Meciul de aseară n-a făcut decât să evidențieze din nou neputința steliștilor… Indisponibilitățile din lot nu m-au îngrijorat, am prevăzut o victorie lejeră. Nu, nu pentru că aș fi uitat seria de meciuri dezamăgitoare din ultimul an, ci pentru că Dinamo e o glumă mai proastă și decât trupa lui Mirel. Strâmbul, după această incredibilă victorie, exultă, jucătorii lui visează iar la trofee, presa evidențiază priceperea marelui antrenor etc. De fapt, explicația e mult mai simplă: Steaua s-a bătut singură… Ca în atâtea meciuri, jucătorii ei au fost neputincioși. Degeaba dominarea, posesia prelungită, dacă totul îngheață în preajma careului advers, dacă șuturile spre poartă sunt rare și nepericuloase. Ocaziile ratate cu seninătate n-au cum să nu se răzbune… Și așa ajungi să iei atâtea goluri de la o echipă modestă. Și nu vorbesc numai de Dinamo, că n-am uitat cele 3 (trei!) goluri încasate de la Botoșani…
Ce e de făcut? În primul rând, Mirel trebuie să dovedească acum că e stelist, că e bărbat. Nu se mai poate așa! Ne face de râs, se face de râs… Nu suntem Dinamo, nu suntem Rapid, nici Astra, nici CFR, nici ASA. Suntem Steaua, locul nostru e mereu sus, deasupra tuturor. Iar cu un astfel de antrenor n-avem cum să fim așa.
La revedere, Mirel! Ai reușit ca, în doar câteva luni, să distrugi imaginea luptătorului neînfricat din teren și să te înfățișezi ca un antrenor fără idei, care înfundă Steaua în glodul neputinței. Păcat! Dar, știm, chiar dacă pleci, rămâne el… El, cel mai periculos obstacol în calea Stelei. El, pacostea. El, de care n-avem cum să scăpăm…
Andrei Sava
Preluare de pe blogul personal