Dacă Marius Lăcătus este cel mai titrat jucător român, un simbol al Stelei, cu cele 10 titluri de campion, o Cupă CE și o Supercupă CE, cucerite în cei 14 ani cu tricourile Stelei (1983-1990, 1993-2000), Ilie Dumitrescu este și el un simbol. Alături de imensul Anghel Iordănescu, Ilie este „cel mai stelist” dintre toți steliștii foști jucători, din toate timpurile, ca vechime în tricoul Stelei, fiind și un produs 100% al roș-albaștrilor!
- Spun „cel care a adus Cupa CE în Ghencea” pentru că finala s-a încheiat exact după un șut apărat, nu după un gol marcat. „Apără Duckadam! Suntem finaliști! Am câștigat Cupa!” a devenit marcă înregistrată.
Ilie Dumitrescu are aproape 20 de ani petrecuți în curtea Stelei! Doar Anghel Iordănescu mai are această longevitate ca jucător stelist.
Din acest punct de vedere, Ilie Dumitrescu este poate cea mai autorizată vocea să vorbească de Steaua, de istoria ei, de tradiție, de palmares, de valori și stelism! Din 1977, a crescut și a scris istorie, glorie aproape 20 de ani la Steaua, devenind un simbol al stelismului.
- 10 ani de juniorat, 1977–1986
- 9 ani ca senior, 1986-1994 (1 sezon a fost împrumutat la FC Olt 1997-98), 1998
Trebuie reținut că din 2003 până azi, Ilie Dumitrescu nu a încasat nici măcar 1 euro de la SC FC Steaua București SA, spre deosebire de alții, antrenând gratis echipa în 2010.
„Nu a fost un gest de supunere, este un lucru pe care eu îl simt, iar pe un vis nu poți să pui un preț. Dați-mi dreptul să-mi indeplinesc un vis, sa fiu antrenorul Stelei„, a spus marele stelist Ilie Dumitrescu la investirea ca antrenor al FC Steaua București în 2010.
- Notă: Alți jucători steliști get-beget „longevivi” la Steaua: Anghel Iordănescu, cu 20 de ani (1962-1982), George Ogăraru, cu 16 ani (1991-2006, 2008-2009), Dan Petrescu, cu 15 ani (1977-1991)… Tudorel Stoica, a venit la Steaua la 21 ani, de la FCM Galați, are 16 ani în tricoul Stelei (1975–1989) și este recordmenul steliștilor cu 370 partide în prima ligă.
În privința Stelei, Ilie Dumitrescu e tranşant: „Nu cunosc altă „Stea”, Steaua lui Gigi e cea adevărată. O voi susţine, indiferent cum se numeşte„, a declarat ieri la Digi Sport TV.
Războiul dintre FC Steaua și Armată este în plină derulare. Deocamdată, după ce a pierdut la Fond, CSA a câștigat Apelul la Curtea de Apel, dar decizia nu este definitivă, FC Steaua făcând Recurs la ÎCCJ.
Ilie Dumitrescu se află pe o cu totul altă poziţie față de Talpan &Co. Chiar dacă va trebui să se supună deciziei instanţei şi să nu mai pronunţe numele „Steaua”, marele stelist a declarat că va susţine în continuare formaţia lui Becali, pe care o consideră fără dubii continuatoarea echipei unde şi-a început cariera.
„Este clar că vom asista în viitorul apropiat la o sentinţă definitivă şi irevocabilă. Ca atare, noi cei care am fost obişnuiţi să spunem „Steaua Bucureşti” va trebui să reformulăm, să îi spunem altfel. Eu sunt fan Steaua, o să ţin în continuare cu „FC cum se va numi ea”. Eu sunt crescut de la 8 ani la Steaua, acolo m-am format, acolo m-am dezvoltat ca om, de acolo am avut şansa să fiu transferat în Anglia, la Tottenham. Cariera mi-am încheiat-o la noua echipă, care era continuatoarea echipei. Eu nu cunosc altă „Stea”, aceasta e echipa Steaua pentru mine”, a spus simbolul steliștilor, Ilie Dumitrescu, la Digi Sport Special.
Relaţiile dintre Becali şi Dumitrescu sunt destul de reci, astfel că fostul mare internaţional a dat asigurări că nu există vreun motiv ascuns pentru care se situează pe poziţia aceasta.
„Becali nu mi-a dat nici măcar mesaj de sărbători. Nici el şi nici altcineva de la echipă. Eu nu am niciun interes, spun doar ce simt eu ca fost jucător al echipei”, a mai spus Ilie Dumitrescu.
Asta înseamnă să ai coloană dreaptă și să nu o indoi funcție de interesul cuiva! Nici măcar la interesul propriu, dacă realitatea este împotriva lui.
- Nota autorului: Menționez că aceeași poziție cu Ilie Dumitrescu o am și eu, exprimată anterior în multe articole și comentarii. SC FC Steaua București SA este continuatoarea „de facto și de jure” din punct de vedere sportiv a CCA-ului și a Stelei la fotbal, din 1947 până în prezent. Indiferent de ce denumire va mai avea clubul în viitor. Vezi și motivarea mea în „Memoriu justificativ sui-generis” din articolul „Pomana Domnului și tiparnița de bani Talpan„ (e link). Asta nu exclude faptul că voi ține și cu CSA Steaua, indiferent în ce liga va juca. Exact cum există CS Dinamo și FC Dinamo, iar câinii țin cu amânouă fără nicio problemă. Evident, nu am pretenția ca toți să înțeleagă asta. Fiecare are libertate deplină la opțiuni.
În contrast total cu coloana lui Ilie Dumitrescu este cea a lui Florin Talpan
Acest stelist apărut peste noapte, de existența căruia nu știa niciun suporter până în 2014, susține că FC Steaua nu e continuatoarea, ci o impostoare, ține cu Dinamo și visează ca „FCSB”-ul să dispară. Tot acest ipochimen ne spune că Steaua „adevărată” a murit pe ascuns în 2003 și vrea să o „învie” în 2017, dar și cu palmaresul „FCSB”-ului din 2003-2016 în zestre. Adică, FCSB = Steaua=CSA.
Cât este de ipocrit Talpan o confirmă și o poză realizată înainte cu ceva timp ca ÎCCJ să dea verdictul prin care FC Steaua pierdea sigla, în decembrie 2014. ”Peluza Roș-Albastră”, noua galerie a FC Steaua, a publicat pe pagina sa de facebook, o fotografie, realizată în 2014, în care apare Talpan, într-una dintre lojele de la stadionul din Ghencea, alături de Miodrag Belodedici, la un meci al „FCSB”-ului.
Mă întreb și eu, ce căuta acest speciment croit parcă din același ADN caracterial cu Becali, la un meci al „FCSB”-ului, dacă ne tot zice în gura mare că nu era Steaua încă din 2003? Și în loja oficială pe locurile alocate fostelor glorii steliste. Păi cine plătea chiria stadionului la CSA ca el să stea moka în lojă? Mima stelismul atunci sau îl mimează acum cu ochii injectați de ură? Sunt întrebări retorice.
Mai mult, Florin Talpan urmează să fie şi el inclus în organigrama CSA Steaua fotbal după ce juristul şi-a exprimat clar punctul de vedere în acest caz. ”Doresc să se găsească o soluţie şi să pot ocupa un post în organizarea clubului, am muncit pentru ceea ce s-a obţinut până în prezent”, spunea recent Talpan pentru ProSport. Asta să nu mai existe dubii pentru ce luptă ca un leu.
Ilie Dumitrescu, unul dintre „cei mai steliști” jucătorii roș-albaștri, all time.
Încă de la vârsta de 8 ani a ajuns în curtea Stelei, avându-l ca antrenor pe Petre Mihai, „unul dintre cei mai mari antrenori de juniori din fotbalul românesc”, după cum însuși Ilie avea să-l caracterizeze peste ani.
Revenit la Steaua pentru sezonul 1988 – 1989, Ilie va confirma încrederea acordată de Anghel Iordănescu, devenind titular de drept într-o formație care păstra încă nucleul de la Sevilla, din 1986. Integrarea lui Ilie în primul „11” a devenit cu atât mai concludentă cu cât el reușește să salveze Steaua de la o înfrângere chiar la debutul noului sezon competițional, în august, marcând 2 goluri în partida cu FC Brașov (3-2). Talentul și ambiția lui Ilie îl propulsează drept unul dintre oamenii de bază ai Stelei, prin titularizarea lui fiind exilat pe banca de rezerve un alt mare jucător, Gabi Balint, care va prinde echipa de start din ce în ce mai sporadic.
Pe 7 septembrie 1988, Ilie debutează și în Cupa Campionilor Europeni, în runda întâi a competiției, jucând 72 de minute în meciul de la Praga, cu Sparta (5-1 pentru Steaua), pentru ca în faza următoare să înscrie și un gol în poarta celor de la Spartak Moscova (3-0 la București, pe 26 octombrie). Până la finalul întrecerii, Ilie va izbuti să mai înscrie încă 3 goluri, împotriva celor de la IFK Göteborg (5-1 la București, pe 15 martie 1989) și Galatasaray (1 gol, la București, pe 9 aprilie 1989, 4-0 scor final; 1 gol, la Istanbul, pe 19 aprilie, 1-1). Partida retur a semifinalelor marchează un alt moment important al carierei lui Ilie, el primind un cartonaș galben, pentru tragere de timp (în primele 30 de minute ale disputei). Prezența lui la marea finală era astfel anulată (Ilie mai având un cartonaș primit într-una din partidele anterioare). Dumitrescu a reușit, în minutul 39 al acelui meci, un gol, egalând la 1 situația de pe tabelă.
Astfel, finala de la care Ilie a lipsit s-a încheiat trist pentru campionii României, ei pierzând cu 0-4 în fața lui AC Milan, condus de tandemul olandez van Basten – Gullit. S-a spus atunci că absența lui Dumitrescu a cântărit enorm, locul său neputând fi suplinit. Ilie a fost atunci al treilea marcator al Stelei, cu 4 reușite, după Lăcătuș cu 7 goluri și Hagi cu 6.
Palmaresul lui Ilie Dumitrescu la STEAUA:
- 5 titluri de campion al Romaniei
- 4 Cupe ale Romaniei
- Divizia A 172 meciuri – 74 goluri
- Cupe Europene: 31 meciuri 11 goluri
În perioada 1994-1998 a evoluat la Tottenham, Sevilla , West Ham, Club América (USA) și CF Atlante (Mexic). După doi ani petrecuți în Mexic, Ilie Dumitrescu a revenit în țară unde a semnat un contract în sezonul 1998-1999 cu Steaua, AFC Steaua București, După a decis să pună capăt carierei de fotbalist, la vârsta de 30 de ani.
La națională, Ilie a debutat la 26 aprilie 1989, într-o partidă din preliminariile Campionatului Mondial din Italia, 1990, contra Greciei, 0-0 la Atena. Până în 1998 a strâns 60 de selecții și a marcat 20 de goluri. Momentul de vârf fiind preliminariile și turneul final al campionatului mondial din SUA 1994.
Decizia i-a fost influențată de galerie care i-a cerut să demisioneze. De fapt venirea lui la Steaua, a fost considerată de o parte a galeriei și de „adevărați” ca o trădare și „vindere” la Becali, deși antrena fără să ceară măcar 1 euro salariu. A urmat demisia de onoare! E drept că demisia i-a fost „ajutată” la greu de provocatorii din tribune, care au profitat de câteva rezultate de egalitate. După 1-1 cu Astra în Ghencea, galeria i-a strigat demisia!
Ilie Dumitrescu a avut parte de același tratament ostil din partea „adevăraților” ca și Lăcătuș, înainte, în 2009.
“Am prins o zi proastă. Am venit să ajut echipa asta, am venit cu sufletul deschis, dar nu pot continua… demisionez. Suporterii și-au indeplinit obiectivul, Ilie Dumitrescu a plecat. Am jucat prost, păcat de evoluția de la Liverpool. În continuare sunt alături de jucători, nu am luat nimic de la această echipă, am venit gratis… Renunț din cauza suporterilor care nu mă mai doresc la echipa”, a anuntat Ilie Dumitrescu in emisiunea Fanatik Show (Digisport TV).
După plecarea lui Ilie Dumitrescu, Lăcătuș a revenit la FC Steaua pentru a 3-a oară! Ilie Dumitrescu a plecat după ce i s-a strigat DEMISIA din tribune la un egal. La fel a patit si Lăcătuș în Ghencea, înaintea lui Ilie, în aprilie 2009, și tot după un egal, 1-1 cu Farul.
Vezi cand i-au strigat fanii DEMISIA lui Lacatus la al 2-lea mandat, 2009! ( link la Video)
Acum în 2010, Lăcătuș spera să nu mai pățească încă o dată rușinea de a fi gonit de suporteri! A spus-o și după ce a fost anunțat de Becali ca antrenor la FC Steaua: „Nu vin pentru câteva luni, tragem linie la finalul sezonului, în funcție de rezultate vedem dacă voi continua sau nu. Sper să nu ajung în situația în care să mi se strige demisia.”, a spus Lăcătuș în 2010 la gsptv.
De ce ți-e frica nu scapi. Peste câteva luni, în martie 2011, și Lăcătuș a plecat din nou de la FC Steaua la strigătele galeriei de demisie, după Steaua-FC Brașov 0-3.