12-10-10

Marcel Puscas. Imperialisme

La inceputul anului 1983, in returul editiei de campionat 1982-1983, Steaua era intr-o perioada accentuate de cautari. Ar trebui sa zicem profunda, dar de fapt, era mai mult haotica.

Comandatul Clubului – Ion Aurel – fusese tras pe linie moarta de lobby-ul lui Ion Alecsandrescu – noul sef al sectiei de fotbal –, care-l impusese pe Cornel Otelea sa se ocupe si de fotbal, pe langa conducerea tuturor celorlalte sectii ale Clubului Sportiv. Astfel, Ion Alecsandrescu avea mana libera in tot ceea ce priveste deciziile luate, situatie care a produs cele mai mari rezultate din istoria Stelei.

Totusi, inceputul a fost marcat de cautari. Suferinta era, insa, una sanatoasa (nu maladiva, ca in alte cazuri), si existau premisele clare pentru construirea unor rezultate mari, caci se respectau principiile istorice de existenta ale Clubului.

La Steaua, antrenor era Constantin Cernaianu, de facto. De jure, era un cuplu Cernaianu- „Profesorul” Gheorghe Constantin. Era ceva nefezabil, emanat de mintile strategice ale unor generali. Constantin dadea sfaturi, sugestii, dar echipa, antrenamentele, tactica, o facea exclusiv Cernaianu. Echipa de baza a Stelei era in formula: Iordache (Nitu, Duckadam) – Anghelini, Belodedici, Iovan (Fl. Marin), Eduard – St. Popa (Minea), Tudorel Stoica, „Tim” Campeanu, Balint (Muresan) – Viorel Turcu, Majearu ( „Magium” Barbu). Observati ca Duckadam era al treilea portar al lotului si ca vroia sa paraseasca echipa, ca Iovan juca la marcaj, ca atacantul clujean Septimiu „Tim” Campeanu era mijlocas central, pe locul lasat liber de plecarea lui Iordanescu in Grecia, ca Balint era mijlocas stanga (dupa ce in Australia jucase si libero), ca Turcu era principalul puncher al echipei, ca Barbu era rezerva lui Majearu, care juca varf retras, si ca Minea nu era cu nimic mai breaz decat Stefan Popa, Tudorel Stoica fiind singura piesa cu adevarat tare, Anghelini fiind pe final iar Belodedici mult prea la inceput.

Un o-o fortat si norocos, cu Dinamo, in Groapa, nu putea acoperi remiza cu Targoviste de pe Ghencea, infrangerea umilitoare de la Targu Mures (4-0), sau infrangerea cu 2-1 de la Scornicesti.

In etapa a 28-a, Steaua intalnea, pe Ghencea, FC Bihor, „o victima sigura”, cum titra Sportul. Steaua a jucat execrabil, fara inspiratie, fara vana, fara clasa, fara nicio idee, fara nimic, dezlanat si depresiv. Belodedici a fost la un pas de autogol (avea sa si-l marcheze, pana la urma, in 2000, dupa 18 ani fara niciun auto-gol provocat), Majearu nervos, primind cartonas rosu spre sfarsitul meciului si cu Vasile Iordache imperial, care a inchis poarta Stelei, zmulgand un egal alb, nemeritat dupa desfasurarea partidei.

La ardeleni, se remarcase – peste toti – un mijlocas central tanar care semana izbitor cu Boloni. Un fizic legat, foarte robust, care inspira forta, o explozie nervoasa, acrosaje dure spre violente, zeci de alunecari, rezistenta uriasa la efort, sacrificiu exprimat prin capul pus in crampoanele adversarilor, si urcari permanente in atac pe spatiile libere dintre mijlocasul central si cel lateral. MARCEL PUSCAS (care in turul castigat cu 4-1 de bihoreni inscrisese) era numele tanarului mijlocas central, expresie fidela ceea ce numim azi box-to-box-midfiellder sau asa-zisul numar opt modern, cu sarcini duble si valente multiple.

Aia a fost prima intalnire a lui Marcel Puscas, pe Ghencea, cu Steaua, care pierdea si etapa urmatoare, la Petrolul (1-0), facea 1-1 cu Brasov acasa, castiga cu 1-0 in deplasare la Constanta (numai cine n-a vrut n-a castigat pe litoral in acel sezon), castiga chinuit contra Corvinului (1-0) si termina in genunchi (5-2) in fata Universitatii Craiova, in Banie. Craiova pierde titlul in ultima etapa, in fata lui Dinamo, care facea un egal de salon la Bacau (0-0). Dinamo termina cu 47 de puncte, in timp ce Craiova, cu 46 de puncte (se acordau 2 puncte la victorie) era frustrata de un titlu pe care-l merita. Steaua termina (cu Constantin-principal si Jenei-secund, la timona) pe locul 5 din 18, cu 36 de puncte, 13 victorii, 10 egaluri si 10 infrangeri, cu 45 de goluri marcate si cu 41 primite. Alecsandrescu, isi trece in carnetel – pe langa altii – si numele tanarului mijlocas central de la Oradea.

Profesorul Constantin, insa, era prea uzat si nu mai vroia stresul care era la Steaua. Plus de asta, ministrul Olteanu era complet nemultumit de rezultatele echipei. Astfel – „pedepsit” la Mecanica Fina, in Divizia C – se despartea pentru ultima data de clubul pe care-l slujise cu excelenta ca jucator si antrenor, in 34 de ani din 52 de viata. Emerich Jenei a fost instalat ca principal, la sfatul lui Alecsandrescu, fiind reactivat de la Oradea, unde fusese trimis, in tehnic, ca sef al Birolui de Incorporari-Recrutari.
Ca secund al lui Jenei fusese impus Victor Stanculescu (fost secund al lui Stanescu, la Rapid), Iordanescu fiind trecut pe linie moarta la juniori, dar fiind impus si ca secund al lui Cornel Dragusin la lotul de tineret. Batranul Gica Popescu a fost instalat supervizor al lui Jenei.

Steaua incepea sa construiasca formula care va domina Europa. Iordache era inca titular, dar va pleca la Brasov, peste un sezon si jumatate, in schimbul lui Lacatus, Iovan era impus ca fundas dreapta in locul lui Teo Anghelini (care se accidentase in pregatiri si pierduse definitiv echipa, fiind printre ultimii mohicani care parasea corabia, dupa Iordanescu, Sames, Marcel Raducanu, Aelenei, Nastase sau Dumitru), iar pe stanga era Eduard. Tataran (adus de la Baia Mare la schimb cu Muresan) era fundas central, in cuplu cu Florin Marin. La mijloc, Fane Petcu (venit de la Constanta) juca pe dreapta, Majearu era titular pe stanga, in timp ce langa Tudorel Stoica era tanarul de 22 ani adus in acea vara de la Bihor, Marcel PUSCAS. In fata era cuplul Lacatus-Piturca. Balint avea sa joace ori in locul lui Petcu (mai ales la meciurile din deplasare), ori in locul lui Majearu. Belodedici era, inca, rezerva, fiind considerat necopt, si, mult mai des aparea in echipa Laurentiu, un jucator polivalent, care juca mijlocas sau fundas si pe dreapta si pe stanga, sosit de la Motru.

Marcel Puscas fusese remarcat – in afara de meciurile exceptionale contra Stelei – de catre generalul Ion Coman, care, aflandu-se intamplator la Oradea, ramasese impresionat de tanarul ardelean. Puscas avea 19 ani, si – impreuna cu Zare –, era copilul teribil al Bihorului. Folclorul spune ca generalul Coman – in timp ce era pe aeroport – daduse nas in nas cu Halagian, venit la furat, caruia i-a pus in vedere sa nu se atinga de cei doi. Mai mult, PUSCAS impresionase si la un trial organizat intre o selectionata divizionara tanara contra generatiei „cangurilor” din Australia, disputat pe 23 august.

PUSCAS era un jucator care evolua pe orice post de la mijlocul terenului. Pe dreapta, pe stanga, la inchidere, sau la constructie. Alerga 90 de minute neincetat, inchidea jocul, facea pressing in mod viguros, construia cu o inteligenta tactica peste medie, era foarte puternic fizic, iar cand suta (mai ales cu piciorul drept), parca era o explozie de racheta Patriot. Pe scurt, era un jucator tanar de mare utilitate, care acoperea orice post median, cu orice sarcina personala in orice cadru pe care sa-l abordeze echipa, fie defensiv, fie ofensiv, fie de conservare, cu un mare viitor in fata.

Astfel, imediat inaintea incheierii sezonului `82-`83, grupul format din generalul Hortopan, insotit de Ion Alecsandrescu si de colonelul Popescu s-a deplasat la Oradea, unde au parafat transferul. Marcel nu a fost greu de convins, pentru ca era stelist infocat. Pentru ca avea studii superioare (tocmai absolvise IEFS-ul), Marcel a fost incadrat ca locotenent (incadrat cu salariu de 2800 de lei), a primit 30.000 de lei la semnatura, o aprobare de Dacia si o camera la Haiducului. Deasemenea a fost admis la Academia militara tehnica. Primele de joc se marisera substantial, ajungand la 2000 de lei pentru o victorie acasa si la 4000 de lei pentru o victorie in deplasare. In cazul in care echipa se clasa pe unul din primele 4 locuri, fiecare jucator mai primea 2000 lei, ca stimulente de performanta. Daca mai adaugam faptul ca la salariul de incadrare se adaugau sporuri cel putin duble, rezulta ca un jucator de baza castiga undeva la 20.000 lei pe luna, incepand cu acel sezon, doar de la Club, fara a mai pune la socoteala alte surse. (despre asta, pe larg cu alta ocazie, pentru ca se mai mananca anumite lucruri care n-ar trebui sa se manance, pe seama statutului saracului jucator de fotbal din anii `80, care juca pe nimic fata de cei de azi).

Inaintea inceperii sezonului, la Cupa Steaua au participat Celta Vigo, FC Arges si nou-promovata Rapid. Steaua, cu Duckadam – Anghelini, Marin, Tataran, Eduard – Stoica, PUSCAS, Petcu – Laurentiu, Piturca, Campeanu,(au mai intrat Majearu, Lacatus, Popa) a facut un 0-0 in compania ibericilor, pe o ploaie torentiala. Aceasta formula de joc, 4-3-3, va fi folosita tot restul sezonului la meciurile de acasa. Pentru meciurile din deplasare va iesi unul dintre atacnti si va intra un mijlocas. In orice formula, Marcel PUSCAS era om de baza, in mijlocul terenului.



Foto rar: Steaua 1983/1984: sus: Duckadam, Piţurcă, Fl. Marin, Tătăran, Marcel PUŞCAŞ, Ştefan Petcu; jos: Tudorel Stoica, Eduard, Anghelini, Laurenţiu Nicolae, Câmpeanu

In finala contra celor de la Arges, Marcel PUSCAS va lua ochii tuturor, incantandu-i pe spectatori si intrigandu-i pe generali, care au sarit cu intrebarile pe Otelea: Cine-i, domne`, pustiul asta? Asa torpile n-am vazut de la Boloni! Ce cariera o sa aiba! Marcel inscrisese doua goluri in debutul meciului (care se va termina 2-0), cu niste torpile sol-aer, din alergare, care au explodat in poarta lui Cristian. Peste 3 saptamani, Marcel PUSCAS, la 23 de ani, avea sa primeasca prima (si ultima, cum se va vedea) convocare la echipa Nationala, intr-un amical contra RD Germania.

In etapa a doua, Steau spulbera cu 5-0 pe ASA Tg.Mures, cu o linie de mijloc Petcu-Puscas, Balint (in locul lui Stoica, lovit), Majearu. Lacatus reusea o tripla. Tot sezonul 1983-1984 a fost unul care a aratat saltul de doua sau chiar trei clase al stelei fata de anii trecuti. De la mijloc in sus, echipa era, in mare, cea care avea sa domine Europa. Venirea lui Boloni, din sezonul viitor,va aduce echilibrul de care era nevoie. In lipsa lui Boloni, Belodedici nu putea fi forta, astfel incat tataran si Marin erau fundasii centrali. Odata cu venirea lui Bumbescu si a lui Barbulescu, echipa va fi completa.

Pana atunci, Stelei ii lipsea ceva. Facea meciuri excelente (invingeau pe Dinamo, la cateva zile dupa ce acestia reusisera cel mai mare rezultat din istoria lor, 3-0 cu Hamburg, prin golul lui Lacatus) – cu PUSCAS titular intreg sezonul – dar avea si caderi, care se datorau lipsei a doua-trei piese, mai ales in partea de aparare. Turul avea sa fie terminat la un punct in spatele lui Dinamo (25 fata de 24), cu Lacatus pe prima pozitie a golgheterilor. Golaverajul nostru era superior – 39-13 fata de 33-15 – ceea ce arata ca atunci cand eram pe vana spulberam tot, iar cand cadeam, cadeam cu simt de raspundere. Returul a fost marcat de destituirea lui Otelea, ca urmare a unei manevre din partea Securitatii lui Postelnicu, cu un dosar de santaj, care-i retine ca vina, jocuri de noroc si altele. Returul este dezamagitor si – chiar daca dus pana la capat cu speranta – perdant. Steaua reuseste, totusi, un salt urias de calitate si rezultat, care anuntau explozia din sezonul urmator. Se califica – in urma unei semifinale contra Sportului lui Hagi – in finala Cupei, pe care o pierde contra lui Dinamo. Lacatus deschide scorul, urmeaza o ratare uriasa a lui eduard, si de acolo Steaua cade. Custov egaleaza, spre finalul primei parti, iar in partea a doua Dinamo zburda. Orac marcheaza golul care-i aduce lui Dinamo Cupa. Campionatul este castigat de Dinamo, la diferenta de 2 puncte 9o victorie). Steaua termina cu 47 de puncte, 21 de victorii, 5 egaluri si 8 infrangeri, 59 de goluri marcate si 23 primite (cea mai buna aparare, paradoxal). Dinamo primea 36 de goluri si marca 69, avea 11 egaluri si doar 8 infrangeri.

Marcel PUSCAS jucase foarte bine tot sezonul, ca titular, si impusese ca unul din jucatorii importanti ai Stelei, care urmau sa construiasca viitoarele performante ale Clubului.



Caracterizare: Marcel Puşcaş (mijlocaş, 10. X. 1960, Oradea, 1.84, 70 kg, jucător tehnic, inteligent, intuitiv, posedă un dezvoltat simţ al porţii, colaborează bine bine cu colegii de echipă)

Jenei este demis de Olteanu, la presiunile lui Ilie Ceausescu (care-l ura mai mult pe criteriu etnic), dar si pentru faptul ca nu era militaros, si la Steaua este instalat „stelistul” de o viata intreaga Florin Halagian (Dinamo Obor, Dinamo Pitesti si Dinamo Bucuresti), peste capul Sfinxului. Va veni Bumbescu, care-l va inlocui pe Florin Marin, si care era dorit de mai mult de Alecsandrescu, Barbulescu (care s-a speriat cand a auzit ca trebuie sa lucreze cu armeanul), Radu II si Boloni (la care, intr-adevar, Halagian a avut o contributie).

Pentru Marcel Puscas, regimul Halagian a fost unul semi-convenabil. Era pe stilul sau, serios si disciplinat, dar nu juca titular in fiecare meci. Halagian il aprecia pe Puscas, ca si pe Iovan, Laurentiu sau Majearu, si nu-i suporta pe Balint, Belodedici, Lacatus sau Petcu. Deasemenea, ii ura pe Tudorel Stoica si pe Vasile Iordache.

In prima etapa, Steaua incepea cu Duckadam – Barbulescu, Bumbescu, Iovan, Eduard – Laurentiu, Stoica, Majearu – Lacatus, Piturca, Radu II. Puscas era lasat pe afara in favoarea lui Laurentiu, ca si Petcu, ca si Balint. Steaua juca dezamagitor, nu mai combina, ci prelua un stil impropiu ei, englezesc, pe cele doua varfuri centrale, care nu aducea rezultat. Steaua termina 0-0 cu Arges in Ghencea, in fata a 30.000 de spectatori, cu fundasul Tataran, din minutul 70 in locul lui Lacatus, moment in care pentru armean s-a rupt totul inainte de a incepe.

Turul contra Romei, de pe Olimpico, l-a gasit pe PUSCAS, titular. Duchkdam – Laurentiu, Iovan, Bumbescu, Eduard – Petcu, PUSCAS, Tataran, Majearu – Lacatus, Piturca a fost echipa care jucase curajos, ratand ocazii mari si pierzand cu 1-0, prin golul lui Graziani, din minutulu 73, gol precedat de un off-side urias la Iorio.



FOTO RARISSIM: Steaua 1984-1985, la începutul sezonului, sub comanda lui Florin Halagian. Marcel PUŞCAŞ – primul din dreapta, rândul de jos.

Boloni a debutat la Steaua in returul cu Roma. In minutul 44, Marcel PUSCAS (titular in locul lui Tudorel – suspendat), in cuplu cu Boloni, a ratat cea mai mare ocazie a meciului. Dupa o actiune de mare clasa a cuplului Lacatus-Majearu, Marcel s-a gasit in marginea careului, cu un unghi deschis de tragere. A tras sa rupa poarta, dar, din pacate, n-a rupt decat norii. Steaua s-a stins in a doua repriza, prinsa in stiinta jocului italienesc. Puscas jucase bine.

Armeanul era demis si cuplul Jenei-Iordanescu prelua Steaua. Mutarea mai importanta, in prima faza, a fost sudarea cuplului de halfi centrali Tudorel Stoica-Boloni. O alta mutare a fost impunerea lui Balint pe dreapta, in locul lui Petcu. Pe stanga, Majearu era fix, iar in fata Lacatus si Piturca, titulari, cu Radu II al 12-lea jucator. Puscas devenea, din acel moment, rezerva. Cuplul Stoica-Boloni era intangibil, iar Majearu si Balint (Petcu) nu puteau fi scosi, pentru ca erau pe tipul jocului ce se impunea, tehnic, cu devieri, combinatii, cu scoaterea adversarului din joc prin fenta/dribling. Marcel putea juca doar pe postul lui Boloni. Deci, nu-i ramanea decat sa astepte linistit sa-i vina randul.

Steaua termina turul campionatului 84-85 pe primul loc, cu 28 de puncte (1 punct peste Dinamo), cu un golaveraj fabulos: 40 de goluri marcate si 10 primite. Ala era adevaratul Circ Ghencea. Puscas intra in majoritatea meciurilor pe parcurs, si chiar titular in unele (cum ar fi 16-imile Cupei, la Cluj, contra CFR-ului, 6-1, cu goluri Lacatus (2), Petcu (2), PUSCAS si un autogol. Cuplul Fane Petcu-Lacatus era de vis (o sa vorbim foarte pe larg despre el, cu alta ocazie).



Foto: Steaua 1984-1985; sus: Fane Petcu, Eduard, Bumbescu, Piţurcă, Boloni, Majearu; la mijloc: Iordănescu, Bărbulescu, Tătăran, Duckadam, Stângaciu, Belodedici, Iovan, Jenei; jos: Laurenţiu, Lăcătuş, Balint, Soare?, Radu II, Marcel PUŞCAŞ, T. Stoica

Steaua avea un parcurs de regularitate. In etapa a 26-a se deplasa in Valea Jiului. Avea 45 de puncte, cu 4 peste Dinamo. Puscas a facut un meci mare. Dupa golul lui Benone Popescu, din minutul 14, Tataran egaleaza. La inceputul reprizei secunde, Balint face 2-1, pentru ca Szekely sa egaleze, peste 5 minute. Dupa ce elimina un miner, pentru un placaj la Balint, arbitrul Florin Popescu da penalty pentru gazde, timorat de atmosfera din Vale. Varga rateaza si Steaua se descatuseaza. Ca si pana atunci, PUSCAS trage echipa dupa el, ca atitudine si curaj. Alearga ca nebunul de la o poarta la cealalta si face zeci de alunecari. Intrat pe final, Marin Radu II impinge mingea in poarta, la o invalmaseala si Steaau castiga cu 3-2, indreptandu-se spre titlu.

Steaua castiga etapa urmatoare (3-0) cu Brasov si se deplasa la Hunedoara, la 12 mai 1985, unde pierdea cu 2-1, dupa 9 meciuri consecutive in deplasare in care nu pierduse. Nu conta prea mult, caci Dinamo pierdea cu 3-0 la Bacau. Peste esec, meciul asta a fost inceputul sfarsitului pentru Marcel PUSCAS. Suparat pentru ca fusese schimbat, la pauza (la 1-0) cu Balint si pentru ca – in general – era marginalizat, a parasit echipa si – pentru ca era militar – a fost dat dezertor si trimis in arest.

Am stat acolo, timp de zece zile, in regim de bulau, ca in armata. Am inghitit, dar din acel moment m-am hotarat sa plec de la Steaua. Acum, ca am mai imbatranit, imi dau seama de greseala pe care am facut-o. Daca nu eram asa capos si ma multumeam, ca altii, sa stau pe banca si sa astept linistit pana ma baga antrenorul, azi poatejucam eu in locul lui Stoica la Sevilla. Asta e, insa, destinul omului.

Etapa urmatoare, Steaua facea un egal alb 0-0, in groapa. La 19 mai, steaua invinge Oltul cu 3-0 acasa (doua goluri marcate de Belodedici, unul de Lacatus si 5 bare!).

In semifinala Cupei, Steaua ingenunchea cu 5-0 pe Dinamo! 63.000 de oameni pe 23 august au vazut un spectacol care nu a fost nici transmis si nici inregistrat! Piturca si Lacatus (prima repriza), Piturca si Lacatus (de doua ori) in a doua au umilit-o pe Dinamo. In finala Cupei, Steaua intalnea Univ. Craiova condusa de Halagian. Petcu centreaza in minutul 10, lovitura de cap a lui piturca loveste bara, revine in teren, de unde Lacatus o catapulteaza in plasa. In minutul 68 egaleaza Cartu, dar in minutul 75 Iovan centreaza perfect pentru capul lui piturca la coltul lung. Steaua reusea eventul, dupa ce, in campionat se impusese cu 54 de puncte fata de cele 52 ale lui Dinamo, cu 71 de goluri marcate si 24 primite!

PUSCAS fusese un om de baza in lotul de 16. isi pierduse – prin venirea lui Boloni, mai ales – statutul de titular, negat si de stilul de joc combinativ impus. Era totusi un om important, care putea ajuta cu multe, daca si-ar fi acceptat statutul.

Nu a facut-o si a cerut sa fie lasat sa plece. I s-a dat drumul IMPRUMUT la Rapid, cu obligatia sa revina inapoi dupa un sezon. I se explicase ca nu poate juca in locul lui Boloni, stia asta, dar nu vroia sa mai fie rezerva. Vroia sa joace! Steaua se baza pe el pentru viitor, mai ales ca Boloni putea sa plece oricand, asta fiind conditia pusa la transferul sau, ca va fi lasat sa plece in strainatate, impreuna cu sotia sa. Prin venirea lui Balan, care acoperea mai multe pozitii la mijloc, s-a considerat ca Puscas – 24 de ani – poate fi lasat sa joace 90 de minute, meci de meci, timp de un sezon, la o echipa ca Rapid, unde sa fie lider valoric.

Alecsandrescu a insistat sa ramana in cadrul Armatei, sa-si continue cursurile la Academie si sa revina neaparat dupa un an. Puscas a primit o aprobare de ARO de la Rapid, care-i platea doar primele, salariul fiind platit, in continuare, de Steaua.
Cand am ajuns acolo, m-am speriat de ce am gasit! Jucatorii erau speriati de tribuna! Le era teama sa joace acasa, o faceau mult mai bine in deplasare. Erau galbeni la fata cand intrau pe teren. Eu, in doi ani cat jucasem la Steaua, capatasem o asa mare incredere in mine, incat simteam ca pot bate orice echipa. Asta am incercat sa le insuflu si lor. Dealtfel, multi jucatori care au plecat de la Steaua au reusit sa faca asta. Sames a revigorat Rapidul, Dumitru a urcat Timisoara de la retrogradare la cupele europene, Campeanu a promovat cu Clujul, Iovan, mai tarziu, a dus Rapidul in cupele europene, Majearu a impins inainte Sibiul si exemplele pot continua.(...) Asta se facea, insa, pe fond de munca adevarata. Acolo era o atmosfera delasatoare. Am luat cativa jucatori tineri pe langa mine si la 6 dimineata eram la stadion. Din pacate, am avut ghinionul sa ma accidentez chiar cand prindeam cheag.

Steaua se intorcea din deplasarea de la Vejle, unde a fost salvata de golul tarziu al lui Radu II (1-1, cu gol in minutul 89). In prima zi de joi de dupa etapa din 14 septembrie 1985 (pe care o anulasera pentru un turneu in Italia), Rapid disputau restanta cu Poli, la Timisoara. Avea sa fie ultima zi de fotbal pentru Marcel PUSCAS. Rapid incepuse campionatul bine (pentru nivelul lor), cu 3 victorii, un egal si doua infrangeri. Marcel jucase excelent in prima repriza si-i pasase lui Damaschin II la golul prin care Rapid conducea la pauza.

„La un corner la poarta noastra, chiar in debutul reprizei a doua, timisorenii s-au napustit cu totii in careu. Au dat mingea sus, Manu a boxat-o si a trimis-o la Nae Manea. Eu eram pe la 16 metri si aveam tot terenul in fata liber. Am sprintat si am strigat la Nae sa-mi dea mingea. El apucase, insa, sa bage capul in pamant. A mai facut cativa pasi, dupa care mi-a pasat pe centru. Din pacate, prea incet si cam tarziu. Daca o ajungeam, o dadeam imediat mai departe si Damaschin ramanea singur cu portarul. A venit, insa, la disperare, Sabou, si s-a aruncat pe piciorul meu. In clipa aia am auzit o troznitura groaznica si am cazut. Primul care a ajuns langa mine, Stefan Popa, a lesinat, de nu stia doctorul la care sa mearga primul. Am suferit o dubla fractura deschisa, tibie si peroneu, si la 25 de ani am terminat-o ci fotbalul”, povesteste scarsnind din dinti, Puscas.

Puscas era jucatorul Stelei care juca pentru Rapid. Juca pentru Rapid pentru ca fusese capos si vroia disperat sa joace. Dar era stelist adevarat. Mai mult, prin Marcel Puscas intelegem o mica parte din istoria Stelei. Activitatea lui ca jucator – intrerupta la 25 de ani – trebuie sa fie notata. A fost unul din jucatorii buni ai Stelei si, cu siguranta, putea fi mai mult decat fost. Mai departe, celelalte aspecte ale vietii lui Puscas, trebuiesc prezentate si interpretate separat, fara sa amestecam lucrurile, cat mai rece posibil si avand ca baza de plecare activitatea sa ca jucator, care – pentru mine, personal – este laudabila.

Marcel Puscas a castigat, in doi ani de reprezentare a Clubului, 42 de meciuri, 7 goluri, un campionat si o Cupa pentru Steaua, trofee venite dupa 5 ani de desert. Puscas a fost acolo cand inca era desert si a contribuit – onorabil, muncitor si cu talent – la operatiuniile care au transformat Steaua in Regina Europei, pentru jumatate de deceniu. Pentru ca Puscas a pus umarul la reconstructia Stelei si pentru faptul ca nu a putut sa fie si el printre cei pe care-i numim azi Zei, din cazuza unui ghinion blestemat, eu ma simt obligat sa readuc activitatea lui Marcel Puscas la Steaua in canoanele ei firesti. Puscas, daca nu ar fi avut acel ghinion incredibil, ar fi fost azi unul din idolii stelistilor si ar fi participat la toate succesele Clubului.

Cand stelistii tolereaza ce se intampla azi la club, nu mai au dreptul sa propuna accese ridicole de svperiores relativ la Marcel Puscas.

Blamat pentru niste lucruri aflate sub un val de incertitudine absoluta, de acei stelisti care sunt deranjati de posibilitatea (nedovedita clar) a producerii unor fapte – dar nederanjati de certitudinea producerii lor, mult mai grava si mai denaturata in ultimii 5 ani, cu tot felul de fantome care violeaza clubul care i-a nascut –, Marcel PUSCAS are aprecierea mea pentru ceea ce a facut pentru Steaua, ca jucator.

Azi, 12 octombrie 2010, la implinirea varstei de 50 de ani, suporterii stelisti ar trebui sa-i multumeasca lui Marcel Puscas pentru ce a dat Stelei ca jucator, daca nu altfel.

La multi ani, Marcel PUSCAS!

(...va urma)

Filip Pindean