Vă spun sincer, nu m-au interesat alegerile FRF și m-a enervat să văd că GSP era plin de articole pe tema asta, neglijându-se faptul că leaderul din play-out și-a consolidat poziția după magistrala victorie pe terenul Voluntarilor…
În fine, vin și eu acasă după o zi infernală în care am alergat încolo și-ncoace de m-ar fi invidiat și Pintilii, și mă uit pe site-ul GSP. Surprise-surprise! Mult-atacatul (și cam pe drept…) Burleanu a zdrobit opoziția mai ceva ca Steaua pe Astra. Din ce citisem ici și colo în zilele precedente eram sigur că vom avea un nou președinte (la FRF, bre…), cel sprijinit de Generația de Aur și de… dom` Liviu din Pădurea Nebună (turc. Deli Orman, bulg. Ludogorie, rom. Teleorman). Adică, știm cu toți, Ionuț Lupescu.
Și când colo, ce-mi văd ochii: RĂZVAN BURLEANU A CÂȘTIGAT DIN PRIMUL TUR ALEGERILE FRF, CU 168 de VOTURI: Ionuț Lupescu a avut 78 de voturi, Marcel Pușcaș 8, în timp ce Ilie Drăgan nu a primit niciun vot. Hai, că de conu` Drăgan n-am auzit, da` Pușcaș să ia doar 8 voturi? Ce să mai zic de favoritul tuturor? 78-168? Bizar, inexplicabil, uluitor… Mă rog, nu știu ce ar fi schimbat presupusul nou președinte Lupescu. Dar știți cum sunt românii: speră, săracii, speră… Iar Bad Boy Burli, sfidând cohorta ce părea invincibilă a comis o aroganță pe care nici GgB n-ar fi îndrăznit s-o arunce: ”Deși nu a fost chiar un fleac, i-am ciuruit!”
Totuși, alegerile astea sunt dătătoare de speranțe. Pentru mine măcar… I-auziți ce zisese înainte de alegeri mai vechiul meu client Dichisitu`, aka Rareș Bogdan: „Aveți de ales între impostorul Burleanu și legenda Lupescu! Dacă Burleanu iese președinte, mă gândesc să trăiesc în altă țară, desigur având totuși în curte tot un steag al României” Bre, dichisitule, îți promit că-ți cumpăr eu steagul ăla, numai duuuuu-te, duuuu-te, du-te!
Ar mai fi și nea Nelu Crăciunescu, care zisese încă de-astă iarnă că va pleca definitiv în Statele Unite, la fiica sa, dacă Burli va obține un nou mandat. Dar, din partea mea, să fie sănătos și să-și ducă viața unde i-o place, că nu Burleanu e răul major al țării ăsteia…
Dar coronița tot GgB a luat-o. Pierderea alegedrilor de către favoritul său, Lupescu, l-a speriat nițel. Dar doar nițeluș. Așa că s-a înfoiat și a grăit: ”Burleanu nu se poate răzbuna în niciun fel. Campionatul îl câștigă Steaua pe teren, nu au cum să ne atace. Dacă se întâmplă ceva cu arbitrajul, mergem la DNA și facem denunț, așa e normal.” Hai, că la asta cu mersul la DNA nu v-ați fi așteptat… Treaba lui, da` să se țină de vorbele astea: ”Campionatul îl câștigă Steaua pe teren.” Restul e cancan…