home
07-11-13

Liga grea, palarie mare

Mărturisesc faptul că am primit golul marcat de Basel cu detașare. Mai mult, pe fondul decalajului dintre sunet și imagine, am avut ocazia de a fi dinainte pregătit, auzind reacția de bucurie a publicului „elvețian” cu jumătate de secundă înainte ca mingea să intre în poarta lui Tătărușanu.

Nu sunt de acord cu afirmația că Steaua a jucat excepțional în această seară. Excepțional au jucat doar Gardoș și Szukala, bine au jucat Tănase și cu Piovaccari, iar restul au alergat, având agresivitate și determinare. Ba îndrăznesc s-o afirm, Basel a jucat mult mai bine la București decât a făcut-o Steaua în Elveția, roș albaștrii având doar două situații clare de gol în această seară și controlând jocul doar în primele 45 de minute și din minutul 80 până la (!) primirea golului. Partea proastă este că Stanciu și Adi Popa nu fac față la acest nivel, Chipciu încă nu este pregătit, iar grecul Kapetanos a cam terminat bateriile.

Bineînțeles, admit faptul că roș albaștrii ar fi meritat să învingă, acesta fiind prima partidă cu adevărat bună făcută de aceștia în grupele Champions League. Basel este o echipă rudimentară, cu jucători mai puțin valoroși decât ai noștri și este o minune că au reușit să câștige în deplasarea din Anglia, pe terenul celor de la Chelsea. În această seară Gardoș, în debutul meciului și mai ales Bourceanu de mai multe ori, au pierdut mingi în zone centrale considerate a fi periculoase și doar lipsa de valoare a fost cea care le-a împiedicat pe gazde să egaleze mai devreme pe contraatac. La acest nivel, Borusia, Real Madrid, Bayern, Manchester United sau Barca nu ne-ar fi iertat.

Din nefericire pentru noi, nici steliștii nu sunt super fotbaliști, iar dacă ar fi avut calitatea necesară acestui nivel competițional, ar fi putut închide meciul prin marcarea altor goluri și poate că nici atacantul (?) Kapetanos nu ar mai fi fost introdus pe teren pentru a face (încă odată) figurație.

În Champions League se decid meciuri în mii de secundă. De sute de ori am văzut în această competiție situații limită când rezultatele finale ale meciurilor au depins de modul în care au fost rezolvate fazele de atac, când nu știai ce se va întâmpla, iar valoarea era cea care făcea diferența, stabilind cine marca: echipa aflată în posesie sau cea care „pleca” pe contraatac, curentându-și rivalii în doi timpi și trei pase. Ca să înțelegi limitarea noastră este de ajuns să privești ce a făcut Adi Popa cu mingea fix înaintea golului egalizator, acesta făcându-le gazdelor cadou balonul în loc să facă un un’ doi simplu cu Alex Chipciu, aflat la 3 metri. Ar fi urmat o evadare de singur cu portarul și probabil un nou gol stelist. Scenariul a fost total diferit pentru că am văzut o punere pe contraatac a fotbaliștilor lui Basel pe fondul unei replieri greoaie și a unui plasament greșit al închizătorilor noștri, golul elvețienilor și….cam gata meciul.

În final, o întrebare simplă: cum poți să primești un gol egalizator în minutul 91 al unei partide, tu fiind oaspete, iar adversarul aflându-se într-o fază de contraatac?

Il Soldatino

via asavoaeicatalin.wordpress.com

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3