare a adversarului

Clubul ACS Sportul Chișcani a fost înființat în 2011, în comuna Chișcani, județul Brăila, cu sponsori Primăria Chiscani, Carrefour Brăila și Chimagri Brăila. În sezonul sezon 2015/2016, Sportul Chișcani a promovat fulminant în Liga a 3-a, cu 21 victorii și 1 egal, marcând 92 goluri în 22 meciuri. La barajul de promovare s-a impus s-a impus categoric la Şoimii Topolog (4-1), după remiza de acasă (2-2). Astfel că după patru ani de la ultima promovare în cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării, care i-a aparţinut echipei Conpet Cireşu, judeţul Brăila avea din nou o echipă în Liga a 3-a.

Însă Liga a 3-a profesionistă organizată de FRF s-a dovedit o pălărie prea mare față de Liga a 4-a a amatorilor organizată de AJF-uri.  După ce a defilat cu amatorii în Liga a 4-a, profesioniștii din Liga a 3-a au șters cu ea pe jos, Sportul Chișcani terminând pe penultimul loc în seria 1, sezonul 2016-2017.

Clasamentul final în Liga 3, Seria 1, 2016-2017

Cronica meciului

Vineri după amiază, de la ora 17, pe terenul din comuna Chiscani, s-a disputat meciul între Sportul Chișcani și FCSB 2 în care  trio-ul De Amorim, Pleaşcă, Achim a făcut diferenţa. Partida  a fost condusă la centru de Sergiu Mavriche din Bacău. Arbitrii asistenți la această partidă au fost Cosmin Ciuban și Ana Pușcașu, ambii din Iași.

„Vineri după amiază, de la ora 17.00, va fi sărbătoare la Chiscani”, prefața partida ziarul Pro Brăila. Vizita roș-albaștrilor a atras peste 600 de spectatori, dintr-o comună cu 5.383 locuitori (în 2011), dornici să-i vadă la lucru pe jucătorii de la echipa secundă a Stelei. În lotul stelist sosit la Chișcani au fost și jucători care au jucat în Liga 1. După eșecul usturător cu 8-0 din etapa trecută de la Modelu, multă lume se aștepta ca echipa din Chișcani să primească iar multe goluri de la Steaua, dar lucrurile pe teren nu au stat deloc așa. Echipa antrenată de George Pascu a rezistat fără gol primit până în minutul 63, iar la final au pierdut cu 0-2 (0-0), făcând însă cel mai bun meci din acest campionat. Au marcat Mihai Neg (’63) și Vlad Achim (’75). Cu aceasta victorie Steaua II a urcat pe locul 4.

Clasamentul după 6 etape din Liga 3, Seria 2, 2017-2018

Obiectiv Vocea Brăilei consemnează pe 2 octombrie:

„Cu toate că majoritatea iubitorilor de fotbal din Brăila o considerau pe Sportul Chiscani o victimă sigură în duelul cu FCSB 2, realitatea din teren a fost cu totul alta. Formaţia pregătită de Georgel Pascu a realizat cel mai bun joc din acest campionat şi doar experienţa trio-ului De Amorim, Pleaşcă, Achim a făcut ca bucureştenii să plece cu toate punctele de la Chiscani. În faţa a peste 600 de spectatori, Sportul a fost egala FCSB-ului până în minutul 63.

În primul sfert de oră s-a jucat între cele două careuri. Bucureştenii au irosit o dublă şansă de gol în minutul 18, Achim i-a pasat lui Bota, care a trimis mingea în bară, aceasta a revenit în teren la De Amorim care a şutat pe lângă poartă. Şase minute mai târziu, tot pe contraatac, Bota a lobat mingea peste Constandache dar şi peste transversală. Sportul Chiscani şi-a dominat adversara în partea a doua a primei reprize, şansele de gol au apărut în minutele 44 şi 45 dar Techiu şi Liviu Boariu nu au reuşit să-l învingă pe Lupescu.

Repriza a doua a început cu trei mari ocazii de gol în contul gazdelor. La nouă minute de la reluare, Liviu Boariu a şutat de la marginea careului însă portarul bucureştenilor a fost la post. Trei minute mai târziu, după o lovitură liberă exectuată de Bălan, Moroianu a ratat din 6 metri, iar în minutul 61 mingea şutată de Techiu a trecut razant cu vinclul porţii lui Lupescu.

Şi cum ocaziile se răzbună, în minutul 63 oaspeţii au beneficiat de un corner, Mario Mihai a centrat la marginea carelului mare, iar Mihai Neg a marcat pentru bucureşteni. Constandache (min. 67) s-a remarcat la şutul lui Pleaşcă, iar cinci minute mai târziu Neg a trimis mingea peste transversală. În minutul 75, Bordei a pierdut mingea în faţa lui Pleaşcă, a urmat un contraatac rapid al bucureştenilor încheiat cu un gol semnat de Vlad Achim. Constandache (min. 80) a avut din nou o intervenţie foarte bună la şutul lui Pleaşcă, iar la faza imediat următoare gazdele au beneficiat de o lovitură liberă, Costache a centrat în faţa porţii dar Pârlog, în loc să reia mingea cu capul, spre poartă, a încercat să o lovească cu piciorul şi a irosit o mare şansă de gol.

În ultimele minute s-a jucat pe contre însă tabela nu s-a mai modificat, iar FCSB 2 s-a impus cu 2-0.

Sursa: obiectivbr.ro

Galerie foto prezentată de Pro Brăila

X Ray

Exit mobile version