home
08-11-11

Declaratia de dragoste suprema: "Si daca mor de foame, nu ma duc la Dinamo!"

Novak Martinovic, omul clişeelor plăcute. Subiect de carte sau, în cazul de faţă, de articol în ProSport. Sârbul este diferit de restul fotbaliştilor şi, din nefericire, a fost nevoie de "sacrificiul" lui Galamaz pentru a-l descoperi. Dincolo de intervenţia de K1 de pe "Ilie Oană", dincolo de discuţiile legate de suspendarea de care a scăpat, Novak este omul care te face să îl asculţi cu plăcere, stâlcind uşor limba română în timp ce te priveşte cu acei "crazy eyes" cu care i-a cucerit pe suporterii Stelei.

După ce îi auzi pe Mirel Rădoi sau pe Bănel Nicoliţă vorbind despre Steaua, poţi jura că nu poate exista mai mult patos şi mai mulţi pumni strânşi în gol pentru această echipă. Ei bine, Martinovic s-a luat la trântă cu clişeul "iubesc Steaua". "E greu de spus ce simt acum. The way I play, cum se zice? Eu aşa sunt construit să joc, să mă dăruiesc. De aia iubesc Steaua, pentru că aici fanii mă apreciază pentru ceea ce le-am demonstrat. Joc fundaş dreapta, nu am mai făcut‑o până la Steaua, dar mă bag şi în poartă dacă e nevoie". Vorbe care, în mod normal, ar fi "aruncate" în folderul "declaraţii şablon". Numai că Martinovic le trăieşte, iar unui om normal îi e imposibil să fie ipocrit într-o limbă străină, aşa cum este româna pentru el. Mărturie că este sincer stă şi părul care i s-a zburlit pe mână când a rememorat momentele de la meciul cu israelienii.

"Căpitan la Steaua? Visul meu!"
"Oamenii din Serbia nu au o părere aşa bună despre România. Asta se întâmplă pentru că nu ştiu ce e aici. Dincolo de fotbal, pentru mine ţara asta a fost o surpriză". Îl provocăm pe Novak la o discuţie despre Serbia şi viaţa din Bucureşti. "Familia mea a fost alături de mine când am venit la Pandurii, dar şi după incidentul de la Ploieşti", începe Martinovic. Ochii ţintesc tavanul, iar mintea îi zboară înapoi spre Steaua. "S-a vorbit că eu trebuie să fiu căpitan. E un vis, nu am negat asta. Dar nu e vreme acum să ne irosim energia pe subiectul ăsta". Martinovic nu e un dur, dar parcă e greu să îţi faci curaj să îl întrebi de criticile pe care i le-a adus Gigi Becali. "E no problemă, sincer. Am făcut penalty şi m-a criticat, am făcut bine pe teren după aia şi m-a lăudat. El face totul părinteşte, deşi pentru presă nu pare aşa. E altfel cu noi, în vestiar, şi îl apreciez".

"Inima îmi va rămâne la meciul cu Maccabi"
"M-au sunat din Serbia să îmi zică de versurile pe care mi le-au făcut fanii la meciul cu Maccabi. Eu nu am putut vedea, eram la încălzire". Novak se uită spre Aleksandra, prietena lui, şi parcă îşi cere scuze cu privirea că urmează să vorbească despre o altă iubire. "Le mulţumesc suporterilor, vreau să ştie că, oriunde mă va duce viaţa, o parte a inimii mele va rămâne aici, cu ei. N-am avut asemenea emoţii pentru niciun club, niciodată. Nici în Serbia! Şi nu o să mai am vreodată!" Exagerare? Vorbe fără acoperire? Novak crede că nu e suficient de convingător şi completează. "Aleksandra e aici lângă mine şi ştie. Eu sunt un om de caracter şi când zic că iubesc clubul ăsta, o zic din suflet. Nu aş putea, de exemplu, să joc la Dinamo sau Rapid, chiar dacă nu aş mai avea pâine pe masă. Mă duc până în Indonezia şi găsesc un club, dar nu le pot face aşa ceva celor mai importanţi fani din viaţa mea".

În Serbia avem garduri mari care înconjoară galeriile. La «Maracana» nu sunt doar garduri înalte, după ele există şi o groapă foarte adâncă. E imposibil ca fanii să poată intra pe teren
Novak Martinovic, fundaş Steaua

Sursa: Prosport

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
1994.12.07_Hajduk Split_S - toc

Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

FULL VIDEO - A 21-A CUPA!

Cupa RomanieiSTEAUA a cucerit cea de-a 21-a Cupa a Romaniei (a 22-a, daca e sa socotim manevrele lui Il Muce din '88!) si a saptea in fata celui mai mare simbol al frustrarii din fotbalul romanesc, Dinamo. Di

Pastrarea valorilor

Recentul sondaj despre suporteri face pe scurt descrierea speciei de freegigi. Nevasta lu’ Dorel lasata nesupravegheata in gospodaria care prinde doar G.S.P Tv, cu sarma prinsa de tavanul vecinu