16-11-10

Aerul rece al iernii...

E iarnă, cel puţin teoretic, însă ar fi fost frumos ca să fie iarna vrajbei noastre, dar razele calde ale soarelui nu fac decât să mângâie tandru seminţele urii, care vor rodi în sufletele noastre multă vreme, de acum înainte.

E iarnă, aşa cum şi în istoria recentă a Stelei domneşte o atmosferă glacială, în care simţurile sunt amorţite şi conştiinţele hibernează. Singurii producători de zgomote în acest peisaj dezolant mai sunt aceia cărora le-a fost extras nervul de reacţie, cei pe care coloana vertebrală nu-i doare şi nici nu-i jenează, atunci când se târăsc sau se contorsionează în poziţii nefireşti speciei umane.

E iarnă şi pe plaja unde fostele glorii stau tolănite-n hamace, înfruptându-se din dulcele nectar al amintirilor, care le ţine de cald şi care face ca până şi crivăţul tăios să se simtă ca o briză suavă dintr-o seară de Mai.

E iarnă în plină vară a tragediei noastre, o iarnă fierbinte sau o vară geroasă, depinde de felul în care o privim, aşa cum multe sentinţe, diatribe sau anateme, sunt aruncate şi de către noi, la rândul nostru, asupra altora, uneori justificat, alte ori nu. Mulţi dintre noi sunt dispuşi ca să ridice piatra, la fel de mulţi sunt şi aceia care vor lovi pentru a sfărma capete, pentru a neutraliza conştiinţe vii.

E iarna conştiinţelor noastre amorţite, dar treze, atente şi gata de reacţiune chiar şi asupra unor idoli năpăstuiţi de soartă, foste zeităţi care au strălucit şi care au fost cântate chiar în templele adversarilor, de unde ne-au adus bucurii şi ne-au stârnit simţăminte imposibil de descris în graiul sau de condeiul omenesc.

Cu ce drept ridicăm piatra asupra lui Duckadam ? Noi, deţinătorii de conştiinţe amorţite, dar treze, atente şi gata de reacţii rapide. Pentru vorbele-n vânt pe care le spune acum ? Ei bine, el are dreptul de a vorbi aiurea, fie şi numai pentru faptul că ne-a oferit acea noapte magică de la Sevilla, care nu poate fi descrisă prin vorbe. Cine dintre noi ar putea lovi în omul care a făcut ca miloane de stelişti să poată merge cu capul sus, în vremuri de umilinţă cenuşie ? Unde am fost noi, deţinătorii de conştiinţe amorţite, dar treze şi atente atunci când Duckadam avea nevoie de ajutor, când se zbătea în sărăcie şi neputinţă sub spectrul inevitabil al unei tragedii imediate ? Să nu uităm, spre ruşinea noastră, că Duckadam a fost salvat, la propriu, de către Gigi BecaIi ! Nu s-a sesizat nimeni, nu a intervenit, nimeni, nu a luat atitudine şi dacă nu ar fi fost BecaIi, astăzi Duckadam ar fi fost acompaniat de suspinele veritabile ale unora şi de lacrimile de crocodil ale majorităţii.

E clar ca bună ziua, pentru orice om cu capul pe umeri, că gestul lui Becali n-a fost făcut din omenie, ci doar din interesul meschin al profitului pe termen lung, echivalent cu efectul adăugirii unui nasture cu diamant. Însă Duckadam este un om simplu cu suflet curat, care a avut privilegiul de a fi atins de atât inspiraţia geniului cât şi de favorul Fortunei. Duckadam este un om ca oricare altul, care nu poate vedea sau, poate, nu vrea ca să vadă urzeala răului şi care refuză să creadă că salvatorul său îi este călău nu numai lui, dar şi Stelei.

Gesturile, vorbele grele şi nedrepte aruncate de către Duckadam vin ca o pedeapsă asupra ignoranţei noastre şi se înfig ca nişte cuie în palmele noastre neputincioase, reamintindu-ne că oamenii din această ţară, chiar şi foştii mari campioni, sunt nevoiţi ca să facă pactul cu Diavolul, pentru obţinerea dreptului minim, de a supravieţui !

Aerul rece al iernii ar trebui ca să ne trezească la realitate pe noi toţi, suporteri şi foste glorii, deopotrivă. Aerul rece al iernii pune capăt visului frumos dintr-o noapte de Mai...

LDS