- Gabriel-Beniamin Leş, ministrul Apărării, le-a explicat membrilor din Comisia de Apărare din 11 aprie 2017,motivul pentru care CSA Steaua a decis să-şi reînfiinţeze echipa de fotbal: ”Am fost obligaţi să facem echipa de fotbal, pentru că pierdeam marca nefolosind-o! Aşa spune legea. Plus că avem de recuperat un prejudiciu în valoare de 37 de milioane de euro. Momentan, nu putem concesiona marca, pentru că legea nu ne permite. Este un activ patrimonial. Aşa că am format, cum spuneam, noua echipă, care va începe din Liga 4”.
- „Este normal să tind să ajung şi eu mai sus. Am câştigat atâtea procese. Nu e normal să fac aceste demersuri? Voi ce aţi face în locul meu? Până la urmă, sunt meritele mele chiar dacă acum pare că mă laud, dar ăsta e adevărul. Nu ştiu cine mai credea în mine. Nu trebuie să am o relaţie perfectă cu domnii Lăcătuş şi Petrea. Şi, oricum, nu am timpul fizic să stau doar lângă dânşii”, a comentat Florin Talpan pentru FANATIK.
E secretul lui Polichinelle dorința lui Talpan de a conduce echipa de fotbal Steaua dintr-o poziție la vârf în club. Chiar și atunci când actuala CSA Steaua va intra iar într-o formă privată de administrare, așa cum singur a mărturisit.
Momentan, Petrea îl ține pe linie moartă, departe de echipă. Însă Talpan are fanii CSA Steaua de partea lui. După faza cu Parchetul militar sub acuzația de fals intelectual, a urmat documentul trimis la Matei Udrea la prosport, unde se arată că Petrea i-a plătit toamna trecuta 172.000 de lei, din banii Stelei (statului), unei firme de apartament, pentru a închiria niște terenuri unde azi funcționează o parcare. Despre conflictul dintre cei doi v-am povestit în articolul anterior.
Atacat de MApN și CSA, Talpan este echipat de război pe toate fronturile. Garda de corp este o fracțiune din steliști care i-ar pupa zilnic mâna și cer vehement ca Petrea să fie schimbat din funcție chiar înainte de meciul cu Academia Rapid.
Pamflet
Restul steliștilor, marea majoritate, i-ar da ei ceva la pupat juristului pentru că radicalismul exacerbat promovat împreună cu o fracțiune hateristă a otrăvit relațiile dintre suporterii steliști. Astfel că azi, la un ipotetic meci CSA Steaua – FC Steaua, suporterii steliști s-ar bate ca chiorii între ei de parcă ar juca cu Dinamo! La un așa grad de ură s-a ajuns! Grupul de hateri militează cu obstinație stârpirea echipei FC Steaua și „deportarea” din fobal a suporterilor ei. O formă de neonazism în sport, care promovează o rasa pură de steliști adevărați (ceea ce nu ar fi un rău), dar instigă la „exterminarea în masă” din stelism a ultrașilor, fanilor normali și „cetățenilor” care susțin FC Steaua. În această luptă anti FCSB, haterii l-au ales führer pe Talpan și îl vor cu orice preț la șefia CSA-ului. Nu mai rămâne decât să scrie și o neoMein Kampf pe care să o distribuie ca supliment pe lângă Pliantul meciurilor din Ghencea.
Foto pe bune de la Gala din 2017
În 2017, surprinzător, fracțiunea a reușit să-l promoveze așa încât juristul să fie premiat la Gala Celebritatile anului 2017, primind un premiu pentru intreaga cariera. Vă dați seama de ridicolul situației, să vorbești de intreaga cariera a unui ilustru anonim despre care nu a auzit nimeni până în 2015. Însă și atunci a devenit celebru pentru intervențiile sale ilare la TV și comunicatele (via prosport.ro) față care au strâmbat din nas până și unii dintre cei mai fideli adulatori ai lui.
Imensa majoritate de suporteri steliști a dorit ca Talpan să fie premiat pe merit pentru contribuția sa la deliciu presei prin comunicatele în care se autopropunea în funcții și ataca CSA și MApN-ul care l-au scos din sediu cu Poliția militară. Se pare că juristul a primit până la urmă, off the record, ce i se cuvine. ?
Pamflet
Pamflet
Mulți dintre cei care s-au dus spre echipa de fotbal CSA Steaua au reacționat la Armata ca la becul lui Pavlov, pentru că in sondajele sociale Armata are cea mai mare credibilitate între instituțiile statului . Dar realitatea din cadrul armatei este cu totul alta decât cea care se vede de la gard. De fapt a văzut-o și Talpan pe pielea lui cu vârf și îndesat. Dar au văzut-o și fanii lui Talpan în cele 7 luni de zile de când s-a înființat echipa de fotbal. CSA este o instituție militară bugetară, cu o administrație greoaie, încorsetată în regulamente, proceduri obligatorii și o ierarhie în care ordinul se execută, nu se discută, altfel te paste Curtea marțială. În România secolului 21, fotbalul profesionist nu mai poate performa într-o cazarmă ca în statul comunist. Mai mult, stat nou, dar metehne vechi. Sifonarea banului public are aceiași tentație. Să dai sute de mii de lei din banii publici pe o parcare, la preț de teren de antrenament, este de Guinness Book și pușcărie.
În articolul de mai jos, Matei Udrea bate șeaua să priceapă iapa. Jurnalistul face o pregătire în subliminal a prozeliților lui Talpan pentru pasul următor, când CSA Steaua va ieși de sub administrarea Armatei într-un parteneriat cu un privat, unde juristul e convins că nu va lipsi din Consiliul de administrație. Asta daca vrea să ajungă în Liga 1. De fapt, va fi exact ce a făcut CSA acum 30 de ani, în 1998, și acum nu își mai amintește!
X Ray
Înapoi, la fotbalul de Partid, de Stat şi cu epoleţi. Pe când iar bătăi între gradaţi, în tribune?
„La meciuri, în special când joacă Dinamo şi Armata, stadioanele sunt aglomerate de militari şi dinamovişti. Peste tot vezi şepci kaki şi şepci albastre! La un meci, care a avut loc de curând, au fost bătăi între ofiţerii de la Armată şi Securitate!“
Cuvintele de mai sus au fost rostite de Manole Bodnăraş, preşedinte al Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport al Guvernului, acum 65 de ani, într-o şedinţă cu scandal din luna mai 1953.
România tocmai îşi ucisese, laolaltă cu toate afacerile private, şi fotbalul profesionist. Venus, echipa boierilor din Bucureşti, ajunsese în Liga 4 şi, apoi, dispăruse. Ripensia, prima echipă profesionistă din România, se desfiinţase. Carmen, apărută mai târziu din pasiunea industriaşului Mociorniţă, fusese exclusă ca să fie băgată în loc, direct în Liga 1, echipa Armatei. Ciocanul/Maccabi, clubul susţinut de oameni înstăriţi din comunitatea evreiască, fusese înghiţit de Ministerul de Interne. Unirea Tricolor, echipa românilor din Bucureşti, finanţată de negustorii din Obor, fusese şi ea acaparată de Miliţie. Baronul Neuman, industriaşul care crease UT Arad, plecase pe bicicletă din ţară.
Nimic nu mai era, în România, „ca înainte“. Noii veniţi striveau cu barosul populismului, urii şi al prostiei ideologizate o ţară întreagă.
După ce pusese mâna pe putere, Partidul Comunist dăduse, de fapt, lovitura de graţie întregii naţiuni. Capturase toate instituţiile, desfiinţase partidele de opoziţie, înscenase procese „ale poporului“ pentru elitele societăţii civile şi economice. „Comunismul m-a învăţat să fur“, povestea pictorul Ştefan Câlţia, amintindu-şi cum, copil fiind, pe câmp, la strânsul recoltei, alături de părinţi, ascundea de Miliţie grâul în vasul de lut unde pretindea că are apă, ca să poată duce acasă măcar câteva grăunţe rodul propriei munci de peste an, pentru că întreaga cantitate era rechiziţionată de Partid.
Fotbalul nu scăpase. În perioada interbelică, jucătorii fuseseră profesionişti. Cluburile – la fel. Şi nu fusese deloc atât de rău cum s-a spus mai apoi. România jucase la toate cele trei Cupe Mondiale (1930, 1934, 1938) – e drept, fără mari performanţe, dar fusese acolo. Rapidul se calificase într-o finală de cupă europeană (care nu s-a mai jucat niciodată din cauza războiului). În campionatul intern erau o grămadă de vedete. Echipele cu bani aduceau stranieri. Se importau maghiari (Ungaria anilor ’30 era în fotbal un fel de Spanie a zilelor noastre), greci, sârbi.
Erau şi bani mulţi, şi tribune arhipline, şi branduri iubite, şi investitori, şi rezultate.
După 1945, fotbalul de Partid şi Stat a luat locul fotbalului privat. „Privaţii“ erau nişte porci, nişte vânduţi, fotbalul nu era o meserie onorabilă, aşa că jucătorii şi antrenorii se puteau antrena cât voiau ei după cele 8 ore petrecute în fabrică, unde fuseseră încadraţi obligatoriu.
În câţiva ani, s-a ales praful. Situaţia a devenit atât de dezastruoasă, încât până şi analfabeţii şi golanii cu care Partidul populase guvernul şi toate ministerele au înţeles că un om nu mai poate da eficient cu piciorul în minge după ce a stat o zi întreagă în picioare lângă strung.
Dar nici să se întoarcă la profesionism nu se mai putea. Era de porc să recunoască greşeala şi, oricum, ideologia nu le permitea.
Aşa că au făcut ce făcea toată lumea în comunism: măsluiau realitatea. În acte, fotbaliştii erau tractorişti, sondori, electricieni, soldaţi, miliţieni. În realitate, îşi luau chenzina şi o indemnizaţie de efort de la sindicat, dar nu dădeau pe-acolo decât din an în Paşte, la controale.
Prin ’50, în campionat mai rămăseseră doar echipele muncitoreşti: Flamura roşie Arad, Locomotiva Bucureşti, Locomotiva Timişoara, ICO Oradea (trecută la Întreprinderea Comunală Oradea), Locomotiva Tg. Mureş, Metalul Reşiţa, Locomotiva Sibiu.
Şi, bineînţeles, Regele: fotbalul cu epoleţi, favoritul regimului. CCA Bucureşti se bătea cu Dinamo Bucureşti. Uneori, aşa cum aţi putut citi la început, la propriu. Păruiala era generală şi începea chiar de sus.
În acest fotbal etatizat, în care echipele erau finanţate de stat, grosul poporului era sac de box pentru Armată şi Miliţie. Pentru că generalii, între ei, nu puteau, totuşi, să se bage unii pe alţii la puşcărie, îi băgau pe alţii. Războiul se purta prin intermediari. Se racolau/răpeau/încorporau/ameninţau jucătorii buni ai cluburilor „muncitoreşti“. „În 1956 aveam 19 ani şi, deci, trebuia să-mi satisfac stagiul militar. M-au luat (n.r. – cei de la Steaua) pe sus şi m-au suit în tren. La Craiova m-au băgat direct într-o unitate militară. A fost vorba mai mult de o reţinere, nu de o arestare… Înainte de acest episod, discutasem cu comandantul clubului Dinamo. Îl chema Aman şi mă simpatiza enorm. M-a vrut în echipa lor“, povestea Emeric Ienei, furat de la Flamura Roşie Arad (UTA).
Problema era cunoscută la cel mai înalt nivel. „(…) CCA şi Dinamo practică racolajul. CCA şi Dinamo s-au bătut pentru obţinerea unui jucător. În timpul certei a intervenit Securitatea şi a simulat arestarea jucătorului. Vaczi şi Serfözö, când au fost mutaţi de la Oradea la Arad, au fost ameninţaţi de Miliţie şi Securitate că, dacă vor pleca, li se vor aresta părinţii. Serfözö a avut curajul să plece, dar a fost dat jos din tren de un miliţian“, reclama generalul Dumitru Petrescu, pe atunci şeful fotbalului, în 1953. „Acum avem în Divizia A patru echipe militare (n.r. – adică o treime din total, primul eşalon numărând atunci 12 echipe). Există toate condiţiile ca în anul acesta să mai intre încă două, iar de la anul, încă două, aceasta datorită faptului că armata şi Dinamo practică racolajul“, observa acelaşi general.
Unde a dus toată povestea asta, vă veţi întreba, şi ce legătură ar avea ea cu fotbalul şi, în general, cu România actuală?
Păi, nici atunci nu s-a făcut totul peste noapte.
Dar azi avem, în Liga 2, doar 5 echipe, din 18 rămase în competiţie, care nu trăiesc din banii publici. În Liga 3, proporţia bugetofagilor e şi mai mare. Fenomenul s-a extins progresiv în Liga 1. Cel puţin 4 din cele 14 sunt echipe de stat.
Cât de performant este acest sistem, cât de eficient sunt cheltuiţi banii statului, se vede din rezultate: 5 din 6 echipe din play-off sunt (deocamdată) private. Dar lucrurile sunt în mişcare…
Gazeta sporturilor scrie joi că Adrian Năstase se numără între cei care ar urma să intre în componenţa ONG-ului destinat să preia controlul clubului.
CSA Steaua este deja branşată la banii Armatei – adică publici. Buget 150.000 de euro pentru o echipă de Liga 4. E bine, nu?
Partidul a pus steagul pe brandul Rapid şi acum face nodul, să-l lege la buget. Păi, de ce n-ar face-o? 350.000 de euro în primul an. Pentru Liga 4!
Steaua şi Academia se bat azi pentru locul 1 în campionatul Bucureştiului. Există însă planuri – ProSport deţine această informaţie – ca FRF să găsească o modalitate de a le „invita“ pe amândouă direct în Liga 2.
Asta, după ce fuseseră deja băgate peste rând, astă-vară, în Liga 4.
Tot în Liga 2 sunt aşteptate alte branduri mari azi finanţate de la buget: Farul, U Cluj, Oţelul. Le aşteaptă deja acolo UT Arad, FC Argeş Piteşti, Chindia Târgovişte, Foresta Suceava, Dacia Unirea Brăila. De ce nu, Afumaţi, Snagov, Baloteşti, Clinceni, Miroslava? Ce, acolo nu se poate face performanţă?
Conducători ai cluburilor private povestesc pentru ProSport că se sufocă în mediul ăsta. Că lupta e neloială. Că nu merge aşa. Banii pe care ei îi câştigă alergând ca nebunii şi bătându-şi capul să găsească soluţii de marketing şi sponsorizări, alţii îi primesc de azi pe mâine de la Primării şi Consilii Locale. Banii lor, de fapt. Banii noştri. Sunt oraşe şi comune unde nu există canalizare şi asfalt, dar e echipă de fotbal. Cu zeci de angajaţi, cu buget de sute de mii de euro.
„Există finanţare“, cum ar spune aceşti „oameni de fotbal“ lipiţi la banul public.
Mai aveţi puţină răbdare. La un moment dat, se va întoarce, el, şi momentul chipielor!
Matei Udrea
Preluare de la prosport.ro