Prefațăm acest articol cu un scurt remember, pentru a demonstra că Nicușor Stanciu nu a apărut peste noapte, din spuma mării, cu două jocuri la națională și am căzut toți pe spate. Nu! Stanciu este o certitudine probată în aproape 3 ani la Steaua, unde nu rezistă oricine. Sub Laurențiu Reghecampf, Stanciu a crescut încă din primul an, 2013. Steaua a câștigat titlul în Liga 1, iar în afara jucătorilor cu experiență, în lotul campioanei unul dintre cei mai promițători a fost Nicușor Stanciu (21 de ani), mijlocaș care a primit premiul de „Cel mai bun tânăr din Liga 1”.
„Are calități, a reușit să se impună la Steaua, nu e ușor acest lucru. Mă bucur că a reușit să câștige acest premiu și sper să devină un jucător important, să fie puternic, să devină titular la Steaua și la echipa națională. Este un băiat cuminte, un profesionist, își dorește să joace meci de meci și să o facă foarte bine. Este tânăr, dar nu are constanță în momentul de față. A dat de 7-8 ori în bară în acest campionat. Dacă marca măcar jumătate din ocaziile pe care le-a avut, mai avea cel puțin 5-6 goluri în plus”, a spus Reghe.
Fotbalistul Stelei a fost premiat în cadrul emisiunii „Fotbal Club”, în urma clasamentului alcătuit pe baza parametrilor furnizați de InStat. Premiul i-a fost înmânat de o legendă a Stelei, Ilie Dumitrescu. Declarația video a fostului mare fotbalist.
„Îmi plăcea Adrian Cristea pentru că era tehnic și ieșea în evidență foarte ușor. Atunci nu avea o viață extrasportivă. După aceea mi-a plăcut foarte mult Sânmărtean, atunci când am fost la Vaslui, iar după ce am venit la Steaua a început să îmi placă foarte mult și de Tănase”, a spus atunci Nicușor Stanciu despre modele sale, la „Fotbal Club”.
În 2015, Gala premiilor AFAN l-a desemnat pe Nicolae Stanciu „Cel mai bun mijlocaş în 2015”, fiind a doua ediție consecutivă când Stanciu și-a adjudecat un premiu de recunoaștere națională.
Jurnalişti de la L’Equipe îl laudă şi pe jucătorul echipei Steaua Bucureşti, Nicuşor Stanciu despre care spun că ” În faţa Lituaniei, evoluţia sa i-a sedus pe români dar şi pe selecţioner. Astfel că a fost titularizat împotriva dublei campioane europene şi a confirmat. Mijlocaşul ofensiv al Stelei a avut a fost foarte prezent în ofensivă, obligându-l pe Casillas la două parade şi căutând mereu spaţii, el a trimis un lob de la 45 de metri într-o situaţie de 3-2, în minutul ’76. A fost singura lui decizie greşită în meciul de aseară. După tristul egal contra Italiei (1-1), Spania a fost ţinută pe loc cu un alt egal enervant în România (0-0). Puţin îngrijoraţi, aliniind o echipă secundă, La Roja a suferit uneori în faţa surprinzătorilor români. În faţă, Stanciu s-a distins şi l-a încercat pe Iker Casillas de mai multe ori. Adversară a Franţei la Euro, această Românie e greu de clintit”.
Cealaltă publicaţie sportivă importantă, France Football scrie că România nu ştie doar să se apere şi că selecţionerul Didier Deschamps ar trebui să-şi ia măsuri speciale pentru a-i bloca pe Nicuşor Stanciu şi Adrian Popa, cei mai buni jucători ai României.
XRay
Iordănescu, adu-i pe toţi Stanciu în naţională!
Când avea 22 de ani, Hagi venea la Steaua şi încă din primul meci, Supercupa Europei, prelua autoritar comanda, deşi în jurul lui erau nişte băieţi care tocmai cuceriseră Cupa Campionilor Europeni. La aceeaşi vârstă, 22 de ani, Stanciu intră în teren pentru naţională de parcă ar avea 5 ani petrecuţi cu tricoul galben pe el şi arată că liderii adevăraţi nu se fac prin jocuri de culise, prietenii cu antrenorul, ţipete către coechipieri, relaţii de rudenie cu şeful de club sau federaţie, ci prin jocul efectiv. Deja şi Iordănescu pare a fi gelos pe succesul extraordinar al noului decar al României declarând penibil că “din ce îşi aminteşte el, doar Hagi şi Dobrin au fost decari pentru România”.
De aceea putem spune că ascensiunea lui Stanciu i se datorează unui Reghe, care pompează în mentalul unui jucător, şi nu selecţionerului bun la tăiat aripi în cazul unor fotbalişti rafinaţi precum Stanciu, Alibec sau Budescu. Reghe i-a dorit enorm şi pe ultimii doi la Steaua, Iordănescu îi vede ca pe o belea de care trebuie să scape.
Stanciu este singura sclipire într-o echipă în continuare aridă, cu un selecţioner care a fost un fotbalist cu o tehnică încântătoare, dar care are o adevărată aversiune pentru jucători de atac prieteni cu mingea. Degeaba avem un detaşament de alergăreţi corecţi dacă aceştia nu ştiu să facă nimic deosebit cu mingea în faţa apărătorilor adverşi, mai ales în situaţii de unul la unul. Inevitabil te gândeşti cam cu ce avea de-a face Casillas dacă Stanciu îi aşeza mingea pe stângul lui Alibec şi nu lui Andone la cea mai mare ocazie a noastră din acest meci. Alibec, refuzat pentru că nu ar fi destul de dinamic, dar adus Rusescu, faimos pentru pufoşenia sa lentuţă. Iar flăcăul din Spania, Andone, aflat la un nou meci în care nu arată nicio sclipire, nimic deosebit tehnic, pare a fi convocat mai ales pentru povestea sa, de băiat emigrat cu familia şi care a izbândit la un nivel decent printre străini.
În continuare, avem parte de eterna galerie de selecţioneri fricoşi. În timp ce Del Bosque trimitea în teren jucători de un estetism pur, noi suntem în continuare disperaţi să ne placăm cu Bănei, ca la EURO 2008. OK, am făcut egal cu Spania, aşa cum am făcut şi cu Franţa sau Italia acum opt ani, dar vom avea nevoie să dominăm cu Elveţia şi cu Albania, aşa cum a trebuit s-o facem şi cu Olanda în 2008, va trebui să construim, să asediem, să driblăm, să desfacem, nu doar să venim pe contre. Suntem obsedaţi să blocăm, nu să cucerim. Era atât de clar când Stanciu urca având mingea la picior sau când dădea o pasă de decar adevărat, domnule Iordănescu, că nu are cu cine.
Apărarea a confirmat frumos, Tătăruşanu – Chiricheş – Grigore – Pintilii formează un romb colţuros, solid dar şi destul de tehnic pe baza căruia se poate construi mai departe. Filip ne arată că nu trebuie să ne panicăm în aşteptarea lui Raţ. Iar Săpunaru este fundaşul dreapta de meciul cu Franţa, dar cu Albania şi Elveţia trebuie adus în primul 11 Măţel, un partener de joc ofensiv pentru cei din atac.
În rest, am văzut fotografii de la suporteri cu bilete de top, de 200 de lei, care nu vedeau jocul din cauza nenorocitei de piste în combinaţie cu cele două bănci care obturau vizibilitatea pentru multe rânduri de spectatori de la tribuna întâi. Am trait în sfârşit minunea de a vedea, după atâţia ani de la inaugurare, Cluj Arena plină la un meci de fotbal. Până acum am crezut că e doar o discotecă. Şi am ascultat un announcer care îi amuza pe spectatori cu prestaţia lui bolovănoasă, singura lui abilitate fiind probabil doar aceea că este pila cui trebuie. Un plus pentru terenul care a fost adus la standarde decente într-un timp record. Dar ăştia suntem noi, avem gazon doar cînd vine Spania, că doar suntem în ţara în care se aduceau drumurile la un nivel decent doar pe unde trecea Ceauşescu. Revoluţiile politice se fac infinit mai uşor decît cele de mentalitate.
Mihai Mironică
Articol preluat de pe prosport.ro