Alt meci dezamăgitor… E clar, masiva restructurare a lotului e un eșec. ”Vedetele” aduse pentru a-i înlocui pe jucătorii vânduți sunt fâsuri jenante. Nu-i mai numesc, pentru că-i știți bine. Steaua a ajuns o echipă impotentă, care se chinuie să înscrie și, chiar dacă cel mai bun e mai mereu portarul Niță, primește prea multe goluri. Nici nu vreau să mă gândesc ce-ar fi fost ca, prin cine știe ce miracol, să fi ajuns să jucăm cu ”asasinii” lui Celtic – Messi și ai lui… Dacă Manchester City e o forță și nu prea poți să ai pretenții când joci cu ei, osmanlâii de aseară sunt o echipă abordabilă. Sunt bine așezați în teren, muncitori, luptători, au câțiva jucători foarte buni, dar nu rup gura târgului. După prima repriză, destul de echilibrată, mă gândeam la un egal fără goluri, dar a avut grijă Enache să încline balanța cu acel fault stupid… Și carențele din jocul Stelei au devenit evidente. Atacul nostru e inexistent, zbaterile lui Popa sunt apreciabile, dar prea puțin eficiente, Golubović pare un pește pe uscat, iar Tănase numai vârf nu e. De Amorim e mai degrabă… De Anonim (n-am înțeles de ce a fost preferat lui Jakoliš…). La mijloc, chiar dacă a început să ne reamintească vremurile bune, Bourceanu face bine doar faza defensivă, nereușind mai nimic când e vorba de susținut atacul. Boldrin, ”noul Stanciu”, a prins iar o seară slabă, iar Moke… Moke părea că nu știe ce rol are pe teren. Steaua rămâne în continuare fără fundași laterali, Enache a fost, din nou, veriga slabă, Aganović și Mitrea se vede că sunt improvizații pe posturile încredințate. Așa că Steaua a ajuns să depindă de tridentul Niță-Tamaș-Toșca. Oricât de bine ar evolua cei trei, orice eroare e fatală în zona lor. Aseară, Tamaș a luptat eroic cu africanii, mai ales cu găliganul Diabaté, dar a făcut 2-3 gafe, dintre care una a dus la penalty. Toșca a jucat și el bine, dar a zbârcit-o de câteva ori. Lui Niță n-am avut ce să-i imputăm, eliminarea lui Enache a dat peste cap planurile (alea care presupunem că or fi existat…) și brambureala de după pauză nu putea duce la altceva decât la înmulțirea atacurilor echipei turcești.
Scepticismul care mă stăpânește de atâta vreme se dovedește, vai, justificat. Steaua are un lot modest, iar Reghecampf e departe de cel din primul mandat, desele schimbări în formula de echipă fiind mărturia neputinței lui de a găsi soluții.
Dar pericolul cel mai mare se află unde știm. La cel care face și desface, care decide cine vine, cine și când pleacă, cine-i bun, cine nu-i, după mintea lui, după toanele lui. Și leac la asta nu pare să existe… Și mă cuprinde o lehamite…
