În destinul fast al militarilor, glonțul le-a trecut de câteva ori pe la ureche: Apolzan și Zavoda I plecaserã de la CFR (Rapid) pentru Dinamo, dar la sediul clubului, undeva pe Lipscani, un plotonier i-a speriat cã la ei nu sunt exceptați de la șmotrul instrucției nici mãcar sportivii și atunci cei doi au virat-o spre C.C.A.; Iordãnescu voia s-o șteargã spre Universitatea Craiova, promițându-i-se o diplomã universitarã, dar Ilie Savu s-a prins și l-a adus pe calea cea bunã a Ghencei; la un pas de ratare a transferului de la Iași la C.C.A. a fost și Gheorghe Constantin, deoarece antrenorul Ronnay îi reproșa lipsa de masã muscularã; servilul Miticã Dragomir pregãtise un puștan tupeist pentru Dinamo și-și invitã șefii la vizionare, dar generalul Diaconescu n-are ce face și-și permite sã-i dea un sfat de pe margine, și înjurãturile de cartier ale Fiarei rupseserã stãvilarul, din acestã cauzã o sosire a lui Lãcãtuș în Groapã fiind exclusã.
Întâmplarea are un rol imens în destin, fiind greu a ne închipui cum ar fi arãtat echipa armatei fãrã Apolzan, Zavoda I, Constantin și mai ales Lãcãtuș. Primului portar de la C.C.A., Traian Ionescu, clubul nu i-a gãsit un loc în structurile sale, revoltat acesta s-a angajat la Dinamo cãruia i-a adus în vitrinã 5 titluri. O fi Fiarã pentru adversari, chiar și pentru dezmierdãrile suporterilor, dar de-a lungul unei cariere Marius Lãcãtuș și-a cãpãtat dreptul de a fi stelistul absolut. O extremã dreaptã de excepție, explozivã, cu un simț uluitor al porții, catalizator de echipã. Pasele în adâncime ale lui Tudorel Stoica, Boloni, Majearu își gãseau vârful de lance ideal pentru demarajele sale impetuoase. Fiara își arãta colții la conducãtori(antologic momentul când la o primã babanã a lui Ilie Ceaușescu, Marius a spus cã ar mai fi loc de un kil de brânzã ?!), la antrenori(lui Ienei i-a reproșat cã îl bagã la început de carierã doar câteva minute, ca la hochei), la arbitri("ce ai nene, îți curge sânge din nas", când tușierul ridica steagul pentru a semnaliza o poziție de ofsaid), la adversari(cu vreo 3 ruperi efective de oase), la gazetarii suficienți ( "ce mãsuri sã iau ? Poate la costumul de galã").
A fost nașul rușilor, înscriind niște goluri care pot sta lângã tablourilr lui Rubliov, iar cel 2 goluri de la Coppa del Mondo 1990 au încheiat cariera celebrului Dasaev. Va rãmâne în istoria fotbalului prin primul gol înscris la Sevilla, în finala cu CF Barcelona, un veritabil arc voltaic între bara interioarã transversalã și terenul de dincolo de linia porții. Un alt puști teribil al Stelei, botezat Pele de tata Balint(nume mare în Ghencea și pe vremea CCA) a încheiat rama la tabloul lui Duckadam, apãrãtorul a patru penaltiuri consecutive. Echipamentul în alb complet de la Sevilla(pentru prima și ultima oarã în istoria Stelei) i-a transformat în sufletele noastre bolnave de mituri în heruvimi. Când mulți se fereau de executarea penaltiului, de sub bretonul lui Lãcãtuș s-a auzit o premoniție nãucitoare: "Bre nea Imi, lasã-mã pe mine sã bat un penalti și mâine toatã Europa va vorbi de dumneata". A doua parte a carierei lui Lãcãtuș(mare meseriaș !) la Steaua, dupã experiența Fiorentina și Oviedo, a fost la fel de bogatã, dar n-avea cum sã atingã intensitatea strãlucirii de la Sevilla.
Oricum cele 6 titluri consecutive post decembriste au egalat recordul interbelic al Chinezului și au demonstrat cã balivernele cu echipa dictaturii sunt niște biete complexe ale neputinței adversarilor Stelei. Unde putea fi locul unui numãr 7 care a slujit Steaua în douã perioade de câte 7 ani, câștigând cu ea, în afarã de trofeele continentale, 10 titluri de campion, 6 Cupe lae României și 3 Supercupe ? Dupã alți 7 ani de rãtãciri pe coclaurile mediocritãții din Ligã, iatã-l pe Marius la locul pe care l-a râvnit și îl meritã: antrenor principal la Steaua.
ªi are dreptate prietenul sãu Mihai Stoichițã, oricând vulturul de pe efigia Stelei poate fi înlocuit cu chipul lui Marius. Stelistul absolut !
Constantin Ardeleanu
)