FCSTEAUA.RO

La meciurile echipei FC Steaua vin cu 80% mai mulți fani decât înainte de scandalul cu Armata pe marca „Steaua București”!

Deşi a pierdut dreptul de a folosi marca tradiţională, actuala echipă înregistrează a 3-a cea mai bună medie de spectatori pe teren propriu din ultimul deceniu.

Oficial, FCSB nu e Steaua (N.R. – ca nume), însă acest lucru nu a adus automat ruptura de suporteri. Cel mai bun argument care să susţină această teorie e media de fani înregistrată în actualul sezon. În toate competiţiile, roş-albaştrii ating un nivel foarte bun, peste 16.000 de oameni pe meci! Ştacheta e atât de sus încât în ultimul deceniu doar în două sezoane s-a depăşit acest prag, între 2012 şi 2014!

25.000 DE FANI PE MECI ÎN CEL MAI BUN SEZON

Gradul de populare a tribunelor a fost influenţat în toţi aceşti ani, inclusiv în actualul sezon, nu de marca Steaua, pierdută de actualul club în decembrie 2014, ci de performanţele realizate de echipă. De fiecare dată când s-a reuşit câştigarea campionatului, iar acest lucru să fie dublat şi de un parcurs european bun sau foarte bun, atunci şi suporterii au venit în număr mare lângă jucători.
În ultimii 10 ani, de departe, cel mai bun sezon a fost 2012-2013, când s-a câştigat titlul la 16 puncte avans şi s-a ajuns în primăvara Europa League, până în optimile de finală. Cum au răspuns fanii? Au produs o medie incredibilă: aproape 25.000 pe meci!!!

AZI, 80% PESTE PERIOADA 2009-2011

În această perioadă, cele mai slabe sezoane au fost 2009-2010 şi 2010-2011. Echipa a terminat abia pe locurile 4 şi 5 şi a ratat mereu calificarea în primăvara europeană. Rezultatul? Pustiu în tribune, medie doar de circa 9.000 de spectatori. Cu aproape 80% sub cea de astăzi, când trupa lui Dică e pe primul loc şi în campionat, şi în Europa şi aproape sigur va juca în februarie 2018 în „16-imile” Europa League.

În sezonul actual 2017-2018 de Liga 1, FCSB de 4 ori peste Dinamo!

Cu 10 etape înainte de finalul sezonului regulat, clasamentul spectatorilor o are
pe FCSB pe primul loc. A doua clasată are cu o treime mai puţini oameni pe stadion
la meciurile de acasă faţă de trupa lui Dică, în timp ce rivala tradiţională a roș-albaștrilor, Dinamo, nu prinde prima jumătate a topului și are o medie de peste 4 ori mai mică!!!

În sezonul actual 2017-2018 de Liga 1, FCSB este pe locul 5 în Europa de Centrală și de Est

FCSB nu stă chiar rău într-o comparaţie cu media de fani pe care au înregistrat-o
în acest sezon alte echipe ce conduc clasamentul în ţări care sunt vecine sau care sunt
în preajma României. La acest capitol, Polonia e la distanţă foarte mare. Acolo, nu mai puţin de 7 din cele 16 echipe de prima ligă au o medie de peste 10.000 de spectatori.
În schimb, FCSB e peste formaţii precum Dinamo Zagreb sau Ludogoreţ!

Alte două argumente!

O dovadă a faptului că suporterii sunt atrași la stadion mai cu seamă atunci când echipa are rezultate, pe plan intern, dar mai ales în cupele europene e și ce s-a întâmplat în cele mai bune două sezoane din deceniul 2000-2010. În 2004-2005, Steaua a reușit să câștige titlul după o pauză de 4 ani și a ajuns și în primăvara Cupei UEFA, unde a eliminat
deţinătoarea trofeului, Valencia, și a jucat optimi de finală. Media de spectatori a acelui sezon a fost de 18.000 de oameni, iar în Liga 1 s-a cucerit titlul. Apoi, în sezonul următor, s-a bifat cea mai mare performanţă externă după 1989, semifinale de Cupa UEFA, lucru
care, coroborat cu titlul cucerit, a produs o medie de asistenţă de 17.800 pe teren propriu.

Au produs peste 1,5 milioane € din bilete!

Din cele 24 de jocuri oficiale bifate de FCSB, 11 au fost pe Arena Naţională, considerate
acasă. Media mare de spectatori la aceste jocuri a însemnat venituri foarte bune din vânzarea tichetelor. Numai la returul cu Sporting Lisabona, când au venit aproape 50.000 de spectatori, reţeta a însemnat 750.000 de euro. În total, până acum, în actualul sezon vânzarea biletelor a produs în jur de 1,7 milioane €!

CE URMEAZĂ

Încă 3 meciuri atractive în 2017…

FCSB mai are de disputat 10 partide oficiale până la finalul anului! Jumătate vor fi pe
teren propriu, însă numai 3 se anunţă cu grad ridicat de interes pentru suporteri. Chiar
mâine seară va juca pe Arena Naţională cu Hapoel Beer Sheva, al 4-lea meci din grupa de
Europa League. Confruntarea ar putea decide și matematic calificarea roș-albaștrilor în
primăvara europeană. Apoi, în decembrie sunt programate alte două partide interesante:
cu Lugano, pe 7 decembrie, și cu Viitorul, pe 16 sau 17 decembrie, în ultima etapă a Ligii 1 care se va juca în 2018!

Anul următor va debuta, în privinţa meciurilor de pe teren propriu, cu două jocuri de mare
atractivitate. Pe 10 februarie va fi derby-ul cu CFR Cluj, iar pe 22 februarie se va disputa returul din “16-imile” Europa League. Printre posibilele adversare se numără și nume grandioase ale continentului, precum Borussia Dortmund, Atletico Madrid, Marseille, Real Sociedad!

Sursa: GSP ediția tipărită

Nota Redacției

Alte articole tematice publicare recent pe fcsteaua.ro

X Ray

Exit mobile version