Peste încercatul popor stelist pânza uriașã a tristeții s-a mulat progresiv, cu aceeași tehnicã a rulãrii la peluzã, dar afișând de data asta o imensã frustrare. E clar cã nu se poate trãi nici mãcar o generație din triumful neverosimil de la Sevillia din 1986 al unei trupe logodite cu gloria, în fața unei Europe consternate. Dacã valul revoluționar al eliberãrii(mãcar formale) nu zguduia anul 1989, probabil, se mai trãia vreo 5 ani din inerția succesului(o victorie o cheamã pe urmãtoarea, e o prejudecatã în fotbal).
Steaua post-decembristã, dupã un șocul inițial al dezertãrii peste hotare a faimoșilor ei fotbaliști, sub timona troicii de aur Ienei-Iordãnescu- Þiți Dumitriu, a egalat recordul Chinezului câștigând de 6 ori consecutiv titlul, lãsându-i fãrã replicã sau bâlbâind cuvintele, pe înverșunații ei detractori. Ba accedând și de 3 ori consecutiv în grupele Champions League. Era tocmai echipa pe care voise s-o aneantizeze dupã revoluție un oportunist(când filozof, când filfizon) Cornel Dinu, ajuns ministru al Sportului, sau activistul gregar Mircea Angelescu, incapabili de a înțelege cã spiritul stelist este peste organizarea temporarã socialã. În 1998, a urmat lovitura privatizãrii, dupã modelul hoței autohtone, prin subevaluare("fãrã banii mei, Steaua ar fi o tinichea" declara ritos un analfabet istoric, pentru ca astãzi s-o evalueze la sute de milioane de dolari).
Bietul sforar Marcel Pușcaș(care poza în erudit, invocând legea Mârzescu din 1923, dar mergea pe "fãrãdelegea" lui Babiuc), paradoxal, nu lipsit de idei, dar structural un aventurier, a trebuit sã batã în retragere în fața loviturii orchestrate de aparent somnolentul Viorel Pãunescu, care a scos Steaua din patrimoniul Armatei(preocupatã pe atunci sã adere la NATO). El, cu sprijinul lui Victor Pițurcã, doritor de a ajunge antrenor principal, va introduce în fotbalul mare, pe cel care se strãduie, involuntar, sã arunce în derizoriu mitul stelist. Azi, fabrica de produs bani Steaua(luați numai ultimele douã calificãri în Champions League, un pot de 25-30 milioane euro) merge în plin. Stând strâmb și judecând drept, bilanțul sub Becali(genial numit de suporteri, Il Ciobandante) nu e rãu de loc, dar atmosfera a devenit un infern, iar stilul de joc stelar s-a refugiat în arhive. Din jignirea grotescã adusã unui simbol național, mãcar de-ar reține fostul proxenet ca banii neplãtiți antrenorului izgonit sã-i investeascã la juniori.
Metafora Circului din Ghencea, ce se referea la sarabanda driblingurilor, a ajuns emblemã la propriu. ªi iat-o pe Steaua ținta tuturor ironiilor, fiind criticatã nu în raport cu echipele de rangul ei, ci cu revelația Ardealului(eliminatã rușinos de o echipã ciprotã șchioapã), cu aproximativul team al lui Dorinel sau cu squadra agitaților din Urziceni. Lãsați-ne în durerea noastrã ! Revenind la Sevilla, ce ghinion mai mare vrei decât sã fii în grupã cu cea mai bunã echipã a lumii, conform statisticilor oficiale, CF Sevilla, și echipa momentului, bijuteria coroanei britanice, Arsenal. Cum putea o echipã, pastișã nereușitã dupã modelul italian(contrarã spiritului semicentenar al Stelei), hãrțuitã de accidentãri(amintiți-vã de faultul tematic al lui Semedo la Pleșan, peste care s-a așezat temeinicia construcției ardelene), schimbãri de antrenori, plusãri de prime și amenințãri primitive, sã aibã pretenția sã învingã veritabile trusturi de fotbal ?
În anul 2007, la pasivul Stelei s-au înscris 4 înfrângeri din tot atâtea meciuri cu Sevilla(totuși, cu câtã pudoare s-a scris despre golul egalizator al Stelei din ultimul meci, anulat abuziv de arbitri, urmat de nãucitorul golazzo al oaspeților). ªi o similitudine dureroasã: caruselul paselor Sevilliei n-are cum sã nu-ți aminteascã de Steaua Sevillianã. Cu o lacrimã mijind în colțul ochilor, cu Arcadia noastrã în suflet, nu vom ezita sã rostim cu încãpãțânare și nestins orgoliu: "ªi noi am fost în(ca) Sevillia".
Constantin Ardeleanu
