07-11-09
GSp: Hagi, interzis in GhenceaSuporterii au pregătit bannere şi portrete înfăţişîndu-l pe fostul decar al echipei de la finalul anilor '80, însă conducerea roş-albaştrilor i-a anunţat că nu au voie cu ele pe stadion.Steaua continuă să surprindă în privinţa politicii pe care o duce faţă de suporterii ei, dar şi faţă de cele mai importante figuri din istoria clubului. Ultima hotărîre care a avut darul de a-i şoca pe fanii roş-albaştrilor îl are în prim-plan pe unul dintre cei mai mari, dacă nu chiar cel mai mare fotbalist care a jucat vreodată în Ghencea: Gică Hagi. O parte a suporterilor Stelei pregătiseră pentru primul meci de pe teren propriu cu porţile deschise, cel de luni cu Unirea Alba Iulia, o coregrafie specială: mai multe bannere şi chiar portrete de mari dimensiuni care îl înfăţişau pe Hagi. Cum respectivele mesaje şi pancarte ar fi fost imposibil de introdus pe stadion fără acordul firmei de pază, fanii au solicitat conducerii un punct de vedere oficial legat de introducerea acestora pe stadion. "Nu aveţi voie cu aşa ceva pe stadion. Le faceţi degeaba deoarece la controlul corporal o să fie oprite la porţi. Nu aveţi voie cu portrete cu Hagi!" a fost răspunsul categoric al conducerii clubului. Şefii Stelei au văzut în acţiunea suporterilor un gest de sfidare la adresa lui Becali, Hagi devenind în viziunea celor din Ghencea, din momentul în care a demisionat de la conducerea tehnică a Stelei, un rival şi un contestatar din umbră al patronului clubului roş-albastru. Apel către pensionari, elevi şi studenţi Cu 3.000 de suporteri deja interzişi, Steaua a demarat acţiunea de a popula tribunele la meciul cu Alba Iulia. Pensionarii, elevii şi studenţii au acces gratuit, dar toţi aceştia au trebuit să se prezinte joi şi ieri la casele din Ghencea pentru a-şi ridica un tichet special pe baza talonului de pensie sau a carnetului de elev sau de student. Politica Stelei în privinţa fanilor: » au fost interzise la grămadă nu mai puţin de 3.000 de persoane, după meciurile cu Gloria Bistriţa şi cu Fenerbahce; » suporterii sînt obligaţi să-şi cumpere bilet cu buletinul şi nu pot pătrunde pe stadion fără a prezenta şi biletul, şi propriul act de identitate la accesul în arenă; » li s-a interzis să cumpere bilete la meciurile din deplasare în grupa Europa League, la Enschede şi la Istanbul. Politica Stelei în privinţa fostelor glorii : » Emeric Ienei, cel mai mare antrenor din istoria Stelei, a fost catalogat drept "moş senil" de Becali; » Boloni a fost numit "trădător şi ungur vagabond" de către patronul Stelei; » Iordănescu şi Ion Alexandrescu au fost desfiinţaţi în declaraţii de Becali; » Gabi Balint, component al echipei care a cîştigat Cupa Campionilor, a fost numit "derbedeu" de Gigi Becali. Gazeta Sporturilor |
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
Anti becali
nu cedam!
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/ Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3 https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
steaua
',WIDTH,50);" onMouseOut="return nd();" href="https://www.fcsteaua.ro/index/section/galleries/mode/viewPicture/picture/14019/steaua"> https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/
|
Daniel-Ionut 07.11.2009@21:25
THE RADICAL 07.11.2009@21:40
Deci daca n-ai vazut dovada, e o facatura! Tu n-ai vazut ca s-a plans nimeni, inseamna ca nu exista fapta, nu-i asa ? Huo GSP, cum pui tu paie pe foc si inciti lumea pentru meciul de luni, in loc sa inveti suporterii sa incurajeze echipa si sa-l lase pe Nea Gigi in pace !
Huo si Europa Libera, care pe 17 dec. 89 anuntau 40 mii de morti la Timisoara, cand ei fusesera cateva sute, si astfel i-a "excitat" pe bucuresteni.
Bine deontologule, am inteles cum sta treaba, te las cu oile tale. Iar daca incepi cu chestii cu dublu inteles (celalalt sexual), ai rabdare pana luni. O sa vezi atunci excitare la mine (dar si la altii) cand se va scanda : "cetateni,m.e cetateni !" S-ar putea s-o primesti cam greu atunci !
luck87 07.11.2009@23:24
Quetzalcoatl 07.11.2009@23:39
Off topic:A fost cineva dintre cei care au fost la pn la meciul cu fenerbahce sa-si ia bilet?
Da, am fost. Eu unul sunt "non grata" (la mine-i a doua suspendare) am intrat cu buletinul altuia si-am primit interdictie si pe acesta.
Pleaca, jigodie din Ghencea!
luck87 07.11.2009@23:45
(
xray_rom 08.11.2009@00:19
2) Bine deontologule, am inteles cum sta treaba, te las cu oile tale. Iar daca incepi cu chestii cu dublu inteles (celalalt sexual), ai rabdare pana luni. O sa vezi atunci excitare la mine (dar si la altii) cand se va scanda : "cetateni,m.e cetateni !"
3) S-ar putea s-o primesti cam greu atunci !
1) Daca tu numai mintit poti constientiza si lupta pentru o cauza e problema ta si sa fi sanatos!
2) Daca tu te dai magar printre "oi" ca mine e o problema de educatie, dar tot a ta e.
3) Striga sanatos ce vrei si cat vrei, pana faci roshu'n gat:) Ti-am interzis eu ceva?? Dreptul la libera exprimare iti apartine, dar si mie!
rezistenta_ultras 08.11.2009@01:32
nu prea iti dai seama daca e rapidist din postarile alea,dar sunt cam ciudate.
posibil sa nu aibe legatura unul cu celalalt.
banditu_06 08.11.2009@01:45
"Tangua
Nov 3rd, 2009 at 18:49
Bravo baieti.Meserie.
Redevenim iarasi ce am fost."
dati-l ma afara pe asta ce cauta aici .nu ii mai ajunge spatiul pe roultras
ps: mai facem si noi ceva pt echipa?
Mugur_Cornateanu 08.11.2009@03:04
Tangua
Oct 28th, 2009 at 15:19
De data asta ne-am distrat cu voi.A fost doar un joc de glezne fin si executat elegant.
Acum sa va vedem,cand aveti de a face cu noi,nu cu surogatele alea de caini.
Reactie subtire si extrem de previzibila.15 copii de la noi v-au umilit in fata stadionului voi fiind 50-60.Plus ca peste voi a venit gradinita noastra.E bine.
Sa vedem cum va comportati cand o sa intre in scena artileria grea. Urmeaza partea a doua a documentarului %u201CVanatorul devenit prada%u201D. Ardeti-o voi in amenintari si cuvinte razboinice pe net.Noi va ardem la propriu.
valentin2day 08.11.2009@04:17
Dati gunoiul afara. Uitati ce zicea dupa ce gunoierii au atacat barul under erau Hunters:
Tangua
Oct 28th, 2009 at 15:19
De data asta ne-am distrat cu voi.A fost doar un joc de glezne fin si executat elegant.
Acum sa va vedem,cand aveti de a face cu noi,nu cu surogatele alea de caini.
Reactie subtire si extrem de previzibila.15 copii de la noi v-au umilit in fata stadionului voi fiind 50-60.Plus ca peste voi a venit gradinita noastra.E bine.
Sa vedem cum va comportati cand o sa intre in scena artileria grea. Urmeaza partea a doua a documentarului %u201CVanatorul devenit prada%u201D. Ardeti-o voi in amenintari si cuvinte razboinice pe net.Noi va ardem la propriu.
Idem Mugur, nu avem nevoie de infiltrati sa incinga spiritele.
THE RADICAL 08.11.2009@11:41
quote] 1) Daca tu numai mintit poti constientiza si lupta pentru o cauza e problema ta si sa fi sanatos! 2) Daca tu te dai magar printre "oi" ca mine e o problema de educatie, dar tot a ta e. 3) Striga sanatos ce vrei si cat vrei, pana faci roshu'n gat:) Ti-am interzis eu ceva?? Dreptul la libera exprimare iti apartine, dar si mie![/quote]
1) In cauza de fata eu nu sunt cel mintit. Chiar stiu tot inca de a aparea articolul si martori imi sunt 2 colegi de site, cu ei am discutat chestia in prealabil. Poate si lupta de pana acum s-a dus pe o minciuna, in realitate lucrurile stand altfel ?
2) "Daca tu te dai magar printre "oi" ca mine e o problema de educatie, dar tot a ta e." .
Mama ce tare e asta ! Atata poti ? Se vede treaba ca apropierea ideologica fata de piperean ii face si pe stelistii mai de oras sa-si pirda din spiritul ceva mai fin si devin patetici. In curand o sa-mi sugerezi.... ca nu-s un bun crestin.
3) Rosu-n gat e mai putin priemejdios decat rosu-n fund ! Sa nu crezi ca "raul necesar" e altfel decat cei de teapa sa : vrea si cu sufletu-n rai, si cu.... Intreaba-l pe Argaseala in fond, sunt sigur ca voi doi ati avea multe in comun, impartasiti aceleasi crezuri. Si el ar fi catalogat materialul din gsp drept o facatura ( deci cu sensul peiorativ atribuit acestui termen) care destabilizeaza.
xray_rom 08.11.2009@14:57
Dupa cate imi sugerezi ... prin diverse etichetari, daca traiai acum 60, sigur promovai la "comisar al poporului", rosh-kaki. Pentru un intarziat, te prinde misto si-n rosh-albastru.
Ok! Renunt la orice polemica cu tine. Ai mintea mult prea odihnita si nu ar fi fair ... dialog.
cata matei 08.11.2009@20:00
THE RADICAL 08.11.2009@20:57
Cam subtire baietas, acum o sa folosesti acest verb si cand o sa vrei spui cuiva "da-te mai incolo!". Mai screme-te, mai closeteaza !
[/quote] daca traiai acum 60, sigur promovai la "comisar al poporului", rosh-kaki. Pentru un intarziat, te prinde misto si-n rosh-albastru. [/quote]
Sa mori tu ? Iesi vizionarule undeva sticla, daca le stii pe toate, mai ales ce-ar fi fost un om din prezent, in trecut ! Este singura ta sansa sa fi remarcat de cine trebuie, vei deveni un fel de Dan Pavel , fantezia ta dintodeauna. Asa, doar un infiltrat cu branza-ntre dinti post-Victor, nu mai e nicio smecherie, s-au prins toti, nu te mai baga in seama nimeni ! Deci presteaza legal , nu virtual !
[/quote]Ok! Renunt la orice polemica cu tine. Ai mintea mult prea odihnita si nu ar fi fair ... dialog.[/quote]
Hmm, tipic internautilor anosti, dar pretiosi. Nu te cunosc si nici nu te vor vedea vreodata, dar sunt siguri de prapastia ce-i separa de oponenti. Mai bine o ziceai pe aia cu "intre noi e o bibleoteca", pareai oricum mai original, de prima s-a prins chiar si EBA in final.
Da uite, ca sa intru in jocul tau plin de substanta, zic si eu asa : nici eu nu mai vreau sa ma mai cert cu un individ pe langa care si o sonerie (prin butonul ei) pare mai dotata. E pacat sa-l complexezi si sa-l inhibi si mai mult pe om, chiar i se niveleaza locul!
xray_rom 09.11.2009@15:10
Aici chiar ai dreptate!!!
Eu nu am buton, ca soneria, sa-mi comande cineva cand, ce si cat sa "cant".
Recunosc, tu pari mai dotat ca o sonerie. Pe langa buton mai ai si flasneta.
https://fcsteaua.ro:/ THE RADICAL 09.11.2009@15:54
OK, spre deosebire de tine, eu sunt "comandat" sa injur , nu sa pup in cwr ! Si ce loc ti-ai gasit, unde miroase numai a branza stricata ! Bleah !
Fane 09.11.2009@15:59
Ma apuc sa sterg postarile sau incetati ?
xray_rom 09.11.2009@19:43
Vad ca esti un fin cunoscator al locului cu pricina si tradezi expertiza organoleptica a lui Stan Patitu. Din pacate, o data cu parul din nas ai pierdut si flerul la depistarea "inamicilor" becalisti.
Daca eu nu pot fi manipulat cu facaturi mediatice si propagandistice, nu inseamna ca sunt pro Jiji. Poate doar in mintea ta de propagandist scolit in staful de campanie PDL-ist.
Caracterul unui omul integru si respectabil este unic si nu duplicitar. Nu poti fi curva de centura cu dusmanii si in acelasi timp sa pozezi ca fata mare in societate.
Eu sunt corect si cu dusmanii. Corect, dar nu fraier!
Ultima facatura este cea cu Habib Habibou.
Am peste 10 de motive forte si ireversibile, sa-mi doresc sa-l vad plecat pe cioban din Ghencea. Nu mai am nevoie de minciuni sa nu-mi schimb parerea.
Miniciunile apeleaza si mizeaza pe credulitate si fraierism, nu pe inteligenta si discernamant.
E un idiot cel crede ca stelistii sunt o masa amorfa neganditoare care pune botul la orice.
Repet! Daca este reala interzicerea bannerului cu Hagi, este o blasfemie penala, daca nu, este o jalnica facatura, tot penala pt ca se joaca si cu simboluri nationale in intrigi de 2 lei! Punct!
THE RADICAL astazi@01:19
Lasa cardeala de 2 lei, prietene! Ti-am zis , esti ultra-ieftin la "spiritisme ", nu puteai sa replici decat in stilul "ba pe-a ma-tii " ! Nu behaitoare spoita, n-am experiente d-astea ( cum atat de previzibil ai afirmat) , dar am vazut mult de-a lungul timpului de ce prototipuri se inconjoara Nemernicia Sa! Este evident pentru oricine (in urma discutiilor avute si cu altii despre tine la meci in seara asta) ca tu tinzi spre acest tipar, asta in cazul in care nu te-ai incadrat demult in sleahta adunatorilor de scame de pe Broini. Ba chiar in cea a deschizatorilor de fese !
Repet, cunoschttps://fcsteaua.ro:/rezentata de tine, a indivizilor "calculati", "cumpatati", care invita la analiza "raului necesar" si a posibilitatii ca el sa fie de neinlocuit, macar deocamdata. In realitate, nu se doreste decat "sa se revizuiasca primesc, dar sa nu se schimbe nimic, sau..." (stii continuarea). Totul, avand ca unic scop mentinerea domniei blestemate a acestui sarlatan. Iar justificarea ta de pe urma cu "episodul Habibou" si concluzia "si eu vreau sa plece" , imi confirma din nou prima senzatie avuta in dialogul cu tine : scarba fata de o ipocrizie chiar nesimtita .
Mai sunt absolut sigur ca, daca ai fi fost in seara asta la meci, m-ai fi intrebat de ce nu-l injur dupa partida, sau la el acasa, sau de ce nu scot batista alba. Ramai cu crezurile tale ca razboaiele si revolutiile se fac doar cu mijloace inalt morale. De fapt, nici tu nu gandesti asta, dar acum, pentru a-ti justifica menirea de becalist imbarligator, tii cursuri de lupta principiala.
Gata, chiar am terminat cu tine. Ti-am zis cum te vad, ti-am zis cat de pretuiesc, nu mai are rost un cuvant in plus. Iar daca mai astepti raspunsuri de la mine, cauta-le exclusiv in scandarile din seara asta date pe Ghencea. Considera ca in locul subiectului erai chiar tu , iar eu n-am nici cea mai mica jena sa ti le dedic in egala masura !
P.S. Chiar inspiri mila cand aduci vorba de politica. Poti acuza pe cineva de provenienta sau simpatie pentru vreun partid cand tu este un apostol al ideologiei Stelei in 8 colturi ? Chiar imi pare rau ca mi-am pierdut vremea, esti un adversar extrem de slab.
Andreea 10.11.2009@03:17