MEMORIU DEPUS ONOR
TRIBUALULUI POPORULUI
LA 15.V.1946 DE ION ANTONESCU
Neavândputința, în timpul desbaterilor, sa prezint Tribunalului
elementele, strict indispensabile, pentru aprecierea, la justa lor valoare,
a învinuirilor care ma privesc si cari sunt cuprinse în actul de acuzare
si în afirmarile facute de D-nii acuzatori publici, am onoarea a
depune acest memoriu.
în el se arata, punct cu punct, însa foarte pe scurt elementele
esențiale, pe care aveam intențiunea sa le dezvolt, în apararea mea
în sedința publica.
Sunt acuzat:
Ca am pus la cale venirea Coloanei a V-a in România la putere.
— Codreanu a murit în 1938.
— Cu nici un alt sef sau element marcant legionar nu am pus la
cale nimic, fiindca nu am cunoscut si nu am vazut pe nimeni din statul
major legionar.
— Pe Horia Sima l-am vazut o singura data, în iulie 1940, când
era Ministru. Frontiera de Est a Țarii era prabusita. Simțeam ca se
vor prabusi în curând si celelalte, daca în Țara nu ar fi fost ordine.
Scrisesem în acelasi sens o scrisoare Regelui CaroV, si într-o
audiența i-am dezvoltat aceasta temere. Tot aceasta temere m-a determinat
sa accept întrevederea cu Horia Sima.
Doua zile mai târziu am fost închis la Bistrița, unde nu am avut
nici o întrevedere politica.
— Cu germanii nu am avut niciodata, nici direct, nici indirect,
nici o legatura.
Fiindca economic, politic si militar devenisem dependenți total
de Germania, prin prabusirea Europei prin repudierea garanțiilor
engleze, prin convențiile economice de petrol, -foarte oneroase -,
prin primirea garanțiilor germane si prin chemarea misiunii militare
de instrucție, am socotit (pe baza informațiilor ce primisem) ca mi se
va încredința în curând conducerea) ca era în interesul Țarii sa clarific
unele principii de baza cu Germania.
Prin doua note succesive am aratat Legației Germane cari sunt
principiile economice si politice pe care înțeleg sa stau.
în rezumat aratam ca:
— în politica interna nu voiu admite nici o imixtiune.
—în politica externa, înțeleg ca România sa aiba toata libertatea.
— în politica economica, înțeleg ca România sa fie singura
stapâna a avuțiilor sale, aratând ca nu admit penetrația capitalului
strain decât pâna la o limita plafon care sa nu ne îngradeasca libertatea
noastra de deciziune.
— în politica petrolului aratam dorința mea de a readuce în
patrimoniul național fondul acestei bogații si intenția ce aveam de a
face totul ca sa împiedic epuizarea acestei materii prime, indispensabile
desvoltarii statului si apararii lui.
Deci nici o premeditare cu coloana V-a si susținatorii ei pentru
a lua puterea.
4ici nu aveam nevoie. Puterea mi se oferise în 1937 si 1938 de
acela care singur avea caderea sa o faca: de Rege.
Sunt acuzat ca am facut primul guvern cu baza legionara.
Am explicat si la instrucție si în sedința publica ca nu era în țara,
la acea epoca, alta baza politica.
Era de ales între anarhie cu consecințele ei - Protectorat si prabusirea
totala a granițelor - si încercarea de a linisti, de a canaliza,
de a domina sau de a stinge o miscare al carui caracter terorist putea
prabusi total neamul românesc.
Am ales „ încercarea " si, în cele cinci luni de guvernare legionara,
am tratat Țara în bolnav, lasând poporului posibilitatea ca, prin convingere,
sa extirpeze singur virusul care-l contaminase si-i amenința
existența.
Sunt acuzat ca am sprijinit România pe Germania desparțind-o
de aliații ei firesti.
„Aliații ei firesti" de la acea epoca se prabusisera; se prabusise
Franța, se prabusise Mica înțelegere si înțelegerea Balcanica; si se
prabusise Polonia, Țarile Baltice si Finlanda, se prabusise Liga 4ațiunilor
si securitatea colectiva.
Se prabusisera si toate granițele noastre si procesul nu era terminat.
Ungurii pretindeau tot Ardealul. Rusia, dupa cum ne-a declarat-o
de mai multe ori D-nii Ribbentrop si Hitler, pretindeau Moldova pâna
la Carpați, Delta Dunarii si baze strategice în Dobrogea, ceea ce
însemna si pierderea acestei provincii.
în fața acestei perspective si, în lipsa de altceva, Regele Carol,
pentru a salva Țara si pe el, a dat, pe plan economic, Germaniei tot
ce i s-a pretins; a admis cursul marcii la 60 si chiar la 80; a repudiat
public garanțiile britanice; a propus Germaniei un pact de alianța
perpetua militara si politica, a cerut trimiterea unei misiuni militare
germane, atât pentru instruirea cadrelor noastre, cât mai ales ca un
simbol al garanțiilor date; a acceptat aderarea la Pactul Tripartit; a
dat Germaniei monopolul exportului petrolului în schimbul armamentului
necesar armatei, intrând astfel total si fara putința de esire
din orbita germana.
Aceasta este situația economica si politica internaționala pe care
am gasit-o în septembrie 1940.
Orce alta politica nu era posibila.
Orce gest de esire Jacut ar fi dus la Protectorat, sigur la pierderea
Ardealului de Sud si la ocuparea Moldovei, a Deltei si a Dobrogei
de catre rusi.
Propunerile facute Rusiei de înțelegere în noembrie 1940 au ramas
jara raspuns.
Raporturile între noi si rusi au fost între iulie 1940 si iunie 1941
foarte încordate.
In arhiva Marelui Stat Major si a Cabinetului Militar se gaseste
o documentare complecta.
Stâlpii graniței provizorii stabilite dupa acceptarea ultimatului
erau zilnic deplasați; se schimbau zilnic focuri; dupa urma lor cadeau
morți si raniți; avioanele rusefaceau zilnic incursiuni pâna în Carpați.
Dl. Lovrentiev mi-a cerut Condominium la Dunarea Maritima si
dreptul pentru vasele de razboi ruse de a patrunde pâna la Braila; tot
D-sa mi-a cerut sa dau din vasele si materialul rulant si locomotive,
cota corespunzatoare suprafeței teritoriului ocupat, ceea ce nu era
prevazut în condițiile ultimatumului; s-a ocupat cu forța insulele din
brațul Chilia - decembrie 1940 si s-a încercat sa se patrunda cu forța
în Canalul Sulina la 2 ianuarie 1941.
Toate aceste acte de agresiune erau cunoscute de ministrii Marii
Britanii si Americei.
în conclmie am mers cu Germania, fiindca am gasit Țara angajata
în aceasta politica si nu putea nimeni atunci, orcine ar fi fost el,
sa-i dea alta orientare, Jara riscul de a prabusi total Țara.
Trebuia deci facuta o politica de moment pentru a evita protectoratul
cu toate consecințele lui cunoscute.
Sunt acuzat ca am adus misiunea militara germana. Am aratat
realitatea.
S-a afirmat ca scopul ei era de ocupație „apunctelor strategice
cheie, economice si militare" si ca efectivele ei depasiau necesarul
pentru instrucție.
Aveam 1200 000 soldați mobilizați si misiunea germana 19 000.
Cu aceste efective nu se putea ocupa „pozițiile cheie strategice "
si militare si economice.
Documentarea existenta la Marele Stat Major si la Cabinetul
Militar fac dovada ca instructorii germani au fost repartizați numai
la centrale de instrucție.
Aveau o atitudine foarte corecta si nu au facut nici un act de
imixtiune în problemele economice.
Convenția semnata în ianuarie 1941 dintre Ministerul Economiei
4aționale si 4eubacher prevedea sa se dea lunar acestei misiuni pentru
nevoile de hrana:
14 vagoane mazare, 7 vagoane linte, 3 vagoane sapun, 100 vagoane
orz si ovaz, 50 vagoane paie.
Acuzarea a vorbit de 7 corpuri de armata. A facut confuzie între
aceasta misiune si armata germana care a trecut pe la noi, în Balcani,
în februarie si martie 1941, pe care nu am avut nici o obligațiune de
hranire.
Tot ce a luat aceasta armata cât si misiunea de instrucție a fost
prin intendența româna si numai în cadrul contigentelor ce trebuia sa
dam Germaniei pe baza convențiilor economice anuale.
Ceva mai mult, am pretins ca prețurile alimentelor livrate sa fie
sporite cu costul transportului pe care l-ar fi încasat caile ferate, daca
contingentele mergeau în Germania.
Misiunea militara germana trebuia sa stea în țara numai 3-4
luni, dupa care lasa materialul la dispoziția noastra: tancuri, avioane,
tunuri anti-aeriene etc.
Em platita CU 100 000 000 lei lunar, însa suma era recuperata,
fiindca benzina necesara tancurilor si avioanelor costa mai mult.
Instruiam ofițerii si piloții nostri pe socoteala germanilor.
—în ce priveste trecerea armatei germane prin România în Balcani
nu aveam de ales.
Când mi s-apus aceasta problema, în ianuarie 1941, legionarii
organizau rebeliunea în Țara si la Bucuresti, se înarmau si ocupau
militareste toate autoritațile de la Primarii pâna la Prefecturi; stațiile
de radio si depozitele „Distribuției" erau în mâna lor: trupele germane
se gaseau cu capul lor de coloane pe linia Cluj-Oradea-Arad-Timisoara;
Ungaria si Bulgaria acceptase.
Daca refuzam ar fi trecut cu forța, cum au trecut si forțele ruse
Prutul în 1877-78, forțând pe Domnitor, guvernul si armata sa se
retraga în Oltenia si sa lase restul țarii la dispoziția ocupatorului.
De data aceasta perspectiva era mai grava, fiindca, daca respingeam
propunerea, Horia Sima ar fi învins cu concurs german la 23
ianuarie 1941. Consecințele se pot deduce.
Regim Horia Sima sau ocupație cu forța a teritoriului nostru ar
fi însemnat: omorârea tuturor evreilor, a tuturor comunistilor, a tuturor
cadrelor politice si intelectuale, ar fi însemnat jefuirea pâna la secare
si fara nici o contravaloare a avuțiilor si muncii românesti.
Am fi avut, din 1941, soarta Serbiei.
S-a spus de acuzare ca, cu aceasta ocazie, toata țara a fost ocupata.
4u este exact. Trupele germane s-au concentrat în lungul Dunarii,
între Giurgiu si Bechet (exact cum au facut trupele ruse în 1877-78)
si la sfârsitul lunii martie nu mai era nici un soldat din aceasta
armata în România.
— Cum însa am sa mobilizez pentru a nu provoca Rusia - cu
care, mi s-a spus ca erau înțelesi - germanii au trimis prin Galiția
2 divizii, nu 7 cât s-a afirmat.
Prezența lor acolo avea numai un caracter simbolic.
Am fost acuzat ca am premeditat razboiul în contra U.R.S.S.
S-a sprijinit aceasta afirmație cu planurile gasite la Marele Stat
Major si cu crâmpeie de discuții extrase din conversațiile pe care generalul
îoanițiu le avea cu generalul Hansen, seful misiunii militare.
Am explicat în sedința publica ca planurile se încadrau în lucrarile
cu caracter tehnic al ipotezelor de razboi, defensiv sau ofensiv, pe
care orice armata din lume le întocmeste anual, pentru apararea
granițelor Țarii în eventualitatea razboiului. Ar fi o crima de tradare,
daca nu s-ar face. Franța a fost zdrobita în 1870 pentru ca nu a avut
pregatite aceste planuri.
Discuțiile cu Hansen erau o consecința a cadrului politic internațional
în care eram situați.
Primisem garanțiile germane.
Germania trebuia sa lupte, conform acestor garanții, alaturi de
noi în caz de violare a granițelor.
Aveam astfel de planuri militare si în cadrul Micii înțelegeri, a
înțelegerii Balcanice si cu Polonia.
Pentru ca sa ajungi la planuri, trebuie sa ai discuții.
Dar germanii afirmau întotdeauna ca au înțelegere cu Rusia si
la graba si dorința ofițerilor nostri de a spala onoarea armatei si a
înlatura nedreptatea din 1940, ei raspundeau ca: „ nu vor ataca Rusia
si planurile trebuiau sa fie numai de aparare".
Eu însumi, dupa întoarcerea de la Berlin si în alte ocazii pâna în
aprilie 1941, am declarat textual în Consiliile de Ministri, când se
analiza politica externa: „Problema granițelor de Est este mai complicata.
4u o putem soluționa noi. Se va rezolva la pacea generala pe
plan European si în cadrul politicei mondiale".
Pentru problema Ardealului am repetat în Consiliul de Ministri
ceea ce-i spusesem lui Hitler: „ O vom soluționa singuri când va veni
momentul potrivit", facând afirmațiunea ca: „Daca 16 milioane de
români nu vor fi în stare sa scoata din sclavia ungureasca 1 300 000 de
români, sa piara cei 16 milioane".
lata poziția luata de mine fața de soluționarea problemelor pe
care le puneau României „Arbitrajul" de la Viena si ultimatumul rus.
4ici o premeditare.
Am fost acuzat ca am facut un razboi de agresiune în 1941 si
deci România trebuie sa sufere consecințele agresorului si eu am fost
pus în categoria criminalilor.
Am aratat mai sus care erau raporturile cu Rusia în 1940 si 1941.
Adaog ca, pe când Rusia a ținut în lungul noii linii circa 35
divizii, eu demobilizasem toata armata si nu lasasem în Moldova
decât 4 divizii infanterie, cu efective sporite, 3 divizii de cavalerie si
2 Vânatori de Munte, nemobilizate (valoare 1,1/2 divizii).
Am fost pus la curent de hotarârea luata de-a se ataca Rusia
numai în mai 1941 si de data atacului la 10 iunie 1941.
Dovada ca nu am avut intenția sa particip la operațiuni decât
pâna la revendicarile si drepturile noastre, o face faptul ca nu am
mobilizat decât o treime din forțe si nu am exercitat comanda decât
pâna la 4istru.
4u pot fi socotit agresor, fiindca România era în stare de razboi
cu U.R.S.S. din 1940 iunie, când Rusia a fost agresorul.
Acceptarea ultimatumului nu a fost decât o retragere strategica
si politica la care recurge orice Țara, orce om, când este surprins fara
sprijin si nu este în masura de a se apara.
Din iulie 1940 pâna în aprilie 1941, actele izolate de agresiuni
parțiale ruse au continuat. Am aratat aceasta mai sus.
Deci în 1941 iunie a fost o acțiune care se încadra si era o urmare
a agresiunilor pe care le suferise poporul român.
în iunie 1941 am atacat în cadrul unui razboi început în 1940 si
cum orce atac este un act de agresiune nu pot fi considerat agresor,
decât numai în acest sens si deci nu pot fi încadrat în Pactul Kellog.
Am trecut Nistrul la început numai cu Cavaleria si 3 divizii de
Vânatori de Munte, pentru ca mi s-a cerut scris de Hitler dupa dispoziția
ce luasem ca trupele române sa nu treaca 4istrul.
Ulterior situațiile militare succesive au impus modificarea hotarârei
inițiale ce luasem de a nu ma angaja în nici un fel.
Dovada o face faptul ca nu am mobilizat întreaga armata, decât
când forțele ruse de la Odesa, ramase în coasta armatelor germane
care ajunsese la Bugsi în poarta Basarabiei, mi-a impus-o.
Dupa Odesa am adus întreaga armata, care participase la aceste
operațiuni, în Țara si am demobilizat-o.
4u am remobilizat decât în iunie 1942, tot la cererea scrisa a d-lui
Hitler si, dupa dezastrul suferit de noi, le-am demobilizat în noiembrie
1942, pentru a le remobiliza în martie 1944, când rusii patrunsese
în Basarabia si Moldova de 4ord.
Sunt fapte care dovedesc lupta continua pe care o duceam pentru
ca sa menajez forțele noastre militare.
Dar oricum ar fi interpretate aceste acțiuni pâna la Crimeea,
Caucaz si Stalingrad, ele nu pot fi încadrate în crime de razboi, fiindca
sunt impuse de legile razboiului, care cer imperios când începi o acțiune sa
o duci pâna la sfârsit, urmarind forțele inamice pâna la distrugerea
lor totala.
Aceste legi au dus pe Scipione de la Roma pâna la Cartagina, pe
4apoleon pâna la Moscova; pe Alexandru Ipâna la Paris; pe americani
si englezi pâna la Tokio si Berlin.
Ocuparea si administrarea Transnistriei
4u a fost premeditata.
Dovada o face: Legea de baza a instituirii guvernamântului,
care a fost facuta pe front, în tren, la Tighina, unde era Cartierul meu.
Acolo am vazut pentru prima oara pe dl. Alexianu.
Personalul necesar pentru administrație a fost cautat cu începere
de la acea data.
De ce am acceptat, la propunerea ce mi s-a facut, sa ocup si sa
administrez teritoriul rus pâna la 4ipru nu numai Transnistria?
Am facut-o în primul rând pentru un interes economic. în toate
timpurile armatele s-au alimentat din teritoriile ocupate.
Alta posibilitate nu este.
Principiul este ca razboiul sa se întrețina singur. 4u puteam ca
Țara mica si saraca sa derog de la acest principiu.
De astfel lungimea liniilor de comunicație si criza care era înca în
țara în vara 1941 nu ar fi îngaduit alimentarea trupelor în bune condiții.
Din punct de vedere politic, Transnistria era un gaj si o prevedere
politica pentru cazul unei victorii germane.
Se stiu încercarile germane de a ajunge la Bagdad.
Doua cai duc catre fiefurile asiatice germane. Una pe dâra de
populații germane care, din Boemiapâna în Banat, duce la Salonic si
Constantinopol. Alta dâra depopulații germanice care se întinde din
Sileziaprin Lemberg, la Odesa.
România ar fi intrat într-un cleste germanic, care ar fi subjugat-o
economiceste si politiceste.
Pentru a înlatura aceasta eventualitate m-am decis sa ocup
Transnistria si în special Odesa.
4u am facut însa nici un gest public sau oficial în aceasta privința.
Din contra, am declarat la Berlin când, la cererile noastre de a
se reveni la Arbitrajul de la Viena, ni se raspundea: «Luați la Est cât
vreți!» La care eu am raspuns:«România nu se maghiarizeaza la Vest si nu se slavizeaza la Est!».
Iar la o nota diplomatica scrisa, prin care dl. Ribbentrop ne întreba,
în 1942, care sunt pretențiile noastre la Est, dl. Mihail Antonescu a
raspuns, dupa instrucțiunile mele: «Atât timp cât nu cunoastem statutul
politic european de mâine, nu putem raspunde!».
4ici o declarație publica nu cuprinde intențiile noastre în privința
anexarii Transnistriei.
Citațiile facute de acuzare constituiesc simple discuții teoretice,
care totdeauna cautau gasirea unei soluții definitive în cadrul oricarei
acțiuni omenesti individuale sau colective.
4u conteaza însa decât manifestarile oficiale.
Sunt acuzat de jafurile si ororile din Transnistria.
Jafuri, propriu zis organizate, nu au fost.
Transnistria a fost model de administrație. Au constatat-o ministrii
straini, ziaristii nostri si straini, 4unțiul Papal, Seful Crucii Rosii
Internaționale.
în Transnistria era o stare economica mai înfloritoare ca la noi.
Acolo se putea cumpara orice fara cartela.
MaresalulPetin a spus d-nei Cantacuzino în fața ministrului nostru
la Vichy: «Cea mai mare glorie a Dv. de totdeauna va fi modul civilizat
în care administrați Transnistria!». Documentul se gaseste în Arhiva
Statului.
Lucrurile ridicate din Transnistria în 1943-43 s-au facut în
scopul de a ne pune la adapost de raspunderi. Era si rezultatul muncii
si investițiilor noastre. Balanța noastra de schimburi cu Transnistria
era în dezavantajul nostru.
Daca lasam bogațiile realizate, erau sa fie ridicate de nemți sau
distruse din cauza luptelor si tot noi raspundeam.
Au fost ridicate din ordinul meu.
ObÎQCîele de arta de asemenea.
însa a fost ordin scris «sa fie înregistrate si pastrate în bune condiții
pentru a putea fi restituite Rusilor la pace». Aceasta este adevarul.
ORORILE. 4u-mi însusesc crimele. 4ici aceea îngrozitoare de
la Odesa.
Am dat ordin de represalii. Eram în cadrul dreptului internațional
care autoriza represaliile, când adversarul întrebuințeaza mijloace
nepermise:
— înarmare si lupta populației civile
—partizanii
— masini infernale, etc.
Era cazul în plin.
Am ordonat represalii si am indicat câți sa fie omorâți. 4u stiam
câți cazuse victima masinii infernale. Stiam ca Comandamentul unei
Divizii are 7-8 ofițeri si 13-20 secretari.
Dar când operația s-a transformat în masacru, Comandamentul
Armatei si Seful lui de Stat Major care erau prezenți trebuiau sa intervina
si sa ma avertizeze. 4u au facut nici una, nici alta.
Ceva mai mult, nici nu au raportat ce s-a întâmplat.
Totul mi s-a ținut ascuns.
Onor Tribunalul a constatat, în sedințe, ca nu a fost nici un caz
în care ni s-a cerut clemența, iertare, sau renunțare la o dispoziție cu
caracter penal, fara sa dau curs, imediat si fara ezitare, cererei.
Eu am crezut atunci ca cazuse victime 5-6 ofițeri si 10-15 soldați.
Eram si într-o stare sufleteasca grea. Dimineața vazusem la un
spital un ofițer si patru soldați orbi si cu toate membrele amputate de
la baza.
Erau toți victimele unei masini infernale, atasata de clanța unei
usi care, când s-a apasat pe ea de ofițer, a explodat.
Primisem în acea vreme un raport prin care Guvernatorul Basarabiei
raporta ca se deportase în 1940, 50 000 de țarani români din
cei mai vrednici si bogați si nimeni nu stie de ei. îmi trimite în acelasi
timp fotografiile cadavrelor - gasite în pivnițele localurilor în care
funcționase poliția rusa.
Mai menționez ca, daca am pus atâta timp si am sacrificat atâția
oameni ca sa iau Odesa - operațiune ca caracter strategic, imperios
impusa de siguranța militara a României - a fost mai ales din cauza
ca lucratorii si lucratoarele din Odesa, în numar de 300 000, au luptat,
din ordinul Comandamentului Suprem Rus, în rândurile soldaților.
Dintre acesti lucratori s-au recrutat continuu partizanii din
Catacombe. Acesti partizani au omorât în 2 ani câteva mii de soldați
români în Odesa. (Declarație facuta de însusi seful partizanilor din
Odesa într-o brosura oficioasa care apare la Moscova.)
Care este realitatea în privința masacrelor de la Odessa?
în brosura rusa, care a aparut la Stockholm, în iulie 1944, s-a
afirmat ca au fost masacrați 27 000.
La Moscova mi s-a impus sa semnez, în iunie 1945, un protocol
în care se afirma ca au fost omorâți 225 000 rusi.
Tot la Moscova mi s-a impus, în ianuarie 1946, sa semnez un
protocol în care se afirma ca au fost masacrați 100 000.
Dl. acuzator public a afirmat în sedința ca au fost omorâți
20 000, adaugând ca au fost încolonați pâna la 4 baraci - de 25 metri
pe 16, aflate pe drumul Dalnicului.
Dalniculse afla la 4-5 km. de Odesa. 20 000 de soldați, încadrați
militareste, se întind, pe sosea, pe 20 km.
Patru baraci a caror dimensiune era 25/16 reprezinta 1 200 m.
Socotind 2 si chiar 5 oameni pe metru patrat, ceea ce este o imposibilitate,
nu depasim cifra de 3 000 de oameni.
lata, Domnule Presedinte, ce am de subliniat pentru Domnia
Voastra si pentru onoratul Tribunal în aceasta privința.
Ca sa faca dovada criminalitații mele, D-sa a citat dintr-o stenograma
o conversație pe care am avut-o cu dl. Alexianu, 2-3 luni mai
târziu, pentru evacuarea evreilor din Odesa.
Conversația a avut loc în noembrie 1941, când Sevastopolul nu
cazuse si întreaga flota de razboi rusa si de transport era acolo.
Informațiuni date de germani si de serviciile noastre de spionaj
ne avertizau ca rusii pregateau o debarcare la Odesa.
4u avem acolo decât 20 000 soldați, raspândiți pe o mare lungime
în lungul coastQi. în oras se gaseau peste 100 000 de comunisti evrei.
4u puteam risca o debarcare cu inamici în spate si în fața. S-ar
fi întâmplat un masacru general, de pe urma caruia ar fi cazut multe
victime si în oras si printre soldații români. Aveam datoria sa evit
aceasta eventualitate.
Aceasta este rostul conversației cu Alexianu din care dl. acuzator
public nu a citit decât pasajul care recunosc ca era un lucru neserios
si sinistru sa-i arunci în mare, sa faci ce stii, numai sa ma scapi de ei.
Dar dl. acuzator public a omis sa citeasca totul. în aceeasi conversație
spuneam: „Domnule Alexianu, ce s-a întâmplat la Odesa s-a
întâmplat, dar sa nu se mai întâmple. Te fac raspunzator pe D-ta. Du-i
într-un loc sigur!".
Iata, domnule Presedinte, adevarul.
D-voastra stiți ca tribunalul revoluționar din Paris, în timpul
teroarei, a condamnat pe un om de stiința pentru o fraza în care,
schimbându-se locul virgulei se schimbase si înțelesul frazei. Când s-a
observat eroarea, voita desigur, era prea târziu.
S-a pus la dosarul acuzarii copii dupa declarațiile facute la
Consiliile de Ministri sau în alte ocazii din care s-a omis, aratându-se
cu puncte puncte la unele începuturi de fraze; la altele mijlocul; la
altele sfârsitul si la unele si începutul si mijlocul si sfârsitul si la unele
si începutul
Este usor de închipuit la ce poate duce acest sistem.
Citez ca dovada: raspunsul la memoriul Garofild; exemplul de
mai sus si documentul prin care încercandu-se sa se demonstreze ca
eram total în serviciul nemților, se citeaza ca am afirmat: „... dau
pâna la maximum nemților".
Ori, începutul frazei este: „Dupa ce se satisface total nevoile
noastre economice, din ce ramâne dau pâna la maximum nemților".
Este cu totul altceva.
La fel s-a procedat si cu declarația facuta la Cabinetul de
instrucție de Colonelul Davidescu.
S-a citit în sedința mijlocul si sfârsitul depoziției care se referea la
o conversație avuta cu dl. Ribbentrop, dar nu s-a reprodus în documentul
îmborderat în dosarul acuzarii si nu s-a citit si începutul depoziției.
Profit dQ 0Ca2Îe Sapun si în aceasta privința lucrurile la punct.
D-niiHitler si Ribbentrop mi-au facut, la o întrevedere, imputarea
ca, la Bucuresti mai ales, si în Țara Româneasca, în general, unele
persoane se manifesta ca anti-germani si detesta poporul german, pe
când soldatul german lupta si moare pentru apararea noastra.
Raspunsul meu a fost: „4u puteți pretinde ca poporul român sa
va iubeasca, când el stie ca si-a pierdut granițele datorita consimțamântului
sau sprijinului Dv. Poporul român este loial, lupta camaradereste
alaturi de Dv. fiindca are interes sa o faca ".
Trebuie sa țineți seama ca, la 7 septembrie 1940, fara sa întreb
poporul - caz unic - am facut - etc.
Este ceea ce s-a reținut în dosarul acuzarii si s-a citit de dl. acuzator
public.
Va reamintiți, Domnule Presedinte, ca cu acest crâmpei de fraza,
dl. acuzator a încercat sa faca dovada ca am antrenat poporul în
politica germana printr-un gest brutal si dictatorial.
— Revenind la ororile comise în Transnistria, va declar, si cu
aceasta ocazie, ca în marea lor majoritate nu mi-aufost comunicate
si ca tot ce am cunoscut - cum este cazul Prefectului de la Ovidiapol
- am sancționat foarte grav prin justiție. Acest prefect a fost condamnat
la 10 ani, pentru ca a tolerat asasinarea a 40 de rusi.
Este usor de închipuit ca as fi procedat la fel pentru orice caz
similar care mi s-ar fi semnalat.
Afirm însa ca asasinatele comise în lagarul din lungul Bugului
este opera sinistra exclusiv germana.
Administrația româneasca nu a intrat în funcțiune în județele din
lungul Bugului decât târziu, în primavara anului 1942, când asasinatele
erau înfaptuite.
Prezența unui prefect, pe care nu-l cunosc în județ pe când se
comiteau asasinate nu cred ca poate constitui o vina a sa.
El nu avea aparatul administrativ instalat în funcțiune când s-a
comis crimele.
îl apar, fiindca m-am gasit si eu într-o situație similara în Basarabia,
în 1941 septembrie.
Fiind instalat în spatele frontului în Jîghina, m-am plimbat într-una
din seri pe strada. Când am ajuns în apropierea cetaței, care era ocupata
de germanii am auzit țipete si împuscaturi. Trimițând pe colonelul
Elefterescu sa vada ce se petrece, mi-a raportat ca se împuscau evrei.
—Am chemat pe generalul Haufe, atasat pe lânga Comandamentul
nostru pentru a face legatura operativa cu înaltul comandament
german, i-am spus:„Daca nu înceteaza imediat aceste crime comise pe teritoriul
românesc în contra unor cetațeni români, dau telegrama Fuhrerului,
si ma retrag din razboi".
Masacrele au încetat, dupa cum încetase si la Iasi, în urma demersului
ce am facut când s-au omorât evreii de conivența cu legionarii.
— în ce priveste tratamentul la care au fost supusi evreii deportați
în Transnistria din Basarabia si Bucovina, si din țara (1944)
afirm ca se exagereaza si se va dovedi aceasta mai târziu, atât în privința
morților, cât si în privința tratamentului. Afara de cei pusi în
lagarul de la Vapniarka, toți ceilalți au fost liberi în orasele si oraselele
în care au fost internați.
Personal am vizitat în 1942 pe cei de la Moghilev, Râbnița si alte
doua localitați, al caror nume îmi scapa.
Lucrau în fabrici de unt, de sapun, de cârnați etc. Erau foarte
grasi, bine îmbracați si voiosi. Locuiau în case similare cu acelea pe
care le aveau în Basarabia.
Regiunea era sanatoasa, pitoreasca si foarte bogata. Mulți nu s-ar
mai fi întors.
Aceeasi constatare au facut-o ziaristii, 4unțiul Papal, seful Crucii
Rosii Internaționale de la Geneva.
Declarațiile cari mi-au fost facute, dupa întoarcerea lor, se gasesc
în arhiva Statului.
Se gaseste la Ministerul de Externe si copia unui raport, facut în
aceasta privința de Seful Crucii Rosii Internaționale si trimis la Geneva.
Trec la morți. Aici se fac cele mai mari exagerații.
Dl. Filderman a afirmat în fața tribunalului ca s-au întors în țara
numai 150 000 si au murit 150 000. Dl. Benvenisti a afirmat ca au fost
omorâți în Transnistria 270 000.
Ori statistica din 1930 a stabilit ca, în Basarabia si Bucovina,
erau - dau cifre din memorie - 270 000 - 300 000 evrei.
între 1930-1940 mulți evrei au parasit în special Basarabia si s-au
raspândit în țara, în regiunile mai propice comerțului si îmbogațirii.
In 1940 mulți s-au refugiat în țara, fugind de rusi, în timpul ocupațiuni
ruse mulți evrei au fost deportați odata cu românii deportați. Când
am revenit noi, foarte mulți evrei din acei cari ocupase funcțiuni
administrative sub ocupație au urmat trupele ruse în retragere.
în sfârsit la intrarea trupelor germane în Basarabia, mulți evrei,
profitând de confuziunea care urmeaza imediat trupelor, pâna la
instalarea noilor autoritați, s-au strecurat printre trupe în țara.
u au fost deportați, dupa calculele mele, decât maximum
150-170 000 evrei
15 000 au ramas la Cernauți. Mulți din cei dați pe lista morților
sunt în viața. Dau un singur exemplu:
S-aprins la Bucuresti un aparat de emisiune servit de un capitan
rus si de un evreu din Cernauți, care era pe lista celor morți în Transnistria.
Capitanul s-a împuscat, dupa ce a ars cifrul, iar evreul a fost
arestat.
Dar cum poate dl. Filderman sa afirme ca s-au întors 150 000,
fiindca numai rusii cari au ocupat provinciile pierdute ar putea sti?
Si cum poate afirma dl. Benvenisti cu certitudine ca au murit
270 000. Ce pot sa confirm este ca, daca nu-i duceam în Transnistria,
nu mai ramânea nici unul în viața astazi.
Iata Domnule Presedinte aspectul problemei!
Desigur, în vâltorile luptelor care au avut loc în 1944, când noi
parasisem Transnistria si ținând seama de confuziunea sângeroasa pe
care o producea acțiunea foarte violenta a partizanilor, au putut
cadea multe victime. Regiunea fiind accidentata si foarte paduroasa,
cine a fugit la timp în padure a scapat.
Pentru a termina cu analiza complecta a acestei probleme
reamintesc ca acuzarea a subliniat „ masura care s-a luat în 1943 sau
1944 de a se ridica în masa populația din Transnistria".
Ce a fost cu aceasta problema? Din 1941, la cererea lor, am
aprobat sa se libereze din lagar 75 000 soldați rusi si 5 000 ofițeri prizonieri
originari din Transnistria - afirmau ei.
Acestia au fost înarmați prin baloturi lasate de avioane si s-au
transformat, cu începere din 1943, în partizani.
în fața acestei situațiuni, am dat ordin sa fie ridicați si retrimisi
în lagare.
Iata adevarul si în aceasta privința.
Pentru a termina cu Transnistria, este necesar sa arat ca, din
cauza Germaniei, am luat în stapânire succesiv diferitele regiuni ale
provinciei. Operațiunea a durat din septembrie 1941 pâna în aprilie
1942. 4emții nu îngaduiau autoritaților noastre sa se instaleze decât
dupa ce terminau de ridicat toate depozitele.
în al doilea rând toate fabricile si instalațiile au fost distruse,
chiar din ordinul Comandantului Suprem Rus, de trupele ruse în timpul
retragerei.
Exista un album fotografic în care se arata cum a fost gasita fiecare
instituție economica si în ce stare a fost predata în 1944 nemților.
Dl. acuzator public vroindsa dovedeasca „slugarnicia" cu care
„ m-am pus în serviciul nemților, a citat în întregime scrisoarea trimisa
d-lui Hitler, când mi-a cerut sa administrez si sa ocup cu forțe
românesti ținutul si prin care afirmam ca accept, dar nu pun nici o
condiție".
îmi permiteți sa afirm, Domnule Presedinte, ca interpretarea este
total gresita.
Era un schimb de documente între doi sefi de state. Este evident
ca prin faptul ca am subliniat ca „ nu pun nici o condiție " am vroit
tocmai sa marchez ca România nu are nici o pretenție politica asupra
Transnistriei, fiindca alte condiții economice sau militare nu se trateaza
decât prin organe tehnice, care încheie si semneaza convențiuni.
In concluzie generala; Transnistria, Domnule Presedinte, nu a fost
„jefuita". S-au facut acolo scoli, biserici, sosele, aerogari, cum nu
avem în țara.
S-au reparat toate spitalele, care erau un model de ordine si de
curațenie, s-a reparat portul Odesa, îndiguirile, s-a pavat cu granit
drumul nepietruit Odesa-Jlraspol; s-au reparat colhozurile, s-au facut
plantații de pomi fructiferi. Pentru punerea în funcțiune afabricelor,
S-dU adus masini si motoare din Elveția si Germania. S-au facut peste
tot cantine pentru copii si saraci. Totul a fost vizat de mine.
Peste 80% din pedepsele cu moartea au fost comutate de mine.
Piața de la Odesa era mai abundenta ca aceea din Bucuresti.
Libertațile au fost complecte.
Cu ocazia primei mele vizite facuta în aprilie 1942, am declarat
în fața Guvernatorilor, a generalilor germani si a capeteniilor ruse
ramase în Odesa:
„4u am venit aici în cuceritori. Vom sta cât operațiunile militare
ne vor impune. 4u ne amestecam în ideologia Dvs. Crede cine vrea în
cine vrea si în ce vrea ".
„4e vom stradui sa aveți tot ce va trebuie. 4umai din acest punct
de vedere sa ne ajutați.
Va cerem ordine si munca în folosul Dv."
Declarația a devenit publica prin publicarea ei în jurnale si transmiterea
prin radio.
Sunt acuzat de deportari.
— Am deportat evreii din Basarabia si Bucovina pentru motive
de siguranța politica, militara si pentru siguranța lor proprie.
Siguranța politica si militara.
Am aratat mai sus ca, profitând de confuziune, mulți evrei au trecut
prin front.
Siguranța Statului cerea sa nu-i lasam sa patrunda în Țara si
mai ales în Capitala.
Organele de siguranța semnalase ca mulți din ei urmase scoli
speciale de spionaj si erau prevazuți cu aparate de recepție si emisiune
(s-au si gasit).
Marele Stat Major cerea internarea lor pentru motive de siguranța
militara.
In fața acestei situații am dispus formarea ghetoului de la Chisinau,
unde se gramadise evrei din târgurile arse din jurul orasului, într-un
ghetou.
Amficut-o si din cauza ca, în Chisinau, nu ramasese ne ars decât
cartierul românesc si populația româneasca nu a acceptat cu nici un
preț sa-i primeasca.
Evreii din regiunea Balți au fost internați în lagar de germani
într-o padure din vecinatatea orasului.
Balți era complet ars. Incendiile fusese provocate, dupa declarațiile
locuitorilor români, tot de evrei, care au executat ordinele Comandanților
militari rusi.
Pe când românii s-au refugiat, românii erau foarte agitați si porniți
în contra evreilor din cauza atitudinei. Reamintesc ca Bucovina, regiunea
Balți, Soroca si Chisinau, erau centrele cele mai puternice naziste
si antisemite pe care cuzistii si codrenistii îsi sprijineau agitațiile lor.
De acord cu germanii se punea la cale un Sf. Bartholomeu românesc.
Având în vedere ce se petrecuse la Iasi, la lîghina si la Floresti,
peste voința si intențiile noastre, am hotarât sa-i scot din zonele de
etape pe care se miscau catre front rezervele si coloanele germane si
sa-i trimit în 4ordul Transnistriei.
Operația evacuarii lor era ceruta si de comandanții militari.
Se stie ca toate armatele evacueaza populația din spatele frontului
pe o adâncime de 30-40 km. Am facut aceasta operațiune si cu românii.
Acestea sunt cauzele care au determinat deportarile evreilor.
Germanii au cerut sa le predam pe toți evreii, pentru ca sa-i duca la
lucru în Germania; am refuzat.
Execuția a fost însa detestabila, mai ales din cauza starii de
spirit care domnea atunci.
A mai intervenit si iarna timpurie si extrem de aspra, care a facut
multe victime si în rândurile armatelor beligerante si a populației
rusesti, care fugea catre Urali din cauza invaziei.
Tot aceasta a fost cauza pentru care germanii au pierdut batalia
de la Moscova. Au cazut cu ocazia deplasarii din aceasta cauza si
evrei surprinsi în curs de deplasare. Țaranii nu-iprimeau în casele lor.
Vina a fost acelora cari erau însarcinați cu execuția, fiindca nu
au oprit coloanele.
Am ordonat o ancheta si se stie rezultatul Un colonel de Stat
Major si un capitan a fost degradat si trimis pe front ca soldat unde
a murit eroic.
Au mai fost $i alte grave sancțiuni
Cert este ca, daca-i lasam pe loc, ar fi fost toți omorâți de germani
cu sprijinul unor fanatici teroristi din rândurile populației
românesti.
Țiganii
Din cauza camuflajului populația oraselor era noaptea terorizata
de bande sau de indivizi, de multe ori înarmați, care jefuiau si uneori
chiar omorau. Autorii erau țiganii. Toți cereau împuscarea lor. Am
pus sa se studieze facerea unor sate în Baragan pur țiganesti.
Transnistria ducea mare lipsa de brațe.
Atunci am hotarât ca țiganii cari aveau la activele lor crime sau
mai mult de trei furturi, sa fie deportați în Transnistria.
Evreii comunisti
Au fost deportați 1 120. în țara aveam nevoie de liniste. Statul
Major cerea arestarea tuturor acelora cari erau trecuți pe tabelele lor
ca... comunisti.
Cunosteam abuzurile cari se faceau la întocmirea acestor tabele
- abuzuri polițienesti si acte de razbunari; am hotarât sa se trimita
numai cei condamnați.
4u stiam cum se vor desfasura activitațile.
Toata populația evreasca si comunista ar fi riscat viața, daca
operațiunile germano-ruse s-ar fi desfasurat pe teritoriul nostru.
Aceasta este problema deportarilor.
4u numai noi am recurs la aceasta masura. Rusii au deportat în
1942 toata populația germana din regiunea Volga si, în 1945, drept
pedeapsa, toata populația tatara din Crimeea, desi ambele populații
erau constituite în republici.
în fine, ca sa termin capitolul „ororilor" comise în teritoriile
dezrobite în 1941, îmi îngadui a reaminti ca în actul de acuzare se
afirma ca „nu este sat cât de mic din Bucovina si Basarabia în care
sa nu sefi comis crime si orori".
4u s-a citat nici un singur caz.
Am vizitat personal mare parte din satele acestor provincii, nimeni
nu mi-a semnalat, din populație, nici un caz. Am declarat ca țaranii
aveau putința sa comunice direct cu mine prin intermediul cutiilor de
posta, instalate în sate, din care corespondența era ridicata de oameni
straini de sat. Țaranii se plângeau de cel mai mic abuz. Din aceasta
cauza nici jandarmii, nici perceptorii nu se mai comportau cu ei ca
înainte de 1940.
Sunt acuzat de crime politice
4ici un om politic proeminent nu a fost arestat, trimis în lagar
sau în judecata. Toți dictatorii suprima, chiar în timpurile actuale,
adversarii politici.
Se vorbeste de numeroasele lagare cari erau raspândite pe toata
suprafața țarii.
Când am luat conducerea, am gasit lagarul de la Caracal, în
care erau peste 2 000 comunisti.
Am fost la Jilava în noiembrie 1940, unde am gasit 1 000 de
internați dezertori, hoți si comunisti. Am vorbit cu fiecare si pe loc am
eliberat 700, majoritatea învinuiți de comunism. Am fost de 2 ori la
Vacaresti cu Ministrul de Justiție, care, pe baza instrucțiilor primite de
la mine, în urma constatarilor facute, a întocmit „Decrete de amnistie"
prin care au fost eliberați, ca si la Jilava, mii de oameni dintre cari
unii stateau de luni de zile nejudecați.
Le convenea, fiindca scapau de razboi.
Mulți comiteau furturi, dezertau, faceau acte de sabotaj economic,
se declarau comunisti ca sa fie bagați în lagar sau închisori, pentru a
scapa de razboi.
Pentru toata țara nu a fost decât lagarul de la Tg. Jiu. Capacitatea
era de 2 000 locuri. 4u a fost plin decât în timpul rebeliunei si
câtva timp dupa.
Dupa aceea nu au fost decât între 800 si 1 000. Majoritatea pentru
sabotaj. 4u au fost mai mult de zece oameni politic de a 2-a si a
3-a mâna, trimisi în lagar timp de 4 ani.
Au fost trimisi în lagar în 4 ani, 2 ziaristi. Unul care a fost audiat
Si altul, un om cu un trecut detestabil, care a fost surprins redactând
un manifest de trivialitate josnica la adresa unei femei.
Era nevasta mea.
S-a afirmat ca în lagare domnea cruzimea si cea mai neagra
mizerie. 4u era exact. Se facea din ordinul meu un control riguros.
Când s-au gasit nereguli, s-au aplicat grave pedepse, care au mers
pâna la destituire.
S-a facut un cap de acuzare ca prizonierii din lagar erau pusi la
munca.
Am mai fost în Moldova, în câteva centre, lagare mici, înființate, de
Marele Stat Major la începutul razboiului. Când am aflat de ele - începutul
1942 - le-am desființat.
Se vorbeste si de lagarele de prizonieri, afirmându-se ca prizonierii
erau ținuți în condiții salbatice, maltratați, nehraniți, dezbracați.
Am vizitat personal mai toate lagarele din provincie. Am gasit
peste tot cu totul alta situație ca aceea aratata.
într-adevar am semnalat în termeni aspri Ministerului de Razboi ca,
într-un lagar, murise 600prizonieri, si i-am cerut sa ia masuri severe.
Dar când si unde nu au murit prizonieri în lagar?
Ei sosesc acolo extenuați de razboi, de marsuri, mulți sunt tuberculosi
în ultimul grad.
Am afirmat în sedința publica ca, în Alsacia, se gasesc 30 000
cruci românesti. Procentul celor morți la noi nu depaseste 5%.
Ar fi o fericire ca si cu prizonierii români s)a se fi petrecut la fel.
Au fost într-adevar în zdrențe la început. Era epoca când eram
în mare criza.
Dar ulterior situația s-a îmbunatațit foarte mult, fiindca s-au
facut haine speciale.
Lagarele au fost vizitate de mai multe ori de Mitropolie, în cap cu
Mitropolitul Balan, de 4unțiul Papal, de Sefiil Crucii Rosii Internaționale.
Toți mi-au declarat ca le-au gasit foarte bine. Era o constatare
pe care o facusem si personal, la Calafat, Corbeni, Timis, Vadeni,
Baneasa, Stoenesti si altele 2 cari nu-mi mai reamintesc numele localitaților.
— în privința legilor penale si execuțiilor capitale am dat explicații
în sedința publica.
Au fost legi excepționale, asemenea legi sunt consecința starii de
razboi si se fac în toate țarile. La noi, în marea majoritate, nu le-am
aplicat.
4u s-a executat si nici judecat nici un evreu intrat clandestin în țara.
4u s-a executat si nici judecat nici un evreu fugit din Transnistria.
4u s-a executat nici un evreu fugit de la munca de folos obstesc.
Cazurile de condamnari la alte pedepse sunt si ele foarte puține.
4u s-a executat nici un sectant.
80% din dezertorii condamnați la moarte au fost grațiați.
Am aratat în sedința publica procedura la care am recurs pentru
ca sa frânez execuțiile.
Justiția
Am aratat în sedința instrucțiunule date D-lui Lupu, dupa formarea
primului meu guvern.
4imeni nu poate afirma si dovedi ca m-am amestecat vreodata
în Justiție, fie în materie de procese, fie în materie de numiri.
Ca sa dau independența si parchetelor, am introdus inamovibilitatea
lor.
4u cred ca se pot aduce critici serioase legii judecatoresti; s-a
lucrat doi ani la ea. A fost de 5-6 ori la mine.
4u am promulgat-o decât dupa ce am luat avizul tuturor magistraților,
de diferite trepte si avocaților.
Dl. Docan a afirmat în fața D-voastra o inexactitate.
Rog luați volumul 27, sedințele Consiliilor de Ministri din 3 si 17
februarie 1941, singurele în care a participat D-sa ca Ministru.
Dl. Docan mi-a spsu cu aceea ocazie ca „a 2-a zi expira termenul
de lichidarea bunurilor comerciale evreestiprevazuta de legea Gruia ".
A afirmat ca este „de perfect acord" cu aceasta masura si a
facut apel la „ înțelepciunea " mea, pentru a decide daca nu se poate
prelungi termenul.
4u numai ca nu am prelungit termenul, dar nu am aplicat-o
niciodata.
Dl. Docan vroia micsorarea la 57 ani a vârstei magistraților superiori
si aceasta o data pentru totdeauna pentru „descongestionarea
magistraturii11 spunea d-sa.
M-am opus. A insistat foarte mult.
Aceasta este cauza care a determinat esirea sa din guvern. Vroia
sa-si deschida cu orice preț si imediat poarta catre postul de Prim
Presedinte la înalta Curte.
Românizarea si legile rasiale
Problema s-a dezbatut pe larg în fața onoratului Tribunal. 4u
mai insist. îmi îngadui însa sa reamintesc ca le-am facut ca sa potolesc
strada, dar le-am aplicat cu omenie.
Dl. Vladescu avea în pregatire un nou statut care desființa orice
era cu caracter rasial în legile existente.
Daca nu eram eu, nici un evreu si nici un comunist nu mai erau
azi în viața.
Pierderile razboiului
S-a afirmat ca am pierdut peste 600 000 de oameni. Cifrele sunt
date de Marele Stat Major la data de iunie 1945, deci cuprind pierderile
suferite în operațiunile în contra Ungariei.
Marele Stat Major arata ca, pe categorii, cifra aceasta se
împarte în:
morți = 87 000
raniți = 260 000
prizonieri = 290 000
Dau cifrele din memorie.
Este de remarcat ca 75% din raniți se recupereaza, asa încât
numarul morților într-un razboi crunt si distrugator se reduce la
150 000 oameni la o populație de 17 milioane locuitori.
în razboiul trecut România mica la o populație de 7 milioane a
avut 800 000 de morți, într-un razboi care a durat mai puțin de 2 ani.
Dar, pentru a se vedea mai bine realitatea în privința pierderilor
avute pe faze de operații pâna la sfârsitul anului 1943, dupa care nu
am mai participat la operațiuni pe teritoriul rus, rog a se examina
cifrele aratate la pagina 25 în brosura Trei ani de guvernare.
— Sunt acuzat ca am distrus Economia 4aționala, am pus totul
la di$p62iția nemților si am aservit Țara, încheind convenții oneroase.
Onorat Tribunal, situația economica a unei țari se judeca dupa:
— modul cum se echilibreaza bugetul
— modul cum se acopera cheltuielile extraordinare, investiții, razboi
—puterea de cumparare a monedei
—funcționarea creditului - Dobânzi
— volumul afacerilor
— abundența pieții
— stocurile de materii prime
— circulația bunurilor
— volumul depunerilor
— balanța comerciala
—potențialul industrial si agricol
— numarul lichidarilor si al falimentelor
— Starea sociala: greve, somaj, sabotaj etc.
Ori, care era situația din toate aceste puncte de vedere? As fi fost
în masura sa dezvolt întreaga aceasta complexa problema în sedința
publica în apararea mea, daca mi s-ar fi dat timpul necesar si posibilitatea
s-ofac.
M-am rezumat atunci, dupa cum binevoiți sa va reamintiți, la
câteva cifre.
Rog onoratul Tribunal sa cerceteze brosura „Trei ani de
guvernare"pe care am onoarea sa o depun odata cu acest memoriu.
Veți gasi în aceasta brosura date complecte si riguros exacte,
care arata adevarata situație a Țarii din acest punct de vedere.
Pentru a înlesni munca D-voastre, dau câteva date rezumative:
Potențialul general industrial a crescut, dupa 1940, cu 122%.
Potențialul carbunelui a sporit cu 51%, al acidului sulfuric cu 69%,
acidului azotic cu 150%, glicerinei 175%, fabricația muniției artileriei
cu 210%, fabricația pulberilor cu 68%, fabricația pielariei cu
140% (s-a afirmat ca a fost distrusa prin export masiv în Germania,
fabricația cânepei a sporit cu 841%, fabricația caruțelor standard
introduse pentru prima oara în țara, a sporit cu 1000%.
La armata, datorita investițiilor de 2 883 000 000, facuta în patru
ani, fața de 880 000 000 cât s-a dat în 20 ani între 1920-1940 s-a
ajuns în urmatoarele rezultate:
Arsenalul putea sa repare 1 000-1 300 tunuri în loc de 80-120.
Resița a ajuns la ofabricațiune de 110 tunuri lunar, fața de 4 tunuri
cât fabrica înainte.
Producția siderurgica a fost sporita cu 65%: 70% mergea la economia
generala si anume din 340 000 de tone de oțel numai 100 000 tone se dau armatei si restul mergea la economia generala. Se afirma
în actul de acuzare ca țara a suferit lipsuri groaznice, fiindca industria
nu era decât în serviciul razboiului.
S-a dezvoltat pentru prima oara industria cauciucului la noi si
s-a facut o fabrica de tractoare, la care s-a trecut o comanda de 4 000
de tractoare.
La agricultura, s-au importat în baza acordului de credite din
4JQI. 1940 (prin care s-a afirmat ca am dat totul si nu am primit nimic)
si distribuit 8 500 tractoare (în 1940 am gasit numai 3 260 tractoare
în toata țara si la 23 august 1944 am lasat 11 000).
S-au importat 14 200 grape; 5 600 semanatori; 70 852 pluguri
de cai, 3 890 pluguri de tractoare, 1 300 discuri, 550 selectoare, 530
motoare. Pe lânga aceste unelte s-au mai importat 11 300 tone de
masini si unelte si înca 1 300 tractoare importate de firmele particulare
si vândute la prețuri duble.
Finanțele. Bugetul razboiului reprezinta 48,2% din totalul bugetului
ordinar, pe când în toate celelalte țari, bugetul armatei consuma
75%) din bugetul general.
Acoperirea cheltuielilor razboiului, s-a facut numai din efortul
bugetar, din resurse cu caracter excepțional tezaurului si din doua
împrumuturi pe piața interna.
Starea înfloritoare economica se vede din examinarea capitalului
„încasari". Astfel, pe 1942/1943 bugetul ordinar prevedea la încasari
112 911 900 000 lei cu un spor de 55,7% fața de prevederi si cu
un spor de 75% fața de încasarile din anul precedent.
Bugetul special al apararii naționale a realizat „ la încasari",
31 629 900 000 lei cu un spor de 50% fața de evaluari, stabilite la 21
miliarde si 75% în plus fața de încasarile realizate în 1941.
Veniturile se sprijina pe impozite indirecte - 56,6% impozite
directe - 18% si veniturile monopolurilor 18% în plus pe veniturile
extrabugetare, formate din creditele de furnituri si armament obținute
de Germania în virtutea acordurilor din 4 decembrie 1940,17 ianuarie
lț)4l, ameliorate la 17 ianuarie 1943, când s-a stabilit ca 50% din
costul furniturilor germane sa fie lichidate la sfârsitul razboiului.
Aceasta a îngaduit ca eforturile facute de Banca 4aționala sa fie
reduse la minimum. în primul razboi trei sferturi din cheltuielile de
razboi au fost suportate de Banca 4aționala.
în ultimul razboi, efortul Bancii 4aționale pentru razboi este cu
mult sub 10% si în ultimele trei luni se redusese la zero.
Iata situațiunea reala.
Experții Bancii Internaționale a Reglementelor au declarat, într-un
act oficial, „ca Banca noastra naționala are una din cele mai puternice
poziții monetare de pe Continentul European ".
Pentru a se vedea care era situația reala monetara, rog a se
vedea Trei ani de guvernare pag. 222 si 230 si în special pagina 234.
Datoria publica consolidata, rog a se vede pag. 239 din acelasi
volum. Subliniez ca datoria publica interna si externa în 1943 a fost
similara cu datoria interna, existenta în 1940, deci în trei ani de
guvernare ea nu a sporit cu nimic.
Caile ferate au cedat 7 miliarde între 1940 si 1943 pe când în
1920-1940 au cedat 22 miliarde.
La pagina 240-241, din aceeasi brosura se arata excedentele
varsarilor Casei Monopolurilor, iar la pag. 242, se arata care era
balanța veniturilor si cheltuielilor.
Din toate acestea, Onorat Tribunal, cât si din abundența pe care
o cunoasteți ca a existat în acea epoca în țara, puteți sa trageți concluzia
care se impune.
Armistițiul
Am aratat la Instrucție si a reiesit si din dezbateri ca, înca din 1943,
cautam bazele si pândeam momentul potrivit pentru a iesi din razboi.
Dl. Mihai Antonescu si cu mine cautam, pe cai diferite, sa obținem
de la adversari formula care sa îngaduie României sa iasa în condiții
acceptabile din lupta.
Primele condiții au fost primite de la Cairo, în aprilie 1944. Ele
nu erau acceptabile, fiindca ni se impunea sa întoarcem armele în
contra germanilor, ceea ce dezonora armata si Țara; sa acceptam
CSdaVea Basarabiei si Bucovinei, ceea ce, facea sa pierdem beneficiul
„ Carții Atlanticului", care prevedea ca, la Pace, „nu se va recunoaste
nici o cesiune de teritoriu care nu a fost liber consimțita" si, în fine,
lasa o poarta deschisa în privința drepturilor învingatorilor între
armistițiu si pace.
Erau necesare preciziuni în aceasta privința, pentru a evita o
ocupație militara de lunga durata cu consecințele ei.
Am discutat cu oameni politici aceste condițiuni si toți au fost de
acord ca nu sunt acceptabile si ca trebuie sa continuam tratativele.
Oamenii politici au perseverat a-mi cere sa închei eu Armistițiul,
ca singura persoana în masura sa o faca, Jara prea mari riscuri pentru
țara din partea Germaniei.
Puțin timp dupa aceea s-au primit si condițiunile de la Stockholm,
date de d-na Kolontay.
Aceste condițiuni erau mai acceptabile. Dar totusi si pentru aceste
condițiuni, oamenii politici au fost de acord sa continuam tratativele
pentru a încerca sa obținem si mai bune condițiuni.
Subliniez ca totusi, în cazul unor condițiuni mai bune, nu puteam
la acea epoca sa iesim din razboi, în contra voinței Germaniei, fiindca
am fi riscat o distrugere în ultimul moment al bogațiilor țarii si a
oamenilor ei, de la comunisti pâna la evrei si de la populațiunea de
jos, pâna la oamenii politici, aceasta fiindca germanii aveau în țara
peste zece divizii blindate.
Când în august 1944, țara a fost golita de trupele blindate din
cauza evenimentelor de la Varsovia, atunci abia s-au realizat condițiunile
de securitate care ar fi putut sa ne dea putința sa iesim din
razboi contra voinței Germaniei cu mai puține riscuri.
Prin organele de execuție pregateam, înca din luna mai 1944,
posibilitatea iesirii din razboi, chiar în contra voinței Germaniei, dispunând
pe toata suprafața țarii forțe capabile sa se opuna unei rezistențe
germane si sa împiedice distrugerea depozitelor si masacrarea
populației.
Aceste forțe au fost în poziții de lupta, în ziua de 22 august am
cerut Germaniei libertatea de acțiune si în dimineața de 23 august, dl.
Clodius a raspuns ca are de la Berlin împuternicirea sa discute
aceasta problema. Raspunsul fiind favorabil.
Dl. Mihai Antonescu îi daduse întâlnire pentru ora 6. Cum însa
la ora 4 am fost arestați, în Palat, întâlnirea nu a mai avut loc si
iesirea din razboi s-a facut fara o înțelegere prealabila cu Germania.
Consecințele se cunosc.
CO4CLUZII
Domnule Presedinte si onorat Tribunal, am facut razboiul în
contra U.R.S.S.-lui, fiindca mi-a impus-o onoarea poporului românesc
si imperativele sacre ale țarii noastre.
Istoria si D-voastre veți aprecia.
Am continuat razboiul, fiindca nu puteam iesi la timp din el, fara
a risca distrugerea țarii si protectoratul.
De altfel orice s-ar afirma astazi, nici un om politic nu a voit sa-si
asume aceasta raspundere.
Pe plan internațional, atât dl. Mihai Antonescu, cât si eu, faceam
continuu eforturi sa gasim o baza acceptabila pentru iesirea din razboi.
în ce priveste ororile ați vazut, Domnule Presedinte si onorat tribunal,
si se va vedea mai târziu, când se vor cerceta complet arhivele,
care a fost adevarata mea poziție, în ceea ce priveste omenia, care
trebuie respectata în raporturile cu poporul si cu inamicul.
Se va vedea de asemenea câte eforturi faceam zilnic sa readuc
pe toți, prin sfaturi si sancțiuni, pe calea omeniei, a legii si a dreptații.
Am fost depasit.
4u arunc nimic pe nimeni.
în Consiliul de Ministri am afirmat, de mai multe ori, ca tot ce s-a
facut bun sub guvernarea mea, aparține Ministrilor si ca-mi iau raspunderea
pentru tot ce s-a facut rau, în afara de abuzuri si crime.
Ca sef este drept sa trag consecințele.
4u aprob însa crimele, ma aplec respectuos în fața umbrelor lor
si cer iertarea acelora care au avut de suferit de pe urma lor.
Domnule Presedinte, nu am cerut niciodata nici o favoare, cu
atât mai mult când atinge interesele altora.
4u o cer nici astazi. Dar cred ca este drept ca, atunci când sunt
eu si alții judecați pentru crime de razboi, sa se țina seama ca nu a
fost razboi, de la imperiile asiatice si pâna astazi, în care sa nu se comita,
de multe ori peste capul sefilor, crime odioase de pe urma carora au
cazut victime mii si mii de ființe omenesti.
Reamintiți-va, va rog, ce s-a petrecut în razboiul de secesiune a
Americei în a doua jumatate a Secolului XlX-lea; ce s-a petrecut în
primii ani ai Sec. XX-lea în razboiul Bur, când populația, luptând în
armata ca sa-si apere caminele si libertatea, a fost considerata ca
franctirori si pedepsita cu o cruzime care nu s-a uitat.
Au trecut numai 40 de ani de când boxierii chineji, într-o lupta
inegala, au fost exterminați împreuna cu familiile lor de armatele
coalizate a patru puteri europene.
în razboiul actual, aviația de bombardament si de vânatoare a
distrus, contra legilor razboiului si fara scuza necesitații represaliilor
sau a lovirii centrelor militare, sate, orase, spitale, cartiere de muncitori,
de pe urma carora au cazut zeci de mii de victime (batrâni, femei
si copii).
Unii au fost omorâți la munca câmpului, fiind mitraliați de
avioanele de vânatoare.
Onorat tribunal, sa nu consideram numai soldații nostri si ofițerii
români ca au calcat legile razboiului si ale umanitații. Toți au facut
greseli în acest razboi. Sunt greseli fatale.
— în ce priveste aservirea în interesul strainilor a avuțiilor țarii,
acuzația este cu totul nedreapta. Am dat unele indicațiuni cari sunt,
cred, suficiente pentru a se vedea realitatea.
Starea înfloritoare, abundenta în toate domeniile în 1942, 1943
si primavara anului 1944, unica în Europa în acea vreme, face cu
prisosința dovada contrarie.
Realitatea este ca, daca nu ar fi fost nemții în țara, as fi putut, în
afara de stofe, bumbac si pielarie, sa desființez raționalizarea si cartelele.
Am facut mari investiții în timpul razboiului în agricultura, industrie,
comunicații, telefoane, scoli, biserici, armata si opere sociale.
Toate au fost acoperite cu veniturile ordinare si cu creditul de 80
miliarde acordat de germani cu dobânda de 3,12%pe 7 si 15 ani, fara
a da nici un gaj. în afara de doua apeluri la subscripția publica, care
au dat circa 30 miliarde, nu am facut nici un împrumut strain. Din
contra am cumparat cu 20 si 30%, daca memoria nu ma însala, creanțe
debitoare românesti.
Am redus astfel în timp de razboi, caz unic, nu numai în istoria
economica a României, cu 26 miliarde stabilizați dintr-o datorie totala
de 105 miliarde mostenit.
Am adus, prin straduințele supraumane ale d-lui Mihai Antonescu,
7 vagoane de aur.
Subliniez ca, pâna la 1940, în timp de 25 de ani de pace, Banca
4aționala nu reusise sa realizeze decât o acoperire în devize si aur
echivalent cu 16 vagoane.
La 23 august 1944, Banca 4aționala avea în consecința 23
vagoane aur.
Datorita acestui fapt si apoliticei monetare prudente, acoperirea
leului ajunsese la 27,1/2 suta, pe când Statutul Bancii 4aționale,
prevede 25%.
Iata situația monetara. Din ea si din munca ordonata a poporului
român decurge adevarata situație economica a țarii.
Am pus accentul, în aceasta privința si pe munca ordonata a
muncitorului si țaranului român.
Domnule Presedinte, în patru ani de guvernare, spre cinstea muncitorului
român, care si cu aceasta ocazie a dovedit înțelepciunea si
patriotismul, nu a fost o greva, nu a fost o manifestare de strada.
4u am scos în patru ani niciodata armata în contra mulțimii.
Am gasit instalata baioneta (sic) de la licee la universitați, de la sate,
pâna în toate instituțiile administrative de pe toata suprafața țarii.
Când regimul legionar a fost lichidat, toate baionetele au fost retrase
în cazarmi si nici odata nu au mai fost scoase pâna în august 1944.
Am fost prezentat în fața D-voastre drept dictator.
Dv. onorat Tribunal, stiți ca de la Cetatea Antica si pâna astazi
dictatorii, toți, fara excepție, au exterminat adversarii lor politici.
Care din adversarii mei politici sau militari au fost exterminați
de mine?
Se invoca lipsa Constituției din 1938. Am facut-o fiindca era o
constituție terorista, care nici nu corespundea cu constituția discutata,
admisa si votata de Consiliul de Ministri.
Tendința mea era sa revin la Constituția democratica.
Dovada O face Ca am introdus nu numai inamovibilitatea magistraților,
dar si pe aceea a parchetelor.
Care dictator pâna la mine a renunțat la cel mai puternic instrument
de constrângere: Justiția? Eu am renunțat. Ceva mai mult, am declarat
Domnului Prim Presedinte al înaltei Curți de Casație urmatoarele:„Domnule Prim Presedinte, nu am sa îmi permit a va da decât o singura
indicațiune; sa supravegheați sa nu execute nici ordinele mele
«ilegale» ".
în privința presei, marturisesc ca nu a fost complet libera. Dar
în care țara se lasa, în timp de razboi, presa sa scrie tot ce vrea?
Sub guvernarea mea presa avea latitudinea de a semnala publicului
tot ceea ce se referea la administrația politica interna si economia
naționala.
4u avea însa dreptul sa comenteze faptele semnalate înainte ca
ele sa fie anchetate de comun acord cu reprezentantul presei.
Dar Dv. Domnule Presedinte, stiți ca, din inițiativa d-lui Mihai
Antonescu, se instalase în toate satele, cutii speciale cu scrisori, prin
care țaranii puteau sa se adreseze direct mie. Toate reclamațiile sau
cererile lor erau cercetate si toți au primit raspunsul semnat de mine.
4u am avut Parlament. 4ici nu puteam avea, fiindca nu puteam
face alegeri din cauza miscarii legionare si mai ales din cauza ca
granițele erau prabusite si o treime din țara era cotropita.
4ici organizațiile politice nu au fost de acord sa se faca alegeri
în timpul regimului legionar, fiindca 100% ar fi învins legionarii.
Dupa rebeliune a venit razboiul si nimeni nu poate afirma astazi
ca s-ar fi putut face alegeri în timp de razboi.
Anglia, si chiar Rusia au prorogat Parlamentele lor a caror
mandat expira în timpul razboiului.
Se poate invoca legile penale.
Ele au fost dictate de nevoile de moment. Dar nu au fost executate.
Am aratat-o mai sus.
Sunt masuri impuse de condițiunile excepționale pe care le creaza
peste tot razboiul.
în sfârsit, Onorat Tribunal, cine poate invoca un singur caz când
„dictatorul" Antonescu a scos armata în strada si a tras în mulțimea
agitata de o problema, economica sau politica?
Pot guvernele democratice, cari m-au precedat, sa prezinte o
pagina curata în aceasta privința?
Poate cineva sa afirme ca, cu ocazia plebiscitului, alegatorii au
fost adusi cu forța, loviți, amenințați, platiți etc?
Poate cineva sa afirme ca conținutul urnelor a fost mistificat? Se
va spune ca votul nu a fost secret. într-adevar am facut-o si vad ca am
gresit, pornind de la dorința curata de a face educația caracterelor.
Vroiam ca fiecare sa aiba curajul opiniei sale. Dar mi-am dat
cuvântul de ostas ca nimeni nu va avea de tras consecința votului sau
si m-am ținut de cuvânt.
Iata, Domnule Presedinte si onorat Tribunal, numai câteva fapte
capitale, care va îngaduie sa apreciați în ce masura am fost sau nu
dictator.
Domnule Presedinte si Onorat Tribunal, am terminat
îmi îngadui, cu permisiunea D-voastre, sa va reamintesc ca
Scipione Africanul, dupa ce a batut pe Anibal, în Italia, l-a urmarit
prin Franța Meridionala, a strabatut toata Spania, a trecut în Africa
si, dupa ce l-a zdrobit la Zama, a ras de pe glob, pentru totdeauna, cea
mai puternica si temuta cetate a lumii din acele timpuri, Cartagina.
Prin aceasta stralucita si unica acțiune, Scipione a pus bazele
economice si militare pe care Roma antica a cladit cel mai vast
imperiu care a existat vreodata.
Ca si Temistocle si apoleon, ca si mulți alții care au servit
omenirea într-un fel sau altul, de la Socrate si pâna astazi, Scipione,
drept rasplata, a murit în exil si a terminat Testamentul sau politic
cu urmatoarea sentința:
„Ingratpopor, nu vei avea nici corpul meu!".
Departe, Domnule Presedinte, de a ma situa în istorie pe
acelasi plan cu cei patru mari oameni reamintiți mai sus, voiu
spune totusi în testamentul meu politic, daca voiu avea timpul sa-l
scriu:
„Scump popor român:
Sunt mândru ca m-am nascut si am trait într-o națiune cu
îndoita ascendența imperiala si cu un trecut de doua ori milenar;
Sunt mândru ca am avut în viața, drept far stralucitor si calauzitor,
Coroana de lauri a marelui Troian si sublimul sacrificiu al Regelui Dac;
Sunt onorat ca am putut sa lupt în patru razboaie pentru onoarea
ta, scump popor, pentru drepturile tale si pentru libertațile tale;
Sunt fericit sa cobor si sa ma asez, cu un minut mai devreme,
atât alaturi de martirii si luptatorii nostri de peste veacuri, cât si de
aceia ai adversarilor nostri, fiindca, desi în câmpuri diferite, toți am
luptat pentru dreptatea si libertatea noastra si pentru înfrațirea
tuturor neamurilor cari va trebui sa vina".
— Domnule Presedinte si Onorat Tribunal, s-a dat aici, în fața
poporului nostru, a istoriei noastre si a constiinței universale, un
penibil si trist spectacol
Majoritatea fostilor mei colaboratori au gasit ca este de demnitatea
lor si a neamului nostru sa se desolidarizeze de guvernarea la
care au participat
Eu, Onorat Tribunal, declar solemn, în acest ceas, ca, în afara
de crime si de furturi, ma solidarizez si iau asupra mea toate greselile
pe care, eventual, cu stiința sau fara stiința mea, le-au facut
I. ANTONESCU
16.V.1946