In cea mai buna carte despre fotbal citita vreodata de mine, Nick Hornby povesteste despre impresia extraordinara pe care i-a lasat-o un banner afisat pe Highbury cu inscriptia "George knows!". Hornby vorbeste despre un sentiment asemanator celui pe care il avem toti atunci cand suntem copii, nesiguri de cele ce se intampla in jurul nostru, cand avem nevoie sa vedem expresia plina de siguranta a unui parinte care "stie".
Care stie fara sa simta nevoia sa explice sau sa se justifice...
A unui parinte care sa stie si care sa ne dea increderea de care avem atata nevoie in momentele alea in care abia incepem sa deslusim imensitatea lumii care ne inconjoara...
Si desi comparatia dintre antrenorul echipei de care esti legat iremediabil pe viata si parinti nu sta intrutotul in picioare, in ambele cazuri e un spil despre care Hornby prefera sa nu vorbeasca.
Anume ca nici un parinte nu poate "sa stie" intotdeauna...
Tot ce poate sa faca un parinte in momentele alea cand avem nevoie ca ei "sa stie" este sa fie acolo pentru pentru noi.
Pur si simplu.
Si adevarul e ca de cele mai multe ori parintii nici macar nu "stiu"...
Sunt doar acolo si atunci cand totul pare sa-si piarda sensul, cand nimanui nu pare sa-i mai pese, cand ne pierdem punctele cardinale, ei pur si simplu sunt acolo si ne dau siguranta ca exista cineva caruia ii pasa, pentru care lucrurile vor avea mereu un sens, si anume ca noi ramanem intotdeauna pentru ei copiii aia speriati care au nevoie ca cineva "sa stie"...
Am inceput printr-o digresiune pentru a ajunge la ceea ce am eu de spus...
Si anume ca la ora actuala, multi dintre noi se simt instrainati in raport cu Steaua.
Multi simtim ca echipa pentru care am suferit si vom continua sa suferim indiferent de rezultate si de forma de moment nu ne mai apartine...
Multi simtim ca dispretul unor parveniti a depasit de mult orice limita a suportabilului...
Multi simtim ca spiritul Stelei e tot mai mult pe cale sa se piarda sub presiunea nevoii de procente electorale si de popularitate pentru trimisul Domnului pe pamant...
Simtim cum ne pierdem punctele cardinale...
Simtim cum nimic nu mai are sens...
Simtim cum nimanui, si uneori nici chiar noua, nu-i mai pasa...
Si privim in jur speriati, ca atunci cand eram copii si descopeream cu spaima imensitatea lumii din jurul nostru, figura cuiva caruia sa-i pese si care sa ne redea certitudinea ca totul mai are inca un sens...
O figura de parinte care sa ne linisteasca si care "sa stie"...O privire care sa ne spuna tacut:" Nu va fie teama, eu sunt aici ca sa am grija de voi!"
Zilele astea am privit si eu speriat in jur dupa o privire care sa ma linisteasca si care sa-mi spuna ca lucrurile inca nu si-au pierdut complet sensul. Cineva care sa imi dea curaj in fata nebuniei care ameninta sa ne sufoce.
Am cautat pe cineva care pur si simplu "sa stie".
Si l-am gasit.
L-am zarit undeva pe banca Stelei pe baiatul ala pletos pe care il iubeam teribil pentru ca intr-o lume inchistata in conformism si spaima, el aducea relaxarea si spiritul de fronda.
L-am zarit pe baiatul ala, peste care au trecut o gramada de ani, care intr-un mai de acum 21 de ani a pus intr-un sut toate frustrarile si neimplinirile noastre spre a ne aduce pe cat de aproape de Paradis poate ajunge un om datorita fotbalului...
Vazandu-l am inteles ca voi refuza mereu sa intru in jocul paranoic de-a cere rezultate imediate unui antrenor abia instalat.
Vazandu-l am stiut ca va trebui sa avem rabdare cel putin 2-3 ani ca o noua echipa a Stelei sa se construiasca...
Vazandu-l am stiut ca acum pot sa am incredere. Ca exista cineva care stie!
Laca stie! Eu unul cred asta cu convingere.
Tot ce ne cere este doar sa-i dam timp. Sa-i dam inapoi cativa din anii fericiti pe care el ni i-a daruit. Sa refuzam "logica" schizoida potrivit careia un plan pe termen mediu pentru Steaua are ca termen de finalizare data urmatoarelor alegeri...
Sa facem toate astea convinsi ca Laca stie!
Si sa fim absolut convinsi ca indiferent ce va fi, chiar si atunci cand totul va parea sa-si piarda sensul, cand nimanui nu va mai parea ca-i pasa, cand vom simti ca ne pierdem punctele cardinale, el pur si simplu va fi acolo sa ne dea siguranta ca exista cineva caruia ii pasa si pentru care lucrurile vor avea mereu un sens.
Cineva care atunci cand ne vom simti iar ca niste copii speriati care au nevoie ca cineva "sa stie", ne va ajuta sa gasim iar drumul spre casa!
Forza Laca! Forza Steaua! Mandru ca sunt stelist!
the quiet romanian
