23-10-10

Fotbalul, privit din scara blocului

In urma cu cateva zeci de ani, pustanii bateau mingea, cat era ziua de lunga, in parcarea din fata blocului, poate si pentru ca, pe vremea aceea, nici nu se scosese din dictionarul de zi cu zi cuvantul "maidan". Antrenorii umblau printre blocuri si-i intrebau pe copii despre scoala si familie. Uneori, urcau scara si sunau la o usa pe care scria "familia inginer Icsulescu", iar o tanti in halat deschidea, lasand frau fluviului mirosului de ceapa calita de la care ti se facea foame instantaneu.

Copiii erau chemati la selectie si dadeau proba in niste tricouri mari, mirosind a fenilbutazona, purtate, probabil, si de cei de la echipa mare, in urma cu cateva sezoane. Unii reuseau, altii erau intorsi la caietul dictando... Oricum, prin metoda aceasta de "recrutare", multi pustani ajungeau fotbalisti buni de liga a doua si, cu putin noroc, vedete in prima divizie.

Era mirajul acela, cum ca, daca te faci fotbalist, te cunoaste lumea. Ai bani si nicio grija. Pentru baietii de ciclul primar, imaginea cu un meci-doua pe saptamana statea intr-un colt al camerei, foarte aproape de icoana. Putini rezistau la o religie atat de puternica, iar cei care totusi se incapatanau sa nu adere, erau imediat catalogati drept "tocilari" sau "aragazuri cu patru ochi". Primitivismul acestui tratament ii asigura fotbalului o baza de selectie numeroasa. Multi acceprau sa stea macar in poarta, doar sa nu fie priviti ca "aia care nu sunt ca noi".

Timpul a fuctionat ca un tocator de hartie. Pe o parte au intrat maidanele, mingile de 35 si antrenorii care se oboseau sa urce scarile pana la mamicile cu manecile suflecate, si pe cealalta parte au iesit calculatoarele, parcarile sau antrenorii numiti pe relatii. Selectia se face mai mult prin telefon, conform propozitiei sablon "am si eu un baiat...", fapt pentru care multi dintre cei care ar dori sa profeseze in antrenorat sunt nevoiti sa aleaga altceva.

Pentru ca nu a vrut "sa se caciuleasca la nimeni" (expresia ii apartine), Lita Dumitru, fost international, isi castiga painea cea de toate zilele in Germania, ca sofer de camion. Altui fost mare fotbalist, Lucian Balan, presa ii numara tentativele de sinucidere. Nimeni nu s-a gandit sa pretuiasca experienta acestor personalitati ale fotbalului romanesc si sa le ofere un loc de munca demn, platit conform competentei.

De aceea, tinand cont si de tristetea economica a perioadei, cine se mai gandeste sa-si lase copilul la fotbal, sperand ca o sa ajunga mare? Imi si imaginez antrenorul care inca mai urca scarile in cautare de copii si replica unei mame:"Nu-i dau voie. Nu vedeti unde au ajuns Dumitru si Balan?" Credeati ca tatal lipseste din peisaj? Nu, e la televizor, se uita la un meci din Champions League.

Locotenent Constantin Piștea
Observatorul Militar