08-08-10
Stangaciu
Cele 8 (opt!) titluri de campion national castigate cu Steaua, il fac pe Dumitru Stangaciu una dintre cele mai galonate (statistic) figuri ale clubului, motiv pentru care cei de azi ii suntem datori cu recunoastere si respect.
Ziua de 8 august ne da prilejul sa-l sarbatorim pe cel care “ timp de 11 ani “ a servit cu dedicatie culorile ros-albastre, purtandu-le cu onoare, in cea mai glorioasa perioada a clubului.
La 8 august 1964, se nastea la Brasov, uriasul care la maturitate avea sa sfideze natura cu datele sale fizice impresionante pentru acea epoca, 1.93 inaltime si 90 de kg oficiale.
Ajunge la FCM Brasov la inceputul sezonului 1982-1983, dupa ce jucase ultima parte a junioratului la OJT Predeal. In primul sau sezon cu brasovenii, debutat la 05.03.1983, intr-un Dinamo-FCM Braşov 3-1, retrogradeaza in liga secunda, acolo de unde, dupa inca un sezon jucat, este transferat de catre Ion Alecsandrescu la Steaua.
Transferul lui Stangaciu - portar remarcat la nationala de tineret, dupa ce trecuse pe la toate loturile de juniori - este unul interesant, pentru ca indirect, inchide o pagina de aur din istoria Stelei, dechizand, illuminist, o alta.
Vasile Iordache era un portar deja legendar pentru Steaua, pe care o domina prin personalitatea covarsitoare, si urias pentru tot fotbalul romanesc, evolutia de la 29 aprilie 1981, in fata a 70.000 de britanici, aducandu-i renumele care-l va urmari toata viata: “Eroul de pe Wembley”. El, alaturi de Duckadam - venit cu un an inainte de la Arad erau portarii pe care se baza Steaua, in viziunea publicului. Insa, perioada `77-`82 a lasat niste cicatrici care nu mai puteau fi ascunse si nici tolerate, drumul pe care se intra reclamand curatenie si incredere maxima.
Pe acest fond, Stangaciu este remarcat de catre Ion Alecsandrescu, si este cerut celor de la Brasov, condusi de un oarecare militian pe nume Dragomir. Stangaciu era de catanie si putea fi racolat foarte simplu, dar numai pentru perioada stagiului military.
Clubul Steaua a actionat - asa cum avea sa o faca de fiecare data - nediscretionar. Au negociat cu Dragomir si - avand si o experienta de cosmar traita cu un an in urma, la transferal lui Lacatus - i-au dat jigodiei tot ce-a cerut. Adica pe Vasile Iordache, pe Tom Cristea (consacrat apoi, la Sportul) si inca un jucator.
Problema era ca Stangaciu, care avea doar 18 ani, fiind, practic, doar un copil, nu vroia in ruptul capului sa plece de acasa. Avea credinta ca nu se poate impune ca titular si nu vroia sa fie rezerva, si nici sa-si paraseasca parintii si prietenii, pentru a lua in piept Capitala.
A fost convins sa vina la Steaua nu de promisiuni financiar-materiale pentru sine, ci de ceva care ii pune in lumina niste calitati morale meritorii. Curva de Dragomir l-a luat la sentiment, spunandu-i ca daca va accepta sa mearga la Steaua, alti trei colegi de-ai lui de la Brasov vor fi scutiti de stagiul militar, pe care-l vor executa pe terenul de fotbal, si nu in cazarme. Asa a fost convins, si asa a ajuns la Steaua cel care va apara, pentru mai mult de un deceniu, interesele Stelei.
Sezonul `84-`85, in care Steaua cucerea primul dintr-un sir de 5 titluri consecutive, a reprezentat pentru Stangaciu, acomodarea cu ceea ce inseamna performanta. Rezerva titularului incontestabil, Duckadam, era totusi, in disputa cu acesta, cautionat de varsta extrem de mica pentru un portar: 19 ani. Joaca 6 meciuri.
Sezonul `85-`86, in care Steaua castiga tot, il gaseste in aceeasi postura, jucand doar 7 meciuri, dar constituindu-se intr-un support moral pentru colegul sau de poarta, reprezentativ inaintea executarilor loviturilor de departajare, la Sevilla.
Problemele de sanatate care-l fac pe Duckadam sa se retraga, il aduc pe tanarul de 20 de ani in postura de titular, pentru sezonul `86-`87, in campionat jucand 32 de meciuri, si fiind deasemenea titular in Supercupa Europei si Cupa Intercontinentala.
In ambele finale a avut evolutii foarte bune, pe langa calitatile stiute, propunand una care-i era cam straina: siguranta constanta. Faptul ca nu a gafat, cum ii mai era obiceiul, in momente de mare incarcare psihica pentru un portar de 21 de ani, spune anumite lucruri.
In sezonul `87-`88 este adus la Steaua, Gheorghe Liliac, portar cu aceleasi date fizice (1.92 si 90 de kg), dar cu 5 ani mai experimentat, care joaca 22 de meciuri ca titular. Stangaciu joaca 12 meciuri.
Sezonul urmator, `88-`89, este imprumutat pentru jumatate de an la Olt Scornicesti, unde joaca 16 meciuri, terminand pe locul 8.
Revine la Steaua, ca rezerva a lui Lung (adus la pachet cu Ungureanu), capitanul echipei nationale a Romaniei. Portar mult mai experimentat, aflat la maximul carierei sale, Lung era de departe, cel mai valoros portar roman la acel moment, Moraru fiind destul de mult in spatele sau. Stangaciu pierde chiar si statutul de al doilea portar in fata lui Liliac. In sezonul `89-`90, joaca doar trei meciuri.
Plecarea masiva a majoritatii jucatorilor, imediat dupa evenimentele din decembrie `89, il aduc pe Stangaciu, alaturi de I. Dumitrescu si Dan Petrescu ca lider valoric si de atitudine, cu rolul de a asigura o tranzitie cat mai lina spre noua era.
Incepand din sezonul `90-`91, evolueaza timp de cinci sezoane la Steaua fiind titular si unul din liderii echipei, pana in sezonul `94-`95, avand 33 de meciuri in primul, 25 in al doilea, doar 12 in al treilea, 32 in al patrulea si 28 in al cincilea.
Cu exceptia sezonului `92-`93, cand -, din cauza unor serii de gafe care a culminat cu una facuta intr-un meci cu Dinamo, si pierdut cu 1-0 -, a fost preferat Daniel Gherasim, a fost titular incontestabil.
Evolutiile sale erau puncatate intermitent de gafe, acestea venind - era impresia - dintr-o incapacitate de concetratre, derivata din anumite limite. Era si nu era asa. Pana in `90, Steaua isi tinea adversarul 80% in terenul lor de joc. Ocaziile la poarta Stelei erau extrem de rare, si atunci cand venea, de multe ori portarul era gasit scos din priza. Astfel, daca echipa adversa trimte 10-15-20 de suturi pe poarta, din care portarul sa scoata, atunci lumea o sa-l laude ca fiind un portar extraordinar. Dar daca sunt doar doua-trei suturi, din care se primeste gol, va fi blamat pentru ca nu a fost in stare sa pareze trei suturi amarate. Impresia este deformata de un subiectiv care este grefat peste necunoastere specificului postului de portar.
La o echipa mica, un portar care apara 19 din 20, va fi ridicat in ceruri, ca salvator.
Cu atat mai greu este fii portar la o echipa mare. Din cele doua-trei actiuni ale adversarului trebuie sa fii in priza mereu, pentru ca oricand poate cadea o pleasca norocoasa, care sa transmita o impresia gresita: „Ia uite-l si pe ala. A avut un sut amarat pe poarta, si nici pe ala nu l-a putut scoate!” Nu-i chiar asa.
De acea, Lung i-a fost preferat. Era mult mai matur, si se concentra altfel, lucru vital la un portar.
Despartirea de Steaua se produce, la finele lui 1995 (cand, dupa ce, in 1990 nu a fost luat de Jenei in Italia, fiind preferat petrolistul Liliac, nici in 1994 nu a fost luat de Iordanescu in SUA, fiind preferat petrolistul-sobolan Preda?!) parasind Steaua pentru a evolua - pe mult mai multi bani - in Turcia.
Evolueaza pentru sezonul `94-`95 pentru Vanspor, ajutand echipa, in cele 23 de meciuri jucate sa reuseasca mentinerea in prima liga.
Se transfera la Kocaelispor, echipa cu care se impune ca fiind unul dintre cei mai valorosi portari din campionatul turc. In sezonul `95-`96 termina pe locul 7 si joaca 17 meciuri.
In sezonul `96-`97 joaca 23 de meciuri si termina pe locul 10. Castiga Cupa Turciei, intr- dubla mansa. In primul meci, disputat in deplasare, echipa gazda a deschis scorul dupa o gafa a lui Stangaciu, care a fost inlocuit la pauza. In returul de pe teren propriu, Stangaciu a fost titular si a facut unul dintre cele mai bune meciuri ale carierei, inchizand poarta, in victoria cu 1-0 care a adus lui Kocaelispor al doilea trofeu din istorie.
In sezonul `97-`98 termina pe locul 5 si joaca 30 de meciuri, in care va fi votat de nenumarate ori in echipa etapei (stiu, pentru ca ma uitam la rezumatele de la miezul noptii, date pe ShowTV, pentru a ma bucura de bijuteriile lui Hagi) si va fi impus in primii trei portari ai campionatului de un post de televiziune, alaturi de Rustu si Taffarel.
Datorita acestor performante deosebite, nu mai poate fi trecut cu vederea de Iordanescu si este convocat pentru Mondialul din Franta, intr-un gest tardiv si insuficient de reparatie morala (ca si in cazul lui Lacatus, dealtfel).
Mai joaca trei sezoane la Kocaelispor, pana in 2001, dar, dupa un sezon `98-`99 bun, in care apara in 24 de meciuri, sufera un sir de accidentari, care il fac sa abandoneze activitatea competitionala.
Devine antrenor cu portarii, intai la Aek Timisoara, in echipa prietenului Panduru, apoi la Urziceni, in echipa prietenului Petrescu.
Cel care este numit de catre mai toti Dan Stangaciu, pe langa diminutivul Mitica, este cunoscut , intre prieteni, prin porecla sa, Gonzo. Intr-o zi, prin `85, se uita la televizor (la video, mai mult ca sigur) in camera sa de cantonament, de la Haiducului. Colegul sau de camera, Miti Majearu, tracasat de hahaielile zgomotoase ale colosului, i-a spus acestuia, care se uita la o caseta cu Muppets Show: „Ba, tu semeni cu ala cu nasu` mare, de aia iti place atat de mult de el, de te uiti toata ziua...” Gonzo i-a spus si Gonzo i-a ramas porecla.
Pe cand se aflau la Brasov, in 1998, pentru a pregati Mondialul din Franta, la un antrenament disputat pe stadionul Tarctorul, Gica Hagi, vazand pe margine un panou publicitar care arata o...un...aa...ceva, l-a intrebat pe Gonzo: „Ba, tu ai jucat vreodata la astia?” „Nu, ma!” „Pai si de ce ti-au pus astia poza pe margine?” Doar cei prezenti si cei care au citit mica stire in ziar a doua zi stiu ce reprezenta poza, dar cred ca a fost unul din putinele bancuri reusite ale lui Hagi.
Fireste ca cele 8 titluri nu-i ofera lui Stangaciu niste merite pe care doar citirea seaca a palmaresului le-ar putea presupune.
Lacatus, cu zece titluri de campion national este recordmanul absolut, care nu va mai fi niciodata apropiat, dar ajuns si depasit. Stangaciu - desi nu exista o statistica oficiala - este, prin deductiile mele, al doilea recordman din istoria clubului Steaua, ca numar de campionate castigate. Asta nu inseamna ca are merite superioare altora, care au un numar mai mic de trofee, si care au fost fotbalisti uriasi, spre deosebire de el, care a fost portar (nici macar jucator de fotbal), si ca personalitate, este una marginala.
Dar, cand vad cu stupoare ca unii - care au stat doi ani la Steaua, si au avut norocul cosmic sa se savarseasca prin ei o minune - sunt numiti azi „mari portari” sau, in mod halucinant si amuzant, „fotbalisti” (ei care n-au fost nici macar jucatori de fotbal, ci doar simpli portari), sau li se atribuie merite de vitejie inventate, si schizofrenica stampila de „simbol al clubului”, eu nu pot sa mai ignor cei 11 (unsprezece; unspe!) ani dati de catre Stangaciu pe altarul Stelei.
Alaturi de Toma, Voinescu, Iordache si Lung - ca cei mai valorosi portari din istoria Stelei -, Stangaciu - alaturi de Duckadam, Stelea, Moraru si Raducanu (acestia doi omisi de toti din motive de origini), este unul dintre portarii care intra in top 10, macar prin acesti 11 ani de succese.
Isi innobileaza prezenta in vitrina de eroi ai clubului, nu printr-un fortuit si unic moment de iluminare cosmica, ci prin cei 11 ani construiti din milioane de plonjonuri, zeci de entorse si degete date peste cap!
Prin sudoare si prin sange, oferit timp de 11 ani Clubului Steaua.
Aparenta putin mai groaie in exprimare a marelui nostru portar n-ar trebui sub nicio forma sa ne descurajeze de la abordarea sa. Nici o slefuire mai dura a caracterului. Abrazivitatea aceasta nu reprezinta decat garantia unui caracter neviciat de ipocriziile si compromisului cotidian.
Prin Stangaciu ne privesc 11 ani de istorie, innobilati de 8 campionate, o Cupa a Campionilor Europeni si o Supercupa a Europei. Stangaciu este martorul si actorul zilelor de glorie. Stangaciu este dovada vie a ceea ce s-a intamplat. Obligatia noastra, daca suntem destepti, este sa intelegem si cum s-a intamplat. Un minim gest va aduce - sunt convins - o ploaie de margaritare. El trebuie facut neintarziat. Nedreapta uitare a lui Stangaciu - azi, cand nevrednicii suporteri stelisti glorifica venetici extra-continentali - trebuie sa se incheie aici.
Steaua serbeaza azi, 8 august 2010, pe unul dintre cei mai titrati fii ai sai, mandru luptator si umil soldat, care a contribuit la constructia aurei ce o inconjoara.
Galoanele il confirma si il propulseaza la statutul pe care-l merita, poate mai mult decat altii: Glorie a clubului Steaua!
La multi ani, Dumitru Stangaciu! Stelistii - alaturi de tine!
Gandalf the White
tyn liege 08.08.2010@05:23
AG 08.08.2010@11:02
1on 08.08.2010@11:42
Tanaru` Young 08.08.2010@13:47
La multi ani si multumim pentru tot ! Sa ne traiti . Ceea ce pot face eu , personal , este sa nu va uit si sa va cinstesc vesnic !
aklik 09.08.2010@11:21
danimarcu 09.08.2010@12:07
Un sportiv deosebit.
La multi ani,chiar daca cu intarziere.
puyol 09.08.2010@21:45
Robert Aeroth ieri la 10:33
ebonyc ieri la 11:55
Tupac Amaru ieri la 12:13
red&blue_boy ieri la 14:03
GRYG ieri la 14:21
MoWeed ieri la 17:33
Ion Ciobanu ieri la 17:39
"numai pentru perioada stagiului military" - corecteaza, te rog.
Excelent articolul!
superdorex ieri la 18:38
danimarcu ieri la 20:32
Andreea 09.08.2011@09:34