14-12-10

Cupa Intercontinentala: River Plate - Steaua Bucuresti 1-0

Pe 22 octombrie 1986, Steaua incepea primul sezon european in care trebuia sa-si confirme statutul capatat in urma cu 6 luni, pe 7 mai, la Sevilla, acela de Regina a Europei.

In momentul in care s-a pus problema de a opta pentru turul in care sa intre in competitie (aveau de ales intre primul sau al doilea), in Cupa Campionilor, conducerea Stelei a optat, cu Alecsandrescu varf de lance, pentru a intra din al doilea tur, pe motiv ca daca e sa iesim, macar sa nu iesim din prima. Asta, in conditiile in care Valentin Ceausescu a sugerat (cum a facut toata perioada de langa Steaua) optarea pentru primul tur, in conditiile in care Bumbescu, Boloni si Lacatus erau suspendati si, astfel, si-ar fi ispasit pedeapsa impotriva unei echipe mai slab cotate, urmand a fi buni de joc contra unui adversar puternic, cum se prefigura.

Valentin nu a fost ascultat si Steaua a intalnit in primul meci, in deplasare, pe belgienii de la Anderlecht, motivati la maximum pentru luarea revansei. Steaua fara Duckadam, retras dupa Sevilla, din cauza unor probleme la brat si fara Jenei, avansat la nationala, era condusa de Anghel Iordanescu si propunea in acel sezon, cateva pete de culoare, in lot. Echipa de baza era aceiasi, insa lotul era foarte subtire, fapt ce se vedea imediat, in conditiile absentei unui titular. La Bruxelles, Iovan a jucat la marcaj, in locul lui Bumbescu, Weissenbacher pe stanga si Barbulescu pe dreapta. La mijloc eram decapitati, avandu-i ca titulari pe celebrii Nita Cireasa si Toma Ivan, caci Steaua lua toti jucatorii buni, cu ajutorul dictatorului Ceausescu si astfel a dominat Europa. Tudorel si Majearu erau inecati de clasa celor doi coechipieri, iar Balint, in fata, langa Piturca, destul de stingher. Stangaciu era, in poarta, la primul sau mare meci international, iar Viorel Turcu si Lucian Balan, intrati ca rezerve, incapabili de a schimba ceva.

Un 3-0 scurt, cu Krncevic, Janssen si Scifo marcatori, dupa ce Steaua rezistase, aparandu-se tot meciul, pana in minutul 75, cand a venit primul gol, cel din minutul 77 aratand fragilitatea mentala a echipei noastre, iar cel din minutul 87 consfiintind-o.

In returul din 5 noiembrie, Steaua alinia formatia standard, cu Stangaciu – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Barbulescu – Balint, Stoica, Boloni, Balan – Lacatus, Piturca. Intrat in minutul 60, in locul lui Balint (singura noastra schimbare), Majearu iesise definitiv din primul 11 al Stelei, in numai 6 luni, statutul sau degradandu-se enorm, fiind in picaj pana in momentul despartirii, la finele sezonul 1987-1988.

Steaua a jucat mult mai bine, pe Ghencea, insa avantajul belgienilor (o echipa de mare clasa europeana) s-a dovedit mult prea mare. Golul lui Boloni, din minutul 59, nu a insemnat decat o victorie de palmares, Steaua fiind eliminata din primul meci, in calitate de castigatoare a Cupei Campionilor Europeni. De spus, ca, tot din primul tur, marea echipa a lui Lucescu, era eliminata de albanezii de la 17 Nentori, dupa o dubla infrangere (1-0 si 2-1), iar Sportul ii elimina pe cei de la Omonia cu 1-0 (gol Hagi) si 1-1, pentru ca in turul II sa fie eliminati de Gent, cu 3-0 si 1-1. Deasemenea, intrata in turul II al Cupei Uefa, Universitatea Craoiva era eliminata din primul meci de catre scotienii de la Dundee, cu 3-0 si 1-1.

In acest context, Steaua isi pastra, totusi, tinuta interna, in turul campionatului propunand un parcurs de forta. In prima etapa a campionatului 1986-1987, pe 17 august, invingea cu 1-0 la Pitesti, pe FC Arges. In etapa a doua, invingea cu 4-0 pe Corvinul (tot in aceasta etapa, Dinamo invingea cu 10-2 pe Gloria Buzau si incepea operatiunea Gheata de Aur pentru Camataru. Regia - se stie cine). In etapa a treia Steaua castiga cu 2-0 la Galati. In etapa a patra, distruge Flacara Moreni, cu 4-0. In etapa cu numarul 5 se impune greu in Regie, cu 2-1. Etapa a sasea aduce o victorie cu 3-0 in fata Jiului. Etapa 7, pe 5 octombrie, aduce primul egal, un 1-1 la Rapid, apoi o victorie cu 2-0 in fata Brasovului (meci arbitrat de tatal lui Tibi Curt, Vasile), si o victorie cu 3-1 in Crang, la Gloria Buzau. Etapa 11 aduce un 3-0 la Olt Scornicesti, iar etapa 12 un 4-1 in Ghencea, cu SC Bacau. Etapa 13 aduce al doilea egal pentru Steaua, un 1-1 sub Feleac, la Universitatea. Etapa a 14-a, din 22 noiembrie propune un 2-0 cu Chimia Ramnicu Valcea, iar in etapa a 10-a, din 26 octombrie, dar amanata pentru data de 26 noiembrie, Steaua distruge cu 3-0 pe Dinamo, in Ghencea. In etapa a 15-a, Steaua invingea cu 1-0 pe Dinamo II (Victoria), in aceiasi etapa in care echipa lui Lucescu se preda in Regie, cu 1-0.

In etapa a 16-a, pe 7 decembrie, Steaua castiga in Ghencea cu 3-0 (1-0) in fata Petrolului. Dinamo o fura la Petrosani, cu 2-0. Etapa cu numarul 17, ultima a turului, programata pe data de 14 decembrie, nu s-a mai disputat pentru Steaua in acel an, meciul contra Universitatii Craiova, din Banie, si terminat, pana la urma, cu scorul de 1-1, jucandu-se dupa ultima etapa a returului, in 25 iunie 1987.

Dupa etapa a 16-a, Steaua era pe primul loc, cu 30 de puncte (se acordau 2 puncte la victorie), cu 14 victorii, 2 egaluri si nicio infrangere, golaveraj 39-5. Pe doi era Dinamo, cu 8 puncte (adica 4 victorii, adica 12 puncte, azi) sub Steaua, cu 40 de goluri marcate (10 doar in mascarada cu Buzaul) si 15 primite, 9 victorii, 4 egaluri si 3 infrangeri. Pe locul 3 era Olt Scornicesti, cu doar 16 goluri marcate, cu 4 infrangeri, 4 egaluri si 8 victorii.

Asadar, Steaua pierduse direct doua piese, fata de Sevilla. Duckadam era inlocuit de Stangaciu, iar Radu II de Viorel Turcu (sub pitestean, ca valoare). Disparuse si Pistol, iar in lot aparusera Ciresa si Ivan, mult sub standardele Stelei. Nucleul de 13 jucatori era cam acelasi. Majearu suferise o cadere mare, iar Weisenbacher era preferatul lui Iordanescu, care-l tot impingea, in detrimentul lui Barbulescu. Marea problema era disparitia de randament a lui Majearu, ce nu putea fi inlocuit nici de Balan, nici de Balint. Deasemenea, disparitia lui Petcu nu fusese nici ea acoperita.

Ultima etapa fusese amanata pentru ca Steaua avea programat, pe 14 decembrie 1986, la Tokio, un meci de mare importanta pentru istoria sa. Instituit in 1960, Trofeul Cupa Intercontinentala opunea castigatoarea Cupei Campionilor Europeni castigatorei Cupei Libertadores.

In acel an, argentinienii de la River Plate castigasera echivalentul CCE pentru America de Sud, dupa o finala in dubla mansa cu America de Cali (2-1 si 1-0). Era primul trofeu pentru River (care pierduse doua finale, in 1966 si 1976), competitia fiind dominata de alta echipa argentiniana, Independiente, cu 6 trofee pana atunci (1964, 1965, 1972, 1973, 1974, 1975, 1984). Astfel, in acel an, River Plate obtinea cea mai mare victorie din existenta clubului, prin incununarea in pozitia de Campioana a Americii de Sud. O alta rivala, Boca Juniors, castigase, deja, de doua ori trofeul, in 1977 si 1978, River capacitand ambitiile celor care-i sustineau, clasa superioara a Argentinei, asa numitii millionarios.

In umbra celor de la Independiente si Boca, River Plate isi traia atunci momentele maxime ale existentei.

Cupa Intercontinentala (Cupa Europeo-Sudamericana), s-a disputat in doua manse (acasa la fiecare dintre participante) intre 1960 si 1980, cand, numita si Toyota Cup, datorita locului traditional de desfasurare, a avut loc intr-o singura mansa, pana in anul 2004, cand s-a introdus formatul mai mult decat discutabil de Campionatul Mondial al Cluburilor.

In 4 din primele 5 finale de la Tokio au participat echipe englezesti (castigatoare CCE), care au fost invinse de echipele sud-americane. In 1980, uruguayenii de la Nacional depaseau pe Nottingham Forest cu 1-0, in 1981, Flamengo ii spulbera pe Liverpool, cu 3-0, in 1982, Penarol trecea de Aston Villa, cu 2-0, pentru ca in 1984, Independiente sa treaca de Liverpool, cu 1-0. Intre astea, in 1983, Gremio a invins cu 2-1 pe Hamburger SV. In 1985, Juventus (dupa finala Heyssel) trecea cu 7-6 la penaly-uri de Argentinos Juniors.

Asadar, in ultimele 8 editii (incluzand si victoriile lui Olimpia, din Parguay, din 1979, si Boca din 1977), doar o singura echipa europeana a reusit – cu mari greutati, dupa 2-2 in timpul regulamentar – sa castige impotriva unei sud-americane. Jucatorii meciului erau, fara exceptie, sud-americanii. Victorino, in 1980, Zico, in 1981, Jair, in 1982, Renato Gaucho, in 1983, Percudani, in 1984. Michel Platini spargea aceasta dominatie, in 1985, castigand titlul simbolic si masina Toyota care recompensa premiul.

Pe 14 decembrie 1986, pe Stadionul National din Tokyo, 62.000 de spectatori formau audienta live, zeci de milioane privind la televizor o confruntare care avea un farmec aparte.



Se ciocneau doua civilizatii, nu numai fotbalistice, cu particularitati pregnante, foarte bine individualizati ca sisteme din care proveneau si pe care le reprezentau. Daca, de obicei, fanteziei si exuberantei latine ii erau contrapuse echipe-sistem occidentale, Steaua reprezenta o alta statura. Ea insasi out-sidera, se prefigura o lupta in care, venita din spatele unei foarte grele Cortine, Minunea din Est intalnea o echipa in accensiune (confirmata, apoi, de rezultatele anilor urmatori). Campionatele se incheiasera, televiziunea nu era atat de dezvoltata incat sa ofere peste tot, ligi straine, astfel incat, la nivel mondial, mai mult decat Supercupa Europei, Cupa Intercontinentala fascina, caci opunea, mai mult decat doua echipe de fotbal, doua lumi.



Meciul in sine, este comentat cam in acelasi ton de cei care l-au vazut. Din pacate, nu exista cronici desfasurate si nici imagini video (nici macar foto) foarte elocvente. Iordanescu ii propunea pe Stangaciu - Iovan, Belodedici, Bumbescu, Weissenbacher - Balint, Balan, Tudorel Stoica (c), Barbulescu - Lacatus, Piturca. Rezerve: Iordache (antrenor cu portarii, revenit pentru acest meci), Cireasa, Iovan, Rotariu, Majearu (intrat din minutul 60, in locul lui Barbulescu).

Observati doua mutari importante. Boloni, indisponibil, inlocuit de Balan (care a jucat in nota lui, fara sa-i poti reprosa ceva, dar mult prea departe de clasa lui Loti) si mai ales incredibila mutare a lui Iordanescu, cu Barbulescu, ca mijlocas stanga. Ilie jucase uneori, fundas dreapta, dar niciodata, mijlocas stanga. Obsesia lui Iordanescu de a merge pe mana lui Weissenbacher poate fi de inteles, pe undeva (chiar daca Toni a dat chix in cariera, nejustificand increderea), dar a-l pune pe Barbulescu mijlocas stanga era o blasfemie. Jocul eminamente combinativ al Stelei se incheia invariabil ca capul de linie numit Barbulescu (care n-avea nicio vina, el). Steaua a jucat dezechilibrat, inca inainte de a incepe, cu o aripa rupta din start.

River Plate, condusa de Hector Rodolfo Veira, ii propunea pe Pumpido - Gordillo, Gutierrez, Ruggeri, Montenergro - Enrique, Gallego (c), Alfaro - Alonso, Alzamendi, Funes. Rezerve: Goycochea, Dario Gomez, Claudio Moressi, Gorosito, Sperandio (din minutul 86 in locul lui Alfaro).

Arbitrul era din Uruguay, un anume Jose Luis Martinez Bazan.

Meciul s-a decis in prima parte a primei reprize. In minutul 17, BELODEDICI - admirabil, tot jocul - a primit mingea de la adversar (il numim aici pe Gutierrez) si l-a executat pe Pumpido. Arbitrul de tusa a semnalizat in mod eronat off-side, anuland golul regulamentar inscris de Steaua.

Pe fondul de echilibru, golul argentinian vine intamplator, pe o greseala in lant a partii stanga. In minutul 28, argentinienii bat foarte rapid o lovitura libera de la 40 de metri central-dreapta, cu o pasa filtranta, in adancime, pe zona aparata de Barbulescu si Weissenbacher, pentru sprintul lui ALZAMENDI, care l-a invins pe Stangaciu, dupa o cursa de 20 de metri, dintr-un unghi relativ inchis.

Tot restul meciului a reprezentat o dominare teritoriala a Stelei, accentuata dupa intrarea lui Majearu in locul lui Barbulescu, Miti, chiar si in scadere de turatie, fiind cu totul si cu totul altceva. Combinatiile erau estetice, aveau viteza, dar oarecum boante, creierul Boloni lipsind si simtindu-se o scadere de clasa generala fata de campania Sevilla, scadere cauzata de revenirea unor jucatori la statul lor obisnuit, de jucatori cu anumite limite.



Dominarea Stelei, precum si modul in care era facuta, au nascut aprecierea presei internationale, care considera drept nedreapta infrangerea si sublinia impresia deosebita lasata de campiona Romaniei.



Dealtfel, intr-un sondaj, 70% dintre respondentii japonezi isi exprimau parerea de rau pentru infrangerea nemeritata a Stelei, care aratase o foarte frumoasa fata si lasase o buna impresie (chiar in conditiile dificultatilor interne avute).

Cupa Intercontinentala a fost ratata din cauza deciziilor lui Iordanescu si din cauza lotului jenant de subtire pe care-l avea Steaua. In angrenajul Stelei, lipsa a doua piese se simtea pregnant, iar faptul ca nu avea cu cine sa le inlocuiasca, arata, inca odata, abuzurile inimaginabile facute de echipa lui Ceausescu. Barbulescu fusese adus intr-o forma extraordinara in sezonul `85-`86, forma care era normal sa nu fie mentinuta. La fel, Majearau isi consumase maximul. Weissenbacher se va dovedi ca nu poate face fata cerintelor, Balan neputand nici el sa depaseasca un anumit plafon. Belodedici, Bumbescu, Iovan, Stoica, Boloni, Piturca, Lacatus, Balint erau singurii de clasa mondiala. Doar 8 din 11, (fara rezerve, adica inca 4-5 jucatori!) si cu medii de varsta spre 32 de ani, 5 dintre ei, si cu Boloni care se presupunea ca va pleca din moment in moment. Ceilalti 4-5 jucatori de nivel mondial, care sa formeze lotul de 16, trebuia sa fie gasiti de undeva, caci altfel, Steaua era condamnata la picaj.

In acele momente, in curtea clubului, doi dintre juniorii cei mai talentati cresteau la umbra marii echipe. Craiova era sparta de Dinamo. De la Timisoara, fusese adus un jucator care retrogradase de doua ori pana la 24 de ani.

Daca titlul de campioana nationala era rezolvat din iarna, in perspectiva noului sezon european erau obligatorii 4-5 intariri adevarate, care sa ia locul celor 5-6 care erau depasiti de noile cerinte.

Momentul Tokyo este important, chiar daca e punctat de infrangere, caci cei de la River onoreaza valoarea echipei militare, prin bucuria enorma, care arata importanta victoriei, organizand ample manifestari in 2006, pentru a sarbatori evenimentul. Aprecierile presei si publicului, magulitoare la adresa militarilor, contribuie si ele la indulcirea amarului, Steaua fiind vazuta de adversari ca o mare echipa.

Pentru River, a fost una din cele mai mari victorii din toata istoria clubului, daca nu chiar cea mai mare.







Pentru Steaua, intern, saracia numerica (dar nu numai) a lotului, scaderea turatiei, suferinta in momentul lipsei unei piese, dar si greselile majore ale lui Iordanescu, precum si modul in care s-a depasit situatia, contureaza o foarte importanta parte din istoria Clubului nostru, care trebuie analizata pe indelete, cu alta ocazie.

Ramane gustul amar al unui meci in care am jucat mai bine si in care ni s-a anulat un gol clar ca lumina zilei. De asemenea, pentru Belodedici ramane o prestatie excelenta, care l-ar fi indreptatit sa primeasca titlul de jucator al meciului si premiul corespondent, adica masina Toyota.

Pentru Steaua, modul nedrept in care se pierduse finala, precum si faptul ca se facusera greseli interne, care puteau sa fie corectate cu usurinta pe viitor, suprapus peste marja de progres presupusa de intarirea lotului, toate circumstantiate impresii excelente lasata de echipa romana, chiar in conditii de suferinta, toate astea creau tabloul unei perspective frumoase pentru echipa militara, perspectiva ce trebuia confirmata prin cateva decizii inspirate ale conducerii.

In aceeasi zi, 14 decembrie 1986, Sportul Studentesc pierdea cu 1-0 la Bacau si termina pe locul 8 turul de campionat. Hagi, copilul teribil al fotbalului romanesc si diamantul Printisorului, era dublu golgheter al Romaniei, cu 20 de goluri in sezonul 1984-1985 si cu 31 de goluri in sezonul 1985-1986 si un mare suporter al Stelei lui Dumitru si Iordanescu.



Pentru Steaua, in conditiile de degradare a jocului colectiv, mai ales daca existau absente, era evidenta obligatia impusa IMEDIAT de a lua o piesa tare, care sa sparga plafonul valoric, si care sa-i mentina clasa echipei la nivelul consacrat, pana la aducerea mai multor intariri.

Mai ales ca, peste doar doua luni, urma sa se dispute Supercupa Europei, impotriva teribilei masinarii sovietice conduse de Valeri Lobanovski. La Monte Carlo, Steaua trebuia sa arate lumii ca finala cu Barcelona nu fusese doar o intamplare, asa cum ar fi putut incepe sa acrediteze anumite voci.

Gandalf