FCSTEAUA.RO

Interviu exclusiv cu Emeric Jenei despre Partizan-Steaua, Liga 1 și Ungaria-România

Emeric Jenei a vorbit înainte de confruntarea de la Belgrad dintre Partizan și Steaua. După 1-1 în tur, fostul antrenor al Stelei atrage atenția asupra jocului defensiv al campioanei, dar are încredere în Mirel Rădoi. Jenei a anticipat și meciul României cu Ungaria, din septembrie. Fostul selecționer al ambelor echipe naționale, Jenei acordă prima șansă selecționatei lui Iordănescu.

ZdS: Domnule Jenei, cum anticipați meciul Stelei de la Belgrad, cu Partizan ?
Emeric Jenei: Va fi un meci extrem de dificil, știm cât de virulenți sunt spectatorii din Belgrad. Virulenți, nu agresivi. Avem experiența meciurilor de baschet, volei, handbal, în care ei sunt extrem de devotați și atașați de echipele lor. Iar echipele sârbești sunt luptătoare. Se bazează pe o pregătire fizică foarte bine întocmită, iar lucrul ăsta se vede și la Partizan. Ei au păstrat această muncă și ambiție, cu care au reușit să se remarce.

ZdS: Care credeți că va trebui să fie abordarea Stelei pentru meciul cu Partizan Belgrad ?
Emeric Jenei: Steaua are posibilitatea să se califice, dar jucătorii trebuie să fie atenți în apărare. De acolo incepe totul. Când faci o formulă de start, începi cu portarul și fundașii. Jocul Stelei de la Belgrad trebuie să se bazeze pe o apărare sigură.

ZdS: Pot fi influențați jucătorii Stelei de atmosfera de la Belgrad ?
Emeric Jenei: Aș vrea să cred că nu. Jocul ar trebui să fie singura problemă a Stelei. Evident că jucătorii nu pot fi insensibili la ceea ce se întâmplă în tribune, dar la asemenea meciuri ai nevoie de un nivel de concentrare mare. Steaua trebuie să fie orientată către joc, jucătorii să nu fie distrași de la tactică.

ZdS: Au trecut deja câteva meciuri cu Mirel Rădoi în funcția de antrenor. Ce impresie v-a lăsat ?
Emeric Jenei: E încă devreme să tragem concluzii, dar îmi place de Mirel. Mă bucur că are personalitatea fotbalistului valoros transpusă în antrenorat. Mirel Rădoi știe ce înseamnă Steaua și mă bucur că le-a transmis jucătorilor că vrea performanță. Jocul echipei arată multă ambiție, iar asta înseamnă că antrenorul și-a pus amprenta asupra atitudinii. Jocul îți spune cât bine se simt jucătorii cu un antrenor, iar Mirel cred că are o relație foarte bună cu echipa.

ZdS: S-au derulat patru etape din Liga 1. Ce impresie v-a lăsat startul sezonului ?
Emeric Jenei: Sunt cam multe rezultate de egalitate. Au fost așa multe egaluri în campionatul nostru că nu mai poți spune ce valoare au echipele. E clar că înca nu sunt in turație completă aceste echipe, deoarece campionatul a început repede. Nu a fost timp de pregătire, iar echipele nu sunt omogene. Cred că aceasta este explicația. Eu spuneam acum 15 ani să jucam din 3 in 3 zile pentru că echipele nu sunt obișnuite. Propunerea mea de atunci nu a fost luată în calcul. Eu zic că ne-ar fi ajutat.

ZdS: Se apropie și meciul României din Ungaria, în preliminariile pentru Euro 2016. Cum anticipați acest meci ?
Emeric Jenei: În mod normal echipa României este mai valoroasă decât a Ungariei. România poate să câștige acolo, chiar dacă va fi greu. Însă eu spun că fotbalul românesc e mai bun calitativ decât cel maghiar în această perioadă.

ZdS: Selecționata Ungariei a schimbat antrenorul. Naționala României va fi ajutată de acest aspect ?
Emeric Jenei: Da. Am urmărit și eu schimbările de la ei. Am anumiți colaboratori la federația maghiară. Când un antrenor este schimbat, e greu să știi ce se va întâmpla. Poate fi un efect de boomberang, să revină problemele, sau poate fi un efect pozitiv, dar eu cred că România poate să-și impună jocul chiar și în Ungaria. Jucătorii României au această posibilitate.

Preluare de pe Ziarul de Sport

Exit mobile version