17-09-09
PrioritatiPresa noastră sportivă este o caţă proastă fără ocupaţie: "Ia uitaţi ce-a zis cutare!", "Fiţi atenţi aici ce-a zis cutărică!", "Ce scandaaal între ăla şi ălălalt!", "Cum comentaţi ce-a zis...?".Presa noastră sportivă este o isterică ordinară: "Război între cutare şi cutare cluuub!", "Fanii au dezlănţuit iaduuul", "Dezvăluiri incendiaaare!". După care, evident, ca orice isterică ce se respectă până la Dumnezeu, acuză "huliganii" şi "descreieraţii" şi "animalele" care fac nenorociri pe stadion. Ca orice isterică obişnuită, ea nu are nicio vină, ea doar a constatat... Presa noastră sportivă este o fufă ieftină, care se distrează cu toată lumea, pentru ca, mai apoi, să se amuze de ceilalţi cu fiecare în parte. Spui Horia Ivanovici şi este suficient! Cum de prosperă astfel de apariţii? Foarte simplu: Gigi Becali, Cristi Borcea, Mitică "la puşcărie!" Dragomir, Mircea Sandu, Cornel Penescu, Sorin Corpodean şi tot restul de viermi care au contribuit la clădirea şi la menţinerea atâtor dedesubturi în fotbalul românesc au numeroşi copii spirituali. Care tind, ca orice copil, să-şi depăşească părinţii. Dar nu este singura explicaţie: vrem, nu vrem, cu toţii suntem influenţaţi de ceea ce apare în mass-media. Pentru că este imposibil ca declaraţiile patronului să nu ne afecteze, pentru că este imposibil ca vorbele patronului să nu afecteze viaţa clubului. Cum, în România, relele prind rădăcină de mii de ori mai repede şi mai solid decât lucrurile bune, nouă, ca stelişti, nu ne rămâne de făcut decât să dăm dovadă de discernământ şi de răbdare. Este mai mult decât evident că şefia lui Gigi Becali este de o nocivitate vecină cu acidul sulfuric: a umplut clubul de pile incapabile, vorbeşte mult şi exgerat de prost despre cum ar trebui să se antreneze şi să joace fotbaliştii, decide în locul tehnicienilor tactici, strategii, locul jucătorilor pe teren sau (nu) la Steaua II, şi, esenţial, face de râs clubul prin aproape toate apariţiile publice. Aşa încât, steliştii ar trebui să fie preocupaţi de îndepărtarea acestui individ de la echipă. Altfel, ne vom măcina vieţile plângându-ne de lipsă de rezultate, de lipsă de blazon, de lipsă de personalitate, de lipsă de glorie, de lipsă de strălucire europeană. Putem discuta oricât de aducerea lui Basarab Panduru: va fi el "sifonul" ăluia din vestiar? Va fi el viitorul antrenor dacă Bergodi se va îndepărta de locurile fruntaşe? Va fi el unealta prin care Becali îl va îndepărta pe Bergodi, pentru ca nea Gigi să nu-şi pericliteze "ascensiunea politică"? Va încerca Panduru să facă tot ce este omeneşte posibil pentru ca Bergodi să-şi atingă obiectivele (auto-)impuse? Va fi Panduru Meme 2 şi suntem martorii creării unei noi echipe europene a Stelei? Putem discuta oricât despre atitudinea lui Bergodi faţă de Becali, de cât de antrenor e sau nu italianul, de modul în care îşi pregăteşte jucătorii, de "cazul Dayro Moreno", de "cazul Janos Szekely", de "cazul Rafal Grzelak", de tactică, de linia de fund, de orice. Este inutil! Ne pierdem vremea, prieteni! Nu putem vorbi de normalitate atâta vreme cât Becali va avea vreo legătură cu destinele acestui club. Aveţi opt ani plini de exemple! Cum să îţi pui întrebări de bun-simţ când idolul nesimţiţilor decide binele şi răul de la echipă? Cum să cauţi răspunsuri raţionale despre Steaua, atâta vreme cât simbolul idioţeniei decide viitorul Templului? Cum să emiţi judecăţi de valoare despre jucători, tehnicieni, fani cât patronul echipei este figura reprezentativă a stupizeniei? Şi, mai ales, cum să se comporte normal cineva în compania simbolului anormalităţii din România? Dacă Becali a fost în stare să vomite atâtea rahaturi pe propriul său naş, GHEORGHE HAGI, care, atât la prima conferinţă de presă, cât şi la ultima, aproape că îi dăduseră lacrimile pentru acest club, gândiţi-vă ce îi aşteaptă pe Panduru şi pe Bergodi după ce se termină alegerile! Dacă Becali a putut să-i murdărească imaginea în ultimul hal "fratelui Oli", deşi a recunoscut şi el, şi MM şi fostul nostru antrenor că el debita la presă ce-i spunea stafful tehnic, daţi-vă seama ce este în stare să le facă unor oameni de care nu îl leagă nimic, după ce se încheie alegerile! Să nu uităm că Becali "s-a coborât la nivelul nostru" doar atunci când a fost prins cu spatele la perete: - i-a numit pe banca tehnică pe Lăcă şi pe Gică atunci când atmosfera la echipă devenise irespirabilă! - l-a pus preşedinte pe Lăcă atunci când vocile peluzelor deveniseră tot mai ameninţătoare! - a început să-l linguşească pe Mihai Stoica doar după ce îşi deschisese uşa către implicarea la echipă, dându-şi seama prea târziu că a dat nas în nas cu cele mai dure proteste pe care le-a avut de înfruntat un patron din România. În această perioadă, avem marea şansă că o bună parte a presei nu-i va ierta nicio ieşire în decor; atât din cauza faptului că este campanie electorală, cât şi că europarlamentarul (iată că suntem, oficial, şi exportatori de imbecilitate!) are o expunere mediatică de alt calibru decât cea din presa sportivă. Cu cât Templul va răsuna mai puternic de proteste, cu cât înverşunarea noastră contra veşnicului oier va fi mai arzătoare, cu atât cresc şansele noastre ca Becali să fie pus la colţ şi de alţii. Asta tocmai pentru că presa este o fufă ieftină care ar râde cât mai abitir de ceea ce îi este la îndemână. Şi nimic nu este mai la îndemână decât Gigi Becali... Dacă fanii vor continua să mă înjure, o să mă gândesc şi să vând Steaua, dar, fără mine, echipa va retrograda! Prieteni, avem onoarea să dăm în şuturi afară cel mai crunt blestem abătut vreodată pe Templul fotbalului românesc! Abia apoi vom avea onoarea să-i disecăm cum trebuie pe Pandurii, pe Bergozii sau pe Argăseii care, cel puţin teoretic, vor avea obligaţia să devină prelungirile noastre pe banca tehnică sau în loje. Presa noastră sportivă este o caţă proastă fără ocupaţie. Haideţi să-i dăm de lucru! Scaunele de la peluze - şi mai ales cele de la tribune! - abia aşteaptă să fie ocupate de oameni pe cât de serioşi şi dedicaţi cauzei, pe atât de entuziaşti şi dornici să aerisească Templul de mirosul de la lojă. Presa noastră sportivă este o isterică ordinară. Haideţi să menţinem isteria anti-Becali pentru a-i ajuta pe cei din mass-media să le amintească permanent oamenilor că furia noastră contra creditorului este pe cât de autentică, pe atât de puternică! Presa noastră sportivă este o fufă ieftină, care se distrează cu toată lumea, pentru ca, mai apoi, să se amuze de ceilalţi cu fiecare în parte. Nu credeţi că a venit vremea ca noi să râdem cât mai abitir de cel mai penibil cioban din lume, pentru ca toată lumea să se amuze pe seama lui? Nu e păcat să râdem de el doar noi? Din păcate, am început să nu mai vedem pădurea din cauza copacilor. Haideţi să-l gonim pe cioban din pădure mai întâi, pentru a ne putea îngriji ca la carte de fiecare copac în parte! Lari |
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3 https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
|
goergescu 17.09.2009@13:03
Prefer sa vad Steaua in B, decat sa o vad terfelita, siluita, batjocorita si asa mai departe ...
Aseara am revazut cu placere "Nasul" lui Copola. Sa-i facem Ciobanului Suprem o oferta pe care n-o poate refuza. Sa-l bagam, sa-l trimitem, sa-l coloram, sa rugam pe cineva sa ne faca imnul Stelei asa cum vrea el : " M ...ie Gigi, Piei Satana, Pleaca din Ghencea. "
Sunt convins ca se va gasi cineva cu foarte multi bani, din tara sa din strainatate care sa preia destinul Stelei. Este o echipa mult prea mare, incat sa nu atraga imediat atentia.
Hai Steaua !
Virgil 17.09.2009@14:30
Marius 17.09.2009@14:46
Asa cum spui tu, si stiu foarte bine ca vorbesti in cunostinta de cauza, presa din Romania este X, X reprezentand toate apelativele din articol plus inca multe altele. Uiti insa ca presa, asa cum e ea, ofera ceea ce cere publicul. Daca oamenii care cumpara ziare, se uita la TV sau acceseaza netul nu ar cere Becali, Borcea, scandaluri, curve, tate, sex si toate cele, doar un nebun ar mai veni cu asa ceva pe piata.
Ca si publicul general, publicul Stelei, in marea lui majoritate activa, cere un Becali la Steaua. Daca nu s-ar intampla asa, nu doar cei din galerie ar striga "**** Becali", nu doar un numar extrem de mic de oameni i-ar cere ciobanului sa plece.
Multi au nevoie, da, cred ca asta e cuvantul, de un Becali in prime-time. Suntem populata preponderent de idioti nescolarizati care vad in cioban un model de urmat, de la mers cu oile la plimbat cu maibacul and so on. Becali va mai ramane la Steaua si in viata publica pana cand marea majoritate a romanilor va spune Stop! Ne-am saturat de el!
Dar stii ce e mai trist? Asa cum istoria ne-a demonstrat de atatea ori, dupa ce va disparea Becali, pentru ca va disparea cu siguranta, va veni un altul la fel ca el, sau poate mai rau...
Fane 17.09.2009@14:59
Lari 17.09.2009@15:03
E o vorba care-mi place mie mult, nush de ce... "Daca nu citesti presa, esti neinformat! Daca citesti presa, esti dezinformat!"
Corect, Marius, cocalarii si semianalfabetii au nevoie ca de aer de-un Becal, de-un Salam, de-un Bahmutean, de-un OTV etc, la fel cum si presa are nevoie de bani. Numai ca asta nu trebuie sa reprezinte o scuza pentru mass-media.
In TOATE tarile din lume exista tabloide, care de care mai tampite. Numai ca in alte tari s-au gasit si solutii prin care ziarele "serioase" sa foloseasca subiecte "frivole" intr-un alt registru. Si nu ma refer numai la presa sportiva.
De acord, "aia" au o traditie, noi suntem inca la inceput.
Numai ca daca nu vom fi in stare sa le dam peste bot manelistilor - de oricare parte a mass-media s-ar afla! - in mod constant, astia ne vor trage in jos.
Exemplu: credeti ca Vochin s-ar fi apucat sa faca discutii de tactica in ziar daca nu ar fi existat un grup de presiune care sa injure gsp ca ragaia chestii tampite? Pana si nivelul editorialelor s-a ridicat de cand cu dominatia internetului (mai avem de munca in ceea ce-i priveste pe multi...).
Da, presa noastra - mai ales cea sportiva! - e de toata jena. Da, sunt imbecili in tara asta!
Pentru mine, insa (cat oi mai rezista p-aci), toate astea reprezinta un motiv de pornire sa schimb cate ceva, nu sa ma las pagubas.
Daca se poate mai rau ca Gigi? EVIDENT! Uita-te in jur prin metrou, prin autobuze, prin trenuri, pe plaje sau pe terase!
Dar rolul nostru, ca suporteri, nu e numai sa incurajam echipa, ci si stabilim granitele pe care nenorocitii sa nu le atinga.
Nu-mi fac iluzii ca Ion Alecsandrescu se va reincarna si va conduce iarasi Steaua. Dar trebuie sa ne stabilim idealuri cat mai inalte, sa ajungem cat mai sus.
Virgil 17.09.2009@15:32
Eu cred ca ne-ar trebui un tip sufletist, asa ca tine, care sa aiba bani suficienti pentru ca Steaua sa-si permita tot ce e mai bun pentru ea. Clubul se poate conduce si in tandem. Lari ar fi pe post de Ion Alcsandrescu. Cine vine cu banii? Doamne, ce mi-ar place sa fiu eu ala. Consilierii mi i-as alege din randul membrilor acestui forum. Fane, Marius, Miaus, Stanici, Mo, Ronny, Carmina_Stan, Dee, Dulcicutza si altii. Ah, ce mi-ar place sa joc presa pe degete... sa vada ea conducatori adevarati.
Lari 17.09.2009@15:40
)
Nea Ion era uns cu toate alifiile, eu nu sunt.
Nea Ion era un om care provenea din sistem, avea legaturi cu cine trebuia - stia TOT ce misca in fotbalul romanesc! - eu sunt extrem de departe de asa ceva.
Nea Ion a fost o figura proeminenta a miticei CCA, io-s un parlit vai de el.
Iti multumesc mult pentru aprecieri, insa hai sa nu glumim cu chestii serioase
ultrash 17.09.2009@15:41
Lari 17.09.2009@15:43
Nene Virgile, vezi ca si nea Gigi are senzatia ca joaca presa pe degete...
naiyba 17.09.2009@16:03
naiyba 17.09.2009@16:06
Virgil 17.09.2009@16:11
Nea Lari, imi pare rau ca nu-ti sunt pe plac, dar sincer, asta e stilul meu uneori si mai ales atunci cand mi se falfaie de tot. Sa nu te gandesti ca starea asta a mea de indiferenta se refera si la tine. Nu. Si nici la ce ai scris tu. Nu sunt suficient de motivat pentru a privi lucrurile la fel ca tine. Zau, nu te supara. Incerc si eu sa fac haz de necaz. Am destule pe cap si am taria sa intru aici pentru a fi aproape de voi. Criza financiara, reduceri de personal, reduceri de fonduri, reduceri de sporuri. Toate astea pentru ca suntem condusi de incompetenti interesati mai mult de ei si de familiile lor decat de noi.
tavyto 17.09.2009@17:24
god save us!!!!
pcsbb 17.09.2009@17:25
fluke 17.09.2009@17:48
Miaus 17.09.2009@18:23
Eu cred ca ne-ar trebui un tip sufletist, asa ca tine, care sa aiba bani suficienti pentru ca Steaua sa-si permita tot ce e mai bun pentru ea. Clubul se poate conduce si in tandem. Lari ar fi pe post de Ion Alcsandrescu. Cine vine cu banii? Doamne, ce mi-ar place sa fiu eu ala. Consilierii mi i-as alege din randul membrilor acestui forum. Fane, Marius, Miaus, Stanici, Mo, Ronny, Carmina_Stan, Dee, Dulcicutza si altii. Ah, ce mi-ar place sa joc presa pe degete... sa vada ea conducatori adevarati.
Eu vreau sa fiu pe postul lui Argaseala daca se poate, sau macar Mache.
Multumesc.
shack3r 17.09.2009@18:42
MoWeed 17.09.2009@18:48
Inlaturarea lui nu ar trebui sa fie prioritatea noastra, ar trebui sa fie unicul nostru scop
Virgil 17.09.2009@18:49
Alegeti-va ce doriti baieti, toate posturile bune sunt pentru voi. Miaus ai mana libera pana se autopropune un general manager.
Guest 17.09.2009@20:03
Citesc siteul asta de 3-4 ani dar daca nu ma insel este printre primele mele posturi... nu ca imi este greu sa postez insa de multe ori sunt de acord cu voi si nu are rost sa pun un post ceva de genu "subscriu".
In alta ordine de idei urasc pe Becali nu il suport si nu il inghit... din pacate am ajuns la facultate prin Timisoara si nu pot fi in Bucuresti sa merg la meci alaturi de voi ci sufar prin fata televizorului sau prin baruri cu prietenii
Am o idee probabil ca ati avut-o si voi: Lari, virgil, Marius... toti care sunteti mai activi pe forum cati prieteni aveti fiecare?... fiecare prieten cati prieteni are la randul lui.... si tot asa.... dati o sfoara in tara... alegetiva la un meci anume sa va strangeti toti planificati sa cumparati toti bbilete la meciul respectiv... strangeti-va 15-20 de mii la meciul respectiv... si bagati-va si scote-ti-va din becalii si asteptati recatii... daca nici dupa ce il injura un stadion intreg un meci, doua, trei.... nu pleaca... atunci ultima varianta ramane sa angajam un asasin platit
Stiu ca pare utopic prieteni.. dar credeti-ma pe cuvant ca este realizabil... daca nu crede-ti va pot da un exemplu cand s-a putut si unde am fost de fata... si nu iti trebuie mai mult decat 50 - 100 de oameni care sa aibe un tel comun...
Sanatate multa... succes in ce intreprindeti... si Forza Steaua!!!
RED-STAR 17.09.2009@20:39
FORZA Steaua!
MORI CIOBANE!
Korado 17.09.2009@22:51
Fan FC Steaua 18.09.2009@07:53
cristi cosor 18.09.2009@08:50
steff 18.09.2009@12:04
ultras_july 18.09.2009@23:06
Andreea 18.09.2009@23:07