02-04-12 71 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă: 3000 de civili ucişi de sovieticiPe 1 aprilie 1941, trupele sovietice au executat fără milă un număr de aproximativ 3.000 de civili români, locuitori de pe Valea Siretului, care încercau să se retragă din Bucovina de Nord, anexată de ruși, în teritoriile noastre.Pe 28 iunie 1940, ca urmare a unui ultimatum adresat României de către Uniunea Sovietică, administrația civilă și militară a țării noastre a fost obligată să se retragă din Basarabia și din partea nordică a Bucovinei. Imediat, în haosul creat, sute de familii românești au încercat să treacă în Bucovina ce nu fusese anexată de sovietici, dar s-au lovit de refuzul noii autorități de la Moscova, care a dat ordin ca oricine se apropie de granița proaspăt trasată să fie executat fără somație. Așa se face că, în noiembrie 1940, 40 de familii din Suceveni, alte câteva sute din Ostrița, Horecea, Șirăuți, Cotul Ostriței sau Buda au fost surprinse și decimate cu rafale de mitralieră de către soldații sovietici, supraviețuitorii și familiile acestora fiind ulterior deportați în Siberia. Dar crimele sovieticilor nu s-au oprit aici. În primăvara lui 1941, serviciile secrete ruse au propagat în rândul populației române din Bucovina de Nord că, pentru o scurtă perioadă de timp, trecerea graniței în România este un lucru acceptat de autorități. Încrezători, românii care abia așteptau să se întoarcă pe teritoriul țării noastre s-au constituit într-un grup masiv, de peste 3000 de persoane, și - pe 1 aprilie 1941 - s-au îndreptat spre granița sovieto-română. Oamenii erau de loc de pe Valea Siretului, din satele Bănila Moldovenească, Dăvideni, Trestiana, Iordănești, Pătrăuții de Sus, Pătrăuții de Jos, Cupca, Corcești, Suceveni, iar pentru a dovedi caracterul pașnic al demersului lor au arborat în fruntea coloanei un steag alb, icoane și cruci de brad. La 3 kilometri de graniță, în locul numit Poiana Varnița, grănicerii sovietici au somat coloana să stea în loc, dar grupul de români a ignorat ordinul și a mers mai departe, moment în care s-a declanșat iadul: sovieticii – echipați cu mitraliere performante – au început să tragă în plin, secerând laolaltă copii, femei și bătrâni. Rușii nu s-au limitat la atât. Echipaje de cavalerie au ieșit din pădure și au plecat în urmărirea supraviețuitorilor, omorându-i cu sabia. În bestialitatea lor, sovieticii au agățat de coada cailor pe cei care încă mai respirau și i-au târât, în chiote războinice, până la cele 5 gropi comune săpate din vreme, la liziera pădurii. ”În acele gropi, pământul s-a mișcat apoi două zile, până ce toți românii aruncați acolo și-au dat și ultima suflare”, povestesc în cărțile document dedicate acestui genocid foarte puținii supraviețuitori, deportați și ei în Siberia. Strigător la cer, autoritățile de la Moscova au trecut în anonimat genocidul, declarând că a fost vorba doar de un incident minor, în care ”un grup de 20 de persoane a încercat să treacă fraudulos granița”. Și totuși, mărturiile istoricilor și ale supraviețuitorilor spun clar, răspicat și negru pe alb că, pe 1 aprilie 1941, în locul numit Fântăna Albă, 3.000 de români au fost executați mișelește de sovietici doar pentru ”vina” de a-și dori întoarcerea acasă. Pentru a cinsti memoria celor dispăruți în acest tragic eveniment, în fața Mănăstirii Putna a fost ridicată a troiță-monument, piedică în calea uitării și reper pentru eternitate a sacrificiului făcut de 3000 de români nevinovați. Pe 1 Aprilie 1941 o coloana de 3—4.000 ţărani din comunele Camenca, Corceşti,Volcineţi, Pătrăuţii de Sus şi de Jos, cu drapele, icoane şi prapori în frunte au plecat spre frontieră ca să treacă în România. In poiana de la Varniţa aproape de punctul numit Fântâna Albă, s-a dezlănţuit focul mitralierelor asupra lor. Cu sutele au rămas morţi sau răniţi. Cei ce au putut să fugă în noapte prin pădure au fost arestaţi zilele următoare şi duşi la Cernăuţi unde s-a înscenat un proces şi 22 dintre ei au primit pedepse grele după ce au fost torturaţi din ordinul lui Jucov (prezent acolo). Morţii, sau unii chiar care mai mişcau, au fost traşi cu caii de lipovenii din Fântâna Albă şi aruncaţi în gropile comune. Nici astăzi nu se ştie numărul lor. Printre cei din gropile comune se număra: din com.Carapciu pe Siret: OPAIŢ Vasile, OPAIŢ Gheorghe, TOVARNITCHI Gheorghe, TOVARNIŢCHI Vasile, TOVARNITCHI Cosma, OPAIŢ Cosma, CORDUBAN Nicolae, din satul Cupca: BELMEGA Ioan, GAZA Ioan, ŢUGUI Mihai, PLEVAN Arcadie, din satul Dimca (Trestiana): Jianu Petre a lui Ion, CIMBRU Vasile, CIMBRU Petre, DREVARIUC Nicolae, din com. Suceveni: Bostan Dragoş, SUCEVEAN Constantin, LIPASTEAN Titiana, SIDOREAC Gheorghe, din com. Iordanesti: HALAC Nicolae a lui Simion, HALAC Ion a lui Dumitru, HALAC Dumitru a lui Grigore, OPAIŢ Dumitru a lui Mihai, Molnar Constantin, din com.Pătrăuţi de Jos: BOICIU Zaharia, FEODORAN Ana a lui Simion, FEODORAN Gheorghe a lui Gheorghe, FEODORAN Nicolae a lui Gheorghe, FEODORAN Teodor a lui Gheorghe, Gavriliuc Maftei, PATRAUCEANU Ion a lui Ilie, PAVEL Ştefan a lui Petru, POJOGA Rahila, Pătrăuţii de Sus: CUCIUREANU Constantin, URSULEAN Arcadie, MOTOC Gheorghe Cum năpasta bolşevica te urmarea peste tot iată cazuri de ţărani împuşcaţi lângă casă: COSTAŞ Petru a lui Tănase de 20 ani sau HUDIMA Ion a lui Nicolae de 27 ani şi alţii împuşcaţi la munca câmpului: PALAHNIUC Petru şi COBLIUC Ion de 23 ani, toţi din com.Ceahor. Timpul.md Surse: TIMPUL.MD via Libertatea.ro / procesulcomunismului.com / wikipedia.org / mediafax.ro FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
HELMUTH DUCKADAM, premiat pe "Sanchez Pizjuan"Clubul andaluz l-a invitat pe Duckadam să sărbătorească pe "Sanchez Pizjuan" 27 de ani de la cîştigarea Cupei Campionilor Europeni şi a avut preţ promoţional pentru români la partida cu ZaraTricouri "Mihai Nesu Foundation", pentru ajutarea copiilor cu dezabilitatiÎncepând cu luna martie 2013, magazinul online www.ghetefotbalonline.ro, firmă importatoare de ghete de fotbal pentru profesioniști, amatori și copii, oferă șansa românilor din țară și str�Steaua-FC Vaslui, 1-0- OMbunSteaua-FC Vaslui, atmosfera- OMbun |
Andrei Dobre 02.04.2012@02:02
Saramago 02.04.2012@02:57
Tupac Amaru 02.04.2012@07:29
Numele tuturor celor care au pierit in acest genocid trebuie trecute la catastif, alaturi de numele celorlalte milioane de Daci nevinovati ucisi de acest sistem - evident diabolic - si sa constituie probe in procesul care va demara candva impotriva celor care au vrut sa disparem ca Neam.
Si cei care pozeaza acum in mari democrati (inclusiv mediafax) vor acelasi lucru.
gio_stgloria 02.04.2012@09:29
Mihai 02.04.2012@10:22
1on 02.04.2012@10:39
http://www.union.md/uinfo/actual/vesti-din...tasii-sovietici
MoWeed 02.04.2012@10:44
Akebono89 02.04.2012@10:56
Multi dintre ei nici macar nu au fost omorati au fost decat raniti si ingropati de vii.Locuitorii de langa gropiile comune au spus ca sa miscat pamantul o saptamana
saptemai 02.04.2012@11:52
la fel cum jidanii Lenin, Kaganovich si Stalin au masacrat 55 de milioane de rusi si 8 milioane de ukraineni (in holodomor) la fel au facut peste tot unde si-au intins cancerul bolsevismului iudaic. poate si de aia peste 1 milion de rusi au dezertat in Wehrmacht vazand ce se intampla in urss.
de aia toata brigada trimisa de la moscova in 48 era formata din jidani, in frunte cu Anna Rabinsohn (pauker pt manualele de istorie "romanesti") sau Walter Roman sau Vladimir Tisminetki (tismaneanului avid condamnator al comunismului in numele carmaciului iubit).
Akebono89 02.04.2012@12:01
Tupac Amaru, spune-le pe nume. brigazile de "curatire" sovietice erau formate in mare parte din jidani, nu din rusi, care si ei au fost masacrati si carora le-au fost distruse mii de biserici ortodoxe.
la fel cum jidanii Lenin, Kaganovich si Stalin au masacrat 55 de milioane de rusi si 8 milioane de ukraineni (in holodomor) la fel au facut peste tot unde si-au intins cancerul bolsevismului iudaic. poate si de aia peste 1 milion de rusi au dezertat in Wehrmacht vazand ce se intampla in urss.
de aia toata brigada trimisa de la moscova in 48 era formata din jidani, in frunte cu Anna Rabinsohn (pauker pt manualele de istorie "romanesti") sau Walter Roman sau Vladimir Tisminetki (tismaneanului avid condamnator al comunismului in numele carmaciului iubit).
Bravo sustin tot ce ai spus !! de mentionat ca , comunismul se mai numea si marxism dupa initiatorul sau Karl Marx, care ce credeti ? era tot jidan !
makaveli2steaua 02.04.2012@22:10
( Din pacate sunt prea putine informatii si marturii despre episodul respectiv.. )
http://www.infoprut.ro/2011/comemorarea-ma...ntana-alba.html
Azzido 03.04.2012@00:02
greenyes 03.04.2012@00:23
Acest documentar despre romanii din Basarabia deportati in Siberia este doar o parte dintr-un proiect mai amplu realizat de monahul Moise de la Manastirea Oasa.
Monahul Moise a lansat astazi prima carte din proiectul intitulat "Sa nu ne razbunati".
"Cu ani nn urma, m-am gandit sa alcatuiesc un fel de Pateric cu figuri si intâmplari deosebite din temnitele comuniste. Am citit memoriile celor trecuti prin puscarii, am stat de vorba cu fosti detinutii politici si-am cercetat, saptamani la rand, dosarele de la CNSAS.
Ulterior, un grup de oameni inimosi a avut ideea construirii unei arhive video, cu filmari de nivel profesional, cu fostii detinutii politici. Dupa aproape un an si jumatate, s-au adunat sute de ore de filmare, cu marturii foarte interesante.
Viziunea Patericului s-a modificat substantial si cititorul are acum in mana o prima aparitie din seria Sa nu ne razbunati!
Sub acest titlu vor fi reunite carti cu marturii (din interviurile filmate si din ceea ce am adunat inainte) si dvd-uri cu filme documentare.
Acest prim volum ne pune in fata drama celei mai patimite parti a pamantului romanesc, Basarabia.
monahul Moise"
Sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/anunturi/20...-monahul-moise/
SDAndrei 03.04.2012@15:37
1on 03.04.2012@16:45
http://www.basarabia91.net/2012/04/un-supr...ului-de-la.html
Un supravietuitor al Masacrului de la Fantana... de BasarabiaBucovinaInfo
makaveli2steaua 03.04.2012@22:15
razvan_cmi 03.04.2012@23:25
Stanici 04.04.2012@08:22
elvis astazi la 19:03
Andreea 14.04.2013@19:54